KorAP: Find »[drukola/base=pascal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...145 146 147 ...166 >

4,141 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

de treflă, un opt de pică și popa de cupă. ─ Habar n-am ce înseamnă asta, dă Aurora din umeri. Totuși asta e. Ați zis ceva de o constelație. Păi vă spun eu ce e: Taurul. Dama e Aldebaran, zice Pascal și arată cu degetul spre cornul drept al divinului animal. Dacă îi dăm fiecărei cărți o literă a alfabetului, mergând pe verticală de sus în jos, constelația noastră conține literele Q, Q, K și R. Dacă dăm litere pe orizontală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
e uterul, că așa e forma lui. Corbul e ficatul, uitați. Pictorul a și început să grifoneze un petec de hârtie cu liniile lui nenumărate. Și prietenii încep să vadă. ─ Iar regele... Regele unde să fie? Înăuntrul ei? zice și Pascal. Pictorul îi adresează o privire severă. Duminecă de duminecă ține isonul la strana bisericii Visarion. ─ Vreau să spun, sub formă de sămânță. O sămânță care doarme, deocamdată. Litera R. Doar litera, deocamdată. Încă n-a pronunțat-o nimeni dar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
frumos, rulat, cum trebuie, ca-n ebraică, atunci... Aurora îi face pictorului un semn discret care vrea să spună să nu-i mai toarne astronomului. Nu-i obișnuit, nu ține la băutură. Hai să mai așezăm odată cărțile, mai zice Pascal. De data asta dați-mi-le mie. Poftim, i le întinde Aurora. Și în timp ce Pascal reia pasiența, ea reîncepe să sporovăiască. Nu trebuie să vă mai spun că arheologia e pentru mine mai mult decât o pasiune. Când am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
care vrea să spună să nu-i mai toarne astronomului. Nu-i obișnuit, nu ține la băutură. Hai să mai așezăm odată cărțile, mai zice Pascal. De data asta dați-mi-le mie. Poftim, i le întinde Aurora. Și în timp ce Pascal reia pasiența, ea reîncepe să sporovăiască. Nu trebuie să vă mai spun că arheologia e pentru mine mai mult decât o pasiune. Când am auzit de Ozymandias, regele din poemul lui Shelley, pe care îmi voi permite pentru început să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cu care venea în fiecare zi în ghiozdan și pe care-l scotea în pauze ca să-l alimenteze cu flori de păpădie? Nici asta? Mă înșel eu? Nu prea cred. Dar vaza aia chinezească a mamei, de ce ai spart-o, Pascal? Eu n-am zis nimic, mormăie acesta. Lucrurile pe care psihologia le numește abisale sunt niște moluște agățate sub stânci. Până și un turist dă de ele. Pentru Moby Dick trebuie altfel de pregătire, adaugă pictorul, dând vag din mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
să mai aibă orice conținut vizibil? Timpul e o țară cu munți, cu văi, cu șesuri. Dacă vom izbuti să-l străbatem, dincolo de ceea ce par a fi niște hotare de netrecut, vom afla răspunsul? Aurora Martinescu termină de povestit când Pascal, care a întins a treia oară toate cele 52 de cărți, exclamă: ─ De necrezut! Iarăși valetul de caro, dama de treflă, optul de pică și popa de cupă. Pictorul își drege glasul. După mine, nu despre asta-i vorba în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
glasul. După mine, nu despre asta-i vorba în poezia asta pe care ne-ai spus-o. Dimpotrivă, povestea ta o răstălmăcește complet. Artă, permanență, vax! Eternitatea e nisipul. Unde vrei să ajungi? întreabă Aurora. Arhitectura corespunde regnului mineral, adaugă Pascal. Unghiuri, cuburi, grinzi. Dincolo de muzee și palate, în orice caz, zice pictorul. Tibetanii fac picturile-alea pe nisip, câte o lună întreagă, după care le distrug. Nu știu de ce ne agățăm atâta de durată. Pictorul ridică unul câte unul trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
caz, zice pictorul. Tibetanii fac picturile-alea pe nisip, câte o lună întreagă, după care le distrug. Nu știu de ce ne agățăm atâta de durată. Pictorul ridică unul câte unul trei degete. ─ Trecut, efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș fi, zicea Emily, fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
