3,808 matches
-
încît o operă este sublimă, umoristică, naivă, patetică, optimistă, imaginativă, abstractă, exultantă, deprimantă, ingenioasă, fantastică, incisivă, explozivă etc. ION TRIVALE Un bun critic ar fi fost dacă trăia mai mult Ion Trivale (1889- 1916), elev al lui M. Dragomirescu, cu oroare exagerată de simbolism, foarte analitic sub un unghi cu totul tehnic, dar fără dogmatismul profesorului. D. NANU Primele poezii ale lui D. Nanu (1873-1943) sunt în raza lui Eminescu, descărnat după formula Vlahuță. Poezia mistică, încercată mai târziu, e fără
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Papadat-Bengescu scrie un roman curat orășenesc, consacrat exclusiv proceselor inutile ale unei clase scutite de problemele aspre ale existenței. Eroii sunt bogați. Încolo, lăsând la o parte buna poziție observatoare, literatura scriitoarei respiră adânc feminitatea. Se constată în ea întîi oroarea de promiscuu și degenerat, de unde o galerie întreagă de schilozi fizici și morali (paralitici, isterici, gemeni, hibrizi, copii nelegitimi). Caracterologia e înlocuită cu examenul sanitar. Eroii sunt bine născuți sau degenerați, sănătoși ori bolnavi. Boala îndeosebi e climatul în care
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
amical pe un prieten, în culmea zăpăcelii un plutonier adună oamenii și le ține un discurs despre patrie. Oricum, asemenea momente vii dau asupra misterului uman o privire scurtă și profundă. În Patul lui Procust preocuparea de metodă e maximă. Oroarea de "artă", de compus se condensează în pagini ce multora par prolixe, făcute din scrisori, comentarii, note, tăieturi din jurnale, documente "autentice" în fine, care dau "o impresie unică de trăire adevărată". Adevărata izbândă tehnică e de caracter dramatic. Fred
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
justețe mai mult decât ale altora. Față de critici e inclement ori tranzacțional, cu prozatorii e reticent, poezia, pe care n-o profesează însuși, se bucură de o primire cordială, în marginile temperamentului criticului care preferă grațiosul, micul plastic și are oroare de lirica sublimă, de marele patos, de meditație, deopotrivă apoi de ceea ce i se pare plat ori simplist. Istoria civilizației române moderne e o replică mai voluminoasă la Spiritul critic al lui Ibrăileanu. E. Lovinescu admite și el intrarea în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pământ. Numeroși alți versificatori au apărut în ultimul deceniu, turburat de război, o clasificare a lor însă este acum prematură. Capitolul XXIX ALTE ORIENTĂRI PAUL ZARIFOPOL Paul Zarifopol e un critic sceptic, cu neîncredere în viabilitatea capodoperelor universale și cu oroare de clasicitate: "...cîți oameni cetesc, observîndu-se onest, dialogurile lui Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui Shakespeare, tragediile lui Corneille?" Gustul îi lipsește și pașii săi sunt nesiguri nu numai în literatura română, de care dealtfel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de logică, n-a scris decât articole de jurnal. Apare deci acum specia filozofului mit. În N. Iorga se putea întrupa mitic (căci omul era cum nu se poate mai refractar ideilor generale) ideea unui stat arhaic cu instituții instinctuale, oroarea de înstrăinare, dacismul. V. Pîrvan (1882-1927), emerit istoric al antichității și arheolog, emulând cu Renan, e mai substanțial. Concepția lui istorică, spiritualistă, e justă, în ciuda unui bombasticism stilistic care l-a făcut pe P. Zarifopol să-l deteste ca pe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mai ales în sexualitate, continuând în privința aceasta, cu mai mult aparat teoretic, opera lui F. Aderca, cu care prezintă asemănări structurale. Pentru ca eroul săpoată avea cât mai multă competență sexuală, el trebuie să rămână liber. De aceea el are o oroare invincibilă pentru căsătorie. În Isabel și apele Diavolului, un tânăr orientalist, în timpul rămas liber între studiul gramaticii anamite și al templelor din Bangkok și din Mavalavaram, seduce o fată de pastor, profesează viții inavuabile cu un tânăr, pe care îl
