5,205 matches
-
mai deslușit care a coincis cu un sughiț prin somn al sergentului. Acesta deschise ochii, iar Fane se aplecă peste cutie ca și cum ar fi lucrat din greu și-o acoperi cu pieptul lui lat. Sergentul îl supraveghe o vreme, apoi pleoapele îi căzură peste ochii mici. Inelaru puse cutia jos și o deschise fără să facă cel mai mic zgomot. Pe fața lui se zugrăvi o uimire nespusă. Scotoci apoi cu atenție prin toate despărțiturile, închise totul la loc, răsuci rotițele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Când a ales între cei doi bărbați, știa că, măritându-se cu doctorul, ea va fi doar a cincea roată la căruță, roata de rezervă. Dar nu era ușor, ba uneori, ca azi, era foarte greu. Agatei i se înroșiră pleoapele a plâns și, curios, asta doctorul și soțul ei „a auzit“ imediat și s-a neliniștit. Doamna Margulis avea impresia că bărbatul ei are un văz mult mai dezvoltat decât al oamenilor normali, fiindcă cea mai mică schimbare a feței
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu erau decât haine. I-a jurat ei Inelaru. Trecură la masă și schimbară vorba. — Sunteți și dumneavoastră invitat la Livezeni, de Anul Nou? Vă rog din suflet să veniți, m-aș simți mai în largul meu, spuse Costache, iar pleoapele Generalului, după ce bătură de câteva ori nehotărâte, coborâră peste ochi a aprobare. Ridică paharul, cu un vin rubiniu care lăsa franjuri transparenți pe pereții de sticlă. — Pentru tine, spuse cu un ton care se voia nepăsător. MIERCURI 31 DECEMBRIE Viitorul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
colonelul. Cayle insistă și mai tare: - Adică vreți să spuneți că acum rangurile acestea se pot obține și fără bani? Asta spuneți? Și, în nerăbdarea lui, îl apucă pe interlocutor de mânecă. Ochii ofițerului, care fuseseră pe jumătate închiși de pleoapele grele, se deschiseră brusc și-l priviră cu suspiciune pe Cayle: - Dar cine mai ești și tu? Pleacă de lângă mine! Vocea i se înăsprise, și scurtă vreme păru aproape treaz. - Dumnezeule mare, zise el, în zilele noastre nu mai poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
când se ridică din trup. De câte ori își așeza mâinile pe obraji și închidea ochii, încercând să rămână un pic cu sine, chipul lui părea ca de os. Întins pe covorul de iarbă crudă, arăta ca un mort ce își mișcă pleoapele. Demonul trândăviei venea spre el, plutind ca un fulg în aer. „La o parte, Bushasp!“, i-ar fi spus, dar era o torpoare înmiresmată, care îi smulgea gândul și orice împotrivire. Ar fi putut repeta Ahunwar, cu buzele strânse și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
când înverzea. Omar recunoscu: rareori mai văzuse o asemenea oază de singurătate și de blândețe, darămite să locuiască în ea! Respiră îndelung, să își umple plămânii. Aerul era plin de ace și promoroacă. Heleșteul dormea ca un ochi sub o pleoapă și fuioare de abur îl bântuiau. Acolo, în fața câmpiei de gheață, se simți prima oară mai apărat, după atâta zbucium. În plus, crengile de ulm ninse, cu soarele prins între ele ca într-un coș, liniștea picurată și vântul îi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
plac bunăstarea și viața la fel cât mie și ar vrea să și le continue în rai“, își zisese, dar nici gânduri ca ăsta nu-i dădură un leac. Dimineața avea sclipiri de tăiș și-l făcea să își strângă pleoapele. Dacă îi mai plăcuse ceva în cutia în care urma să trăiască, era lipsa perdelelor și a oricărei piedici în fața luminii. Ziua începea lângă el, în pat, și îl făcea să deschidă ochii pe margaretele, macii și crizantemele strânse în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
templului, așa că ceremonia getig-kharid avea să se piardă în singurătate. Toată fața mobed-ului, aplecată spre flacără, se făcu pentru o clipă portocalie. Avea padan-ul pe gură și peste nări și spunea cu ochii închiși cele nouă yasne. Omar strânse din pleoape, la fel ca el. Dar sub pleoapele lui Omar era zi, cu amiaza fierbinte, târâtă pe piatră, pe sub cerul ca un tavan răcoros și atât de limpede. Auzi un bărzăune trecând și deschise ochii: era o insectă de vară, cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
piardă în singurătate. Toată fața mobed-ului, aplecată spre flacără, se făcu pentru o clipă portocalie. Avea padan-ul pe gură și peste nări și spunea cu ochii închiși cele nouă yasne. Omar strânse din pleoape, la fel ca el. Dar sub pleoapele lui Omar era zi, cu amiaza fierbinte, târâtă pe piatră, pe sub cerul ca un tavan răcoros și atât de limpede. Auzi un bărzăune trecând și deschise ochii: era o insectă de vară, cu reflexe verzui, care scânteiau în lumină. O
