5,157 matches
-
timpul În toate fibrele lui, nimeni nu le va mai putea aduce la lumină pentru că au căzut În adîncimi neprevizibile, dincolo chiar de zona subconștientului, fără a pieri Însă, ivindu-se foarte rar, mai ales În somn, zvîcniri ale spaimei uitate, care se transmit generațiilor asemeni spaimelor de la Maidanek sau Auschwitz. Ce va urma? Nici un răspuns. Nici măcar posturile de radio străine, pe care cei mai mulți le ascultau În taină seară de seară, nu făceau vreun pronostic; ipoteze care așezau ceață peste idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se Învăluie În apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama pînă acum?” Îl Întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din Încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămîn În memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era el și parcă nu. Ea se ridică În picioare Începu să deretice un minut, două, așa ca să se afle În treabă, apoi trecu În dormitor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rîndul lui uluit, Însă nu de cele Întîmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o Înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată În cîmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era jenă, mă simțeam umilit de gîndirea lui, căci nu aveam timpul psihologic să-i explic - și chiar de-aș fi putut, tot n-ar fi Înțeles, că În tribunale nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de la posturile În limba română de peste graniță, pe care le asculta seară de seară, declarîndu-și competențe de care se mîndrea În familiala noastră societate. Intervenea din cînd În cînd și doamna Pavel, care, oftînd, Își amintea de „bunele maniere, astăzi uitate” ale școlii evanghelice din copilărie, cu toate că nu aveau nici o legătură cu știrile posturilor de radio străine, pe care soțul le comenta. - Nu vedeți dumneavoastră? mi se adresă, toate s-au făcut un talmeș-balmeș, nemaipomenit. Manierele, mai ales manierele, au dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
suficient. Era tînără, nu se obișnuise cu timpurile sau trecuse pe lîngă ele ușor indiferentă, era una din posibilitățile de nesluțire, de a-ți menține identitatea. Frunzărea revistele pentru așezarea unui melancolic echilibru; erau acolo fotografii Înfățișînd obiceiurile unei lumi uitate, parcă nu existase, moda unei vremi revolute, domni În fracuri, doamne În strălucitoare rochii de bal: lumea aceea se pierduse. Ana cea mică - fiica Anei - acum În vîrstă de 17 ani, le răsfoia În vacanțe, cu lacomă curiozitate, Îi rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timpul trecea - pentru femeile acelea - neobservat În substanța lui tragică. Era o după-amiază de duminică, prin august; m-am ivit printre ele tocmai cînd domnul Pavel perora cu mare curaj - mă Întrebam de unde luat, căci nu era al lui - despre uitata sărbătoare a zilei de 10 mai, Încoronarea primului rege; femeile erau atît de atente, deși subiectul nu le era străin, că aproape nu-mi observară intrarea În cameră, decît În momentul În care, Înclinîndu-mă ușor, rostii, În pauza cîtorva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Întrebai, profitînd de pauza vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu Înțelegi? Apoi Își fixă ochii În ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuînd cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi Încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai ales față de imprevizibilitatea ființei ei. Mai erau și alte lumini și Întunecimi În joc, mă abțineam cu greu ademenirii lor. Mă privi drept În ochi, trecură cîteva secunde, fața ei venea din lungimea unui timp pe care-l credeam uitat, zămislit din hățișuri, spaime și lumini. În clipele acelea aparținui altei vîrste, pe care aș fi vrut-o adusă din nou la suprafață, În bătaia serii de-atunci, În dulcea nehotărîre dintre da și nu, dar nu Îndrăznii. Privirea-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
unui ocean nesfîrșit. Ea se lumină de-o fericire rară, eu asemeni, Încît, privind, sau numai exultînd, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani. Deodată, speriat, mă duse gîndul la Keti: „Dacă...” Încercai a-mi spune... „Dar nu! nu! bineînțeles că nu, rectificai, așa ceva nu e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi Înnebunit, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
