5,469 matches
-
și orașul nu știa nimic. În fiecare vers al lor era vocea altui oraș în care era o altă duminică. Numai un pumn de monede tulbura echilibrul veacului. Zornăitul lor cădea peste țiglele acoperișurilor, peste parcuri și terase, cafenele și odăi, până se făcea cenușă, pulbere. Și în volumele precedente fusese invocat ochiul; un Tratat despre Ochiul Orb (1996) reprezintă un fel de "dare de seamă" extinsă incluzând peste patruzeci de poeme. Funcția unui astfel de Ochi infirm, ambiguă, se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pentru mama (1993); Văd și mărturisesc (1997); Acum și în veac (1997). GEORGE VULTURESCU Tireac, jud. Satu-Mare: 1 martie 1951. Debut în Familia (1973, nr. 1) cu o prezentare de Ștefan Augustin Doinaș; Frontiera dintre cuvinte (1988); Poeme din Ev-mediul odăii (1991); Orașul de sub varul pereților (1995); Tratat despre ochiul orb (1996); Gheara literei(1999); Nord și dincolo de Nord (2001); Stânci nupțiale(2003). Alte scrieri: Saeculum. Metafizică și poetică (1995); Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului. Dicționar 1700-2000 (2000). CUPRINS POEZIA
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
toate marile piețe. Pentru ceea ce spunea Președintele, oricine ar fi fost arestat cu doar cinci minute în urmă. Arestat și dispărut poate pentru totdeauna. Oamenii priveau muți de mirare. "Avem o țară minunată continuă Președintele în transmisia în direct din odaia triunghiulară, celebrul său cabinet de lucru din Palatul Rakavanda Nouă, sediul Președinției în Republica Vandana de Nord -, o țară minunată cu un sol mănos și un subsol gemând de minerale ce trebuiesc doar să fie extrase, o țară cum doar
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
gospodăriile sătești, de primăvara timpuriu și până toamna, târziu, mâncarea era preparată la o sobă primitivă, construită într-un loc mai ferit din curte și protejată împotriva arșiței și ploilor de un acoperiș improvizat, evitându-se, astfel, căldura excesivă în odaia de locuit și invazia roiurilor de muște. La această bucătărie de vară mama pregătea mâncarea folosind pentru foc strujenii rămași de la hrana vitelor, bețe și cioate de floarea soarelui, hripca rezultată de la tăiatul viei și chiar paiele care au servit
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
o hartă a județului. Decepționat și necăjit, a fost îndrumat să locuiască la o familie de bătrâni nevoiași, în camera lor de curat și, pentru că acolo nu aveau sobă, când a venit frigul i-au oferit profesorului un pat în odaia în care locuiau ei. În plus, când s-au înțeles asupra chiriei, au convenit să-i asigure și mâncarea. Într-una din seri, gospodina a pregătit pentru cină obișnuita ciorbă, de data aceasta cu fasole, pe care a servit-o
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
toate marile piețe. Pentru ceea ce spunea Președintele, oricine ar fi fost arestat cu doar cinci minute în urmă. Arestat și dispărut poate pentru totdeauna. Oamenii priveau muți de mirare. "Avem o țară minunată continuă Președintele în transmisia în direct din odaia triunghiulară, celebrul său cabinet de lucru din Palatul Rakavanda Nouă, sediul Președinției în Republica Vandana de Nord -, o țară minunată cu un sol mănos și un subsol gemând de minerale ce trebuiesc doar să fie extrase, o țară cum doar
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
berechet, cu ce să-l ospăteze (ciorbă, pastramă, sarmale, ciulama, pilaf, musaca). Se desfăta mai apoi cu tutun tras din lulea, cafea, rahat și baclava. La sfârșitul zaiafetului, trăgea un rachiu pentru a-l lua somnul mai repede. Urca în odaie, în cântecul înfiorător al cucuvelei. Își făcea cruce cu limba și scuipa în sân, să nu fie prădat chiar de hangiu care, după ce îl cinstise, îl privea banditește cum pleacă la culcare. Ajuns în cameră, se repedea să închidă bine
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Frica se încuiba în sufletul său din care numai voia să-și ia sborul până în zori. Nu-i rămânea decât să se apere toată noaptea cu rugăciuni. Numai așa putea să alunge strigoii. I se părea că vede cum, prin odaie, bântuie stafii și aude râsete de vrăjitoare. Dimineața, străinul își continua drumul, trecând prin sate unde pe moșii se ridica un fum gros și înăbușitor. Era ca o perdea de sub care răzbăteau icnete și cârteli. Pentru vini închipuite și reale
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
