5,716 matches
-
Esențială e forța lor de șoc, insolitul Întîlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii; loc mitic al coincidenței contrariilor, al interferenței dinamice dintre real și imaginar, dintre eu și univers, Într-o „incandescență sublimă”, - trimițînd spre ceea ce Breton numește, În Suprarealism și pictură (1928), „cîmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu În perpetuă efervescență, În care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
limbajul depoetizat, iritați de platitudine și poncif, prea puțin dispuși să ocolească transcrierea detaliilor derizorii, acești autori reușesc în cele din urmă - în pofida vervei lor iconoclaste și a patosului demitizant - să impună mituri noi, „nu mai puțin proiectate în ordinea sublimului”324. Cazul cel mai interesant este, cum s-a remarcat, acela al lui Geo Dumitrescu, poet a cărui manieră sarcastică și paradoxală de a se raporta la realitate nu exclude totuși un elogiu, adeseori à rebours, adus „dialogului, spiritului dialectic
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a toate, Dumnezeu, este primul și atotpotentul poet. Creația sau poezia sa este universul Întreg (...). Bietul om copiază numai cît poate faptele marelui poet, Dumnezeu, și cu cît prin fapte se apropie de Dumnezeu, cu atît poezia lui este mai sublimă” (Versificație). Ienăchiță se plînge de nesiguranța limbii, grija lui Ion Heliade Rădulescu se Întinde pînă la facerea lumii. Poezia Începe de la punctul zero al existenței (În Anatolida) dînd o viziune grandioasă a nașterii și, apoi, a „desmădulării” universului. Poezia poate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ion Heliade Rădulescu nu se mulțumește, aproape niciodată, să ia obiectul În forma și la temperatura lui reală: volumele trebuie să se Înmulțească, Însușirile normal prozaice să se urce spre piscurile absolutului. Obiectul liric nu poate trăi decît sub regimul sublimului. Întristăciunea se manifestă sub forma ei maximă: „lunga Întristăciune”, ca și privirea și toate celelalte simțuri și stări: „nalta ta privire”, „Înmulțită ta vedere”, „lunga suspinare”, „groaznică vedere”, „taină-ngrozitoare”, „năpastea Îndrăcită”, „nalta Înfocare”, „screamăt infernal”, „lungă așteptare”, „noapte naltă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cunoaște sentimentul limitelor scrie: „cornet prea fioros”, „glas prea-cobitor”, „vifore prea-geroase”, „legi preadrepte”, preabunul tată” etc, marcînd pragul de sus al stărilor, condiția maximă de existență a obiectelor. Dar acest prea nu sugerează, oare, și o depășire a suportabilului, un sublim pe punctul de a deveni contrariul lui? Nu, Heliade nu presimte această primejdie. El n-are sațiu de superlative, Îi plac deschiderile mari, privirile sale au mereu bătaie lungă, tristețile lui sînt atît de puternice incit devin forțele unei aventuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are preferință pentru un domeniu al universului material și nici obsesii atît de puternice și statornice care să-i fixeze sentimentul liric Într-un spațiu anumit. El crede În recomandarea lui Boileau că: „orice sujet se scrie, fie simplu or sublim” și că: „ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, / Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și lămurit.” O variantă În proză a acestor sfaturi aflăm În studiul Pentru stil (1834), o compilalție după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublim” și că: „ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, / Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și lămurit.” O variantă În proză a acestor sfaturi aflăm În studiul Pentru stil (1834), o compilalție după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim În cele din afară” (sublimul, altfel zis, natural), poetul dă o listă de teme (subiecte) din geografia fizică și din istorie capabile să provoace imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bine se enunță lămurit, / Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și lămurit.” O variantă În proză a acestor sfaturi aflăm În studiul Pentru stil (1834), o compilalție după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim În cele din afară” (sublimul, altfel zis, natural), poetul dă o listă de teme (subiecte) din geografia fizică și din istorie capabile să provoace imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pentru stil (1834), o compilalție după retoricile clasice. Vorbind despre stilul „sublim În cele din afară” (sublimul, altfel zis, natural), poetul dă o listă de teme (subiecte) din geografia fizică și din istorie capabile să provoace imaginația lirică În direcția sublimului: „O Întindere nemărginită, precum nemărginirea tăriei, bolta cerului cea semănată de stele, o Înălțime sau adîncime grozavă În care se rătăcește și se cufundă vederea, precum un munte trufaș sau un turn măreț și o rîpă fioroasă; zgomotul tunetelor și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de arhitectură, ale căria colțuroase afundări pare c-ar cuprinde oricare comori sau curse tainice, o Înșiruire de munți fără căpătîi și oarecare fundături; toate aceste și asemenea acestora izbesc imaginația noastră și nasc În noi cugetări Înalte, care pricinuiesc sublimul ce Îl numim sublim În cele din afară.” Textul are valoarea unui program liric. Nu sînt singurele „objecte” pentru poezie, dar, nu mai Încape Îndoială, sînt objectele cele mai prețioase pentru un autor care vrea să cuprindă universul și să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colțuroase afundări