KorAP: Find »[drukola/base=palid & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...145 146 147 ...261 >

6,523 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

cămin și priveam neconștiut în flacăra lor albăstruie. Sofia se sui pe un scaun să reaprindă prin întuneric candela de la icoana îmbrăcată cu argint a mamei Domnului. Dar, cu viclenie, ea luase albumul în care scrisesem și se uita la palida și subțirea lumină a candelei, ea-și plecă pleoapele asupra șirelor albumului deschis. Astfel cum stătea, naltă, suspendată în aer, părea umbra arhangelului de pază ce lumina visurile unui copil inocent. Era icoana distingibilă, dulce, albă dintr-un vis noptos

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
distingibilă, dulce, albă dintr-un vis noptos, era speranța-ntr-o viață neagră și sfarmată... nu era femeie. Și acea speranță eu o ucideam în inima mea, în fruntea mea. Candela s-aprinse mai tare, și fața ei se-ndreptă palidă spre ceruri, inundată de rugăciune. Ochii era seci și arzători, mînile se unise astfel încît albumul căzuse la picioarele ei, și eu, căzut din scaun într-un genunchi, priveam la ea, la fața ei luminoasă încadrată de aure [o]la

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ea se apropie de mine, stătu mult și drept în fața mea, asemenea unei statue, apoi îngenunche la picioarele mele și-și răzim [ă ] pieptul și coatele de genunchii mei. Părul ei cel despletit și în dezordine încadra fața cea mai palidă și mai frumoasă din lume. - Tomo! zise ea c-o voce plânsă și ținând mînele mele unite în mînele ei albe și mici, ca și când s-ar fi rugat la mine de o grație, Tomo, repetă ea plângând, nu mă poți

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se rupse cu vioiciune din brațele mele ce-o coprinsese și, cu talia răzem [ată ] de masă, se aplecă asupră-i spre a aprinde lampa. Degetele ei țineau apringioara asupra flacărei, și fața sa asupra lampei aprinse părea atât de palidă, dar atât de fericită, atât de senină. Eu mă sculasem și-o priveam. Brațele mele se întinsese asemenea unor aripi, ea o văzuse-n oglindă, căci se întoarse și, aruncîndu-se de gâtul meu, buzele ei încrețite și setoase căutau gura

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ajunsei în umila mea locuință de vis-a-vis și, nebun de instincte stârnite cu nendurare în pieptul meu, mă aruncai întins pe pat și-mi ascunsei fața aprinsă în perini. Când mă-ntorsei, luna lumina prin fereastră și lovea fața cea palidă a lui Toma. Asta mă liniști. Îmi luai ciubucul și stăteam cu el aprins și culcat astfel când ai intrat și tu. Ți-aduci aminte ce ți-am spus atuncea și nu mai trebuie să ți-o repet. ["Un râs

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de atlas alb brodat cu negru zăcea capul cel palid cu răsfiratele bucle negre ale moartei. Caii îmbracați în negru mergeau în pas după melancolicu [l] tact al marșului de moarte preoți în haine de mătase roșie și verde brodată cu aur citeau murmurând înaintea, carului funebru. 12 fete îmbracate-n

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de durere cătră norii cei suri ai cerului. Mă uitam la cer în sus cu ochii pe jumătate închiși. Oare de ce să nu mi se fi părut că, palidă și sântă, în haina lungă de atlas, pe fruntea ei coroana de roze albe și-n mînile unite pe piept crucea, cu ochii umezi ridicați la cer asemenea unei rugăciuni, sufletul ei se-nalța printre norii risipiți asemenea umbrei albe a

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pat lângă ea, așa încît îi priveam în față. Proptindu-mă în mînile mele, așezate una de-o parte a capului ei, alta de altă parte, îmi aplecai gura mea pe ochii cei mari și închiși și pe fața ei palidă și, descoperind cu o mână indiscretă sânul de sub plapoma ce-l acoperea, îmi culcai obrazul pe-un sân rotund, alb și mic. Ea dormea încă. Eu însumi eram somnoros, căci nu dormisem două nopți, de-aceea mi-am făcut loc

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se trezise, și, luând capul meu beat de somn cu - amândouă mînile, îl puse pe perină alăturea cu-al ei și se acoperi iar până-n gât, netezindu-mi fruntea și sărutând, ca pe furiș și surâzând somnoroasă, fața mea cea palidă. Somnul își juca colorile sale verzi - albastre înaintea ochilor mei și astfel, brațe-n brațe, surâzând alene, adormirăm amândoi - adică mi[e]- mi părea că nu adorm. Ci-mi părea că dormeam pe-un pat de flori albe în mijlocul câmpului

