36,989 matches
-
La fel era și cu mine: cu cei doisprezece ani și jumătate ai mei, nu puteam să mă impun ca băiețandrii de paisprezece sau cincisprezece ani, puternici în agresiva lor iresponsabilitate de adolescenți. Ne-am strecurat de-a lungul cozii sperând să fim acceptați măcar cu câțiva metri mai departe de locul pierdut. Dar trupurile se strângeau unul lângă altul când treceam noi și, curând, ne-am trezit afară, în zăpada topită. În ciuda strigătului unei vânzătoare: „Hei, cei de dincolo de ușă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care se împingeau la coadă. Eram ca și ei, poate trăiam chiar mai modest decât mulți dintre ei. Aparțineam cu toții aceleiași clase a oamenilor care înotau în zăpada călcată în picioare, în mijlocul unui mare oraș industrial, la ușa unui magazin, sperând să-și umple sacoșele cu două kilograme de portocale. Și totuși, auzind acele cuvinte fermecate, învățate la banchetul de la Cherbourg, m-am simțit altfel decât ei. Nu din cauza erudiției mele (nu știam, pe atunci, cu ce semănau potârnichile și ortolanii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care se pierdea într-un „r” catifelat. Tânăra recitatoare, cu o mutră îmbufnată, reîncepea să declame: - Nous l’allons vous montrer tout à l’heure...3 Era fiica guvernatorului din Boiarsk. Charlotte îi dădea lecții de franceză în fiecare miercuri. Sperase la început că se va împrieteni cu adolescenta aceea foarte îngrijită, puțin mai mare decât ea. Acum nu mai spera nimic, se străduia doar să facă o lecție bună. Rapidele priviri disprețuitoare ale elevei sale nu o mai atingeau. Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
montrer tout à l’heure...3 Era fiica guvernatorului din Boiarsk. Charlotte îi dădea lecții de franceză în fiecare miercuri. Sperase la început că se va împrieteni cu adolescenta aceea foarte îngrijită, puțin mai mare decât ea. Acum nu mai spera nimic, se străduia doar să facă o lecție bună. Rapidele priviri disprețuitoare ale elevei sale nu o mai atingeau. Charlotte o asculta, intervenea din când în când, dar privirea i se cufunda în sclipirea frumoasei broșe de chihlimbar. Numai fiica
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
palmieri, de deșert, de oaze... Și atunci se dezmeticea: nu, nu era vis! Stătea în mijlocul unei piețe zgomotoase, într-un oraș necunoscut. Zăpada abundentă i se lipea de gene. Trecătorii se apropiau și pipăiau micul medalion de argint pe care spera să îl schimbe pe niște pâine. Cămilele dominau forfota negustorilor ca niște stranii corăbii suspendate. Iar sub privirile amuzate ale mulțimii, soldații îl împingeau pe preot într-o sanie burdușită cu paie. După acel fals vis, plimbarea ei, seara, a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
atâtea ori în copilărie... Cu cele două ferestre înguste ale sale, izba părea să o zărească de departe. Da, casa o privea apropiindu-se, fațada ei ridată era însuflețită de o strâmbătură imperceptibilă, de bucuria amară a revederii. Charlotte nu spera mare lucru de la vizita aceea. Se pregătise de mult să afle vești care nu aveau să lase nici o speranță: moartea, nebunia, dispariția. Sau pur și simplu o absență, inexplicabilă, firească, ce nu surprindea pe nimeni. Își interzicea să spere și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu spera mare lucru de la vizita aceea. Se pregătise de mult să afle vești care nu aveau să lase nici o speranță: moartea, nebunia, dispariția. Sau pur și simplu o absență, inexplicabilă, firească, ce nu surprindea pe nimeni. Își interzicea să spere și totuși spera. În ultimele zile, era atât de epuizată încât nu se mai gândea decât la căldura sobei mari de care avea să se rezeme, lăsându-se în jos, pe dușumea. De pe treptele izbei, a zărit, sub un măr
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lucru de la vizita aceea. Se pregătise de mult să afle vești care nu aveau să lase nici o speranță: moartea, nebunia, dispariția. Sau pur și simplu o absență, inexplicabilă, firească, ce nu surprindea pe nimeni. Își interzicea să spere și totuși spera. În ultimele zile, era atât de epuizată încât nu se mai gândea decât la căldura sobei mari de care avea să se rezeme, lăsându-se în jos, pe dușumea. De pe treptele izbei, a zărit, sub un măr chircit, o bătrână
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
