39,409 matches
-
dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Pot fi amintiți arhitecți de
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Pot fi amintiți arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi, moderniste, prin schimbarea stilului de
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
din sud-estul Europei, pe teritoriul României la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebit în Moldova, și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. Astfel, întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, gotică, renascentistă, sau barocă. În secolul al XIX-lea, numit și „secolul națiunilor”, datorită noilor condiții politice, se pune accent pe legăturile cu Occidentul
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste locuri. Asimilarea în ritm accelerat a schimbărilor în arta și cultura românească, au dat naștere unor fenomene specifice cum ar fi așa-zisa „ardere a etapelor” în care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluția normală. V. Florea, în lucrarea „Arta românească modernă”, afirmă în legătură cu acest fenomen: Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent punându-și amprenta în edificii religioase, care
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
este preluat de o serie de arhitecți care pun în valoare elementele ornamentale din "stilul brâncovenesc", aceștia fiind: Grigore și Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica-Budești sau I. Socolescu. Arhitectura românească din 1900 (sau "Arta 1900"), are influențe provenite din mai multe curente de la începutul secolului XX, dar și din stilul neoromânesc. Construcții ce aparțin acestui stil specific aniilor 1900 se pot găsi în "Transilvania", având influențe ale "secesionismului vienez", exemple putând fii: "Palatul Culturii din Târgu Mureș" terminat în 1913 (de arhitecții
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
și din stilul neoromânesc. Construcții ce aparțin acestui stil specific aniilor 1900 se pot găsi în "Transilvania", având influențe ale "secesionismului vienez", exemple putând fii: "Palatul Culturii din Târgu Mureș" terminat în 1913 (de arhitecții Jacab Dezso și Marcel Komor). Curentul Art Nouveau francez, va fi mai prezent în fostul regat, unde putem întâlni ce exemple "Hotelul Athenée Palace" și "Casinoul din Constanța". Sculptura în arta medievală românească pune accent pe decorațiuni. După mijlocul secolului al XIX-lea, se dezvoltă în
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
este cel intitulat „Un zugrav”, acesta impresionând prin patetismul său. În perioada interbelică, arta românească cunoaște schimbări majore. Chiar dacă ecourile cubismului și clasicismului modern stârnesc controverse, acestea sunt benefice. Pictura românească interbelică are trei izvoare de plecare: lirismul grigorescian, ecourile curentelor noi în arta Europeană și interpretarea modernă a tradiției populare și culte. Acestea se întrepătrund adesea dând naștere la elemente artistice moderne. În contrast cu arta occidentală, în România, nici avangarda și nici modernitatea artiștilor noștri nu au negat în totalitate tradiția
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
primul care a creat primul LED prin anii 1920. Cercetarea sa a făcut înconjurul lumii, însă nu s-a găsit nici o întrebuințare a acesteia timp de câteva decenii. În anul 1961, Bob Biar și Gary Pittman, au descoperit că aplicând curent unui aliaj din galiu si arsen, acesta emite o radiație infraroșie. Primul LED cu emisie în spectrul vizibil (roșu) a fost realizat în anul 1962 de către Nick Holonyak, când lucra la General Electric Company . Un fost student al acestuia, M.
LED () [Corola-website/Science/312074_a_313403]
-
de tensiune). Led-ul organic denumit și OLED este o sursă de lumină plană formată din mai multe straturi extrem de subțiri din materiale organice (care au la bază carbonul), ce pot emite lumină albă sau de diverse culori la trecerea curentului. Chiar dacă se numesc organice, ele nu sunt biodegradabile.
