37,124 matches
-
să te îndrăgostești de iubirea incandescentă de viață dintr-o carte care își bântuie toți eroii cu spectrul neființei. Capitolul 11 îl urmărește pe Dyer cum își trăiește și își exprimă moartea. Ackroyd o recreează: A trebuit să alerg până la capătul timpului meu și eram liniștit. Am îngenuncheat înaintea luminii și umbra mea s-a întins peste lume. Umbra lui se întinde și peste Hawksmoor când acesta îl găsește pe Dyer în enciclopedie. Cine vorbește? Pot cei pe moarte să-și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care finalul era de neînțeles. E și politica lui Henry James. Același era efectul lui Hawksmoor. Faptul că portretul lui Chatterton între două vârste se destramă când încearcă Merk să-l descifreze, curățând falsul de deasupra, nu e convingător. La capătul romanului, Philip e gata să reia povestea în propriul lui roman. Mai e de dorit acest lucru? Ultimele cuvinte ale lui Ackroyd sunt: Când îi fu găsit trupul în dimineața următoare, Chatterton încă surâdea. Pe de altă parte, Charles moare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
univers nesfârșit, pe care Tim îl presimte fără a-l înțelege de fapt. El vorbește despre "lumea aceea în care am intrat pentru scurt timp". Bunicul lui, William Sinclair, care vine să-l ia de la tatăl lui și să pună capăt timpuriei lui comuniuni cu inexprimabilul, habar n-are de această nesfârșire intuită de copil. El și nevasta lui, părinții Ceciliei, sunt oameni de treabă și de rând, care-i asigură lui Tim un cămin normal până ce-și termină școala. Tim
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
gândurile lui nu ne sunt cunoscute, poate că nici nu gândește nimic (spaima paralizează reacțiile). Celălalt eu, prizonierul interior neputincios, nu are trup fizic, dar are puterea de a gândi, e mereu uimit de ce se petrece, de întoarcerea drumului de la capătul la începutul lui. Ideea de început și sfârșit se aplică doar la eul fizic, cel mut. Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în final. Lumea plutitoare a plăcerilor înserării a născut tablourile înșelătoare ale lui Mori-san, care e Sensei, Maestrul. Această lume piere în zori. Ideea de a surprinde plăcerile nopții, de a preamări lumea plutitoare, implică putința de a spune la capăt: N-am irosit timpul. Din păcate, lumea plutitoare, oricare și oriunde ar fi ea, orice ar reprezenta, nu poate stinge tragedia că îmbătrânim și suntem lent deposedați de viitor. Așa a pățit Mori-san, așa a pățit Ono, o să pățească și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sânge. Se confruntă două feluri de copilărie, două maniere de educație, două moduri de viață: Tim, copilul european cu frica lui Dumnezeu, și Kate, femeia eliberată. Se declanșează un uriaș val de emigrație către America, datorat religiei, războiului, sărăciei. La capătul șederii ei în Europa postbelică, Kate însăși emigrează. La sfârșitul romanului, Tim și familia lui o vizitează în America, cu ocazia unei "burse". Tim e acum ieșit cu totul din adăpost, desăvârșind de fapt efectul vacanței din Heidelberg, care a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care îi leagă în final. Istoriile concrete nu prea au importanță. Singurul (și primul) roman al lui Lodge unde intriga înseamnă ceva, este Nice Work. Tehnica narativă e aceea a contrapunctului: un episod în America, unul în Anglia și de la capăt. Philip se alătură involuntar revoltei studențești și ajunge la mare preț din acest motiv. Morris din contră, ajută la calmarea spiritelor studențimii din Rummidge, e curând privit ca șef al catedrei și încheie prin a recomanda promovarea lui Philip. Ultimul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unei slujbe bune, pe când Robyn e amenințată de sfârșitul mandatului de decan al lui Philip Swallow, după care nu are nicio șansă să rămână în Rummidge. La sfârșit situația se răstoarnă. Vic e concediat, șomer, silit să ia totul de la capăt, iar Robyn își vede cariera asigurată. Cei doi eroi principali se cunosc grație "anului industriei", când se inventează "ideea umbrei", ceea ce vrea să spună că, întrucât anul 1986 a fost desemnat "anul industriei de către guvern", fiecare facultate trebuie să numească
