KorAP: Find »[drukola/base=ochelari & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...145 146 147 ...276 >

6,900 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

plătească? Nici nu i-am făcut calculul. Spunea că domnul Faliboga parcă... - Aha, oftă pălăriatul. A intrat în complicitate cu ticălosul acela. Trecem și pe la el, nu vă alarmați. - Un deces. I-am scris eu textul respectiv, că nu avea ochelarii la ea. Îi întinse formularul. Insul citi anunțul, privind din când în când și spre colegul său, de lângă calorifer. Acela încerca să-i treacă femeii un sac peste cap. Un sac verde, cauciucat, cu insemnele Poștei Române. - Anunțul e corect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Nici nu te-ai tercut pe listă? Rozalia izbucni în hohote disperate. - Da tu crezi că mai rezist până diseară?! Câte ceasuri sunt până diseară? Le-ai numărat? Ce listă, Vali? - S-a făcut liste, că dă Tomnea bani, medicamente, ochelari, tot ce are nevoie orașul. De ce nu te-ai trecut? La voi în bloc sau pe stradă nu s-au făcut liste? Da’ dacă tu stai încuiată în casă și... De câte ori ți-am spus, dragă, că ai să te distrugi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
spus, dragă, că ai să te distrugi cu băutura aia? Ce să te mai omoare Gina, te omori tu singură! - Acu m-ntrebi de liste? Cine să-mi spună, că mă treceam și eu. Știi că am nevoie și de ochelari, și de bani, și de pastilele alea pentru ficat. Da tu... Uite de-asta mă omor încuiată-n casă și în durerea mea, Vali, că nici tu nu mai ții la mine. Să știi de listele cu bani de ajutoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

