3,971 matches
-
măsuță erau o prescură în formă de cruce, cu o lumânare înfiptă în ea, iar alături, o strachină cu colivă, așa cum se dau la pomeni, de sâmbăta morților. Bătrânul rupse prescura în două și-i întinse o bucată. Ia aici, nepoate, că oi fi flămând... Bogdaproste, deadule..., îndrugă Culae, privind lung pereții casei. Pe chipul moșneagului apăru un zâmbet. Te uiți la găidulcile mele?... Astea-s rămase din vremurile de demult, de la ăi dinaintea mea... E-hei, săracele, câte cântece n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
matale, deadule... observă Culae. Parc-ar fi în rai... Ochii bătrânului se îngustară cu un fel de duioșie. E-hei, grăi el, e-heiii!... Întortocheată și plină de încercări e viața omului... De unele omul se poate lipsi... Da' cântecul..., cântecul, nepoate, cântecu-i nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în rai... Ochii bătrânului se îngustară cu un fel de duioșie. E-hei, grăi el, e-heiii!... Întortocheată și plină de încercări e viața omului... De unele omul se poate lipsi... Da' cântecul..., cântecul, nepoate, cântecu-i nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu scăunelul mai aproape de moșneag, așteptând răbdător ca el să sfârșească de potrivit strunele. Ei, nepoate, cu ce cântec vrei să-ncepem? întrebă deadul Vasile, după ce isprăvi. Culae nu spuse nimic. Păi atunci, hotărî bătrânul, ia să-ncepem cu un cântec pe care l-am învățat când eram copil de-o șchioapă, de la un lăutar vestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ei, ți-a plăcut cântecul ăsta?... vru deadul să știe, când sfârși. Culae murmură că alt cântec mai trist și mai de jale nu auzise în viața lui. Da, trist și frumos cântec, încuviință bătrânul. Da' ia ascultă-l acum, nepoate, și pe-ăsta..., pe care-l știu de la un unchi de-al meu, mare meșter și el... Ascultă-l și ține-l bine minte !... De data aceasta, arcușul lui deadul Vasile începu să zburde pe coarde și în jur se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el cuprins de veselie și îi veni să-i țină bătrânului hangul, de nu l-ar fi oprit sfiala și buna-cuviință. Când găidulca amuți, iar deadul Vasile lăsă din mâini scripca lui, cutele de pe chip parcă i se adânciră. Ei, nepoate, vru el să știe, ai mai auzit cântece care să-ți meargă mai bine la inimă ca astea? Culae dădu din cap în semn că nu, iar bătrânul îl bătu pe spate, ca pe un prieten mai tânăr al său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai bine la inimă ca astea? Culae dădu din cap în semn că nu, iar bătrânul îl bătu pe spate, ca pe un prieten mai tânăr al său. E-hei, ia să-i mai zicem noi ceva!... Ține-te bine,, nepoate!... vesti bătrânul și se pregăti de o nouă cântare, încercând coardele mai întâi cu degetele sale tremurătoare și apoi cu arcușul. Dar arcușul cu care cântase până atunci nu-i mai plăcu și scoase la iveală altul, mai bun, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
subțire, care venea parcă dintr-o altă lume. După ce mântui și cu acest cântec, deadul Vasile îi zise mai departe, cu foc și cu suflet, alte cântece, pe care le scotea din găidulca sa ca dintr-un izvor fermecat: Ascultă, nepoate, îl lămurea din când în când bătrânul, acum o să-i tragem învârtita lui Mitru Pribeagu, mare cântăreț din scripcă la vremea lui!... Și-acum, uite, ține-te bine, ai s-auzi sârba lui Marinică Ploscă, lăutarul de la Ponoarele, mare scripcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Mitru Pribeagu, mare cântăreț din scripcă la vremea lui!... Și-acum, uite, ține-te bine, ai s-auzi sârba lui Marinică Ploscă, lăutarul de la Ponoarele, mare scripcar și el... Pe unde i s-or fi odihnind acum ciolanele!... Hora asta, nepoate, o zicea Siminel Șolcanu, de-i spunea lumea Veselu. Eram flăcău pe vremea aia... Hei-hei, că din vremurile alea multă apă a trecut pe Argeș în jos și din oameni s-a scurs duhul de-atunci!... Da, da, n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de