trei degete. ─ Trecut, efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș fi, zicea Emily, fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar invers. Pictorul reumple paharele. ─ Noroc, zice el. Și dă paharul peste cap. Apoi se ridică și dispare din nou într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar invers. Pictorul reumple paharele. ─ Noroc, zice el. Și dă paharul peste cap. Apoi se ridică și dispare din nou într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu facem nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui scaun o pânză întoarsă cu spatele. Ce e? întreabă Pascal. ─ E sabia lui Mihai, răspunde pictorul și răsucește pânza cu fața, perfect neagră. Asta-i tot? spune dl. Mihai învârtind în mâini petecul de hârtie. ─ Nu e chiar tot, îl lămurește Mihaela Carbon, dar e mult. Acum fata are certificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Îl va găsi. Înainte să apuce să bată sau să sune la ușa din PFL vopsită într-o nuanță de maro gălbui destul de neplăcută, aceasta se deschide și în fanta verticală de lumină apare o siluetă care îl poftește înăuntru. Pascal pășește peste prag cu tabloul la subsuoară. E destul de mare și degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
degetele au mototolit hârtia cu care e învelit. Femeia care i-a deschis și l-a poftit înăuntru să tot aibă vreo patruzeci de ani. Cercetătoare la Muzeul Țăranului Român, poartă părul strâns, haine brodate, machiaj discret. Păcat, se gândește Pascal, ale cărui gusturi înclină, vai, adesea, spre vulgar. Mă rog, ce contează?! Vă mulțumesc că m-ați primit, zice el. De fapt, doamna profesoară a insistat... Da, știu, m-a sunat și ea chiar după ce am vorbit cu dumneavoastră. Vai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
băut? ─ Vai, domnule Ciortea, i se putea întâmpla oricui. Zău, nu-i nimic. Hai, stați aici că aduc acușica paharele, se ridică ea și dispare în bucătărie. Și ca întotdeauna când o femeie dispare în bucătărie, dispărută rămâne. Între timp, Pascal se uită în jur și inspectează titlurile din bibliotecă. Parcă ar fi arhiva Institului de Folclor și Etnografie, își zice. Într-adevăr rafturile sunt ticsite de culegeri de cântece și descântece, poezii populare, doine și balade, basme, snoave, ghicitori, legende

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
inspectează titlurile din bibliotecă. Parcă ar fi arhiva Institului de Folclor și Etnografie, își zice. Într-adevăr rafturile sunt ticsite de culegeri de cântece și descântece, poezii populare, doine și balade, basme, snoave, ghicitori, legende, bocete, strigături, jocuri de copii. Pascal răsfoiește la nimereală o carte: „Oaie, oaie rapănă Șade jos și dapănă, Și se roagă cucului: ─ Cucule, măria-ta, Dă-mi un cal porumbac Să mă duc la soru-mea, C-am auzit c-a făcut Trei feți logofeți. Unu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
la musca mare. Musca mare treiera Și-a mai mică vântura, Păduchele premetea, Puricele măsura. ─ Ieși, Voichiță, La portiță, Că te cheamă Talion, Talion fecior de domn, Cu tichie de frânghie, Cu pană de ciocârlie.” ─ Tiri tiri tangarana? se miră Pascal cu voce tare. ─ Chiu-hiu! îi răspunde dintr-un colț o pasăre ținută în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
de semințe. Își apleacă puțin capul într-o parte și cotcodăcește. Ești prea aproape de mine, nu-ți dai seama că ești imens iar eu sunt numai de-o șchioapă? Și nici nu se poate spune că ai fi cine știe ce frumusețe. Pascal își vâră un deget printre gratiile coliviei, în semn de prietenie. Hai, mușcă-mă, dacă vrei. ─ Chiu-hiu! Cinteza apucă zdravăn în cioc arătătorul astronomului și-l ciugulește ca pe-un os de sepie. Au! Ce peruș rău ești! Și Pascal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Pascal își vâră un deget printre gratiile coliviei, în semn de prietenie. Hai, mușcă-mă, dacă vrei. ─ Chiu-hiu! Cinteza apucă zdravăn în cioc arătătorul astronomului și-l ciugulește ca pe-un os de sepie. Au! Ce peruș rău ești! Și Pascal își trage repede mâna. ─ Nu așa de tare! ─ Oamenii! Eu am pene verzi! Pene verzi albastre! Și nu sunt peruș, nu peruș! Tangara mă cheamă! Tangara cu cap castaniu! Pascal își suge degetul sângerat. Gazda revine în sfârșit din bucătărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
