KorAP: Find »[drukola/base=vânt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1463 1464 1465 ...1498 >

37,442 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

din interacțiunea elementelor primordiale se naște, mai întâi, forța malefică, Nefârtatul Dumnezeu există, fără a fi crea sau făcut: "Dintâi și-ntâi, atârna în aer, purtat de vânt, un munte, din vârful căruia ieșea foc. Din focul acesta, suflat de vânturi, s-a făcut o femeie, dar nu era vie, avea numai trup. Suflând vântul și mai tare, a rădicat-o și a dus-o până la vântul cel mai de sus. Acolo ea a căpătat suflare și s-a coborât pe

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a fi crea sau făcut: "Dintâi și-ntâi, atârna în aer, purtat de vânt, un munte, din vârful căruia ieșea foc. Din focul acesta, suflat de vânturi, s-a făcut o femeie, dar nu era vie, avea numai trup. Suflând vântul și mai tare, a rădicat-o și a dus-o până la vântul cel mai de sus. Acolo ea a căpătat suflare și s-a coborât pe munte înapoi. Aicea a găsit două bucăți de fier și de iuțeală mare ce

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de vânt, un munte, din vârful căruia ieșea foc. Din focul acesta, suflat de vânturi, s-a făcut o femeie, dar nu era vie, avea numai trup. Suflând vântul și mai tare, a rădicat-o și a dus-o până la vântul cel mai de sus. Acolo ea a căpătat suflare și s-a coborât pe munte înapoi. Aicea a găsit două bucăți de fier și de iuțeală mare ce avea înăuntru le-a mâncat. Din aceasta a purces ș-a făcut

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pietrele de la căpătâi s-au format vietățile pământului din pietrele albe s-au făcut dobitoacele, din pietrele roșii, peștii, iar din petrele vinete, păsările.191 Din aripile diavolului, tăiate și așezate în cele 4 colțuri ale pământului, a prins viață vântul: " Fratele său l-a învățat să taie fiecare aripă în două și să le înfigă în cele patru părți ale pământului, căci singure vor face vânt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a învățat

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
aripile diavolului, tăiate și așezate în cele 4 colțuri ale pământului, a prins viață vântul: " Fratele său l-a învățat să taie fiecare aripă în două și să le înfigă în cele patru părți ale pământului, căci singure vor face vânt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a învățat și astfel s-a făcut vântul"; Și când tună și fulgeră tot el e pricina. Atunci scapără de mânie asupra soarelui, că-l frige și pune

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
să taie fiecare aripă în două și să le înfigă în cele patru părți ale pământului, căci singure vor face vânt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a învățat și astfel s-a făcut vântul"; Și când tună și fulgeră tot el e pricina. Atunci scapără de mânie asupra soarelui, că-l frige și pune nouri împotriva lui să-l apere, mai ales a amiazăzi, când îl frige tare. Și ploaia tot el o dă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
un izvor cu apă foarte rece" 372; Și tocmai când Baba Dochia lepăda cel din urmă cojoc, în loc să-l întoarcă pe dos, și rămase numai în cămașă, crezându-se că acum e scăpată, s-a pornit un ningău și un vânt ca acela, de gândeai că se prăpădește lumea, nu alta. Erau Vântoasele cari veniră lui Mărțișor întru ajutor. Și n-a durat mult și Baba Dochia, care se afla pe timpul acela pe un munte, din sus de mănăstirea Sucevița, și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Iar după ce a înserat, / Înapoi când s-a uitat, / Au stat snopii / Ca și drobii, / Clăile / Ca stelele. Mânați, băieței! / Hăi, hăi! / Apoi carele-ncărcară / Și pe toate le cărară / Și jirezi mari că durară / În capul pământului, / În sterița vântului / La herghelie-a plecat, / Și-a ales 15 iepe / Tot sirepe, / Câte de zece ani sterpe, / Cu potcoave de argint, / Ce prind bine la pământ, / Care se duceau ca vântul / Și nu atingeau pământul/... Și era o babă / Bătrână și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Și jirezi mari că durară / În capul pământului, / În sterița vântului / La herghelie-a plecat, / Și-a ales 15 iepe / Tot sirepe, / Câte de zece ani sterpe, / Cu potcoave de argint, / Ce prind bine la pământ, / Care se duceau ca vântul / Și nu atingeau pământul/... Și era o babă / Bătrână și slabă, / Babă de cele bătrâne, / Care știu rândul la pâine. / Bab-aceea-a plămădit, / Aluatul a dospit; / După ce a pregătit, / A făcut la colăcei, / Și mai mari și mititei, / Și-a făcut