la Hotarele... Cine mai știe acum de ele?... Cine mai știe azi de Zâncă, de Lambru, de Panțâru, de Pribeagu, de Ploscă, de Veselu?... Nu mai știe nimeni astăzi de ei, că de mult le-a pierit graiul... Dar tu, nepoate, să iei aminte și să le pui pe toate la inimă, pricepi?... Of, of, of... Că se prăpădește cântecul ălor bătrâni, dacă nu-l mai zice și nu-l mai ascultă nimeni, nepoate!!... Și bătrânul, ștergându-și lacrimile de la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mult le-a pierit graiul... Dar tu, nepoate, să iei aminte și să le pui pe toate la inimă, pricepi?... Of, of, of... Că se prăpădește cântecul ălor bătrâni, dacă nu-l mai zice și nu-l mai ascultă nimeni, nepoate!!... Și bătrânul, ștergându-și lacrimile de la ochi, sfârși cu un bocet lung și foarte trist, ca un prohod cântat la marginea mormântului, tremurând arcușul pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat târcoale duhurile lăutarilor din timpurile vechi, stârnite de cântările lui deadul Vasile. Ai băgat bine la cap cântecele noastre, nepoate? întrebă moșneagul, uitându-se la copil cu ochii săi îngropați adânc în găvanele orbitelor. Ei, ia să-i zici acum împreună cu mine!... Să te văd la ce-mi ești bun!... Și cântară astfel, umăr lângă umăr, pe rând și amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se întorsese la el în sat și le cânta din găidulcă oamenilor strânși cu mic și cu mare, ca să-l asculte pe el, smeritul ucenic. Când visele erau mai plăcute, se simți zgâlțâit de umăr și se trezi. Scoală-te, nepoate!... Hai, c-a venit badea Petre ca să te ducă înapoi acasă!... El se frecă buimac la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și lungă aplecată deasupră-i. Fără să-și ia seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o văzu. Moșneagul hâcâi din gâtlej în felu-i de-acum bine cunoscut și, luând din perete găidulca cea mai frumoasă, din care cântase cu o seară înainte, i-o puse încet în brațe, ca pe un dar binemeritat. Ia-o, nepoate, îl îndemnă bătrânul, este a ta... Să fii vrednic de ea și nu cumva să mă faci de rușine!... Culae apucă găidulca și o strânse cu drag la piept: Bogdaproste, deadule... O să fiu vrednic... Dar nu se poate să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stele. Copilul șovăi, cu părere de rău că trebuia să se despartă de bunicul său, dar deadul Vasile, punându-i o mână pe umăr, îl împinse ușor înainte. Unul din cai fornăi înăbușit și lovi nerăbdător pământul cu copita. Hai, nepoate, hai! îl zori căruțașul, săltând în căruță și punând mâna pe hățuri. Că, dacă mai întârziai puțin, o lua căruța la vale fără tine!... Omul părea să fie cu chef și vorbea cam în doi peri. Culae săltă în căruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
puțin, o lua căruța la vale fără tine!... Omul părea să fie cu chef și vorbea cam în doi peri. Culae săltă în căruță și își luă bun rămas de la deadul Vasile cu lacrimi în ochi. Dumnezeu să-ți ajute, nepoate! îi ură bătrânul. Restul vorbelor i se pierdură în urmă. Badea Petre plesni din bici, trăgând de hățuri și căruța începu să gonească la vale. Culae își întoarse capul și mai apucă să zărească o umbră stând nemișcată în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și ca din altă lume. Unde mergem noi acum, bade Petre?!... întrebă Culae mirat. Drept răspuns, badea Petre plesni mai întâi prin aer cu biciul lui și râse scurt în barbă. He-he!... Păi cum unde mergem?... Înapoi, peste apa Vavilonului, nepoate!... Că avem cale lungă de mers și până la ziuă trebuie s-ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi la dreapta și o apucă peste pod. Sub roțile căruței, bârnele podului începură să tresalte zgomotos. Adică de ce peste apa Vavilonului, bade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
