4,573 matches
-
ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă vulturii ăștia zboară peste patru locuri diferite. - Sam Muller adăugă, plescăind din limbă cu o figură scârbită: Chiar acum, cinci vulturi fac un adevărat banchet cu trupul băiatului și al numărului doi. - Își privi șeful pieziș și-l întrebă: Crezi într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă vulturii ăștia zboară peste patru locuri diferite. - Sam Muller adăugă, plescăind din limbă cu o figură scârbită: Chiar acum, cinci vulturi fac un adevărat banchet cu trupul băiatului și al numărului doi. - Își privi șeful pieziș și-l întrebă: Crezi într-adevăr că asta înseamnă că i-au omorât și pe ceilalți? Nu știu ce să spun. Sud-africanul se gândi câteva clipe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apuca să omoare patru persoane în patru locuri diferite și destul de departe unul de altul. Asta chiar că n-o înghit! — Nici eu... - recunoscu armeanul. Dar nu găsesc nici o altă explicație. Și, în fond, ce contează acum deasupra cui zboară vulturii? Dacă nu ne mișcăm, în curând vor zbura deasupra capetelor noastre. — Când trebuie să vină avionul? — Peste trei zile. — Trei zile? spuse îngrozit unul din cei de față, care până atunci ascultase liniștit așezat pe o piatră. Și nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trei zile ca o mantie invizibilă deasupra bătrânilor munți. Niciodată, în mii de ani, nu avusese loc un asemenea fenomen în capătul acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dor de fum și de asfalt. Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și de asfalt. Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cadă foarte încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea se umplu de larmă, deoarece, aproape în aceeași clipă, zeci de vulturi își înălțară zborul, agitându-și zgomotos aripile, în timp ce hienele, șacalii, fenecii, antilopele, caprele, până și șobolanii, șerpii și un sprinten ghepard, ce abia sosise atras de duhoarea purtată de vânt până în inima câmpiei, începură o cursă nebunească fără țintă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în mod indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la facerea lumii nici o ființă înaripată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scoase o înjurătură, când își dădu seama că fiecare rănit ce sângera din abundență sau avea febră consuma mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un cuptor. Și ce-o să facem atunci? — Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur! - interveni pe un ton plângăcios cel mai mic dintre frații Mendoza, care se vedea că e complet epuizat. În comparație cu tine, până și vulturii par mai sculativi. Ți-a spus cineva vreodată că pari o cucuvea, nu un mercenar? Numărul unu încuviință, dând ușor din cap: Întotdeauna când îmi dau seama din timp de vreo primejdie pe care alții se încăpățânează să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rezultatul. Mai bine acceptăm o înfrângere decât să regretăm un dezastru. — Mai e cineva de acord...? — Aici începe să fie cald și mi-e sete - observă un glas anonim. Iar mie mi-ar cădea foarte prost să ajung hrană pentru vulturi. Mecanicul studie cu atenție trupa demoralizată, păru să ajungă la concluzia că nici unul dintre acei duri mercenari nu era deloc dispus să facă o faptă eroică mai potrivită cu filmele proaste decât cu autenticul profil moral logic al unei bande
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
naiba nu ți-l zburăm chiar aici... Îmi pare rău. — Îți pare rău...? repetă stupefiat cel rănit la picior. Patru oameni au murit, unii pierdem mult sânge și, dacă tuaregii ăștia nu ne ajută, mâine seară o să fim hrană pentru vulturi. Și tu spui doar că-ți pare rău. - Îl scuipă zgomotos și conchise: Du-te-n mă-ta! Mecanicul se așeză pe o piatră, își ascunse câteva clipe fața în mâini, își aranjă cu degetele părul murdar și, în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii care știu ce se va întâmpla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
caută adăpost și-și ascund capul între aripi, înseamnă că o să înceapă furtuna. Ei sunt singurii care știu ce se va întâmpla în deșert, pentru că pot vedea de sus. — Nicicând nu m-am gândit că o să mă bucur că văd vulturi - exclamă Mecanicul. Întotdeauna mi s-au părut ființele cele mai respingătoare din lume. — De fapt și sunt, dar au două misiuni foarte precise: să curețe deșertul și să-i informeze pe locuitori... - Gacel se ridică în picioare. - Și acum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o apuce pe calea cea bună, și știa asta. Luna se ascunse, noaptea deveni și mai neagră, și, pe întuneric, imaginația lui o luă razna, făcându-l să creadă că urletul vântului devenea insuportabil. Singura lui speranță era să vadă vulturii zburând în zori. Zbura foarte sus, în cercuri. Dedesubtul lui, în lumina neclară a primilor zori ce abia se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în suspensie, care făcea să te gândești că lumea se transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