pare c-ar cuprinde oricare comori sau curse tainice, o Înșiruire de munți fără căpătîi și oarecare fundături; toate aceste și asemenea acestora izbesc imaginația noastră și nasc În noi cugetări Înalte, care pricinuiesc sublimul ce Îl numim sublim În cele din afară.” Textul are valoarea unui program liric. Nu sînt singurele „objecte” pentru poezie, dar, nu mai Încape Îndoială, sînt objectele cele mai prețioase pentru un autor care vrea să cuprindă universul și să Înalțe cititorul. Comparînd cele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nuntă extraordinară Începe, la Îndemnul divinității, și din fecundarea elementelor cerești apare Mater Terra cu munți acoperiți de cedri, cu dumbrăvi ebenine, arbori fructidori, care și aceștia se pregătesc de nuntă mistică, Într-o armonie de arome și de acorduri sublime. Heliade Înfățișează, după Cartea Genezei, nașterea universului material care, În esență, este un univers de obiecte transparente, imponderabile. Poetul le zice, În limbaj filozofic, principi, și Într-un loc scoate din comentarea lor un vers tulburător: „Lumină vă e vocea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesapu care se potolește Îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, Înfiorare În fața lucrurilor sublime „din afară”. Heliade caută mereu compania elementelor sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte asemenea, să nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se potolește Îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, Înfiorare În fața lucrurilor sublime „din afară”. Heliade caută mereu compania elementelor sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte asemenea, să nu vie Într-o stare de mirare, de Înfiorare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte asemenea, să nu vie Într-o stare de mirare, de Înfiorare sau să nu se vază Într-o stare oarecum de hrăpire, adică să nu se simtă sublimul ce se pricinuiește sau din Înfățișarea lor sau din descrierea ce i se face despre dînsele” (Pentru stil). CÎteva pagini mai Înainte, retoricianul Heliade dăduse o definiție a stării de hrăpire: „Așadar, după aceasta eu zic: expresia sau mișcarea ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
face despre dînsele” (Pentru stil). CÎteva pagini mai Înainte, retoricianul Heliade dăduse o definiție a stării de hrăpire: „Așadar, după aceasta eu zic: expresia sau mișcarea ce ne aduce Într-o astfel de stare de hrăpire a sufletului, aceea este sublimul.” Las necomentate ideile estetice din aceste pasaje, mă interesează doar acțiunea (imaginară) care decurge din starea de hrăpire a poetului În prezența obiectului său liric. Acțiunea presupune, Întîi, surescitarea (mirarea, Înfiorarea) subiectului, urmată de agresiunea față de obiect. O exaltare, totuși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie crăcanele, Fleici azvîrle țîțele, Miorlăie ca mîțele, Danță hora boalelor În mocirla balelor... Zmeii Își bat coadele Și-și scutură noadele...” Hrăpirea antrenează, la acest nivel, o imaginație materială mai puternică, Îndepărtînd din poem imaginea sublimului. Elementele din lumea realului pătrund mai liber și Într-un număr infinit mai mare pe poarta poemului. Însă marile teme rămîn, de regulă, În pragul acestor petreceri cu vorbe indignate, smălțuite uneori cu culori țigănești. VII Grigore Alexandrescu. Cultul „stilului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se avîntă ca leii În bătălie, fără a mai vorbi de fantomele, de stînca, peștera, de tăcerea mormintelor, pustnicul sfînt al munților și de celelalte elemente din scenografia impunătoare a poetului. Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tăcerea mormintelor, pustnicul sfînt al munților și de celelalte elemente din scenografia impunătoare a poetului. Lucrurile intră În poem purtate de o caleașca a sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță În pustii” etc. Piramida (termen de referință În două comparații), turnul, imaginile, și ele repetate, ale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mozaicul cîrdului de pești, „splendida țărînă” scînteietoare indică o progresivă Îmbătare a ochiului. SÎntem departe de imaginea stihială a mării. La Bolintineanu, marea este un element benefic, regenerator și, cum s-a văzut, o energie ce provoacă În permanență delicii sublime. Indiferent de natura subiectului, marea este pregătită să primească În haine de sărbătoare aventura: „Marea Își Încinge fața-i Încrețită Într-un brîu de aur dulce o privi”... O sugestie de corespondență cosmică aflăm În Începutul și sfîrșitul unui poem
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
repet, Bolintineanu găsește aici o figurație mai bună pentru a comunica imagini, obsesii luate de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un farmec fără nume se varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
efectul trecerii luminii printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spumă și fosfor, unda albastră, parfumurile acvatice și aromele de pe țărmuri participă la realizarea acestui leac pentru melancolie. Un leac care este, totodată, un excitant pentru fantezie, un narcotic care produce acea stare de beție a ființei, regimul favorabil al sublimului. Agentul ei principal este privirea. Ca să se dezlege farmecul lucrurilor, ca dulceața lor magică să vină și să cuprindă ființa poetului, În fine, pentru ca acest proces de drogare („răpire”) să se producă, trebuie ca vederea să pătrundă obiectele și să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]