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Send-off Plecare) Face un curaj din renunțare, iar singurătatea și dezrădăcinarea devin curând demnitate. Este ceea ce poemul Poem Ended by Death (Poem încheiat de moarte) numește "stilul meu laconic". Este vorba în fond de actul foarte Desperado de a pune capăt convenției sentimentului. The Soho Hospital for Women (Spitalul Soho pentru femei) e o imagine parcă din poemul lui Auden despre cancer (Miss Gee), doar că în poemul lui Adcock poeta învinge. Se simte "beată de libertate", după ce a asistat la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
razna. Să știi că am cumpărat un scanner prost! Imprimanta e prea înceată. Și eu sunt prea înceată. Iar e miezul nopții, Windows tot nu se închide nici nu vreau, deocamdată. Suntem băgați în asta împreună. Fie. Șed aici, la capătul unei epoci, și aștept rostogolul cel mare. Spre finalul volumului Poems 1960-2000, tonul se ascute, emoția moare, tandrețea dispare. Goodbye (Adio) anunță că "Poezia merge la culcare": Adio vară. Poezia merge la culcare. Fleur Adcock pare să se fi săturat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pasivă, pe este cu face, gerunziul cu timpul prezent. Prima parte descrie un tablou static, care e de fapt un tablou într-un tablou dintr-un alt tablou... un șir de imagini. Nimic nu se clintește până ce nu ajungem la capătul șirului. Frazele sunt eliptice, lipsește acțiunea, lipsește predicatul: În odaie, În mâna ei tocmai când dă să plece, Pachetul cu sare. Pe pachet, silueta unei Femei ce dă să plece, Cu pachetul în mână. Când femeia din odaie e cu fața la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu mai e nicio poză. Un mic spațiu gol. În mijlocul acestei nemișcări, femeia se întoarce cu fața către "u- / Șă" și iese. În chip semnificativ, elementul cel mai important, decizia ei de a pleca definitiv, separă "u-Șă" în silabe la capăt de vers, atrăgând atenția asupra sensului. Ca tactică poetică, Brownjohn nu rimează cuvintele importante, ci le schimbă la față. Cu cât un vers se încheie mai bizar, cu atât putem fi mai siguri că el ascunde exact ce vrea poetul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e și ea vizibilă. Trei corăbii pleacă în larg. Cele care mergeau spre răsărit și apus se întorc. Corabia pornită către nord ajunge "hăt departe / Pe o mare neiertătoare / Sub o stea ce împroașcă foc, / Menită pentru un drum fără capăt". Imaginea poetică e atât de indirectă că o descifrăm cu mare greutate. Larkin este aici neglijent, subînțelesul îi scapă din mână. Muzicalitatea, amintirea, emoția, totul îl distrage. Contemplă ideea morții cu ignoranța tinereții. Tristețea e superficială, gravitatea e neconvingătoare. Moartea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
miez al viului" nu se poate exprima altfel decât prin trup. Dar oricât ar iubi el trupul ei (tandrețea cu care îl descrie e dovada), îl copleșește în final disperarea că nu se poate contopi cu ea total și până la capăt. Trupul e distanța dintre el și iubire. Poezia de dragoste a lui Szirtes este meta-exisetențială și totuși atât de omenească... * * * George Szirtes, a cărui sensibilitate freamătă sub povara iubirii chinuitoare, în același timp fizice și metafizice, e bântuit și de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și bufnița clipea Iar măgarul vorbea? Unde sunt în patul meu Curat, dar plutim cu toții, cu brațele împletite, Deasupra ei? Tata merge înaintea Mea, ca o specie stranie, aproape Dispărută, și cu spaimă trec câmpul În urma lui, către moarte. La capătul fiecărui volum al lui Szirtes se ivește aceeași întrebare: Unde alegem să trăim? Acasă (deși, de fapt, poetul se află altundeva)? În suflet? În trup? Cele două tânjesc neîncetat unul după limbajul celuilalt. La urma urmei, acasă nu există. Viața
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mă pot confrunta nici cu prezentul meu. E și asta o explicație. Student: Nu ar putea literatura pe care o scrieți să acționeze ca o punte? PA: Ba chiar este ca un pod pe care merg și merg, și la capătul căruia mă simt mai în siguranță. Dar dislocarea rămâne. Au simțit și alții acest lucru când m-au citit, așa că trebuie să existe o explicație mai clară. Student: Știu că autorii de azi detestă să fie etichetați ori grupați într-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
soarta poeziei? AB. Poezia va rezista doar atâta vreme cât se va sprijini pe o imaginație bogată și pe un anume fel de corectitudine, cât nu va ceda ideologiei ori populismului (mare pericol, populismul). LV. Dacă ar fi să iei totul de la capăt, ai mai deveni poetul de acum, ori te gândești că ai putea urma un alt curs? AB. Aș încerca pur și simplu să scriu mai mult, mai bine, să mă adun în jurul creației. M-am abătut de atâtea ori! LV
