10,986 matches
-
esențiale, unul plin de inocență și bucurie, iar celălalt, dominat de un suflu tragic, cu secvențe de cruzime care pun la încercare fibra morală a fiecăruia. SCRIERI: Lumea copilăriei mele, București, 1998; Amintiri din război. 1941-1944, București, 1998; Strigătul sau Proiecția unui necunoscut în secolul în care a trăit, București, 2003. Repere bibliografice: Florin Grigoriu, Cornici de carte, „Revista română de versuri și proză”, 2001, 4; Cornelia Ștefănescu, Iarna rusească ’42-’43, JL, 2003, 7-12. M.Dr.
MUSEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288330_a_289659]
-
Impactul dintre „a fi” și „a nu fi” îl face pe poet să declare că ar accepta „nemurirea ca pe-un blestem” (Acceptând). Nu întâmplătoare este și alegerea „marmorei negre” pentru înălțarea unui simbolic monument al „nemuririi”. Reluând într-o proiecție personală motivul Meșterului Manole, M. creează o poezie memorabilă: „Cu dalta dezbrăcată de mâna mea, / Marmora neagră rămâne tot ea, / Tot neagră și dură, / Tot neagră și pură, / Parcă mai neagră, parcă mai grea. / Discretă, lumina / O sărută pe gură
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
semne indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în care se repercutează atât comedia literaturii, cât și drama insolubilă a vieții” (Victor Felea). Poemele configurează o viziune antinomică și tensionată, concretizând, în proiecții sarcastice sau în concentrate cântece aluzive, ipostaze ale spiritului creator în tentativa de cuprindere și sublimare a realului, de identificare a ordinii tainice a lucrurilor. Și M. afirmă vocația poeziei pentru esențial, pentru transcenderea limitelor experienței senzoriale, vede în actul
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
face ca toate să se surpe. În pofida etichetei de poet rural, satul nu apare în poezia lui M. ca entitate socio-etnică, ci doar în imagini izolate, în aluzii și referiri fugare. Povestea satului este o viziune idilizată, dar numai ca proiecție a amintirilor de odinioară. Un elogiu direct este adus totuși în câteva poezii - Bisericuța de la noi din sat, Clopotul, Fapta, Din sufletul satului -, în care sunt relevate spiritul comunitar, puritatea morală, pioșenia, echilibrul - toate definind un mod de viață. Mai
MURASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288305_a_289634]
-
în Până la asfințit se lasă bănuit, anticipat (în reverii eliptice, metafore țintind spre sine), ca într-un delicat filigran, conturul unui destin pe cale de a-și urzi ,,desenul”. Spații ale unui imaginar poetic în curs de configurare se asociază unor proiecții lirice ezitând între o varietate ludică aparte, de un livresc voit ,,copilăros”, și mărturisiri niciodată lăsate să se rostească deplin, repede și voit curmate, acoperite prin întoarceri-reflex la impersonale, protectoare tipare: ,,obcina” și ninsorile din munți, apa Moldovei, ,,țara înaltă
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
melancolii difuze, stări crepusculare: ,,Apa mă strigă pe nume deodată/ Și visez că-mi așez fruntea pe umărul ei, printre frunze”. Puck umple cu stângăcie paharul, carte a maturității de expresie, urmează în aceleași linii dominante, de confesiune eliptică și proiecție dată sinelui, într-un imaginar poetic ce unifică reperele lăuntric, în codul asumat (metafore, simboluri-cheie). Insinuându-și foșnetul și umbra, atotprezent, timpul va însoți aici stările, gândul, jocul de ape al interiorității. Iluzia, stăpână altcândva, cedează unei lecturi care percepe
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
Progresiv, poemele din Roza și închipuirea (1976), Duminică spre luni (1980), Cazemata de rouă (1983) devin un fel de „istorie personală” mozaicată. Poezia este invocată ca „ivirea cântecului”, „sunet pur”, „ținta hipnotică”, ipostaze metaforice desemnând o dinamică a contrariilor și proiecția spre un plan abstract. După o lungă întrerupere, N. revine în peisajul editorial cu volumul Gara de Est (2003). „Giulgiul inocenței” din Poeme, mărturie a unei lumi magice, se destramă brutal, tărâmul paradisiac, numit prin cuvinte de rezonanță blagiană - „acolo
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
fenomenologia spiritului clasic -, fără a cădea în capcanele reducționismului facil, și tendința de situare constantă a imaginației clasice în dinamismul cultural al epocii, fără a deborda limitele acestuia din urmă și a încălca domeniul socialului. Ipoteza, evident polemică, este că proiecțiile imaginative de orice fel beneficiază de o autonomie absolută în raport cu determinațiile exterioare; căci ele trimit la viața spiritului, funciarmente liberă de presiunile socialității. Ostentația demonstrativă are o țintă precisă - sociologiile literare, prizate de intelectualitatea franceză gauchistă a anilor ’60-’70
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
