4,003 matches
-
fetițe bune la produs, nu stăteai pe sec, explicația?, pe-acolo se rânduiau nonstop tirurile cu mărfuri care se perindau încoace, încolo, prin Balcani, Grecia, Turcia, Orient, era meserie, ce mai, te loveai de lovele, aveai cu ce să-ți potolești burta... Traiul ăsta dulce a ținut vreo două-trei săptămâni sau o lună, cei trei nu știau prea bine, ei nu se oboseau să numere zilele scurse, pe ei îi interesa momentul, să aibă ce să halească și ce să bea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ilașcu a fost: „De acum îi gata!” Acesta au fost ultimul schimb de cuvinte cu mama eroului Ilie Ilașcu. Momente de mare tragedie, cutremurătoare clipe...... Imediat, măicuța Natalia îl roagă pe fiul Iura să-i facă o injecție, ca să-i potolească durerile. Iura o îndeamnă cu ochii în lacrimi să mănânce ceva. Primește două trei înghițituri, puțin ceai, după care spune: „Gata.”..... în dimineața zilei de 29 septembrie 1999, la orele 6, am fost anunțat telefonic de către fiul măicuței, prof. Iurie
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de tort.“ După o lună, inginerul Vrabie a simțit că-l iau toți dracii și i s-a plâns administratorului: „Bre, nea Spiridoane, văz că nebunul nostru face curățenie și la alte blocuri. Unde o s-ajungem? Zi-i să se potolească, să nu încălcăm naibii vreo lege!“ Nu numai inginerul s-a impacientat. S-au dus la Spiridon și alții din bloc, de la scara B. „Dom’ administrator, râde oamenii de noi. Ce-i, mă, la voi, e casă de oameni sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
etaj și am sunat minute în șir, până ce, în isteria dinăuntru, un ins mai puțin beat a auzit soneria. Cred că aveam o înfățișare convingătoare, în pijama, ciufulit, cu o privire cruntă și cu un topor în mână. S-au potolit jumătate de ceas, după care, marcați de dialectica alcoolului, mi-au făcut în necaz, dând brusc stația la maximum. Nenorociții aveau și un câine cât un vițel, pe care îl lăsau în acasă singur toată ziua și, uneori, și nopțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
neștiind prea bine cît de departe ne aflam de cea mai apropiată zonă locuită. Mare ne-a fost mirarea cînd, după ce am ieșit din a doua curbă, am zărit o casă. Am fost primiți bine, iar foamea ne-a fost potolită cu o excelentă friptură de miel. De acolo, am mers pe jos 20 de kilometri, pînă Într-un loc numit Piedra del Águila, unde am reușit să ne reparăm piesa, dar deja se făcuse prea tîrziu, așa că ne-am hotărît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
tot restul), ceea ce a făcut să se trezească pofta mistuitoare ale lui Alberto de a mînca fructe de mare. Am Început o căutare răbdătoare pe plajă, pe lîngă niște stînci. Am mîncat ceva sărat și slinos, care nu ne-a potolit foamea și nici nu i-a satisfăcut pofta lui Alberto. De fapt, n-ar fi fericit nici măcar pe un pușcăriaș. Grăsimea era grețoasă, cu atît mai mult cu cît nu aveam nimic cu care s-o condimentăm. Ne-am pornit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pic de adrenalină și criza mea de astm s-a Înrăutățit. Învelit Într-o pătură de la poliție, am privit ploaia și am fumat țigări de foi - una după alta -, ceea ce m-a ajutat Într-o oarecare măsură să-mi mai potolesc oboseala. Spre ziuă am reușit să adorm, sprijinit de un stîlp din hol. Dimineața m-am simțit ceva mai bine, iar Alberto găsise niște adrenalină, care, În combinație cu niște aspirine, m-a făcut să mă simt ca nou. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Porțiile de mîncare au apărut În ultimul moment, căci, cînd omul a venit să vadă dacă eram În regulă, nu am mai avut timp să ascundem cojile portocalelor pe care le culeseserăm dintr-un copac pentru a Încerca să ne potolim foamea. La sediul Gărzii Civile din oraș am aflat că, din păcate, aici camioanele nu erau nevoite să oprească pentru a semna În vreun registru, lucru ce ne făcea dificilă Încercarea de a găsi un mijloc de transport care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
carabine și, la cîteva minute, Îți cer actele, pe care unii dintre ei le citesc de-a-ndoaselea. Atmosfera e foarte tensionată; pare că se pune la cale o revoluție. Provincia s-a răsculat deja, iar armata n-are cum s-o potolească. Conservatorii se ceartă Între ei și nu reușesc să se pună de acord, iar amintirea zilei de 9 aprilie 1948∗ e Încă puternică În amintirea oamenilor. Pe scurt, atmosfera de aici e sufocantă. Dacă columbienii au de gînd să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