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ei voluptuoasă, gura îi părea închiriată de la alt chip. Uneori, după împerechere, se gândea la gura cărnoasă a împărătesei lui, Farah, după care își proiectase, în cap, buzele femeilor. Ghazal avea bulbii ochilor mari și verzi. Când îi dezvelea de sub pleoape, părea că un lac liniștit se revarsă spre el. Se simțea ca pământul udat, era mândru, poate chiar fericit că e doar a lui. Se înfrupta lacom din abandonările somnoroase ori din jucăușele ei încercări de a-i rezista. Ghazal
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o dată pe zi și îl obliga să bea ceaiuri. Max-Dinte și Pablo îi propuseră un televizor, fiindcă li se părea că în cameră e o liniște care l-ar putea deprima. Doar Veterinara găsea că fereastra ca un ochi fără pleoapă, podelele din lemn geluit și tablourile înghesuite până sus, în tavan, erau potrivite cu inima lui, care trebuia să se reculeagă. — Pentru asta i-ar fi trebuit un ospiciu, râdea Godun. El nu mai fusese de-o viață bolnav și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îndulcit îi trecu pe deasupra, dar nu se mișcă, se simțea ca atunci când era doar un puști și pândea în deșert șopârlele. O pace adâncă îi umpluse trupul. Nu făcu niciun gest, îmbăiat în seninătate, și în acea limpezime, coborâtă sub pleoape, auzi prima oară, după lung timp, vocea mult iubită a maică-sii. O emoție nouă îl arse în gâtlej când se strădui să-i răspundă. Îi țâșniră doar lacrimi din ochii închiși, dar nu și puterea să scoată vreun sunet
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
un freamăt al nărilor. Lăsă zburătoarea să îi alunece pe luciul pupilei, ca pe o pieliță de măslină, ca și cum era mort. Aștepta încordat și insecta prinse curaj, îi trecu spre buza de sus, care îi păru netedă, ademenitoare. Omar strânse pleoapele, să nu vadă armăsarul înnebunit de înțepătură, dar, fiindcă nu îi simți saltul de durere în aer, se uită și-l văzu pe Zet cu dinții rânjind, ca în spasm. Viespea se lăsă înșelată, coborî de pe buză pe incisivi, căutând
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
duși de vânt. Își întoarse obrazul, ca și cum privise mult timp, și le îmbrățișă pe-amândouă, în aceeași ocheadă, ultima. Presimți cum lumina ușoară, care îl înveșmânta ca o piele, avea să-l trădeze în curând și ce mai văzu pe sub pleoape fu o dungă de ceață și ceva licăriri, ca inelele unui curcubeu peste apă. Își aduse aminte cum se speria la început, dar nu mai simțea nici durere, nici tulburare. Era împărăția lui de tăcere și doar el avea s-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
De îndată, groparii făcură la fel, apoi denunțătorul și martorii. Ea se încălzise, ardea și se ridică înspre nori, ca o flacără pe care o vezi departe. „...Și așa să mă crezi, o, Doamne al veacurilor“, zise ea și înălță pleoapele. Chiar atunci îl simți pe Omar arătându-i-se, cu spinarea teșită și cu tâmplele înspicate. Nu îi mai părea, dar era chiar el, Shahriarul ei, împăratul de rouă. Sultanul desculț al împătimirii, al nopților arse și al uitării. Presimți
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghia, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicei durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenunchiate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată măreața ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece și o supse în adâncul sufletului său. Din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
apreciez amabilitatea. Inspectorul își desprinse în sfârșit privirea de pe chipul femeii. ― Domnul Cristescu nu exagerează. Am ținut într-adevăr să vă fiu prezentat. Nu e un prilej de fiecare zi să-l întîlnești pe abatele Brown. Melania Lupu își flutură pleoapele. Pe obrajii emailați apărură două pete. "Au aflat! Nu, cel mult presupun, draga mea, și fii convinsă că asta-i ideea prietenului tău, maiorul." ― Abatele Brown? Dar vă înșelați! Noi sîntem ortodocși. Părintele Sachelarie de la Trisfetite va ține slujba... Își
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
