6,603 matches
-
față, acoperindu-și ochii cu mâna. - Nu tu, Stiliano. Nu, nu tu... Știa ce urma și aștepta. M-am aruncat la picioarele ei și am reușit să spun: - Nu, doamna mea, mica mea grădină. N-am venit să-ți sporesc nefericirea și umilința. Am venit doar să-mi iau rămas-bun. Era în picioare, i s-a făcut rău și s-a sprijinit de masa lângă care se afla. M-am ridicat iute să-i vin în ajutor și s-o poftesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
verticală de sânge, și se gândi că trebuia s-o facă și pentru a o salva, pentru a o Împiedica să devină o hoașcă ramolită ca mama ei, pentru a o salva de la trădare, de bătrânețe, de decadență și de nefericire. Dar semnul acela ușor al timpului care trecuse, al timpului care Îi unise, Îl emoționă profund, și imaginea lamei de inox ce-i zgâria pielea Îl făcu să se cutremure. Puse Înapoi cuțitul În teacă și se lipi de Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cine este, ce-o să i se întâmple și ce-ar fi de făcut -, nu-i rămâne decât să meargă până la Copacul adevărului, nu departe de aici. Fermecat de câte știa piticul, Zogru s-a luat după el, uitând brusc toate nefericirile de până atunci. Îl chema Donțu. Avea un glas plăcut, baritonal și vorbea aproape în șoaptă, dar cuvintele lui se auzeau de departe. Copacul adevărului era un stejar bătrân și scorburos. Zogru era intimidat și privea în jos spre piticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
oară această legătură. Îl considera vinovat, știa că e un ticălos, însă suferința lui, lacrimile, cuvintele venite parcă dintr-o altă existență, parfumată și inaccesibilă, l-au făcut pe Zogru să se simtă la fel de nefericit ca și Ioniță, înrudit cu nefericirea lui și bucuros că are loc în mintea și în sufletul acestui om. Nu l-a cunoscut în timpul vieții, e-adevărat, dar tot așa este că l-a cunoscut prin toți ceilalți pe care i-a lăsat în urma lui. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
i-a întâlnit după aceea. Ba chiar era în stare să-și piardă veselia pentru necazul altuia. Și acesta, și fiii lui, și chiar și Gheorghe al Mariei lui Ioniță, Măcelaru, aveau un mod particular de a se întrista de nefericirea altuia. Erau gata să-l vândă și pe urmă să plângă zece zile. Remușcarea îndelungată îi făcea să nu semene cu alții. Iar aceasta era una dintre acele trăsături care îl intimidau pe Zogru. Nici pe nefericitul de Andrei Ionescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
devotament plaiurile, astăzi românești. Tot în această vacanță am vizitat și cetățile din județul nostru, Tulcea, cetăți încărcate de istoria vechilor greci ce ancorau navele pe tărâmurile dobrogene. Îmi doresc ca fiecare copil să beneficieze de o asemenea vacanță. Din nefericire, nu este posibil pentru toți. De aceea, rămân recunoscătoare părinților mei pentru lucrurile pe care mi le oferă în fiecare an. Hodoiu David, clasa a VI-a Școala Gimnazială Nr.1 Albeni Alba profesor coordonator. Pânișoară Elena-Ștefania Copilăria, paradis al
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
singur înțeles. Să ne privim în ochi și să știm că suntem meniți. De aceea, azi, acum...vreau să știi că am să încerc să fiu ajutorul tău permanent. Am să încerc să te ridic spre culmi și cu prețul nefericirii mele, să-ți dăruiesc toată fericirea din lume. Ceea ce simt, nici măcar nu poate fi exprimat în cuvinte. E ceva ce parcă îți arde în suflet ca un foc aprins. Acel foc arzând e iubirea. Poate e puțin ce îți spun
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pentru mine. Am vrut să plâng, dar mi-am dat seama că sunt prea mare pentru asta. Aveam să fiu eu însămi femeie curând și trebuia să învăț să trăiesc cu inima împărțită. I-am urmat înspre corturi, rumegându-mi nefericirea. Lea a tăcut și și-a luat locul în spatele bărbatului. A adus un urcior plin cu berea cea mai tare ca să-l ajute pe Iacob să înmoaie hotărârea negustorului. Dar omul văzuse că, deși arăta ca vai de ea, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tânăra femeie care zăcea la picioarele mele. - Perversule, am urlat, în limba mamelor mele. Pui de vierme, să te usuci, tu și toți ca tine, ca grâul în deșert. O femeie care n-a fost iubită zace aici moartă. Duhoarea nefericirii ei se simte încă. Pentru asta, o să mori în chinuri. Amândoi, și Meryt și preotul au rămas cu gura căscată în timp ce eu îmi spuneam blestemele și când am terminat bărbatul a început să tremure și cu o voce înspăimântată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