păcătos din lume”. Este singura dorință de care frații lui nu au ținut seama. Astăzi trupul său odihnește acolo unde a dorit el, în cripta ce face parte din ansamblul de trei bazilici suprapuse, adăpostind comori de artă și pietate, potolind dorul de Pace și Bine nenumăraților pelerini însetați de frumusețile spiritului. Colina infernului a devenit Colina Paradisului... Spiritul și modul de viață propus de Sf. Francisc prin cele trei ordine a început să pătrundă în societatea medievală asemenea unui ferment
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
am adăugat: — Ai în ultimul timp, văzându-mă, un surâs vinovat. Nu-ți șade bine. Tu nu-mi datorezi absolut nimic! Ceață cu miros de frunze moarte... 14 noiembrie 1952 Sunt devorat de pasiune... și nu am cum s-o potolesc decât scriind, fie ce-o fi! 17 noiembrie 1952 Vreau să traduc din Rilke (acea poveste cu privire la străbunicul său) în limba română. Ca simplu exercițiu... Niciodată pierdut, și totuși regăsit... În ultimul timp, mai mult decât oricând, nu trăiesc decât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
când te ating... Jar Ochii tăi sunt răcoroși, mâinile tale sunt calde. Ia-mi capul între mâini și privește-mă în ochi, obraz lângă obraz, să stăm aproape, să ne privim, să ne umplem ochii unul de celălalt, să ne potolim setea care ne mistuie! Căci ochii tăi sunt răcoroși, mâinile tale sunt calde. „Când la sfârșitul zilei auzeam că numele-mi fusese salutat pe Capitoliu cu aplauze, noaptea aceea pentru mine încă nu era o noapte fericită...“ „Când însă cel
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
însă lucrul nu mă mira, căci îl văzusem pe venerabilul septuagenar la baia publică dedându-se la asemenea tentative primejdioase, încât îți stătea mintea-n loc! Pentru că se pare că cei care au fost mai zburdalnici în tinerețile lor se potolesc odată cu trecerea anilor. În schimb, cei mai tăinuiți și mai refulați în prima parte a vieții la bătrânețe sunt apucați de streche și par să voiască cu tot dinadinsul a-și cheltui din prea puțin irosita energie... Pe de altă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Crăciun“, iar „element-de-făcut-semne“ pentru a evita cuvântul steguleț, fiindcă un asemenea diminutiv ar fi jignit, nu-i așa, ideea de drapel al Partidului. Cât despre „bază-de-aprovizionare-cu-băuturi“, această construcție lexicală tonifica militar prăvălia de spirtoase - cine știe dacă ștabii nu-și potoleau „setea de libertate“ recurgând la sticlă. În acești termeni, o ideologie greoaie, afonă, își creiona propria-i caricatură lingvistică. Deloc comic pentru urechile mele sunau însă „mobilă-de-pământ“ și secția Stasi „Bucurie și Durere“. În aceste cuvinte poți desluși spaima de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
taburete. Copii, să spunem o scurtă rugăciune, mulțumindu-i Bunului Dumnezeu pentru bunătățile Sale pământești și mila Lui nemărginită. "Mai bun este puținul cel drept decât bogăția multă a păcătoșilor." Amin. (David, 39:22) Haideți, copii, luați, dragii mei, și potoliți-vă foamea. Și mâncam. Luam câte un bob, îl sfărâmam în râșnița dinților, apoi altul și altul... Dar nu prea aveai ce alege. Boabele nu se transformau în "floricele", întrucât era un soi de porumb numit "dintele calului", fiind apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să remarc și privirile celor din jur, așezați tacticos pe iarbă. Priviri vinovate și atitudini paralizate de "corectitudine politică", dacă pot spune așa ceva. În România bănuiesc că cineva ar fi avut curajul să-i spună ceva de genul "mă nebunule, potolește-te", iar atmosfera s-ar fi detensionat dintr-o dată. Aici toată lumea privea pe toată lumea, cu teama de a greși în gesturi și priviri. Faptul că era așezat într-un scaun cu rotile îi dădeau o autoritate absolută, chiar și în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
că ne potrivim de parcă am fi - iertați formularea - surori gemene, născute la o distanță de treizeci de ani. Primesc zilnic telefon și de la tulburătoarea poetă Angela Marinescu, dar ea se situează în altă zonă psihică decât Adriana Bittel. Adriana mă potolește, Angela mă răvășește. Angela este maestra complicațiilor existențiale. R.P. Trăim, doamnă Ralian, într-o lume care și-a cam pierdut facultatea admirației. Cineva vorbea la un moment dat despre felul cum Facultatea de Construcții e înlocuită de Facultatea de Demolări