zori, cântecul ascuțit al cocoșului se furișă cu vicleșugul unui cuțit, spintecând liniștea. Sunetul străbătu curtea cu repeziciunea unui fulger și se înfipse în urechea lui Ion, spărgându-i timpanul. Pleoapele i se întredeschise cu greu și privi spre tavanul odăii. În penumbră, pe pereții de chirpici se puse a juca luminile de afară, animate de razele soarelui. Țăranul se întoarse pe o parte și închise ochii. Mai zăbovi nițel, visând la bobul de grâu. Se făcea că îl vede cum
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
calabalîcul a venit iar la Botoșani, dar n-au putut intra în casa lor, de lîngî Uspenia, pentru că Smaranda Varlaam s-a considerat chiriașă în continuare; a încuiat ușile și a plecat la Iași. Eminovici a trebuit să ocupe două odăi insalubre, de lîngî grajdul cumnatei sale, Maria Mavrodin, plătindu-i chirie cîte 8 galbeni pe lună52. În aceste condiții, familia Eminovici a stat cu chirie, la Botoșani, pînă la 26 octombrie 185353, așa că greu se mai poate crede că nașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
casa lui nu ne-a luat, că noi eram țărani, iar el era boier și domn mare și se rușina să-i arate cucoanei lui din ce oameni se trage..."84. I-a primit în casa din ogradă, la bucătărie. Odăile "de sus" le ținea de curat. Tot în vremea aceea, Mihai, ca privatist la Cernăuți, a suferit o grea pierdere, prin moartea profesorului Aron Pumnul. Fiind iubit de elevii săi, ca un adevărat părinte, aceștia i-au dedicat o broșură
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vedea de sub ei pînă la înfășurări ciobotele scîlciate și prăfuite. Pe cap purta, deși era cald deja, căciulă neagră, grea, soioasă, de miel"94. Cacoveanu l-a luat la gazda sa, unde, pe două paturi, dormeau patru "studenți". În aceeași odaie mică, în fiecare seară se improviza un pat și pentru Eminescu. Dormea lung pînă pe la ora opt. Se scula, se spăla, da cu degetele de cîteva ori prin părul bogat și era gata pieptănat. Îmbiindu-l cu pieptene, el i-
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Lugoj, Timișoara. Apoi trupa a continuat, cu spectacolele, la Arad, Oravița și Baziaș și, după acest lanț de succese, pe la 10 septembrie, trupa era înturnată la București. Eminescu locuia la Pascaly 113. În septembrie din acel an, la Pascaly în odaie s-a întîlnit pentru prima dată Eminescu cu I. L. Caragiale 114. Pascaly îl iubea pe Eminescu, ca un adevărat părinte. Pe baza unei recomandații ce i-a făcut, la 12 sept. 1868, poetul a fost angajat, cu contract, pe 6
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
o afacere și venise să-i cumpere fiului haine și ceasornic și să-i deie "din viață" o sută de galbeni, partea lui de moștenire, din averea părintească" (In Nirvana). Poetul locuia pe strada Biserica Enei nr. 1, într-o odaie mucegăioasă, la care avea acces pe o scară de lemn și printr-un coridor. Nicolae, rămas cu grija peste toată gospodăria de la Ipotești, i-a scris bătrînului, aflat la București (19 iunie 1881), că l-a înlocuit într-o expertiză
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Corneliu Botez: "Afecțiune genito urinară, de care bătrînul suferea de mai mult timp". (Omagiu, pag. 33.). Această cauză rezulta și din mărturia lui Dumitru Gireadă, care locuia peste drum de Eminovici. Eminovici o murit în casa din ogradă, în fosta odaie a copiilor, pe o saltea de paie putrezite, din cauza incontinenței urinare. Prin acele paie, mai către cap, s-au găsit vreo șase sute de lei, ascunse de bătrîn. A avut o înmormîntare tare sărăcuță a mărturisit Dumitru Gireadă. Poetul, încă bolnav
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
amenințarea unui invizibil care nu s-a întrupat într-o fantomă și a unei morți a cărei înfățișare rămâne necunoscută. La sfârșitul piesei, pe pervazul aceleiași ferestre prin care de data asta pătrund razele soarelui cântă un cocoș. În timp ce în odaie domnesc moartea și nebunia (moartea lui Maleine, a ucigașei sale și a celui ce o răzbunase și nebunia regelui), fereastra e scăldată în lumină, iar cocoșul nu încetează să cânte. Și tot de data asta, de afară se aude un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de douăzeci și cinci de metri și o Înăllțime de aproape trei, Întreruptă doar de vanurile a două ferestre Înguste, așezate față În față, de ușa care dădea afară și scara În spirală care ducea la etaj, unde Faulques Își rânduise propria odaie: o sobiță mobilă cu gaz, un frigider mic, un pat din foaie de cort, o masă cu scaune, o scoarță și un cufăr. Viețuia acolo de șapte luni, iar În primele două Încercase doar să facă totul locuibil: un tavan