asta acum, în seara asta. Dacă ridică mâna asupra mea, dacă mă amenință în prezența vreunei gărzi, va trebui să moară. - Mă îndoiesc că fiul meu va asculta vorbele mele, am spus cu tristețe. Mă urăște, pentru că eu sunt cauza nefericirilor lui. - Asta e o prostie, a zis Iosif, cu acea supremă siguranță de sine care trezea invidia fraților noștri. Bărbații egipteni își cinstesc mamele ca nici unii alții pe lume. - Tu nu știi, am spus. El îi spunea bunicii lui Ma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la o realitate pe care o refuza, Marie Își trase mîna. Fără bruschețea care Însoțește revolta și pe care Lucas oricum ar fi preferat-o În locul resemnării care aducea a depresie. - Ar trebui să fugi de mine, șopti ea. Aduc nefericire tuturor celor din jurul meu. Gura i se strîmbă. - Blestemată, blestemată... călugării fără cap o știau... - Uită-te la mine, Marie. Ridică tonul fără succes și dădu brusc cu pumnul În masă, transformînd farfurioara În băltoacă și făcînd-o pe Anne să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bărci, cu vapoare! În mod vizibil, Stéphane n-o mai urmărea. Marie, cuprinsă de efervescență, Își duse mai departe raționamentul. - Ryan dă spargerea Împreună cu cei doi Sullivan și cu Mary, o șterg la Rouen ca să se Îmbarce cu prada, din nefericire Ryan este oprit și ucide accidental un polițist, e arestat, dar complicii lui o iau din loc fără el! - Și cad victimă unui naufragiu la Lands’en din pricina unor ștrengari! E cam exagerată teoria, dar stă În picioare... Bun, acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
față. Dorințele lui de răzbunare, acutizate de treizeci și cinci de ani de pușcărie, Închipuiseră o luptă finală aprigă, În confruntarea cu un dușman Întortocheat și viclean. Descoperise În cele din urmă cine era vinovatul. Cel care Îi ucisese soția, Îi adusese nefericirea, Îi distrusese familia, Înrădăcinase ura și semănase moartea la Lands’en. Iar acesta nu era decît un om bătrîn moleșit și tremurînd din Încheieturi. - Ești conștient de faptul că ai fost pervers și dăunător, că ne-ai distrus pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
manipulator care a furat, a mințit, a ucis... Îl detest! - Îl judeci așa cum m-ai judecat și pe mine, și iarăși te Înșeli! Arthus e cel care a semănat răul pe această insulă, el e cel care i-a adus nefericirea, la fel ca pe aceea a Întregii sale familii, la fel ca nefericirea familiei noastre și a celor din familia Le Bihan... - Tatăl meu și bunicul meu sînt niște asasini! Cum am să trăiesc de-acum cu povara asta? Ryan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
m-ai judecat și pe mine, și iarăși te Înșeli! Arthus e cel care a semănat răul pe această insulă, el e cel care i-a adus nefericirea, la fel ca pe aceea a Întregii sale familii, la fel ca nefericirea familiei noastre și a celor din familia Le Bihan... - Tatăl meu și bunicul meu sînt niște asasini! Cum am să trăiesc de-acum cu povara asta? Ryan simțea că viața lui se Întoarce cu susul În jos. Rațiunea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niciodată modelul liberal? De ce n-a fost nici măcar experimentat În domeniul satisfacerii sexuale? Pentru că mutația metafizică operată de știința modernă aduce cu sine individuația, orgoliul, ura și dorința. În sine, dorința - contrar plăcerii - este izvor de suferință, de ură și nefericire. Toți filozofii - nu doar budiștii, nu doar creștinii, ci toți filozofii demni de acest nume - au știut acest lucru și l-au făcut cunoscut. Soluția utopiștilor - de la Platon la Huxley, trecând prin Fourier - constă În a stinge dorința și suferințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
serioasă. Cel puțin așa se gândea, uneori, privind-o În timp ce se Îmbrăca sau pregătea ceva În bucătărie. Cel mai adesea totuși, În timpul săptămânii, când ea era departe, presimțea că totul era o farsă, o ultimă și sordidă glumă a existenței. Nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am Întrezărit, Îndeajuns de aproape, posibilitatea practică a fericirii. Accidentul s-a petrecut Într-o noapte de februarie, la Chris și Manu. Bruno era lungit pe o saltea din Încăperea centrală, cu capul sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