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cumnata dumneavoastră“ R.P. Am experimentat, ca în atâtea alte domenii, cei doi poli ai excesului. Până la un punct, nimic. De la acel punct încolo, dintr odată, totul. A.R. Nu chiar totul, dar, oricum, inflație. Sper că lucrurile s-au mai potolit, că s-au limpezit cât de cât și că lumea s-a săturat între timp de Sandra Brown și de colegii ei de palier. Constat, de altfel, din discuțiile pe care le port și le aud, că lumea a reînceput
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
piano ma resoluto, mă lămuri: după masă, ungurul și cei doi mongoli îl luaseră deoparte, în hol, într-o convorbire pe mare șest, ca între complici, îi povestiră cum am ajuns să scot limba în curtea Uniunii Scriitorilor; abia îl potoliseră pe șoferul de la Goskino care era revoltat și nu exista nici o garanție că nu mă va turna; îl asiguraseră că sunt nebun, acela îi întrebase „dacă-i nebun, de ce nu-l internează?” și ei îi promiseseră „că vor comunica tovarășilor
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
1, 1-15 mai 1971) 156 DEMETRIUS Lucia O fericită: Lucia Demetrius (nota V. I.) „...Da, Uniunea Sovietică, stăpână pe cea mai înaintată tehnică, propune lumii întregi pace și nu obosește reînnoindu-și propunerile și găsind mereu formule noi care să potolească spiritele iritate și dușmănoase. Pentru că în această țară, pe care revoluția a primenit-o din adânc, omul vede de pe alte poziții perspectivele omului și, după ce a găsit formula fericirii, dorește fericirea tuturor făpturilor conștiente și sensibile și nu râvnește la
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ce-i trecea pe sub fereastră, a obligat-o să învârtă roată de piatră peste altă piatră ca să-i trimită prin scoc făina atât de așteptată de boreasă și de copii, ca să prepare pâinea sau mămăliga aburindă cu care să-și potolească foamea de după truda zilnică. Așa a apărut această meserie a morăritului. Urmare necesităților crescânde au apărut pe cursul acestui generos râu fără de care probabil că satul nostru n-ar fi existat, și alte mori, energia apei puse la treabă fiind
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
și părinții aveau mereu scandal. Ca să-i arate controlorului cît de mic i-e copilul, maică-sa îl lua pe genunchi (cam greu, ce-i drept), îl mîngîia pe cap și îi spunea : „Stai cu mama aicea, liniștit...“. Cum se potolea furtuna stîrnită de omul acela care țăcănea biletele (el pleca în cele din urmă, cu capul mare de toate argumentațiile părinților), venea momentul în care toți cei din compartiment își sco teau pachetul cu de-ale gurii. Pahare de plastic
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
uite la ei, i-a dat o palmă peste ceafă, ast fel încît Dănuț a căzut de pe piatra pe care stătea și s-a julit la genunchi. Băiatul a continuat să urle, încă și mai tare, și nu s-a potolit nici cînd a venit maică-sa la el, care i-a spus împă ciuitoare să nu mai plîngă atîta, că peștele ăla nu fusese cîine de mare, ci guvid. Din vremea aceea a rămas o fotografie cu Dănuț cu fața
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
la televizor. Dar cum porni iarăși cîntecul, copiii începură să rîdă, de nu se mai înțelegea nimic din melodie. Ce era hărmă laia asta ? învățătoarea le ținea și ea hangul. — De ce te zbați așa ? îl întrebă cînd gălăgia se mai potoli. — Așa se dirijează. I-auziți, copii, așa se dirijează ! și iarăși rîsete. Dănuț nu mai înțelegea nimic. Hai, ăștia, ce știau ei ?, însă ea, ea mai văzuse așa ceva, doar era om mare... — De unde ți-a venit prostia asta ? Așa dirijez
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
întîrziat. Pe lîngă el trecură două fete și una dintre ele o întrebă pe cealaltă : „Ce zbiară ăsta ca descreieratu’ ?“. Dănuț își umflă pieptul și mai tare și dădu o chemare finală, lungă și puternică. Ce știau ele ? Cînd se potoli, îl cuprinse rușinea : pierduse bătălia. Acum cel mai greu era să plece de- acolo, așa, ca prostul, sub privirile celor din jur, care văzu seră totul. Uitați-vă la el, a strigat ca nebunu’ și acu’ își ia tălpășița cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]