l-ar fi secerat pe cel care ar fi îndrăznit să se ducă fix la miezul nopții într-un cimitir. Zâmbind, Charlotte se declarase în stare să înfrunte toate forțele supranaturale, în noaptea aceea, în mijlocul mormintelor. Distracțiile erau rare. Tinerii, sperând în taină vreun deznodământ macabru, îi salutaseră curajul cu un entuziasm năvalnic. Mai rămânea de găsit un obiect pe care franțuzoaica asta descreierată avea să-l lase pe unul dintre mormintele sătenilor. Și nu era ușor. Căci tot ce fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui. „Președintele a murit în palatul Élysée, în brațele iubitei lui, Marguerite Steinheil...” Fraza aceea avea aerul unui mesaj cifrat, provenit dintr-un alt sistem solar. Charlotte s-a dus să caute în cufărul siberian câteva ziare din vremea aceea, sperând să ne poată arăta fotografia doamnei Steinheil. Iar eu, împotmolit în traducerea mea amoroasă franco-rusă, mi-am amintit de o replică pe care, într-o seară, o auzisem din gura unui chiulangiu deșirat, unul dintre colegii mei de clasă. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Un dandy parizian, de la un capăt la altul al cărții, râvnea la dragostea inaccesibilă a unei făpturi alcătuite din rafinamente decadente, căuta să ajungă la inima acelei curtezane cerebrale, indolente, semănând cu o orhidee fragilă și care îl lăsa să spere mereu zadarnic. Și alături de ei - servitoarea, tânăra ce se îmbăia, cu trupul ei voinic și sănătos. La prima lectură, nu deslușisem decât triunghiul acela, care îmi părea artificial și fără vigoare: într-adevăr, cele două femei nu puteau nici măcar să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tifos și, cu orice preț, trebuia să găsească pâine și lapte (de luni de zile mâncau coji de cartofi). A doua oară, când a primit de pe front un aviz de deces... Sosise la spital dimineața, a rămas acolo toată noaptea, sperând că oboseala o s-o dea gata, temându-se să se întoarcă acasă, să-și vadă copiii, să fie silită să le vorbeească. Spre miezul nopții, s-a așezat în sfârșit lângă sobă, cu capul rezemat de perete, a închis ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de gândul acela care mă luase prin surprindere. Vedeam în el un fel de trădare involuntară. De altfel, deja de luni de zile, simțeam o neliniște bizară: aceea de a fi învățat prea multe... Semănam cu un om strângător, care speră să-și vadă avuția agonisită asigurându-i un orizont minunat, schimbându-i concepția despre lucruri - până și felul în care umblă, respiră, vorbește cu femeile. Avuția îi sporește necontenit, dar schimbarea profundă întârzie să apară. La fel era și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
schimbarea profundă întârzie să apară. La fel era și cu mulțimea cunoștințelor mele franțuzești. Nu că aș fi vrut să trag niscaiva foloase din ele. Interesul pe care îl arăta istorisirilor mele colegul meu, chiulangiul, mă copleșea deja întru totul. Speram mai degrabă un declic misterios, asemănător cu al resortului dintr-o cutie muzicală, un clinchet anunțând începutul unui menuet pe care urmează să-l danseze figurinele pe estrada lor. Năzuiam ca hățișul de date, de nume, de evenimente, de personaje
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tocmai o rostise. Intonația ei m-a ajutat să-i reconstitui sensul. Da, era intonația luată de un povestitor când spune: „Nu, dar asta ați mai auzit-o probabil deja. N-am să vă plictisesc cu poveștile mele demodate...” și speră tainic ca ascultătorii lui să înceapă să-l încurajeze, afirmând că nu cunosc povestea aceea sau că au uitat-o... Am clătinat ușor din cap, cu un aer plin de îndoială. - Nu, nu, nu cred. Dar ești sigură că mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mie de ori, a întâlnirii secrete dintre îndrăgostiții de la palatul Élysée. Convocați de amintirile mele, s-au supus, jucând-o încă o dată, în stilul unui vodevil grăbit. Dar asta nu-mi mai ajungea... Transfigurarea celor trei cochete îmi permitea să sper că vraja s-ar putea reînnoi. Îmi aminteam foarte bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tot trupul meu le păstra ecoul luminos. Le trăisem aievea! Dar, dintr-un spirit viclean de contradicție, amestec de teamă și de bun simț revoltat, trebuia să mă dezic de revelația mea, să distrug universul din care întrevăzusem câteva crâmpeie. Speram de la Charlotte o liniștitoare poveste despre Franța din anii tinereții sale. O amintire familiară și netedă ca un clișeu fotografic și care să mă ajute să uit nebunia trecătoare. Nu a răspuns imediat la întrebarea mea. Înțelesese probabil că, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