LED () [Corola-website/Science/312074_a_313403]
-
Postmodernismul s-a declanșat în literatura română în a doua jumătate a anilor șaizeci și continuă să existe până în zilele noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut pentru dificultatea de a primi o definiție unică, implică nevoia de raportare la o direcție literară opusă desfășurată sincron, anume modernismul. În cultura română, regimul politic a favorizat opere care să continue direcția modernistă manifestată în perioada interbelică, în
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
al XX-lea. După o modernitate manifestată și dezvoltată organic, în perioada interbelică, a urmat epoca neagră a proletcultismului, când au fost scrise foarte puține opere literare de valoare. În anii 1960, tradiția modernistă a fost reînnodată prin apariția unui curent denumit de Mircea Cărtărescu în studiul său, „Postmodernism românesc”, tardo-modernism, iar în alte surse, neo-modernism. Excepție făceau prozatorii din grupul Școlii de la Târgoviște (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa), cei din grupul oniric( Dumitru Țepeneag sau Leonid
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
în idiosincrasiile ei. Epoca postmodernă nu inventează cu adevărat o nouă poezie, așa cum inventase epoca modernă. Monica Spiridon îl consideră în schimb doar un mit cultural și nimic altceva. Mircea Cărtărescu, dimpotrivă, accentuează latura autobiografică, realistă, orală și prozaizantă a curentului. Ion Bogdan Lefter evidențiază legăturile dintre postmodernism și experimentul literar românesc din anii '60-'70. Pe lângă toate acestea postmodenismul mai înseamnă joc, combinație, ironie, retorică, eliberarea fanteziei și împrumutarea limbajului familiar, dar și ingenioase construcții din „prefabricate”. Iar lista trăsăturilor
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
română de [[Republica Moldova|peste Prut]], îndeosebi în poezie. Nume mai cunoscute sunt: [[Valeriu Matei]], [[Nicolae Popa]], [[Lorina Bălteanu]], [[Emilian Galaicu-Păun]], [[Nicolae Leahu]], [[Vasile Gârneț]], [[Eugen Cioclea]], Călina Trifan, [[Maria Șlehațchi|Maria Șleahtițchi]], [[Andrei Țurcanu]]. După [[Nicolae Leahu]]: Postmodernismul este un curent literar ce se manifestă în literatura română aproximativ din anii 80 ai secolului trecut, aspirînd să depășească (neo)modernismul prin asumarea și regîndirea simultană a relației cu tradiția în cea mai largă accepție a acesteia. În felul acesta, se instaurează
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
cu trecutul cultural pe care, spre deosebire de moderniști, nu-l găsește secătuit de resurse, extenuat, ci suficient de util pentru a fi recondiționat și reintegrat unei viziuni care-l reabilitează ca fapt de experiență încheiată, de istorie și de memorie. [[Categorie:Curente în literatura română|Postmodernism]] [[Categorie:Literatură postmodernă după naționalitate|Români]]
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
închis luminile. Acum e rândul tău - Oră Pământului.”) Totuși, Google a spus că în 2009 ei nu vor schimba fundalul în negru datorită confuziei cauzată multor utilizatori. O greșeală frecvență este ideea că a avea un fundal negru reduce consumul curentului pentru monitoare; monitoarele LCD folosesc aceeași cantitate de energie orice culori ar arăta. Acesta nu este cazul monitoarelor organice cu LEDuri, dar ele nu sunt foarte răspândite.
