4,389 matches
-
se Îndepărtară. Marie Își urmă drumul cu pași mici. Spre deosebire de cei doi jandarmi, ea era convinsă că Ryan era tot la Lands’en. Simțea acest lucru... Brusc, parcă primi o lovitură În inimă. Ca și cum gîndul ei tocmai se materializase, o siluetă se desena la vreo cincizeci de metri În fața ei. Se opri. Era Ryan? Instinctul ei era sigur că era el, dar rațiunea o sili să analizeze conturul acela vag, prea Îndepărtat pentru ca, În mod obiectiv, să poată recunoaște pe acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o vorbă, văzură goeleta Îndreptîndu-se rapid spre larg, Christian se deslușea limpede În spatele cîrmei. Cu o Împunsătură de gelozie, Lucas recunoscu În sinea lui că skipperul avea o Înfățișare elegantă și se Întrebă dacă Marie nu Încerca oarece regret contemplînd silueta celui pe care-l admirase atîția ani. De parcă i-ar fi auzit gîndul, tînăra femeie Își Întoarse privirea de la Lands’en, căreia Îi dădeau Încet ocol. Doi ștrengari care se hîrjoneau se ciocniră de ei țipînd, cel mai mic căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai gîndesc... De cum mă voi sătura de cinismul de două parale al unui polițist care nu e nici măcar În stare să Înțeleagă modul de a face să picure sînge de pe menhiri... Bacul trecea prin fața sitului de la Ty Kern, contemplară Împreună siluetele uriașilor monoliți Înălțați ca niște santinele. Marie văzu un zîmbet desenîndu-se pe chipul lui Lucas. ZÎmbetul de ștrengar care pune la cale o năzdrăvănie. Se Îndreptă spre un automat distribuitor de dulciuri și luă un cornet de Înghețată de zmeură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
are adresă. Toate plicurile sunt perfect albe. Ce ați făcut cu adresele? Cum se poate remedia o astfel de situație? În felul acesta nu se poate lucra. Va trebui să cerem o mărire. Și, în oglinda ce-i întorcea generoasă silueta eliberată de durere, vede dintr-o dată strălucind ochii dilatați, uriași ai secretarei; acei ochi morți, întâi cel verde, apoi cel albastru, clipocind pe rând, ca niște ochiuri tulburi de apă malignă și stătută. Mai sunt apoi stivele acestea de dosare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
produceau rău, cel mult o epuizau, dar asta o va face să doarmă mai bine. Omul din vis La capătul unui drum galben ce începea în asfințit, înconjurat din toate părțile de cer și ape, se profilau trei oameni, trei siluete subțiri ce înaintau către desfășurătorul visului cu încetinitorul. Ea știa că asistă la visul altcuiva, că visa pe cineva ce la rându-i avea un vis și imaginea devenea din ce în ce mai clară, ca o peliculă ce apropia un obiectiv. Iată acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca materie a viselor" Și în amintirea mea, eu survolam nevăzută, dar cât se poate de prezentă în spațiul dintre cele două lumi. Și tot la bariera dintre aceste două lumi, doar că vizibilă, la poalele povârnișului se distingea o siluetă de fată tânără cu părul lung și roșcat. Purta un costum întreg de baie în culori vii. Îmi amintesc perfect desenul abstract de pe acest costum, cu jocurile lui geometrice în roșu, portocaliu și verde, cu cordonul gros ce sublinia linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
exact costumul de baie cu desene abstracte, în culori vii. Era costumul meu de odinioară, cel pe care l-am purtat cu multă dragoste ani de-a rândul. Da, acum mi-l amintesc exact. Și așa cum stătea întinsă pe nisip, silueta ei decupată din peisaj era de fapt a mea și până și chipul ei, atât cât mi-l pot reprezenta, aducea mai degrabă cu imaginea mea. În continuare nu pot lega acest episod straniu și atât de viu și detaliat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Om nu se atinge nimeni! Cei doi masculi schimbară priviri repezi. Din vocea lupoaicei dispăruse orice urmă de blîndețe. La așa ceva chiar nu se așteptase Arus. Cum trebuia să procedeze? Obținu cîteva secunde de răgaz cînd în cadrul ușii apăru o siluetă nesigură. Iubirea mea! Erai aici; te-au descoperit! Biată lupoaică atît de greu încercată! Fericirea regăsirii fiului pierdut; tulburarea pricinuită de vorbele lui Arus; acum emoția întîlnirii partenerului de viață. Era mai mult decît putea suporta un suflet chinuit atîta
