3,800 matches
-
încearcă să împace efectele dinamice ale diferitelor relații, ajunge să sesizeze complexitatea compoziției manieriste, o luptă hotărâtoare care nu poate oferi un deznodământ definitiv. Tensiunea dintre intrarea și ezitarea în spațiu a personajului central evocă o stare de spirit problematică, sfâșiată de conflict. Tabloul lui El Greco ne amintește de faptul că adesea compozițiile picturale se bazează și pe altceva decât pe influența propriului centru. Relațiile dintre acei câțiva centri trebuie privite în legătură cu centrul de echilibru al întregului. În Rugăciunea din grădină
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
sub dulci ulcele/ Ce le vând la târguri numai eu/ Pe zborul meu stau pulberi grele/ Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe malul Styxului, materia parcă-și continuă existența, universul este balcanic, oriental, fastuos și pitoresc, poetul fiind sfâșiat de aceleași sentimente și de-aceleași dureri de parcă le-ar trăi aievea: "Înot învolt, abia vâslind pe spate/ Și pescuiesc Ofelii înecate/ La mal apoi să le-nviez pe rând". Imagismul este caracteristic și celorlalte volume. Poemele onirice și rondelurile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
miezul pământului. Poetul curge halucinant de-a lungul coloanei de soldați: "Eu mă las să alunec pe șirul lor/ ca pe o frânghie/ și-alunecând cataramele/ centurile lor îmi zgârie fața/ și-alunecând, îmi zgârie pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria într-o atitudine romantică la care antiteza trecut-prezent amintește de "Epigonii" lui Eminescu. A. Păunescu realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scuturat". Alteori, descinde din Beniuc: "neamul meu, mândrie nevândută, puși pe harță și zurbă, răni fierbinți, prea iubiți". Străbunii poetului au venit din Ardeal sub umbra penelor de cocoș la clop: "neamul meu veni din praf stârnit de turmă/ să sfâșie bărăganul în galop". Dragostea față de țărână este teribilă, îl ține pe poet în mrejele ei, ca o vrăjitoare, pulsând în dragostea "păgână" a părinților; de aceea, cere țărânei dragostea tatălui pentru maică. Pământul este dulce, bucuria este ostentativă și un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reia teme cunoscute: nașterea, moartea, materia și inefabilul, năzuința spre absolut, reprezentate în ecuații matematice sau forme geometrice, pentru a descrie o lume complexă de fenomene în care mijloacele rațiunii nu-l mai satisfac. Poetul pendulează între pământ și cer, sfâșiat și chinuit de întrebări, între cunoașterea lumii reale și setea de absolut. Am putea grupa elegiile în elegii ale setei de real și ale setei de absolut, precum și elegii ale contemplației, ale dilemei. În "Elegia a șaptea", autorul își declară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
plânge.) Tipătescu: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cațavencu... Zoe: În zadar, Fănică; Cațavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar este opus acestuia ca sistem de valori. Acest tip uman este tenebros, pasional, sfâșiat de patimi, cultivând suferința ca pe o condiție și nevoie a mântuirii. Spre deosebire de tipul german care cultivă valorile morale și aspirațiile supraeului, așa cum le vedem la Zarathustra lui Nietzsche, tipul slav cultivă pasiunile abisale ale inconștientului, asemenea lui Raskolnikov al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să acceptăm moartea ca o concluzie a vieții, care le include și le vindecă pe toate. Se poate vedea că morala pune accentul pe latura subiectivă, sufletească, de factură emoțională, a vieții, privind moartea ca pe o despărțire dureroasă, care sfâșie sau umple de neliniște sufletul, ceva care mă face să mă cutremur și mă azvârle În necunoscut, o experiență străină vieții, care mă umple de teamă. Acest punct de vedere Îl regăsim mult mai târziu la existențialiști, care pun problema
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