detestat după aceea. Se întîlneau cu plăcere pe stradă, odată, cu totul întîmplător într-o cofetărie mică. Se priviseră în ochi, zîmbindu-și luminos ca doi prieteni vechi." Spune, atunci... De ce-ai plecat? Dacă poți să-mi spui." Își coborâse pleoapele viorii, cu gene lungi, rimelate: "De ce mă întrebi?" "Sînt curios." Începuse să râdă răsfirîndu-și șuvițele lungi, castanii în dreptul buzelor: "Mi-era teamă... Aveam sentimentul că dorm în același pat cu un gangster. Îmi strecuram degetele sub perna ta ca să găsesc
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bătrână. Dar în sfârșit, m-am lamentat destul. Îl învălui într-o privire caldă: "Nu-ți fă griji, draga mea, habar n-are de planul tău. Dacă ar fi simțit ceva, fii sigură că nu-ți accepta invitația". Își coborî pleoapele. Genele aruncau o umbră albăstrie peste chipul colorat. Spuse cu voce tremurată: ― Nu mai am răbdare. Sânt atât de emoționată... Cristescu făcu ochii mari: ― Nu înțeleg! ― Știți, vestea aceea bună... Sânt incapabilă să mă gândesc la altceva. ― Ah! Maiorul începu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Melania Lupu își strânse buzele ofensată. ― Detest violențele de limbaj, Florence. Ce-o să-și închipuie dumnealui... ― Faceți abstracție de mine, zâmbi Ionescu. ― ... și-n afară de asta, știm cu toții că în fiecare carte există nu sâmbure de adevăr. Inginerul își coborî pleoapele: "În fiecare carte există un mâinile de adevăr..." O frază pe care o auzise în nenumărate rânduri. Numai că Mia spunea altfel: "În fiecare legendă"... Dispunea de o colecție întreagă de banalități, tot felul de învățăminte serbede, didactice, de un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sentiment acut de ireal, imaginile se diluau. Dascălu îl atinse cu degetul. Zâmbea cu ochi strălucitori, iar trăsăturile destinse își pierduseră linia bruscă. ― Nu-mi place să fiu singur. Vrei să fii prietenul meu cel mai bun? Căruntul își coborî pleoapele și înfipse adânc lopata în pământ. * Florence Miga aruncă o privire furișă spre inginer. Ionescu fuma cu ochii pierduți undeva, printre fleacurile de pe bufet: o fotografie mică înrămată, un crucifix de fildeș, mărgelele albastre pe care le purtase de dimineață
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
argint, alunecând moale pe gulerul de dantelă. " Nu-i seamănă deloc." Celălalt se grăbea. Băgase fotografia în buzunar ridicând din umeri. " Probabil se poartă neprihănitele pe-acolo... Mai dă-mi un telefon când ai timp." Inginerul își trecu degetele peste pleoape. În pivniță zgomotele încetaseră. * Nucu Scarlat ținea lopata într-o mână, cu cealaltă se încheia la cămașă. Obrajii îi erau acoperiți de o crustă cărămizie, părul năclăit devenise cenușiu. ― Cum merge? întrebă Ionescu ridicîndu-se. ― Greu, dar până la urmă îi dăm
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
draga mea. Cine nu știe că pe bărbați îi stimulează o picătură de alcool." Scarlat desfundă sticla cu tirbușonul de la briceag și luă o înghițitură lungă. Din pivniță străbătea monoton zgomotul târnăcopului. Florence Miga își prinse tâmplele în mâini apăsîndu-și pleoapele. În curând degetele i se umeziră. * Umbrele li se proiectau pe zid. Dascălu își alungă șuvițele din ochi și începu să rîdă: ― Parcă am fi patru... Inginerul îl privi surprins. ― Nu înțeleg... A, da! Dacă eram patru era mai bine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
adevăr, șopti, a văzut lumină... Întrebați-l ce vrea, dar nu-l lăsați să intre. Își luă arma și se ascunse în nișa ferestrei. Ionescu trecu de partea cealaltă a ușii. Se lipi de un bufet înalt. Melania Lupu ținea pleoapele coborâte. " Un mic ghinion, draga mea. De când o vizitezi pe Florence, nimeni nu v-a deranjat la asemenea oră. Te rog, nu-ți pierde capul! S-ar putea totuși să nu fie nimic..." Își făcu o cruce cu limba în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
inhalîndu-l până în adâncul plămânilor. Bărbatu-său o măsură stupefiat. ― Dar Florence... Știi că nu-mi place să te văd fumând în societate... Doamna Miga îi aruncă o privire iute articulând mut câteva cuvinte. Melania Lupu roși violent și-și coborî pleoapele. Inginerul intră zâmbind. ― Gentlemeni, drumul e liber! Cine merge cu mine? ― Eu. Scarlat stă de caraulă. ― Perfect. ― Ah! Tresăriră toți. Omul își izbea fruntea și obrajii cu palmele. Ionescu îi prinse mâna. ― Ce s-a întîmplat? ― Fluturele! Dascălu jubila, continuând
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]