fac, aștept, poftim, aștept, de ce însoțită, de ce însoțită. N-am mai spus nimic, m-am așezat. - Voi doi vă știți, a spus ea. M-am uitat mai bine la geluit, de unde naiba să-l știu, dracu să-l ia. Avea ochelari de soare agățați de un buzunar al cămășii; am observat asta după ce și-a dat jos haina de piele și a aruncat-o pe banca de lemn. S-a auzit un sunet cumva obosit, apoi fermoarul a țăcănit scurt, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
spus repede, abia înghițindu-și saliva, că a terminat ecuațiile și că vrea să le rezolve la tablă. Era o fată destul de silitoare, puțin cam îngustă la minte, dar foarte ambițioasă. Am pus sub catalog integramele și mi-am potrivit ochelarii pe nas. - Așa repede, Cristina? - Așa repede. Nu-mi place când uită să spună „domnule profesor”. Mă indispune. - Și ce dorești? - Să trec la tablă și să rezolv ecuațiile. - Treci. Clasa a amuțit o secundă, cât să se lămurească ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Fiona m-a sărutat de bucurie, am luat o hotărâre. În timp ce toată lumea se echipa am văzut din nou pescărușul care ne însoțea în fiecare noapte. Acum coborâse pe punte și se uita la noi curios. Am aruncat în el cu ochelarii subacvatici. - Ce-i cu tine? se miră Fiona. - Dobitoc nenorocit... Cel puțin l-am lovit. - Ești nervos? întrebă din nou și se oferi să mă ajute la montarea buteliei de oxigen. E urât să lovești animalele. Nu m-am răstit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
ei nevăzute. La început, din cauză că săriseră prea mulți, nu vedeam decât spumă și bule de aer. Am ieșit la suprafață așteptând să se limpezească. Mallina se profila la o distanță considerablă, ca un triunghi lătăreț pe care apa scursă de pe ochelari îl făcea să freamăte. — Hai repede, vino, strigă cineva. Fiona. — Imediat. M-am scufundat și am simțit cum părul mi se ridică și se unduiește ca o iarbă de mare. Peisajul se făcuse acum albastru, iar Fiona zbura către mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
spațiul albastru și verde. M-am prefăcut interesat de o plantă. Apoi am lăsat brațele să-mi atârne pe lângă trup. Mișcarea mea nu a avut efectul scontat. Fiona a crezut că-mi pierdusem cunoștința. M-a prins de mână. Prin ochelari îi vedeam amândouă pupilele, mari, înconjurate de albul ochilor. Cum nu purtam costum de cauciuc, degetele ei înmănușate s-au prelins pe pielea mea și am tresărit. I-am făcut semn să se ducă și să mă lase în pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mai mici norme de conduită socială. Aș fi putut încerca orice pentru a le readuce la o stare normală, dar sunt sigur că n-ar fi dus la nici un rezultat. M-am așezat pe un fotoliu, mi-am dat jos ochelarii și mi-am frecat fața cu palma. Fetele vorbeau în șoaptă. Am rămas așa o vreme. - Mihai! m-a strigat Z. Y era în picioare, rezemată de perete. Probabil asta era poziția ei favorită. X și Z stăteau întinse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
din punct de vedere psihologic, de un suport stimulativ complet. - Vreți să spuneți că... vreți să mă culc cu ea...? - Da. Trebuie să fie o relație reciproc consimțită. X vrea. Tu vrei? M-am ridicat din fotoliu, mi-am pus ochelarii și m-am așezat pe marginea canapelei. În ochii mari și sticloși ai lui X citeam o anticipație concentrată; parcă era un câine căruia i se prezintă o bucată de carne. Sprijinită în cot, alături, Z mă privea și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
altceva de făcut decât să-și omoare timpul prin bărulețe și magazine. Conștiinciozitatea le descumpănise: terminaseră referatele și acum nu mai aveau nimic de făcut. Într-o vineri, se întâlniră întâmplător pe stradă cu Erika și Liviu. El avea niște ochelari de soare care nu-l prindeau deloc, iar ea se fâțâia într-o fustă mini la minus două grade. Se țineau de șold și se tot lipeau unul de altul, pupându-se și mângâindu-se în cel mai ridicol și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mergeau la teatru sau la operă. Însă aceleași culori sobre, cenușii și negre, care nu făceau decât să neutralizeze corpul și să pună în evidență figurile, răsăreau din scaunele galbene. Calomfir îl zări pe profesorul Dușcă în rândul întâi, cu ochelarii lui de plastic și buza pleoștită. Săracul, se duce, îi fulgeră prin minte, amintindu-și că bătrânul are cancer, și continuă să privească mulțimea în vreme ce se îndrepta spre masa cu microfon. În zece pași recunoscu cel puțin o pătrime din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mulțimea informațiilor îmi depășește capacitatea de memorare, m-am repezit la birou, am luat o mapă, hârtieși creion, și m-am pus pe notat. Dar mai întâi: O să spun câte ceva despre vecinul de deasupra. Vecinul de deasupra e pensionar, are ochelari, frunte lată, pulovere portocalii, puțini dinți în gură și un tic nesuferit: plescăie. În fiecare dimineață își scoate la plimbare canișul maro și gras, cu ochi extrem de inteligenți, și, pășind cătinel încoace și încolo, plescăie. Nevasta i-a murit. Are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
bunică-mea să aranjeze ceva la lucrurile mele și m-am dus la geam. Termometrul instalat de bunicul, Dumnezeu să-l odihnească, strălucea în razele soarelui, și mașinile și autobuzele răscoleau praful de pe trotuar. În vremea aceea încă nu purtam ochelari, dar începusem deja să am probleme cu ochii. Mi se părea că bărbații de pe trotuar sunt în slip, iar femeile nu au nici sutien. În schimb, atunci când traversau strada, între două treceri furtunoase ale mașinilor, situația se schimba: le vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