identificate” și nu numai, JL, 1998, 11-12; Marin Diaconu, Coordonatele publicisticii lui Petre Pandrea, JL, 1998, 15-16; Dan C. Mihăilescu, Manifestul crinului opărit, „22”, 2000, 13-14; Alex. Ștefănescu, Un sinonim pentru frenezie: Petre Pandrea, RL, 2000, 15; H. Zalis, Tranșanta proiecție de sine, CNT, 2000, 21; Al. Călinescu, O epocă, un personaj, ATN, 2000, 6; Vladimir Tismăneanu, Un antifascist european: Petre Pandrea și tragedia stângii românești, „22”, 2000, 32; Ionel Necula, Emil Cioran în memoriile lui Petre Pandrea, DL, 2000, 39
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
acuități perceptive și al unei remarcabile inventivități, atât în ordinea temelor, cât și în aceea a expresiei. Registrul dicțiunii, al atitudinilor și al stărilor poetice include ipostaze diverse, deseori contrastante, de la cântec la imprecație, de la reverie și rememorare nostalgică la proiecția caricaturală sau la celebrarea solemnă. Căci, în accepția autorului, „poemul e o cutie cu nebănuite corzi/ pe care o nevăzută mână - mai acut, mai grav - / le ciupește din când în când”. Cartea de la Jucu Nobil valorifică potențialul liric al întoarcerii
PETEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
unghiuri de vedere proprii și bine conturate, adică o structură polifonică în sensul consacrat de Mihail Bahtin. Deși de la centripetismul fazei lirice P.-B. parvine în romane la construcția centrifugală a narațiunii, la configurarea unor medii relativ independente și la proiecția de universuri sufletești cu existență epică distinctă, toată instrumentația menită să confere obiectivitate evocării poartă mesajul unei singure conștiințe: conștiința tragică a naratoarei și mai ales a analistei exclusiv autoscopice. Căci, oricât ar părea de ciudat, nu numai nuvelistica, dar
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
tomuri ale ediției au o valoare culturală exemplară, ele epuizând, ca text și interpretare istorico-literară, întreaga secțiune lirică a operei eminesciene. Notele și variantele constituie o contribuție fundamentală la exegeza eminesciană, înfățișând geneza operei, avatarurile ei, structura și conexiunile interioare, proiecția pe coordonatele biografiei lui Eminescu și ale epocii sale. Aparatul critic este, în esență, o confruntare dramatică de fapte, făcând perceptibil efortul poetului. Restabilind variantele fiecărui text, editorul este dublat de interpretul care demonstrează natura proteică a geniului eminescian, reintegrează
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
Manolescu, Mircea Scarlat ș.a., exegeta limpezește chestiuni esențiale ținând de orizonturile generice ale scrisului și răspunde unor întrebări esențiale privind raportul unicatului cu seria. Printre acestea: în ce plan se citește devenirea într-o literatură? La nivelul dinamicii și al proiecției istorice a formelor, problemele de afiliere literară se pun în cu totul alți termeni decât în cei tradiționali (influențe, relații, circulație de teme, motive, imagini etc.). Operând pe două filiere diferite - limbajul și viziunea poetică -, P. reușește să definească strălucit
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
alăturare șocant-suprarealistă), dominat de lumină. Aer, cer, zbor, aripă, ninsoare se instituie în cuvinte-cheie, metamorfozând și diafanizând teluricul: „Ninsoarea iarăși podidește cerul/ și drumul se transfigurează/ pierdut înspre real”. Acum apar mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
de tipul religiei sau există și alte posibiluri acționale în care se găsesc mijloace mai eficace de absorbție a anxietății decât religia? Explicarea religiei ca efect al neștiinței, al unui nivel scăzut de cunoaștere (clasa condițiilor P), unde devin posibile proiecții de tip antropomorfic („Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa”), este și mai incompletă. Ea nu pune în evidență de ce (cerințele funcționale) sistemele sociale construiesc religii, cu excepția cerinței prea vagi a cunoașterii. Pentru înțelegerea mai clară a schemei
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și Asia, caracterizate prin dinamică în timp, totemismul lipsește complet. Există, remarcă Lévi-Strauss, o antipatie funciară între istorie și sistemele de clasificare cu ajutorul unor grupuri finite. Acolo unde diacronia învinge sincronia, devine imposibil să se interpreteze ordinea umană ca o proiecție fixă a ordinii naturale (Lévi-Strauss, 1970). Există o formă specifică totuși de a gândi timpul și istoria în societățile stabile. Pentru orice structură stabilă există două momente importante: geneza și prezentul. Conștiința temporală a unei asemenea societăți leagă printr-o
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
conștient de această orientare particulară a sa, considerând că, în mod real, situația nu este deloc norocoasă. Psihanaliștii se pot întreba pe bună dreptate de ce mama lui Hamlet a acționat așa cum a făcut-o. Nu cumva există în comportamentul său proiecția unui complex fixat în copilărie, de care, evident, nu este conștientă? Analiza psihologică a învățat să treacă dincolo de suprafața conștientului, explicând o mare parte dintre comportamentele și opțiunile noastre prin procese de care suntem neapărat conștienți. Analiza ideologică și analiza