un os de sepie. Au! Ce peruș rău ești! Și Pascal își trage repede mâna. ─ Nu așa de tare! ─ Oamenii! Eu am pene verzi! Pene verzi albastre! Și nu sunt peruș, nu peruș! Tangara mă cheamă! Tangara cu cap castaniu! Pascal își suge degetul sângerat. Gazda revine în sfârșit din bucătărie cu o tavă de argint pe care a așezat două păhărele, clondirul cu vișinată și un platou de cornulețe făcute în casă. Unele sunt mărunte cât degetul mic și delicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
se poate citi o veselie reținută sau dimpotrivă, o tristețe nemărginită. Frunzele castanilor se profilează pe pereții apartamentului de bloc și în tăcerea mișcătoare, ea va țese, va țese... Tangara strigă. Pas - cal! M-a chemat pe nume, se miră Pascal. ─ E o pasăre deosebită, spune gazda. Învață foarte repede orice nume nou. Scoate dopul carafei și toarnă lichidul în cele două păhărele. E de un vișiniu de Burgundia, iar gustul băuturii e pe măsură. Ce bună e! plescăie Pascal mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
miră Pascal. ─ E o pasăre deosebită, spune gazda. Învață foarte repede orice nume nou. Scoate dopul carafei și toarnă lichidul în cele două păhărele. E de un vișiniu de Burgundia, iar gustul băuturii e pe măsură. Ce bună e! plescăie Pascal mulțumit. ─ E ultima sticlă. Acum așteptăm roadele viitoare... Cuvântul a chemat în amintire, în închipuire, Pascal de mult bănuiește că sunt tot una, zilele călduroase de vară, forfota matinală din piețe, vrafurile de vișine pe tarabe, cu pielița plesnind pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
carafei și toarnă lichidul în cele două păhărele. E de un vișiniu de Burgundia, iar gustul băuturii e pe măsură. Ce bună e! plescăie Pascal mulțumit. ─ E ultima sticlă. Acum așteptăm roadele viitoare... Cuvântul a chemat în amintire, în închipuire, Pascal de mult bănuiește că sunt tot una, zilele călduroase de vară, forfota matinală din piețe, vrafurile de vișine pe tarabe, cu pielița plesnind pe alocuri datorită cărnii îmbelșugate. Cât e de ciudat, cât de ciudat, se gândește, și gândul îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
dulce-amăruie exact ca vișinata din clondir. Ele există deja și totuși nu există, spune el. Într-adevăr, încuviințează femeia în șoaptă. Sunt pregătite dintru vecie, sunt rânduite în fiecare an și totuși de fiecare dată trebuie așteptate, conjurate chiar, continuă Pascal. Dacă sunt rânduite, nimic nu le poate împiedica să apară. Dacă nu, nimic nu le poate sili, oftează femeia. De ce-ați oftat? ─ E adevărat ce-am spus, dar e greu să te obișnuiești cu ideea, zice ea. ─ Des - pi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
ea. ─ Des - pi - na! ─ Pasărea mea vrea să iasă din colivie. Știți, de obicei zburătăcește prin casă, dar când am musafiri o închid, să nu deranjeze. Dar poate că dumneavoastră nu v-ați supăra...? Vai de mine, iubesc păsările, zice Pascal. De fapt cred că iubesc toate animalele. Și arborii, adaugă el. Și vișinata. Gazda surâde. Iar Pascal bagă de seamă că atunci când zâmbește, nu mai pare atât de cercetătoare în domeniul muzicologiei comparate. Și când pleacă de pe canapea ca să dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
dar când am musafiri o închid, să nu deranjeze. Dar poate că dumneavoastră nu v-ați supăra...? Vai de mine, iubesc păsările, zice Pascal. De fapt cred că iubesc toate animalele. Și arborii, adaugă el. Și vișinata. Gazda surâde. Iar Pascal bagă de seamă că atunci când zâmbește, nu mai pare atât de cercetătoare în domeniul muzicologiei comparate. Și când pleacă de pe canapea ca să dea drumul păsării și se ridică în vârfurile picioarelor și întinde brațele, cu toate că undeva la suprafața ființei lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]