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mergi și te mai curăță!" După ce va mai arde, va merge iar la Dumnezeu, îl va întreba iar cât e de curat. Atunci pământul va răspunde: "Ca Isus Hristos!" " Ia amu ești curat!" Focul atunci se va stinge și cele douăsprezece vânturi vor sufla să facă din cenușă o movilă mare și va sta șapte zile. În a șaptea, va trece pe deasupra Sfântul Ilie și va trâmbița, și toate sufletele oamenilor vor ieși din movilă în chip de oi și de capre

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
atunci tunetul, să tune și să trăznească după diavol. Și Ilie a început să tune și să trăznească, ai fi crezut că lumea se prăpădește."436 Într-o altă legendă, din Botoșani, se spune că Sfântul Ilie este văr cu vântul și cu focul: Într-un rând, focul și vântul s-au fost pus să-și încerce puterile. Dumnezeu, temându-se să nu se întâmple ceva, i-a poruncit lui Sfântul Ilie: "Ilie, du-te în grabă și te pune între

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Și Ilie a început să tune și să trăznească, ai fi crezut că lumea se prăpădește."436 Într-o altă legendă, din Botoșani, se spune că Sfântul Ilie este văr cu vântul și cu focul: Într-un rând, focul și vântul s-au fost pus să-și încerce puterile. Dumnezeu, temându-se să nu se întâmple ceva, i-a poruncit lui Sfântul Ilie: "Ilie, du-te în grabă și te pune între dânșii, ca să nu se primejduiască lumea!" Sfântul Ilie s-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru. În mentalitatea țăranului român, aerul, stricto sensu, reprezintă o pânză sfințită care înfățișează chipul lui Isus Hristos și care este așezată în mijlocul bisericii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
m-a cata."76 "Căutarea" ritualică a ursitei, din orația de nuntă, are loc în prezența elementului cosmic ce devine "însemn" al destinului: "Noi pe cal am încălecat / Și-nspre dumneavoastră am plecat. / Și am venit pe brâul pământului, / Pe vârtejul vântului, / Pe cursul izvoarelor, / Pe mirosul florilor / Și lumina stelelor, / Pe semnele cerului, (...) / Când la această casă am ajuns / Toate stelele s-au ascuns."77 sau "Și noi încă ne-am luat / Și am plecat / Pe crângul pământului / Pe stelele ceriului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
se face în deplină armonie cu destinul cosmic. Elementele cosmice întrețin legătura dintre lumea de aici și lumea de dincolo: Iar dacă mi-i vedea / Că-i neagră cămașa / Să-i spui mămuții așa: / Să-mi trimată cămașa / Pe șuierul vântului, / Pe fundul pământului. / Că eu, cum oi căpăta-o / Frumușel că mi-oi spăla-o / Nici cu apă, nici cu-ncrop / Nici cu oca de sopon / Numai cu lacrimi de om. / Și după ce i-oi spăla-o / Frumușel că i-oi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Nici cu apă, nici cu-ncrop / Nici cu oca de sopon / Numai cu lacrimi de om. / Și după ce i-oi spăla-o / Frumușel că i-oi usca-o; (...) / Și după ce mi-oi usca-o / Îndărăpt i-oi înturna-o / Pe șuierul vântului, / Pe fundul pământului..."85 Într-un bocet bănățean, numit "petrecerea mortului", cosmicul mijlocește trecerea dintre cele două lumi, lumea de aici și lumea de dincolo: "Brade, brade! Să-mi fi frate, / Întinde-ți, întinde / Eu să le pot prinde / Vârfurile