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ca] albinele păreau a roi pe lângă noi, iar razele lunei atingeau patul nostru, astfel încît el se rădica, încet, încet în sus cu noi cu tot. Pământul dispărea și ajunserăm în locul unde stelele roiau împrejur, se izbeau de fețele noastre palide, plouau și ningeau pe noi ca o ploaie de picături de aur. Noi dormeam pare-că, deși vedeam totul, ea părea albă ca argintul, iar o mână a mea era pusă pe nevrute între sânii ei rotunzi și dulci. "Ce frumoasă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de mur în țâșniri uriașe și fantastice, și de - acestea fantasme eu fug din colț în colț, lănțuit în lanțuri grele, cu ochii înfundați și rătăciți, tîrîndu-mi în brațe mormanul de paie mucede pe care dorm. Fug de-o rază palidă, căci se-ntrupează în duh, în umbra cea urâtă a morții, fug de umbra unui zid, căci îmi pare un uriaș de piatră ce-și ridică pumnii ca să mă zdrobească. Gândesc să-mi împletesc din razele lunei un lanț ca să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
întunecate ale mărei înghețate. Stâncile se-mbracă cu raze de diamant și zafir, valurile par a trăi, neaua cea îndelungată a câmpiilor de gheață ia colori fantastice, și prin acea feerie lungă, frumoasă, teribilă zboară lunecând o singură * ființă vie, palidă ca o umbră, visătoare ca [o] noapte, cântând doine de primăvară... eu! Stelele mari și aurite încunună frunțile munților de gheață, a căror poale se pierd în valuri etern rebele, etern spumegânde; prin ele vezi câte - un animal de mare

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
bătrânețe. Dar adesea când aștept în câmpie ca steaua polară să se ridice din înghețata mare, atunci ea, când răsare, mi se pare o strălucită față de sântă încununată cu raze de aur, o față frumoasă, albă, zâmbitoare pusă pe-un palid corp în vesmânt de negură... Poesis! Și vântul urlă mai amar, și valurile se scutură mai înfricoșate, și stâncile râd și șuieră? numai eu stau cu ochii țintiți asemenea unei statue, la acea stea polară, la acea față de sântă. Aș

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îngerul meu! Tatăl tău poartă coroană, mama ta e sclavă. Copil de sclavă - copil de rege să te-ncoron. Ea-și desprinse de la gât un cerc de aur și-l apăsă pe fruntea copilului. - Unde este acum tatăl tău, acel om palid, frumos, o, prea frumos, nalt, în haina lui neagră, cu coroana scumpă pe frunte, să te vadă pe tine în leagăn - Împărat al lumei întregi. Surâzi, surâzi cu gura ta cea mică... îngerii vorbesc cu tine? îngerii îți arată mantia

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mult pîn-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai multe încercări zadarnice, el începu să privească împrejuru-i și văzu în fund pe o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbeci, {EminescuOpVII 243} o pară palid - albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
își apropie buzele de gura lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind în vârful picioarelor. Princesa

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
s-adîncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinele pendente întoarse străluceau adânc - adânc în râu și pintre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinelor, trecu în lumina lunei și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca [un] chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinei cei mai

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
zvârlea dungi de lumină în deșertele hale, prin arcadele sumbre și sure, prin columnele reci... și nimeni, nimeni în acest lăcaș al morții... Deodată apăru Tla... El zvârlise ușa mormântului după sine, între el și lume... fața sa mare și palidă, ochii lui adânci și scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cuți sp [l]endizi de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roșie a făcliei. Ți-era frică să privește în fața lui... al

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o domă s-ar fi aprins deodată în mijlocul nopții adânc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas și ilumină toată hala mare ca o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu straturi de flori palide și înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac suteran... Numai fumul gros se-nalța din văpaia vasului și se spărgea sus, sus de bolta suteranei. Regele coborî iar la malul lacului... un podiș

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
umbra neagră a arborilor, pe lângă lungile straturi de flori, el merse până ajunse în mijlocul insulei... Pe un piedestal scund erau două sicriuri... În unul era întinsă o femeie cu chipul de ceară... rozele roșii împletite în jurul frunței contrastau cu fața palidă și moartă... Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite * peste ochii înfundați. Haina ei trecea din toate părțile peste marginile sicriului și ajungea la pământ... Mînile reci, transparente de albe, cu degetele lungi și subțiri încleștate peste piept

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
voi muri lângă tine... căci voi muri-n curând... Rodope! Te urmez în noaptea de unde nu-i reîntoarcere... Cerul cu stelele lui, Nilul cu eternele-i unde... divina Memfis... generații vor plânge... și eu mor... mor, căci ai murit tu, palidul meu copil... copilul meu... al meu*... El apăsă fruntea de mînile ei unite... întuneric... o negură rece cuprinse creierii lui, i se părea că Rodope îl cheamă din depărtare, făcîndu-i semne c-un ramur de finic... el simțea că bătăile

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau călcâiele după un cerșitor bătrân și trențăros, cu fața speriată și cu barba zburlită. Azvârleau pietre după el... și el plângea sărmanul și striga din toate puterile: - Cucurigu!... Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mînele plângând spre el... - Copii răutăcioși și fără de milă!... strigă franciscanul c-o voce tare și sonoră, nu vi-i rușine

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vedeți cum plânge, nu vedeți cum își ridică mînele uscat [e] de bătrânețe... o! blestemul lui D-zeu are să cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor cuminți la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de departe, orașul, cu conturele lui fantastice, cu case și turnuri, cu ferestele-i mute ce ascundeau mistere, și peste toate un lințoliu transparent de lumină albă... Numai un brotăcel trezit în iarbă sărea cu piciorușele distinse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
intră înăuntru... Sui repede scările acoperite c-un covor moale... intră într-o sală splendidă... a cărei tablouri pe pereți se zugrăveau șters și neclar în semiîntunericul luminei de lună. Pe-un jeț lângă fereastă ședea o fata naltă și palidă, care la intrarea lui își întoarse uimită* capul... El s-apropie de ea... - Voi sînteți, Signor? zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în ei o durere fără de lacrimi... Uscăciunea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]