umilință, de om al cîmpiei; visase la vremi ce zadarnic așteptase să vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, cînd amurgul aluneca În camera altădată plină de rîsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumînarea de datină veghea ușor tremurîndă somnul nedrept al Învățătorului; la căpătîiul lui plîngea ca un copil un bătrînel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară În față-mi, femei sau bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trupul neînsuflețit al tatălui ei. Îl privii pentru ultima dată: se Încheia o lume. Seara, la masa de pomenire, Ana, care servea Împreună cu fiica, trecînd pe lîngă mine, Îmi spuse: - Îți mulțumesc c-ai venit! Vocea ei amintea o vreme uitată, ce-mi răsări la ceasul acela de primăvară, de taină și duh. Vizavi de mine rîdea - plîngea, pe perete, arlechinul dăruit in 1946; avusese răbdarea de intermediar al lumii mele, nemișcat peste decenii. Ana vorbea. Era În tonalitatea vocii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și-mi făcui o cafea. - Pămînt de flori... Pămînt de flori! În urechi Îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scîrțîiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru În prag zîmbind, Îmbrăcată cochet Într-o rochie lungă, de culoare albastru-Închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult. Se apropie. Mă sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timp - eu bucuros, întimidat de știința lui, dar brusc senin și eu, ca și când în jurul lui ar fi existat nu știu ce... un cerc magic, de energie ascunsă. Intrasem în atmosfera studioasă a facultății de filozofie, îmi regăsisem claritățile, volubilitatea, noțiunile vechi, aproape uitate, prăfuite, acoperite de locurile comune ale existenței... Acum C. mi-a spus că scrie un tratat de logică "reală" nu formală, încercând să împace pe Aristotel cu Descartes și cu Pascal. La început, nu am înțeles. Mi-a explicat apoi
4 ianuarie 1957 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8381_a_9706]
-
mai complicate personaje shakespeariene, Hamlet, într-o Danemarcă putredă pînă în măduvă, vizionarul al cărui spirit se lasă cu greu convertit în acțiune. Ori în filmul lui Caranfil vizionarismul și acțiunea fac corp comun într-o aventură puțin obișnuită și uitată azi, realizarea primului lungmetraj românesc. În aventură se lasă purtați mesianicul Leon Negrescu (Ovidiu Niculescu), mecena, farseur și actor închipuit din speța versatililor precum Alexandru Bogdan-Pitești și acest bon viveur, Grigore Ursache, Grig (Marius Florea Vizante), candidat prin protecția paternă
Umbre mișcătoare pe pînză by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8663_a_9988]
-
se transformă într-un ghid original pentru călători timp de mai multe decenii. Spiritul "fin de siecle" își găsește corespondentul într-o Veneție etalându-și fastul agoniei, ea transpare în cărțile ce i le dedică jurnaliști și prozatori astăzi aproape uitați și reeditați, ca Jean Lorraine sau Maurice Barres. Pentru Henri de Régnier, care a locuit aici între 1889 și 1924, orașul a devenit o parte din sine însuși. Privirilor fascinate și care, la rândul lor fascinează, li se adaugă mărturia
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
formate în trecut și încă păstrate, leagă trecutul de prezent. Acest lucru este implicit în ipoteza lui Churchill care compară democrația cu alte regimuri deja încercate. Atît timp cît moștenirile rămîn vii în mințile oamenilor, ele nu sînt moarte sau uitate, ci fac parte din trecutul-în-prezent. Într-o societate post-comunistă nu se poate scăpa de moștenirea regimului comunist. Însă cei care primesc o moștenire sînt liberi să facă ce doresc cu ea. Ipoteza lui Churchill presupune că lipsurile vechiului regim vor
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
ferate? Nu lăsa publicul să reflecteze mult asupra acestui act, vino repede cu alte lucruri, și mai cornorate, care să-i ia ochii din capul locului, pentru ca răscumpărarea să treacă repede și fără multă vorbă în domeniul faptelor pe jumătate uitate. Cu ce ni se vor mai lua ochii de către iubiții noștri guvernanți? Cu drumul de fier spre Dobrogea, cu podul peste Dunăre, cu Banca de Scompt și Circulațiune. Se știe că socoteala noastră răzășească despre marile întreprinderi de transport și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