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cea de nănaș / Ți-or pune la prăpuraș."88; " Noi am gândit / Și-am socotit, / Că ne-i face-o nuntă mare / Da ne-ai făcut supărare. Că te-ai dus / Și ți-ai adus / Fat-aleasă / De mireasă / Pe șuierul vântului, / Din fundul pământului. / Druștele / Ți-s crucile / Sfeșnicul / Vătăjelul / Praporul / Ți-i nânașul / Mireasa ți-i clopotul, / Să se strângă norodul."89 Traiul zilnic se desfășoară în deplină comuniune cu viața cosmică, elementul universal fiind părtaș la trecerile și pe-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
supune, ea însăși, riturilor de trecere, conturând un spațiu al eternei călătorii: "Frunzuliță iarbă neagră, Du-t` pe câmp, vezi cum aleargă / Și de toată lumea-ntreabă; Și de lună, și de soare, / Și la oamenii din cale, / Și de glasu vântului, / Și de iarba câmpului..."116; "Sub un brad s-o așezat / Ș-amândouă stau la sfat; Mama greu îndurerată, / Oaia de jele curmată. Și cum oaia povestea / Și pădurea asculta, / Frunza de-amar tremura, / Păsări cu jele cânta, / Izvoarele greu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
dativul etic ilustrând natura ca alter ego al individualului: "Foaie verde de sulfină / Lângă Prut, într-o grădină, / Două flori dintr-o tulpină / Mi se pleacă, mi se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. / De străină ce-s străină / Apa, vântul, nu mă mână. De săracă ce-s săracă / Nici valul nu mă îneacă. Plânge pământul sub mine / C-am rămas și n-am pe nime; Plâng și eu deasupra lui / Cam rămas a nimănui. 130 Tonalitatea tragică a confesiunilor indirecte

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
rodit să rodească."140 sau " Și ne-a zis: / Pe cai să-ncălecăm, / Floricica s-o căutăm, / Pe dată să i-o aducem.../ Noi, pe cai ne-am suit, / Am pornit / Și încoace am venit: / Pe brâul pământului, / Pe vârtejul vântului, / Pe semnele cerului, / Pe calea laptelui, / Pe lună, pe soare, / Pe semne din Ursa mare.../ Dar când la această casă am ajuns, / Toate semnele ni s-au ascuns; / Noi îndată am descălecat, / De floricică am întrebat / Și din cap ați

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mână / Și-a luat de jos țărână / Și-a luat din pământ lut / Și-acest lut l-a blagoslovit / Și dintr-însul a făcut / Om, cu trupul din pământ, / Cu osul de piatră, / Cu sângele din rouă, / Cu virtutea din vânt, / Cu suflet din duhul sfânt, / Cu ochii din mare, / Cu frumusețea din soare, / Cu gândul din iuțimea îngerească, / Ca de nemică să nu se sfiască."142 "Trecerea" în lumea de dincolo este o întoarcere la identitatea cosmică originară, dar, de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Bată-te pustia lut / Mult ești negru și urât. / Sorioara-ai îndrăgit / Și mi-ai pus-o în pământ. / Și mi-ai pus-o la răcoare, / Să n-ajungă leac de soare. / Nici soarele nu mi-a arde-o, / Da nici vântul nu mi-a bate-o. / Nici n-a călca pe picioare, / Num-a ședea la răcoare. / Dragul nostru trupușor, / Cum s-a face lutișor. / Dragii noștri ochișori / Cum s-or face mândre flori. / Oi! Săraca față albă / Cum te-i face

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
am cântărit cu lut, / Dorul meu a tras mai mult; / Și l-am cântărit cu său, / Dorul meu a tras mai greu."150 De cele mai multe ori, planul cosmic se confundă cu planul uman care, reprezentat metonimic, conturează spațiul metamorfozelor: "Bate vântul lin și dulce, / Doru-mi nu vrea să se culce; Bate vântu-ncetinel, / Sufletu-mi plânge cu el. Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
tras mai greu."150 De cele mai multe ori, planul cosmic se confundă cu planul uman care, reprezentat metonimic, conturează spațiul metamorfozelor: "Bate vântul lin și dulce, / Doru-mi nu vrea să se culce; Bate vântu-ncetinel, / Sufletu-mi plânge cu el. Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este construit pe baza inversiunilor verbale și nominale, liantul semantic fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Bate vântul lin și dulce, / Doru-mi nu vrea să se culce; Bate vântu-ncetinel, / Sufletu-mi plânge cu el. Bate-ai, vântule, cu foc, / Să-mi arzi dușmanii pe loc. / O vorbă dacă ți-o spun: / Dorule-dor, / Tu o dai și vântului, / De o duce satului."151 Sentimentul apartenenței la universal este construit pe baza inversiunilor verbale și nominale, liantul semantic fiind reprezentat de comparațiile cu elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]