simbol al îndoielilor: „Despotică stăpînă e ’Ndoiala/ Pe o țară de dureri și grozăvii/ în care-al pustiirii vînt se plimbă/ Prin creieri, ca prin scorbure pustii.// Lugubri corbi, năpîrci, prădalnici vulturi/ Pe stînci se suie la porunca ei,/ Să sfîșie din inimile negre/ A mii și mii de sumbri Prometei”9). Sau semn al înăbușirii speranței: „Privirea noastră-nalț-un rai/ în fiecare colț de plai;// La gîndul nostrusimfonii/ Tresar grădinile pustii;// Cu gîndul nostru ntindem punți/ Și peste mări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură sună-n streine limbe .................................................................... Clopotnița plesnește, în stîlpi izbește toaca, Aripa unui demon sfîșie promoroaca ........................................................................ Și în convoi de iluzii ce luminau ca stele, A fost la groapă dusă speranța vieții mele "64 (s. n.) Avem aici prima dovadă de la înmormîn tarea Casandrei. Pusă în ordinea firească, moartea Casandrei, despre care poetul a scris și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de magie și ocultism. Secolul al II-lea își pierduse toată coerența și devenise așa cum W. H. Auden caracteriza lumea modernă între cele două războaie mondiale, "Era Anxietății"52. Convertirile de la păgânismul roman la noul creștinism erau frecvente; familiile erau sfâșiate de aceasta. Omul nu se simțea doar neprietenos dar și rătăcit în univers. Acesta era mediul social în care Hadrian și cei doi succesori ai lui, Lucius Verus și Marcus Aurelius, s-au pomenit guvernând. Yourcenar însăși nu era o
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
antagoniste care se repercutează în psihismul individual. Prins între aspectul legilor și caracterul parțial al aplicării lor, între simțul justiției și spectacolul nedreptăților, individul este obligat să-si compună o serie de atitudini, după împrejurări: el poate să fie intim sfâșiat de judecata dublă și contradictorie făcută asupra actelor sale, pe de o parte, de consensul social, pe de HYPERLINK "alta.de"alta, de nivelul de aspirație individual. De aici și numeroasele ocazii de frustrare care nu pot fi neglijate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
neliniști existențiale într-o poezie curată, dar de certe profunzimi: "Astăzi a venit iar/ după-amiaza când îmbătrânesc/ (nu am apucat să vă spun/ uneori, după-amiaza, îmbătrânesc)// ...// copiii din parc îmi amintesc de mine/ umbrele acelea cu gri de femeie/ îmi sfâșie ceva de neînțeles// la câteva clipe mai departe/ nopțile albe ale inimii personale/ se arată ca din vechi lecturi// câtă liniște să fii bătrân/ să poți fi întrebat cât e ceasul/ dacă ai făcut vreun război/ câte femei ai cunoscut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Autoarea Camerei nupțiale descrie cu aceeași voluptate lentele apropieri-depărtări, sfâșieri de sine și de celălalt, ca secvențe ritualice obligatorii într-o eternă antecameră a morții-iubire: "Lăutarii, dănțuitorii/ s-au îmbrăcat în negru și te caută./ Eu mă apropii temătoare,/ îmi sfâșii cămașa. Fâșia albă o înmoi/ în sânge de șopârlă și praf de ierburi/ ce înfloresc o singură dată pe an./ Frumos ești!? Te dezbraci lent, ceremonial,/ iar eu îți vopsesc trupul" etc. În ciuda acestei evidente autarhii a thanaticului, universul construit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o lotul imensă din nou mă desface/ În taină.// A doua strigare/ Eu sunt doamne numai unul/ Mic cum palma strâns cum pumnul/ Nu te văd și nu te-aud/ Crud mă spulberi doamne crud// Doi corbi din aproape mă sfâșie tare/ Și eu nu mai sunt/ Am rămas o durere/ Pe care plângându-mi/ Un altul s-o simtă/ Ca din coasta durerii o altă durere/ Mai nouă mai nouă/ Să nască/ Și vremea aceea/ De tăceri lunecoase/ Mă pâlpâie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
livrescă perfect recognoscibilă: "Ți-am pus pecetea nunții pe inelarul drept;/ te căutam de-o viață, te căutam mereu,/ erai sortită mie cum ție îți sunt eu/ de azi ești lângă mine, azi, încă te aștept...// Te-aștept să-ți sfâșii voalul misterelor de ieri/ când încă nu erai decât închipuire:/ ridică-l de pe ochii ce nu au amintire/ un duh păgân vor naște ascunsele-ți averi.// Dă-mi mâna să pornim prin crânguri, prin păduri,/ să rătăcim un veac știutele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Adesea, discursul poematic dă senzația că se construiește tocmai după modelul Cuvintelor încrucișate ironic, într-un rebus nu foarte greu descifrabil al unui real ce violentează nu numai bunul simț poetic: "O mână taie pe alta/ și amândouă obrazul/ diamantul sfâșie întunericul/ scâncetul copilului torturat de vise/ se aude cocoșul anunțând zorile/ sau poate este o locomotivă/ ieșind din depou/ (locomotiva ar putea/ la fel de bine/ să iasă chiar din Copou)/ Nu mai suntem siguri de comportamentul/ oamenilor/ darmite de cel al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