cloș, până la glezne, niște pantofi de sport uriași și un pulover decupat, care ar fi putut fi croșetat la fel de bine de o bunică bine intenționată sau de Issey Miyke 1; și blândul compozitor, un tip serios, cu breton gros și ochelari mari, de bogdaproste 2. Nu l-am auzit să scoată vreun cuvânt cât timp am lucrat la producția piesei. Cu excepția compozitorului, toți ceilalți îi vorbeau lui Melanie Marsh respectuos, aproape în șoaptă, ca și cum ar fi fost postulanții, iar ea maica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
încet și cu grijă, te vor ajuta. Vrei să zici, ăsta, cum îl cheamă, maistrul tâmplar? M-am întâlnit cu el acum câteva zile când am trecut pe acolo ca să văd cum arată spațiul de lucru. Mi-am aruncat masca, ochelarii și mănușile de lucru într-o geantă de pânză veche și ponosită și m-am uitat în jur. Unde e crema de mâini? —Uite! Sally o aduse de pe masa din bucătărie. Văd că ai grijă de pielea ta. —Prostule, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
imitând-o pe Irene Cara3 surprinzător de fals. —E, vezi? zise Bez. Ia hai să-l punem din nou pe Johnny Cash. Capitolul patrutc " Capitolul patru" Hugo făcu o glumă asemănătoare când trecu pe la teatru câteva zile mai târziu. Prin ochelarii de sudură abia dacă puteam distinge că cineva coborâse pe scări - lentilele verzi îmi aduceau tot timpul aminte de ochelarii ucigașului nocturn din Tăcerea mieilor. Totuși, identificarea oamenilor într-un subsol mare și aglomerat era peste puterile lor și, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Johnny Cash. Capitolul patrutc " Capitolul patru" Hugo făcu o glumă asemănătoare când trecu pe la teatru câteva zile mai târziu. Prin ochelarii de sudură abia dacă puteam distinge că cineva coborâse pe scări - lentilele verzi îmi aduceau tot timpul aminte de ochelarii ucigașului nocturn din Tăcerea mieilor. Totuși, identificarea oamenilor într-un subsol mare și aglomerat era peste puterile lor și, în plus, mă concentram prea mult pe ce făceam ca să mijesc ochii. — Credeam că bateți ouă pe aici, spuse Hugo, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ultimele trepte și am aterizat fix la picioarele scării, un efort care mi-a făcut bine. În fața mea erau Sally și un tânăr de-o vârstă cu mine, cu o față drăguță, de om deschis, și un comportament manierat. Purta ochelari cu rame subțiri și buzele sale aveau o curbură plăcută. —Bună, eu sunt Ben Sabot, zise el, strângându-mi mâna. Mâna sa era la fel de mare ca întreaga-i făptură, cu niște degete ca lopețile, acel tip pe care proștii cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
duceau la subsol când pe una dintre ușile de pe hol apăru capul unei femei. Părea a fi o combinație de bibliotecară șefă și consilier local. Îmbrăcată de la Jaeger 1, cu o tunsoare la locul ei, de soție de Tory2, cu ochelarii atârnați de gât pe un lanț de aur și baga. Era o femeie vioaie și plăcută. —Tu ești Sam, nu? zise ea. Am auzit despre tine. Mă cheamă Margery Pickett și sunt administratorul teatrului. Mă bucur să te cunosc. Dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
să scurtez eventualele ocolișuri, deși erau executate cu măiestrie, i-am spus: — Ar putea să consulte un articol despre mine apărut în ziarul Herald, cam acum șase luni. —O, ți-au luat interviu cei de la Herald? spuse Margery punându-și ochelarii și notând informația. Mi se păru că întinde un pic cam mult coarda, dar era o lovitură de maestru. —N-aș zice. Mă surprinde că nu v-a spus nimeni nimic. O privii fix. În ochii ei ușor măriți din spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
și notând informația. Mi se păru că întinde un pic cam mult coarda, dar era o lovitură de maestru. —N-aș zice. Mă surprinde că nu v-a spus nimeni nimic. O privii fix. În ochii ei ușor măriți din spatele ochelarilor, apăru un licăr ușor și-mi dădui seama că știe exact despre ce vorbesc. Femeie deșteaptă, se hotărî să nu se prefacă complet neștiutoare. —Trebuie să recunosc că am auzit ceva și voiam să te întreb dacă așa e. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
dacă așa e. Nu e decât un zvon... N-am citit articolul. Nu cumpăr ziarul Herald de obicei. Dar era despre o sculptură a ta, nu? Un mobil ca acestea pe care le faci pentru noi. Margery Pickett își scoase ochelarii și mă privi. Avea ochii căprui deschis, cu un machiaj atent și foarte limpezi. Și mobilul ăsta a ucis un om, nu, după ce l-ai instalat? Era atârnat unde trebuia, când i-a picat cuiva în cap și l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Margery puse o tavă pe măsuța de cafea și se așeză față în față cu mine. — Un biscuit? întrebă ea, deschizând cutia și întinzându-mi-o. În fața mea, biscuiți cu unt. Eram sclava pe viață a acestei femei. Își scoase ochelarii, lăsându-i să atârne, stingheri, pe lanț, sprijinindu-se, pe jumătate, pe sânii ei și cu cealaltă jumătate în aer. Purta un pulover închis în față, care are pretenții de jachetă, de un verde cenușiu, tivit cu panglică din material

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
uită la ceas. — Și cum merge? insistai eu. — O, asta e specialitatea lui Philip, zise ea pe un ton normal. Și a lui Ben, până la un punct. Nu mă implic deloc în partea asta a lucrurilor. Își puse din nou ochelarii și-mi surâse, cu ochii măriți, ușor alarmant, în spatele lentilelor. Cu siguranță, dacă ea ar fi fost regizorul în familie, și nu soțul, n-ar fi fost vorba de nici o depresie pe fond de stres. Privirile noastre se întâlniră din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]