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Sinistre, printr-un greșit dostoievskism, ele se inspiră din domeniul morbidului și prezintă demenți sifilitici, alcoolici, sinucigași, copii vițioși, mame perverse, preoți concupiscenți. Titlurile înseși sunt de genul fioros: Sângele, Monstrul, Omul și fiara. Autorul preferă pe adolescenți: "Brrr! am oroare de omul matur". M. Blecher, bolnav adevărat, a refăcut Der Zauberberg al lui Thomas Mann cu observație autentică din viața tuberculoșilor osoși, interesante ca reportaj superior, respingătoare în aspectele erotice. Petru Șerbănescu, în Viața frântă, rezumă aproape cartea mai sus
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
poezii sunt adaptări din grecește. De oarecare interes ar fi elementele exotice și mai ales cele de pastel. Nu doar în sensul observației caracterologice, ci și în plan etic S. e un critic lipsit de seninătate, un înverșunat. El are oroare de luxul, corupția, abuzurile și viciile care minează societatea română a vremii. Un reportaj în versuri este Brussa la 1850, descriere minuțioasă a cetății, zugrăvită în ce ar fi având mai rău și depravat. În calitate de martor ocular, el descrie Catastrofa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
literatura noastră de azi. Sub pavăza neînsemnătății ei, în lumea romanelor lui Norman Manea se insinuează, se infiltrează, cu o perseverență și o putere ce nu se dezmint, frica, plictiseala și suspiciunea, ca date umane intrinseci, o lume în care oroarea de alienare, fuga de alienare nu cunosc altă soluție decât „pustiul domestic”, ce nu mai puțin o erodează cu forța lui anihilantă, căreia nimic nu i se poate opune. ION NEGOIȚESCU SCRIERI: Noaptea pe latura lungă, pref. Miron Radu Paraschivescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
de a opune un tip de limbaj altor limbaje, iar în cazul manifestărilor discursive care nu prezintă caracter politic prin vocabular, prin temă sau retorică, calificarea se va face prin raportare la context. Astfel, un om politic care strigă " Ce oroare!" în cadrul familiei sale nu rostește un discurs politic, dar în fața unei camere de filmat, în preajma unor atentate, același enunț dobândește caracter politic. Dacă discursul politic este un concept extrem de uzual și unanim acceptat în literatura de specialitate, limbajul politic stârnește
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un “om”, unul care îi aprovizionează cu prostie și cu moarte.... Hopa! Am spus prostie și moarte? Voiam să spun droguri însă este același lucru..... M-am gândit bine și am reușit să formulez un fel de caricatură: Dobitocie Rană Oroare Greșeală. După mine, drogul nu este ceva ce afectează doar pe consumatori și familiile lor, afectează toată societatea omenească. De la un singur “inteligent” ajung alți doi prieteni să se drogheze, după aceea de la cei trei ajung încă șase și tot
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Danis Claudiu, Iancău Raluca Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2031]
-
intenții perverse, dacă sunt gata să primească pedeapsa cu moartea cu atâta ușurință!». 3. Un alt caz s-a întâmplat, nu departe de Oxford, unui grup de frați ce se stabiliseră acolo de puțin timp. Un cavaler, care privea cu oroare la viața lor, criticând-o, îi denigra oriunde avea posibilitatea. Odată, în apropiere de sărbătoarea Nașterii Domnului, cel care îi conducea pe frați, i-a trimis doi câte doi să răspândească sămânța mântuitoare a Domnului pe acel pământ. Doi dintre
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
19). Sfântul Părinte Francisc s-a făcut totul pentru toți și servitorul tuturor; a vrut să fie slujitor chiar pentru persoanele cele mai disprețuite și, în călătoriile sale, arăta ascultare oricărui frate. Pe când era laic, fugea cu cea mai mare oroare de leproși, dar după convertirea sa s-a angajat să-i slujească, spălându-le picioarele, bandajându-le ulcerele și rănile, îndepărtându-le puroiul și pielea putrezită și sărutându-le picioarele, pentru ca, suportându-și aproapele, să devină și el demn de
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cuvânt de a smulge vălul pentru a ajunge la fața nevăzută, ascunsă a adevărului. Într-un stil sobru, concis, lipsit de orice sentimentalism, prozatoarea investighează fibrele cele mai intime ale sufletului omenesc, scoțând la iveală toate lașitățile, toate abdicările, toate ororile refulate, altfel perfect camuflate sub aparența unor ființe liliale, echilibrate, fericite. În concepția sa nu există așadar „îngeri”, ci doar „îngeri maculați”, și maculați nu neapărat de faptele comise, ci, mai ales, de gândurile nerostite ( Cine n-a furat mere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