A doua parte a titlului completează explicit instituția magisteriului pe care autorul se consideră apt să și-o asume, ca în momentul scrierii acestei poezii "pe când se credea pelican". Simbolul pelicanului nu e doar o imagine a paternității "ce-și sfâșie pieptul" pentru a-și hrăni progenitura; pe lângă conotația eristică, se poate vedea aici și sfâșierea fără durere a magistrului care transmite elevilor destoinici cunoștințe atât de aprofundate încât fac parte din ființa sa" etc. etc.). La fel de ușor s-ar putea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aminti pe cel propus de Vintilă Mihăilescu într-un "exercițiu de etnoanaliză" intitulat Complexul strămoșului. El pornește de la "două caracteristici ale formării națiunii române: L Comunitatea națională se constituie ca subiect al independenței, nu al libertății". (Adică: "pentru populația românească, sfîșiată între marile imperii, țelul nu a fost libertatea, ci independența... Construită pe valorile îndependenței, "ființa națională" are astfel o constituție înclinată spre frontierele independenței sale și astfel mereu vulnerabilă la amenințările, reale sau imaginare, ale acestor frontiere".) 2. Comunitatea națională
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de animal, care i-a fost, în mod simbolic, atribuită 11. Această acumulare îngrozitoare de referințe la domeniul animalier pare a ține de o aceeași obsesie, aceea a gurii monstruoase, mereu lacomă, mereu devoratoare. O gură-maxilar care strivește, străpunge și sfîșie, dar și o gură-ventuză care suge, care aspiră. O gură însetată de sînge care se năpustește asupra izvoarelor vieții, care se adapă din ele și le seacă. Așa cum într-un vis înspăimîntător Octave Mirbeau vede mîna baronului Gustave de Rothschild
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
al lui Eugène Sue, necinstitul abate Rodin, agent executor al uneltirilor celor mai atroce ale Organizației iezuite. Victimă a propriilor mașinațiuni, atins de otrava pregătită pentru alții, un foc interior îl distruge: Focul, strigă el, da, focul. Dar focul îmi sfîșie măruntaiele. Ce durere, ce văpaie!" Simbolistica focului purificator și salvator, a focului care șterge murdăria, care risipește spaimele nopții, care alungă forțele întunericului, sfirșește prin a da deplină coerență acelei constelații mistice a Conspirației. Fiii Luminii împotriva forțelor întunericului, "spiritul
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de pereți fără ieșire, de gropi întunecate din care nu se poate ieși; teama de a fi dat pe mîna altuia, de a fi prădat, vîndut sau părăsit; teama de zmeu, de colții animalelor de pradă, de tot ceea ce strivește, sfîșie și înghite. De asemenea, avînd în vedere existența unor manifestări nevrotice incontestabile, se impune raportarea la formele cele mai caracteristice ale delirului de persecuție: nimic, de acum încolo, nu este întîmplător sau accidental. Așezată în plasa imensă a unor fărădelegi
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lovitură, înconjurîndu-i cu o mie cinci sute de francezi care se agită în jurul lor, conform tacticii sale. În sfîrșit, le ia tunurile, alimentele, banii, muniția, tot ce se putea lua, le aruncă în apă, îi bate sus la munte, îi sfîșie în aer, îi devoră pe pămînt, îi biciuiește pretutindeni [...]. Putea oare un om să facă asta? Nu, cu siguranță Dumnezeu 1-a ajutat. El se împărțea precum erau împărțite pîinile din Evanghelie, ziua comanda bătălia, noaptea o pregătea, astfel santinelele
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Anglia și Rusia nu se atacă încă în mod direct. Dispunînd de o supremație tehnică și militară absolută în raport cu restul lumii, aceste puteri preferă să se năpustească asupra Lumii înseși, care devine o pradă și pe care și-o împart sfîșiind bucăți din ea. De aceea, pentru toate popoarele de pe alte continente este o certitudine că Europa întruchipează cel mai mare agresor al Timpurilor moderne, fapt care rămîne și astăzi nebănuit de conștiința multor europeni. În acest climat de dominație asupra
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
o Europă a fa-limentului politic. Națiunile din Est sînt ținute sub control atît din exterior, cît și din interior. Cele din Vest sînt dezbinate din punct de vedere politic și depind de protecția americană. Odată cu războiul rece, Europa a fost sfîșiată între Orient și Occident. Este această ruptură o paranteză, sau o lovitură de secure istorică definitivă? Se va elibera oare jumătatea de Europă care este aservită? Va fi oare aservită jumătatea de Europă care este încă liberă? Va fi Europa
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]