simt suplețea pieptului, lansându-mi astfel un apel, pe care, în naivitatea și în timiditatea mea, nu știusem să-l descifrez? Deci, poate că ratasem șansa vieții mele! Ca un copil care tocmai a spart o ceașcă și închide ochii, sperând că întunericul momentan va repune totul în ordine, am strâns din pleoape: oare de ce nu putea orchestra să interpreteze același cântec, iar eu să îmi găsesc din nou partenera pentru a repeta toate gesturile, până la îmbrățișarea convenită? Niciodată nu simțisem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
străfundul foarte intim al sufletului lor și, dimineața, se regăsesc la lumina cotidiană și sceptică. Rătăceam în jurul pistei de dans, încă închisă, era abia ora șase seara. Voiam cu orice preț să fiu primul partener al dansatoarei din ajun. Superstițios, speram că timpul va fi dat înapoi și voi putea să lipesc la loc ceașca spartă. Pașka a apărut pe neașteptate din hățișul parcului, m-a zărit, a ezitat o secundă, apoi a venit să mă salute. Era încărcat cu uneltele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintre dansatoarele din micul lor cerc se plânsese, spunea, de partenerul ei, care nu știa să facă dragoste (ei exprimau ideea mult mai verde) și le încredințase, pare-se, amănunte comice („haioase”, a afirmat unul) despre comportarea lui. Îi ascultam sperând ceva revelații erotice. Deodată, a fost menționat numele partenerului persiflat: Franțuzul... Era porecla mea, de care eram mai degrabă mândru. „Franțuzul” - un francez, pe rusește. Printre râsetele lor, am prins un schimb de replici aparte, între doi prieteni, în chip
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
amintea, curios, de reclamele pe care le citise în ziare în timpul războiului: „Încălziți-vă fără cărbune!”, și ți se explica cum puteai folosi „ghemotoace de hârtie”. Sau: „Gospodine, fierbeți rufele fără foc!” Și chiar: „Gospodine, economisiți: fiertura fără fierbere!”... Charlotte spera că, întorcându-se în Franța cu Albertine, pe care se ducea să o întâlnească în Siberia, avea să regăsească Franța de dinainte de război... Notând acele gânduri, îmi spuneam că, în curând, voi putea să-i pun atâtea întrebări Charlottei, să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
muzeul acela dezafectat, al cărui conservator inutil eram. Și absența celei pe care o așteptam. Cât despre Însemnări, nu le mai adăugasem nici una din ziua refuzului. Știam că însăși natura acelui manuscris depindea de revederea noastră, pe care, totuși, o speram posibilă. Și, adesea, în timpul acelor luni, am visat unul și același vis, care mă trezea în plină noapte. O femeie într-un palton lung, întunecat, intra într-un orășel de frontieră într-o dimineață de iarnă liniștită. Există un joc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
grădinăritul devine mai ușor, dacă învățăm să lucrăm cu natura, în loc să încercăm să controlăm mediul nostru înconjurător. Deci nu mă întrebați ce vă oferă plantele, pentru că orice stil de viață poate beneficia de pe urma cunoștințelor chiar puține despre darurile noastre sălbatice. Sper din tot sufletul să găsiți ceva valoros de folosit în această carte. Chiar dacă nu folosiți aceste rețete, poate veți începe să vă gândiți la cât este de important să salvăm mediul înconjurător pentru viitorul omenirii. Cele mai multe dintre medicamentele noastre moderne
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
fi fericiți. Putem învăța să respectăm animalele și insectele care fac viața noastră posibilă. Putem învăța să împărțim timpul nostru și hobby-urile noastre cu familia și să apropiem familia. Sistemul nostru de valori se va schimba din nou. Să sperăm că va folosi câteva din vechile valori, îmbunătățindu-le cu cele noi. CAPITOLUL UNU Principii generale privind plantele medicinale Învățarea utilizării plantelor pentru binele dvs. și al familiei dvs. este un proces care durează toată viața. A învăța despre plante
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
încăpere mai caldă și mai uscată decât restul casei. Nu am reușit să usuc rădăcini sau scoarțe în ultimii ani, deoarece suntem în construcție și nu avem un pod disponibil. Și serele sunt bune pentru a usca rădăcinile și scoarța. Sper ca mica mea seră să fie gata până la primăvară. Toamna viitoare o voi folosi pentru a usca rădăcinile. Nu este foarte dificil să uscați rădăcinile. După ce le săpați, spălați-le temeinic cu o perie, pentru a îndepărta orice urmă de
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]