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
fi crezut că Îi voi vedea aici, la Artă. — Așadar? — Nu știu. Dintr-un motiv oarecare, Încearcă să se dea drept doi dintre ai noștri. Pe alții i-au păcălit, dar nu pe mine. Dante Încercă să urmărească din ochi siluetele acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele triumfale ale vechilor romani. Dinaintea porților pieței de la Orsanmichele era obișnuita aglomerație din zilele de lucru. Fu surprins să zărească, prin mulțime, siluetele lui Augustino și Antonio, stând de vorbă cu cineva Întors cu spatele spre el. Îl recunoscuseră la rândul lor. Veniră spre dânsul, abandonând dintr-o dată acea atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și fi arătat fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strigă Dante. Probabil că misteriosul adversar Își dăduse și el seama că sosiseră oameni Înarmați, iar acum Începu să fugă din nou În sens contrar, venind spre prior, ca și când ar fi hotărât că, acum, acesta reprezenta primejdia cea mai mică. Silueta Învăluită În pânze se apropia fulgerător. Peretele se umflă cu o viteză surprinzătoare, ca și când nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de pământ. Împrejur, câteva colibe din lemn alcătuiau un cătun de pescari. Însă un alt amănunt Îi atrase atenția. Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită de pavoaz și de orice alt semn de recunoaștere. Aplecată primejdios Într-o rână, după cât putea vedea poetul, părea În dificultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orbitor precum fulgerul care distrusese cu ani În urmă turnul de la Santa Croce. Apoi, un mănunchi de raze incandescente se ridică spre cer, depășind gabia și prăbușindu-se În apă cu un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când puntea s-ar fi preschimbat Într-un templu În care se celebra un rit al străvechilor zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental ori deliberat. Un val de emoție Îl copleși, și căzu În genunchi pe scândura debarcaderului, În timp ce primele revărsări de ploaie Îl udau. Pe puntea În flăcări recunoscuse silueta Antiliei. Avu senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își ia rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
povestise Veniero, care asemenea unui uriaș se ridica din ape În fața navigatorilor, spre a le tăia calea, cu alaiul său de monștri? Un munte la antipozi, În mijlocul unei mări clocotitoare. Cine știe căror locuitori le hărăzise Dumnezeu o asemenea viziune? Silueta Antiliei prinse contur dinaintea ochilor săi. Poate că străbunii noștri dintru Început erau ca ea, se gândi. Poate că așa era paradisul pământesc. Mângâie cu mâna colierul de pietre verzi ascuns sub vestă. Nemurirea. Da, o va avea. MULȚUMIRI Multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
în fața idolului, apoi stăpânii au început să iasă unul câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui înaltă se frângea de muchiile zidurilor albe, pâlpâia pe suprafețele netede, umplea încăperea de umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare, mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
felurit colorată, iar în spatele lor se înălțau cele două clopotnițe rotunde ale unei biserici în stil colonial, spoită în alb și'ân albastru. Peste acest decor sărac plutea, venind dinspre estuar, un miros de sare. Prin mijlocul pieței rătăceau câteva siluete, ude leoarcă. Pe lângă case umbla, cu pași mărunți, cu mișcări încete, o mulțime pestriță de gau-chos, de japonezi, de indieni metiși, precum și o seamă de personalități locale, ale căror haine elegante, de culoare închisă, păreau aici exotice. La trecerea mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