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fermă a frunții și bărbiei, degetele care Încercau să-i acopere privirea - din prim-plan, În tonuri calde, care Îi accentuau apropierea. Dar nimeni nu pune ce n-are, credea Faulques. Pictura, ca și fotografia, iubirea ori conversația semănau cu odăile de hotel bombardate, cu geamuri sparte, jefuite de tot ce avuseseră, pe care nu le mai puteai mobila decât cu ce scoteai din raniță. Erau locuri de război, situații, chipuri de fotografie din obligație cum puteau fi, În altă ordine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și nepoata. Nimeni nu dăruia nimănui privilegiul Îndoielnic de a vedea asemenea lucruri În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme, Faulques bănuia că așa ceva era cu putință după un anume soi de călătorii. Troia dus-Întors, de pildă. Singurătatea unei odăi de hotel, marcând fotografii și curățând camere foto cu fantome proaspete pe retină; ori, mai târziu, la Întoarcere, În fața imaginilor de pe hârtie, Întinse pe masă, cântărindu-le și dându-le deoparte, ca Într-o pasiență complicată. Ulise cu părul cărunt
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dig, bronzați, cu pantaloni scurți, copii și căței. - Uite-i. Foarte civilizați, În limitele a ceea ce se cuvine, atâta vreme cât n-au nevoie să se străduiască prea mult. Cerând câte ceva, vă rog, cei care o mai fac. Bagă-i Într-o odaie Închisă, privează-i de ce le e imprescindibil și să-i vezi cum se omoară unul pe altul. Markovic se uita și el la ei. Convins. - Am văzut, a Încuviințat. Pentru un coltuc de pâine ori o țigară. Să nu spunem
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din salonul Împodobit cu un pom de Crăciun uriaș și absurd, de directorul și bătrânii portari care veneau s-o salute pe Olvido, spunându-i signorina Ferrara, ca În urmă cu zece ori cincisprezece ani, de micul dejun luat În odaie, cu ochii la insula San Giorgio, și, la dreapta, Vama și intrarea pe Canal Grande, În ceață. În noaptea Sfântului Silvestru se Îmbrăcaseră pentru cină, dar restaurantul era plin de americani gălăgioși și de mafioți slavi Însoțiți de femei blonde
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gondola pe care o văzuseră trecând pe sub pod cu doi pasageri nemișcați acoperiți de zăpadă și gondolierul care cânta În șoaptă. Dar și stropii de apă de pe chipul lui Olvido, mâna ei stângă lunecând pe balustrada scării În drum spre odaie, scârțâitul podelei din lemn, covorul unde ea Își agățase tocul pantofului, oglinda enormă din dreapta, unde o zărise privindu-se cu coada ochiului În trecere, gravurile de pe pereții coridorului, lumina gălbuie și palidă care intra pe fereastră când, În fața patului mare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la Osijek, pe când fotografia o casă a cărei fațadă dispăruse sub o bombă și care, din spatele molozului Îngrămădit În stradă, lăsa la vedere, Încă În picioare, canavaua intimă a odăilor cu mobile, ustensile casnice și fotografii de familie atârnate pe pereți. Pe timpuri, spusese (se mișca cu precauție printre fragmentele de beton și fiarele răsucite, cu aparatul de fotografiat lipit de față, căutând cadrajul adecvat), ruinele erau indestructibile. Nu crezi
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nu te deranjează. În acea după-amiază se Întorseseră Înainte de căderea serii, mergând agale pe jos pe malul râului Arno, Învăluiți În amurgul melancolic al soarelui de toamnă toscan, care părea copiat dintr-un tablou de Claudio de Lorena. Apoi, În odaie, cu ferestrele deschise spre oraș și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung și metodic, fără grabă, cu pauze foarte mici, ca să se odihnească doar câteva minute și s-o ia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu ochii pironiți pe fațada neîmpodobită de la San Frediano În Cestello, pronunțase singurele unsprezece vorbe legate pe care Faulques le auzise În noaptea aceea: nu mai sunt femei precum cea care aș vrea să fiu. Apoi se mișcase Încet prin odaie, fără nici un țel aparent, splendidă, impudică. Avea o Înclinație naturală spre nud, spre o asemenea mișcare indolentă, cu eleganța clasei sale fine și a modelului ce fusese pentru scurtă vreme. În noaptea aceea, când Îi privea din pat mișcările de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]