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe care-l iubești cu durere în suflet: "împărțim trupurile acestea/ alăturate, doare gândul / morții când stăm întinși alăturea". Autorii Desperado nu văd în iubire o temă esențială. Au împins-o într-un colț al intrigii ori poemului, dar, la capătul lecturii, nu putem să nu ne dăm seama că, de fapt, despre afect e vorba și despre nimic altceva. Nu ai poeme de iubire declarată, dar nu e poem care să nu fie plin de tandrețe. E aici un paradox
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe scrisul lui. Acestea fiind zise, nu pot să nu apreciez și criticul care pune limbajul înaintea biograficului ori ideii și care se încrede doar în ce vede el cu ochii lui. LV. De-ar fi s-o iei de la capăt, ai mai alege exilul și poezia? MK. Așa cum ziceam, amândouă m-au găsit ele pe mine, exilul pe când eram copil, poezia abia la patruzeci de ani. Poate că ceea ce ne doare cel mai tare e de fapt însuși miezul nostru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
oameni. Îndatorirea unui adevărat romancier este să creeze viață. Plec uneori și de la o teoremă, o teză despre natura umană, pe care vreau s-o demonstrez, dar aceasta face, de fapt, parte din caracterizare. LV. Cum îți place să pui capăt unui roman? Sour Sweet are un final de elegie. Nu se închide nimic, tristețea crește în lector până ce o îndulcești cu un licăr de speranță. Îți place să-ți închei intriga fără drept de apel? Are romanul nevoie de închidere
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-mi creez propriul sens. Acesta este probabil motivul pentru care, în cercetarea mea ulterioară, am căuta filozofii ale limbajului care m-au ajutat să văd în folosirea limbajului, a poeziei, drumul meu prin lume. Oricum, am reușit să-mi capăt propriul meu mod de gândire și de lucru după ce n-am mai cântat la vioară, și ar fi fost de așteptat să pierd și acest sentiment instinctiv, migrator, că există un sens important în cultura Europei centrale. Pe de altă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
am scris chiar peste tot în tren, sala de așteptare, sala de curs înainte de sosirea studenților, pe masa din bucătărie. Dacă am de ales, prefer o masă sub o fereastră deschisă. Și o odaie goală. Acasă am un șopron la capătul grădinii. L-am vopsit albastru, am pus cărți, o masă și un radiator, iar pisicile și cu mine stăm mai tot timpul acolo. LV. Cum ai caracteriza poezia britanică de azi? FS. Mă tem că nu mă entuziasmează la fel de tare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
structură tranzitorie care dispare ulterior), care unește brațul posterior al ansei la cel anterior. Aproximativ în ziua a 17-a a embriogenezei se înregistrează primele contracții ale cardiomiocitelor, iar sângele primitiv circulă în ambele sensuri prin ansa cardiacă, atât către capătul arterial cât și către cel venos. Extremitățile ansei sunt conectate prin intermediul sistemului circulator primitiv, lacunar și deschis. Factorul determinant al creșterii ansei cardiace este reprezentat de sporirea considerabilă și rapidă a masei circulante, ceea ce duce la îngroșarea parietală și dilatarea
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
redus treptat activitatea în celebrele Atena, Alexandria și Roma. Limba greacă urca spre zenit în detrimentul limbii latine. Pentru Alexandria expansiunea arabă i-a fost fatală. Incendiile din 390 și mai ales cel din 641 al Califului Omar, i-au pus capăt nu numai vestitei biblioteci, întru îndurerarea întregii lumi, dar și a urbei, care nu a mai putut renaște cultural din propria cenușă. Medicina din Alexandria, prin magiștrii ei, a venit în Bizanț. Discipolii i-au urmat pe profesori. Toți au
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
1929), fiziolog american. în 1937 Conrad Arnold Elvehjem și Robert James Madden — biochimiști americani — asimilează vitamina PP amidei nicotinice (acid nicotinic), leacul pelagrei. Această amidă fusese izolată de biochimistul german Albert Huber încă din 1887. Scorbutului i s-a pus capăt prin consumul de legume proaspete și suc de lămâie, dar vitamina C este descoperită de biochimistul maghiar, Albert Szent Györgyi, în 1932. Ea este înmagazinată în suprarenale ca acid ascorbic. L. J. Harris codifică dozajul zilnic necesar de vitamină C.
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]