deasupra focului. D'Arrast, nemișcat, trăgea în piept izul de fum și de sărăcie care se ridica din pământul colibei, tăindu-i răsuflarea. În spatele lui, comandantul bătu din palme. Inginerul se întoarse și, în prag, în lumina de afară, zări silueta grațioasă a unei tinere negrese care-i întindea ceva. El luă paharul și bău rachiul gros de trestie. Fata întinse tava după paharul gol și ieși, cu o mișcare atât de lunecoasă și de vie, încât d'Arrast simți dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
an, azi sărbătoare. Spargi, spargi cu ciocan bucăți din piatră, care purtat noroc. Tu spargi, spargi, ea crește, crește. Minune! Ajunseră la grotă. Peste capetele celor ce așteptau, puteau zări intrarea scundă. Înăuntru, în întunericul străpuns de flacăra lumânărilor, o siluetă ghemuită izbea cu un ciocan. Omul, un gaucho deșirat cu mustăți lungi, se ridică și ieși, ținând în palma deschisă, în așa fel încât să poată fi văzută, o bucățică de stâncă jilavă, pe care se grăbi s-o ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să afle tot felul de lucruri cu privire la catedrale, apoi le vorbise pe larg despre supa de fasole. Se făcuse aproape întuneric. D'Arrast îi mai putea încă vedea pe bucătar și pe fratele lui, dar deslușea cu greu, în fundul colibei, silueta ghemuită a unei bătrâne și pe aceea a fetei, care, și de astă-dată, îi adusese să bea. În vale se auzea zgomotul monoton al fluviului. Bucătarul se ridică și spuse: "E timpul". Se ridicară, dar femeile rămaseră nemișcate. Nu ieșiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Bea și-a cârmit discret capul spre partea stângă, iar eu am aruncat o ocheadă nonșalantă. Randall Cox. Iată-l, de partea cealaltă a încăperii. Aproape că nu-mi venea să-mi cred ochilor, dar nu aveam cum să confund silueta înaltă, cu carură de canotor, buclele roșcate și ochii albaștri pătrunzători, aerul de totală încredere în sine. Dacă leșin, să mă prinzi, am instruit-o pe Bea, glumind doar pe jumătate. Un mic portret de fond: Randall Cox era cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
acestea erau ritualurile noastre, extrem de mature, de împerechere în calitate de tinere de optsprezece ani. O dată, Bea l-a văzut pe Randall ieșind de la McCosh Hall și s-a prefăcut că-mi face mie o poză în fața clădirii. Acea fotografie înrămată, cu silueta puțin cam neclară a lui Randall plasată în fundal, s-a odihnit ani de zile pe căminul din camera noastră de studente. Cu alte cuvinte, îl pândeam pe Randall. La greu. — Trebuie să vorbești cu el, mi-a zis Bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
înfulecat fericit vreo câteva mini-tarte cu crab. Sunt delicioase, am spus eu luând o a doua tartă. Domnul Cox a clătinat din cap. — Încearcă și pateurile cu somon, mi-a sugerat el, plin de solicitudine. — Cum reușești să-ți menții silueta, draga mea? m-a întrebat Lucille, cu un zâmbet crispat, când am luat încă un pateu de pe tava strălucitoare. — Mamă, i-a șoptit Randall pe un ton de avertizare. Eu am dat drumul pateului în șervețel, simțindu-mă, dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cu laptopul în brațe, era măcar o metodă mai civilizată decât să rămân la birou peste noapte. Am aruncat cutia goală de pizza, de la prânz, și am închis calculatorul. Cu coada ochiului am prins imaginea unui păr blond-roșiatic pe hol. Silueta s-a oprit în loc - iar eu am realizat că era Vivian. Tot corpul mi s-a încordat. O, nu. Nu exista nimic de care să am mai puțin chef în momentul ăla, decât de încă un atac din partea ei. — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de echipamente uzate, adică e doctor de cărți. Firma unde le repune în circuit poartă denumirea de Anticariat. în fișa postului scrie simplu: administrator, calificare obținută la Facultatea de profil a Universității „Babeș-Bolyai“ din urbea natală. Pentru a-și menține silueta, aleargă după o minge, pe o parcelă limitată, împreună cu alți cunoscători ai acestui sport intitulat minifotbal. Aceleași abilități tehnice le dovedește și în calitate de percuționist, având o slăbiciune pentru toba mică, toba mare, falțul din os, mistrie și dalta cu zimți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]