potoli. Fără vraja muzicii sale, nisipul se plictisi să mai danseze și începu să revină, foarte încet, la locul lui de origine. Soarele străluci cu puterea sa dintotdeauna și era imposibil să-l privești. Pe cer își făcură apariția primii vulturi. Un sfert de oră mai târziu, greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el până și ultimul locuitor din zonă. Au fost trei zile stranii, care i-au pus la încercare tăria de caracter, fără altă companie decât duhoarea hoiturilor, ce dispăru doar când șacalii înfometați sfârșiră până și ultimul os; și atunci vulturii se pierdură în depărtare și o pustietate absolută puse stăpânire încă o dată pe masivul stâncos. În sfârșit, când se aștepta cel mai puțin, silueta subțire a tuaregului se profilă pe cer. — Metulem, metulem... - îl salută. Cum te simți? — Cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o face, am rămâne uluiți să constatăm că sunetele produse de domnia sa nu au ecou. Poate doar în felul ăsta ne-am lămuri, odată pentru totdeauna, că televizualul nu a construit un monstru mediatic, ci i-a dat aripi de vultur unui fluture de făină. PALINDROMAN Serban FOARȚ| Roșul ușor e rozul iluzor (Continuare din numărul trecut) — Ce urmăream cu grecitatea, așadar... Simplu ca bună ziua: un palindrom grecesc. Un palindrom grecesc perfect. De fapt, un veritabil palindrom nu poate fi decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
indignează pe acute joase, zice: "vai, vai, popor român ce greu o duci" și, pe urmă, după ce isprăvește căinarea, pleacă la vila lui cea mare într-un Nissan Patrol, urmează la rând dom' Vadim și zice cu ochii înfipți în vulturul brâncovenesc: "e destul, sărăcia ne omoară pe toți" și după ce spune ce are de spus, repejor urcă la Mercedesul personal, trântește ușa supărat pe sărăcia care nu-i dă pace, pornește aerul condiționat sau ce-o mai fi având el
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
tocmai despre ancheta de față, după cum se poate vedea mai jos: "Trăim la Banat, mâncăm bine duminica la prânz și pe urmă ne vine somnu', moșu Spicu stă afară pe bancă și își răsucește o țigară din ziar. În fața stabilimentului Vulturul negru stau mai mulți oameni ai locului, domnul Ion Fuida, domnul Ghiță Anghelina, domnul comandant de pompieri Trifa, căruia oamenii locului îi zic Plăcintă cu Ceapă: domnul notar Pellegrini stă și dumnealui în fotografia ovală din cavoul familiei; domnul Bilek-pruncul
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
lui de baci ardeleano-bănățean de pe malurile Mureșului o mai revăd întipărită prin colțuri de casă de pe vremuri sau monumentele astea urâte care amintesc de cei împușcați prin te miri ce "locații", vorba unuia, din primu' război, cu un soi de vultur cocoțat pe un stâlp care seamănă cu o cioară: și pe laturile lui cei care s-au prăpădit. Colegii din armată ai moșului meu puși pe nații: unguri, nemți sârbi, români, fiecare pe o parte a stâlpului. Și cum zic
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Auxiliar al Mamelor din Asociația Paul Revere a Militanților Albi Ne-evrei, o svastică din diamante montată în onix, făcută cadou în 1939 de baronul Manfred Freiherr von Killinger, pe atunci consul general al Germaniei la San Francisco, și un vultur american sculptat în jad și montat în argint, un exemplar de artă japoneză, dăruit de Robert Sterling Wilson. Wilson era Fuehrer-ul negru al Harlem-ului, un om de culoare, care intrase la închisoare în 1942 ca spion japonez. Mâna lui Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
am spus eu. — Te superi dacă te întreb ce reprezintă? întrebă el. N-o purtam niciodată în prezența lui. I-am dat explicațiile necesare, i-am arătat și emblema de pe prăselele pumnalului. Emblema, argint pe lemn de nuc, reprezenta un vultur american, care în ghearele labei drepte strângea o svastică și devora un șarpe din ghearele labei stângi. Șarpele voia să reprezinte comunismul evreiesc internațional. În jurul capului, vulturul avea treisprezece stele, reprezentând primele treisprezece colonii americane. Eu desenasem inițial schița emblemei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și emblema de pe prăselele pumnalului. Emblema, argint pe lemn de nuc, reprezenta un vultur american, care în ghearele labei drepte strângea o svastică și devora un șarpe din ghearele labei stângi. Șarpele voia să reprezinte comunismul evreiesc internațional. În jurul capului, vulturul avea treisprezece stele, reprezentând primele treisprezece colonii americane. Eu desenasem inițial schița emblemei și deoarece nu desenez prea bine, în loc de stelele în cinci colțuri ale Statelor Unite am făcut stelele lui David, în șase colțuri. Argintarul, deși a adus vulturului îmbunătățiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]