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ideile de evoluție și progres rămân simple ipoteze, dacă nu speculații. Este firesc ca în condițiile acestea să existe fie suspiciunea că este vorba de o simplă extensie necritică a conceptului de evoluție din biologie sau, pur și simplu, o proiecție a speranțelor. Identificarea evoluției și a progresului depinde în mod fundamental de existența unor asemenea criterii. Din acest motiv, este necesar să se treacă în revistă diferitele criterii propuse în legătură cu evoluția și progresul. Filosofia secolului al XVIII-lea a formulat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
înscria în minoratul sentimental posteminescian. De fapt, personalitatea poetului dobândește un anumit contur, nu foarte decis, abia în ultima plachetă, Stropi de soare (1915). Nota fundamentală a lirismului prezent în tablourile de natură, în scenele din intimitatea căminului ori în proiecția orașului de provincie și a peisajelor portuare este lentoarea melancolică sobră (dizolvând orice tentație a pateticului), cu o undă de meditație, îmbinată cu blânde, dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
cărții să proclame universalitatea lui Eminescu. Traseul demonstrației critice din Poezia lui Eminescu pornește de la un vers revelator („De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”), al cărui son profund, cu rezonanțe existențial-vizionare, „închide” sensurile lirismului plutonic. „Fenomenul originar” al tuturor proiecțiilor mitice eminesciene constă, așadar, în „plânsul lăuntric al cosmosului”, dar un cosmos nestructurat integral, rămas încă într-o stare de somnolență haotică, marcat de „paloarea mortală” a neantului. Dintr-o asemenea „demonie cosmotică” se desprind niște figuri emblematice sau arhetipuri
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
porțile Academiei Române”. Poezia însăși devine obiect al revoltei, actul creator fiind comparat cu operația imundă a scobitului în nas: „să-ți scobești creierul ca pe un nas/ și din adâncuri să scoți mucii triști ai poemului”. „Drumețul incendiar” este o proiecție a autorului însuși, piromanul care lasă în urma sa ruinele fumegânde ale artei convenționale, hrănită din procedee retorice ieftine și din stereotipii. Îndemnând „camarazi poeți, ajunge/ [...] destul am mirosit pudic rozele/ purtând ghetele cu ștofă ale poeziei clasice”, poetul revoltat întrezărește
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
poetic. Se așază sub lupă procesul prin care capitalul filosofic de valori umaniste al idilei (cu resursele în realitatea socială din perioada 1750-1850) este prelucrat în tipare estetice, convertit într-o lume poetică, în scheme, teme, imagini, stereotipii și clișee. Proiecția idilică suferă astfel un proces de osificare, pregătindu-și debușeul final în didactic, sociologic, ideologic, în fine, în doctrină și practică politică. Literatura își dezvăluie astfel virtuți asupra cărora exegetul insistă în toate cărțile sale: vocația de releu și de
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
lume a raționalității individuale pure- bazată pe decizii separate luate de către indivizi autonomi, fiecare luând în calcul propriile costuri și beneficii - nu impune în mod necesar această condiție și, prin urmare, o astfel de convenție ar reprezenta mai mult o proiecție optimistă decât o deducție atentă. Ceva mai satisfăcătoare sunt abordările care se întorc la forma extensivă a modelului de joc. O strategie de echilibru perfect acceptă faptul că ar putea exista mai multe soluții posibile pentru un joc, dar subliniază
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
asupra lui Y. Uneori însă, în cercetările cu număr n mic, observațiile reale nu sunt corespunzătoare nevoilor comparațiilor potrivite. Observațiile imaginare pot servi mult mai bine. Studiile de caz „contra factuale” sunt comparații ipotetice în care observarea contrastantă este o proiecție a ceea ce s-ar fi întâmplat, probabil, dacă valoarea variabilei independente ar fi fost diferită. Acestea necesită o foarte bună cunoaștere de ansamblu a situației, actorilor, intereselor și a influențelor, pentru a permite construirea unui scenariu alternativ plauzibil. Alternativa imaginară
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
instalarea comunismului, colectivizarea, procesul Pătrășcanu, mergând până la inundațiile din 1970 -, saga familiei Melkiewici, un clan amestecat etnic, alcătuit din ființe neliniștite și bizare, adevărate „cazuri”, devine simbolică. Narațiunea este discontinuă, cu răsturnări temporale și istorii paralele, cu episoade simbolice și proiecții în fantastic, cu alternanțe între observația realistă și notația fantezistă, între reconstituirea documentară și imaginarul poetic, proiectând caleidoscopic o lume în destrămare sub agresiunea tulbure a istoriei. Prozatorul vizează formula romanului ca desfășurare a unei metafore - parțial în Rana statuilor
NICOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]