imprevizibilă și nemotivată; iar acum acest trup nu mai putea fi o sursă de fericire și bucurie. Dimpotrivă, treptat, Însă În fapt destul de repede, avea să devină, pentru ea Însăși ca și pentru ceilalți, o sursă de suferință și de nefericire. Prin urmare, trebuia să-și distrugă trupul. O pendulă de lemn cu aspect masiv depăna cu zgomot secundele; mama ei o avea de la bunică-sa, când se măritase o avea deja, era mobila cea mai veche din casă. Adăugă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
naivi Își cunosc interesele. Femei extrem de simple știu când a sosit momentul să se descotorosească de un soț dificil - și să extragă banii din contul bancar comun. Eu nu mă sinchiseam deloc de autoprezervare. Dar, din fericire - sau poate din nefericire - trăiam vremea cornului abundenței, o eră de belșug a tuturor națiunilor civilizate. Niciodată, din punct de vedere material, masele mari nu fuseseră mai bine apărate Împotriva foamei și a bolii. Și această parțială eliberare din lupta pentru supraviețuire Îi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ideologie, libertatea de a fi tu Însuți se exercită nonșalant, „natural”, exclusiv În interiorul grupului de indivizi identici (până la perpetuarea grupului prin adopții, fertilizare in vitro etc.); În lumea largă, marginalul nu poate avea decât o existență de activist revoluționar. Din nefericire, o atare conduită a marginalilor, care se extinde la alte grupuri și mișcări constituite pe baza aceleiași paradigme (de la ecologiștii moderați la feministele moderate, mergând până la partidele „verzi”), e În mare parte determinată de intoleranța foarte reală a societăților umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Confession (Simon and Schuster, 1993). Toate acestea au o strânsă legătură cu discuția despre „dosarul Eliade”, precum și cu fundalul lor: dezbaterile despre memorie și istorie, responsabilitate colectivă și vinovăție individuală, justiție retrospectivă, reconciliere, Holocaust, Gulag și așa mai departe. Din nefericire, discuțiile românești pe asemenea teme cardinale ale istoriei recente sunt prea puțin racordate la discuțiile internaționale și sunt, ca mai toate discuțiile publice de la noi, rudimentare și diletante. Astfel, pentru a nu mă opri decât la cel mai Înalt nivel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Holocaust Museum, 2000). Această din urmă scriere, apărută integral mai Întîi În România (Jurnal, 1935‑1944, text stabilit de Gabriela Omăt, prefață și note de Leon Volovici, București, Editura Humanitas, 1996), circula În copie dactilografiată În mediile evreiești, dar - din nefericire - nu și În mediile românești. Apariția ediției americane Îngrijite de Radu Ioanid a Închis oarecum cercul: Ioanid a preluat În aparatul său critic, fără să citeze, multe dintre afirmațiile lui Leon Volovici. A doua ediție americană, după protestul public al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mea, că voi anunța autoritățile și că voi face tot ce-mi va sta în putință pentru ca ele să se simtă ca într-o familie. Oricum aș lua-o, bunul simț, dacă nu responsabilitatea morală, îmi făcea familia părtașă la nefericirea lor. Ele nu au nici o vină, fiind niște biete ființe lipsite până și de copilărie. La sfârșit mi-am exprimat curiozitatea cu privire la ceea ce se petrecuse. Z părea să-și fi revenit complet. Își aranja părul. X și Y se așezaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Dar, ce înțeles pot avea milioanele de concepte absurde ale vieții noastre de persoane „civilizate“? În toți acești ani, mi-am dat seama de miile de „nevoi inutile“ pe care și le-a creat omul și care duc doar la nefericire. Și atunci, mă întreb: Până unde am dreptul să le aduc acest gen de nefericire? — Nu credeți că se pot adapta? Că pot ajunge să facă parte din lumea noastră, fără să sufere odată cu schimbarea? — Nu se vor adapta niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În toți acești ani, mi-am dat seama de miile de „nevoi inutile“ pe care și le-a creat omul și care duc doar la nefericire. Și atunci, mă întreb: Până unde am dreptul să le aduc acest gen de nefericire? — Nu credeți că se pot adapta? Că pot ajunge să facă parte din lumea noastră, fără să sufere odată cu schimbarea? — Nu se vor adapta niciodată. Negrul imită și se adaptează. Galbenul absoarbe și îmbunătățește, dar indianul, nu; indianul respinge civilizația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]