legătura va cădea de pe ochii asupritorilor! Vijelia mugește împrejurul stîncei care cu nepăsare ține capul sus, disprețuind sforțurile ei zadarnice. Norii se risipesc, stânca a rămas neclintită la locul ei, tot cu fruntea sus; iată viața naționalităței române din vremuri uitate. Dacă s-ar urma apelului "Telegrafului romîn", apoi cel mai bun mijloc de apărare ar fi nepăsarea și disprețul, căci nu întru târziu reacțiunea va începe. Legea fizică a perseveranței nu-și va schimba deloc urmările. Daca "Pester Journal" înțesește
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
se coborî din strălucita viță a Basarabilor. Limba lui Bălcescu este totodată culmea la care au ajuns românimea îndeobște de la 1560 începînd și până astăzi, o limbă precum au scris-o Alecsandri, Const. Negruzzi, Donici, și care astăzi e aproape uitată și înlocuită prin "păsăreasca" gazetarilor. Deși Bălcescu se întemeiază pretutindenea pe izvoare și scrierea lui e rezultatul unei îndelungate și amănunțite munci, totuși munca nu se bagă nicăiri de samă, precum în icoanele maeștrilor mari nu se vede amestecul amănunțit
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
îmi consemnau depoziția, acele infame gesturi ale ființei animalice care se simte trăind fără opreliști, gestul cu care aplicau o ștampilă, răsfoitul hârtiilor, mâncatul unui sendvici, înghiorțăitul unui pahar cu apă, scârțâitul scaunului sub trupul voinic, ancorat bine în realitate, uitatul pe fereastră, căscatul, rîgîitul, gândul la muierea tânără pe care o vor strânge în brațe la noapte), iar eu nu voi mai fi niciodată ca ei, toate gesturile mele vor fi sau îmi vor reaminti că sânt condamnat să nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iarbă și îl regăsii într-o sărutare care ne sufocă pe amândoi. Un miros de viorele emana din ea sau dimprejur și o dorință inexorabilă de a fi în ființa ei mă îmbăta. Trăisem cu două fete, care erau acum uitate, aveam acum în brațe o femeie, o muiere al cărei corp îmi lua mințile. Începui să trag furios de rufăria ei intimă. O clipă avusei senzația că ea se împotrivea, doar o clipă, ca de îndată să-i aud glasul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se părură o stupidă vanitate a oamenilor, care credeau că pot comunica între ei prin scris. Le răsfoii câteva minute fără să citesc nimic, apoi le aruncai. Mă ridicai și intrai în bibliotecă. Vederea cărților îmi aminti de ceva parcă uitat, demult părăsit, cum ar fi copilăria, dar fără nostalgia ei. Mă întinsei pe canapea și rămăsei cu privirea împrăștiată. Atunci observai mirat cum doza electrică din perete se dublează chiar sub ochii mei, detașîndu-se încet și lateral și se fixează
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Așa este! îi șoptii, nu trebuie totul consumat într-o singură zi! Nici măcar într-o singură viață! gândii. Și ce dacă o viață nu se împlinește? Se va împlini alta, după tine." Și gândul îmi zbură în clipa aceea la uitatele mele caiete. În întuneric stăteau în beciul bunicului, dar și mai în întuneric stăteau parcă în amintirea mea. Le voi mai scoate vreodată de-acolo? mă întrebai. Vor mai reînvia retezatele mele elanuri? Dar gândul, țintuit parcă, nu zbură și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gândirea ei n-avea șovăieli și puncte de suspensie, o gândire distilată și pură ca un cristal, fără îndoieli că între un muribund și un om sănătos ar putea exista vreo deosebire și că vechi adevăruri "ar putea fi cumva uitate. "E galben, nu mai are mult de trăit, continuă ea ca și când ar fi spus: e obosit, să-l lăsăm să se odihnească, a muncit mult. Uită-te! Uite în ce hal a ajuns! Blestemul de copil terță. Mamă, mi-a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ar fi făcut-o și pentru alți scriitori de seamă, oameni bătrâni, ale căror cărți nu se reeditau, deși nu aveau în ele nimic contrarevoluționar și care toată viața trăiseră numai din scris. De ei nu se îngrijea nimeni, trăiau uitați și chinuiți de lipsuri. I se dădu apoi cuvântul lui D. D.-Dolj, din oficiu, pentru că nu ridică mâna, deși se lăsase o tăcere după Amăicălițului: nimeni nu mai dorea să vorbească. Devenise evident că era rândul lui. Dar el
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]