Grigore Alexandrescu. Cartea de față Încearcă să meargă mai departe și să descopere resorturile intime ale opțiunii pentru o formă sau alta de peisaj. O opțiune sau o respingere, pentru că poezia se naște nu numai din seducția, dar și din oroarea față de obiectul liric. Teroarea față de o categorie a materiei este, uneori, mai productivă În planul poeziei decît iubirea sau umilința... Spiritele Întemeietoare nu sînt cu necesitate elementare, monocorde, spiritele Întemeietoare ating, adesea, În sfera lor, o complexitate și un rafinament
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu În primul rînd. În primul plan se instalează vîntul, zăpada, gerul... elementele, pe scurt, ce Împresoară și, prin violența lor, determină pe leneșul visător să scrie. Fantezia călătorește departe, spre alte ținuturi, În timp ce un sentiment puternic de asprime scitică, oroarea față de „timpul rău” năvălesc În poem. SÎnt, În fapt, mai multe planuri (spații) care se concurează În Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reușite, sub raportul compoziției). Cel dintîi este spațiul căminului: refugiu, loc de claustrație comodă, spațiu securizant. Este, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aripă”) și peste tablourile Însorite, iritant de poetice, se suprapune un peisaj mai dur și mai convingător liric: peisajul (spațiul) refuzat afectiv de reverie. Acesta va da Însă culoarea și tonul poemului. Percepția este aici mai fină, mai nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un vast labirint infernal. CÎtă vreme există lumină (soare) și hotare, ne aflăm Într-un tărîm controlabil, benefic. Infernul (năpraznicul, grozavul) Începe În lumea obiectivă acolo unde se termină cunoscutul, normalul. Alecsandri, om al ordinii și firescului, Își manifestă zgomotos oroarea față de aceste „aspecturi fioroase”. Să nu-l credem, totuși, În Întregime. Oroarea are și o parte de plăcere. „Cruntul fior de gheață” nu-l Împiedică să construiască cu evidentă satisfacție un peisaj fantastic tenebros și un portret pe măsura lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aflăm Într-un tărîm controlabil, benefic. Infernul (năpraznicul, grozavul) Începe În lumea obiectivă acolo unde se termină cunoscutul, normalul. Alecsandri, om al ordinii și firescului, Își manifestă zgomotos oroarea față de aceste „aspecturi fioroase”. Să nu-l credem, totuși, În Întregime. Oroarea are și o parte de plăcere. „Cruntul fior de gheață” nu-l Împiedică să construiască cu evidentă satisfacție un peisaj fantastic tenebros și un portret pe măsura lui: satanicul hoț Grui-SÎnger. Stăpîn peste Codrul-Fără-Viață - regat al crimei și al nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu zborul o cunună, Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece De albe oseminte o cladă tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se dovedește și aici fecundă. Ea naște insecuritatea, și insecuritatea se Închide (sau se deschide) Într-o clară figură a solitudinii. Poemul este scris cu o vădită rea dispoziție. Lui Alecsandri nu-i place obiectul, e prost dispus
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată, pentru că, fără hotare, pustietatea (cîmpia) este altă imagine a haosului. Iar față de haosul materiei, Alecsandri are cea mai hotărîtă oroare. Însă oroarea se dovedește și aici fecundă. Ea naște insecuritatea, și insecuritatea se Închide (sau se deschide) Într-o clară figură a solitudinii. Poemul este scris cu o vădită rea dispoziție. Lui Alecsandri nu-i place obiectul, e prost dispus În fața temei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
exaspera. Peisajul urmează aceeași cale: ici, muntele este un spațiu primitor, productiv, securizant, colo muntele este un obiect terorizam Într-o imagine mai vastă a haosului. El devine, astfel, pivotul mai multor figuri: de la figura solitudinii mîndre, purificatoare, la figura ororii de labirintul vegetal... Dintre peisajele ce trec prin versurile lui Alecsandri, doar lunca este statornic euforizantă, liniștitoare. Alăturate, peisajele formează o geografie lirică, o țară imaginară care devine, pe rînd, o țară mitică, o „țară de jale”, un colț de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă. Poetul descrie cu oroare locul blestemat: „În prăpastia cea mare Unde vîntul cu turbare Suflă trist, Înfricoșat...” și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]