intrară într-un desiș de răchite și de salcâmi. Am ajuns pe tărâmul lui Cremene, grăi căruțașul, făcându-și cruce. Dacă o să vezi dănțuind niște arătări în chip de fete frumoase să te faci că nu le vezi... Ai priceput, nepoate?... Am priceput, dar nu mi-e frică mie de ele, bade Petre! se făli Culae. O să le cânt la găidulcă, să le văd cum joacă!... Și, ca să arate că într-adevăr nu se temea, se apucă să-i zică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de la deadul Vasile. Căruțașul smuci din hățuri și fluieră la cai. Hora lui Culae se risipi prin tot zăvoiul și se întoarse răsfrântă de ecou, dar nici o mișcare nu se făcu simțită printre trunchiuri și crengi. Ei, nu-i nimic, nepoate, îl consolă căruțașul. Poate altă dată... Culae nu spuse nimic. Strângându-și găidulca la piept, îi ciupi puțin coardele și închise ochii. Somnul îl fură pe nesimțite. 4 Când se trezi, se lumina de ziuă. Se ridică în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în două. Badea Petre coborâse din căruță și cerceta, cu biciul în mână, una din roți. De ce ne-am oprit, bade?!... întrebă Culae nedumerit. Căruțașul se îndreptă din șale și își potrivi pălăria mai bine pe cap. Păi fiindcă aicea, nepoate, trebuie să ne despărțim! îi dădu el de veste. Culae stătu câteva clipe nehotărât, apoi se ridică în capul oaselor și sări jos din căruță. Badea Petre întinse biciul și îi arătă cu el undeva pe drum înainte, dincolo de podețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apoi se ridică în capul oaselor și sări jos din căruță. Badea Petre întinse biciul și îi arătă cu el undeva pe drum înainte, dincolo de podețul de lemn, unde se zăreau, în lumina zorilor, țiglele de la acoperișurile unor case. Ei, nepoate, până aicea te-am adus eu, îi vorbi el. De-aici încolo o să găsești tu drumul și singur... Uite, s-o ții așa drept înainte!... Culae se urni din loc și-o apucă încotro îi arătase badea Petre. Când trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fiecare vară așteptam cu nerăbdare să sosească vacanța ca să-l vizitez. Intram pe poartă și strigam: Sărut mâna, bunicule! Am venit! Bunicul apărea încet din casă, sprijinit pe bastonul său întâmpinându-mă cu fața luminoasă ca soarele: Bine ai venit, nepoate! Vai ce-ai mai crescut! Așa este, sunt mare acum. Mi-a fost dor de tine, bunicule! Și mie, nepoate. Mă bucur că ai venit să îmi alungi singurătatea. Banca pe care stătea bunicul de obicei pentru a-și depăna
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
venit! Bunicul apărea încet din casă, sprijinit pe bastonul său întâmpinându-mă cu fața luminoasă ca soarele: Bine ai venit, nepoate! Vai ce-ai mai crescut! Așa este, sunt mare acum. Mi-a fost dor de tine, bunicule! Și mie, nepoate. Mă bucur că ai venit să îmi alungi singurătatea. Banca pe care stătea bunicul de obicei pentru a-și depăna amintirile se afla în fața casei vechi. În partea stângă a casei se afla prispa pe care luam masa în zilele
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
când Violetta a ajuns în casa primitoare a bunicii dragi, domnul și doamna Filip au purces la drum. Acasă la bunica ei, fata nu se simțea tristă. Încă îi plăcea compania bătrânei cu părul alb și strâns în coc. De dragul nepoatei, casa, alteori atât de pustie, s-a însuflețit, solicitând din plin simțul olfactiv. Prăjiturele, pui la cuptor, sărmăluțe cu păsat, ciolan afumat, toate au fost condimentate cu povești din timpuri trecute. Zilele și nopțile se scurgeau unele după celelalte fără
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sau regrete. Și vremea a fost de partea fetei cu nume primăvăratic. A nins mult. Zăpada a acoperit pomi, copaci, grădini, trotuare. Deafară răzbăteau din când în când vocile precipitate ale unor copii încântați de anotimpul alb. În rest, tăcere. Nepoată și bunică păreau a fi intrat definitiv într-un timp special al tihnei. Doar Ionică și știrile de seară mai aduceau în casa lor agitația unei lumi noi. Dar vai! Într-o seară, într-o nefastă seară, vocea crainicei a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]