Ora Pământului () [Corola-website/Science/312111_a_313440]
-
1874, în București. Cei doi pasageri ai balonului au fost ziaristul Grigore Ventura și M. Villemont, cel care dăduse cei mai mulți bani pentru confecționarea aparatului de zbor. Balonul s-a ridicat din grădina Mitropoliei și a zburat deasupra capitalei, purtat de curenții de aer, circa 45 km până la periferia unei comune din județul Ilfov. Zborul a durat aproape o oră, iar evenimentul a fost îndelung comentat de public. Succesul primei înălțări a determinat conducerea armatei să solicite balonul pentru un zbor în
Balonul Mihai Bravul () [Corola-website/Science/312126_a_313455]
-
la Gostinari. La 17:35 se afla deasupra punctului Cuenaci și, întrucât nu mai era posibilă traversarea bălților dunărene și a dealurilor de pe malul drept al fluviului, s-a hotărât aterizarea. S-a deschis supapa, iar balonul a prins un curent de sud-vest care l-a împins către satul Greaca. La 17:40 balonul coborâse la 1646 m altitudine. Aerostatul a aterizat fără zguduiri la ora 17:45 în pădurea Prundu de lângă Greaca. Țăranii din sat au alergat și au dat
Balonul Mihai Bravul () [Corola-website/Science/312126_a_313455]
-
DIAC-ul este o diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. Diacul se amorsează când tensiunea aplicată la bornele sale crește până la o valoare de prag și se stabilește starea de conducție, moment urmat de
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. Diacul se amorsează când tensiunea aplicată la bornele sale crește până la o valoare de prag și se stabilește starea de conducție, moment urmat de scăderea tensiunii pe diac și trecerea prin el a curentului de funcționare. Bornele diacului sunt numite Anod 1 (A1) și Anod 2 (A2), fiindcă el nu are polaritate. Termenul DIAC este un acronim de la englezescul "DIode for Alternative Current" (diodă pentru curent alternativ). Deși fizic Diac-ul seamănă cu o
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
tensiunii pe diac și trecerea prin el a curentului de funcționare. Bornele diacului sunt numite Anod 1 (A1) și Anod 2 (A2), fiindcă el nu are polaritate. Termenul DIAC este un acronim de la englezescul "DIode for Alternative Current" (diodă pentru curent alternativ). Deși fizic Diac-ul seamănă cu o diodă Zener, constituirea și funcționarea sa sunt diferite. El este un tiristor compus dintr-o joncțiune triplă PNPN. Extremitățile sale sunt mai puternic dopate. Amorsarea se produce atunci când zonele de difuzie extreme
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
ca urmare a aplicării unei diferențe de potențial. Punerea în paralel a celor două circuite permite funcționarea (conducția) bidirecțională. Principala sa aplicație este controlul funcționării diodelor de tip triac. Așa cum rezultă din caracteristica intensitate/tensiune, un DIAC nu permite trecerea curentului electric până când nu este aplicată la bornele sale o diferență de potențial suficientă (de obicei 32 V). Odată ce acest prag este atins, DIAC-ul se amorsează și intră în starea de conducție; această stare durează atât timp cât mai trece un curent
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
curentului electric până când nu este aplicată la bornele sale o diferență de potențial suficientă (de obicei 32 V). Odată ce acest prag este atins, DIAC-ul se amorsează și intră în starea de conducție; această stare durează atât timp cât mai trece un curent minim prin el (de obicei câțiva zeci de microamperi). Sub acest curent minim, DIAC-ul se dezamorsează și încetează se mai conducă curentul. Un DIAC este echivalent cu un montaj format din două tiristoare comandate fiecare de o diodă Zener
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
potențial suficientă (de obicei 32 V). Odată ce acest prag este atins, DIAC-ul se amorsează și intră în starea de conducție; această stare durează atât timp cât mai trece un curent minim prin el (de obicei câțiva zeci de microamperi). Sub acest curent minim, DIAC-ul se dezamorsează și încetează se mai conducă curentul. Un DIAC este echivalent cu un montaj format din două tiristoare comandate fiecare de o diodă Zener în serie cu o diodă un ideală și montate invers. Caracteristicile standard
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
DIAC-ul se amorsează și intră în starea de conducție; această stare durează atât timp cât mai trece un curent minim prin el (de obicei câțiva zeci de microamperi). Sub acest curent minim, DIAC-ul se dezamorsează și încetează se mai conducă curentul. Un DIAC este echivalent cu un montaj format din două tiristoare comandate fiecare de o diodă Zener în serie cu o diodă un ideală și montate invers. Caracteristicile standard ale unui DIAC sunt, de asemenea, apropiate de cele ale LED
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]
-
în starea non-conductoare). Bariera sa de potențial în starea conductoare este comparabilă cu cea a unui tiristor (1,2 V), iar coeficientul său de temperatură este negativ, ca la cei mai mulți semiconductori. DIAC suportă (ca și tiristorul și triacul) puncte de curent repetitiv suficient de mari (de ordinul amperilor). Prezintă o asimetrie de prag tipică de aproximativ 10% (3-4 V), care poate fi supărătoare în anumite aplicații, în special pentru controlului sarcinilor inductive (existând astfel riscul de magnetizare sau de saturație). Este
Diac (diodă) () [Corola-website/Science/312182_a_313511]