37,224 matches
-
1965 și 1969, medic de Medicina Muncii la Hunedoara, între 1969 și 1971, medic primar la Direcția de Sănătate Publică din Arad din 1971 până în 2002. Debutul literar a avut loc în revista literară „Orizont”, Timișoara, nr. 10, 1968, cu proză, apoi, în anul 1973 publică volumul de debut "Să arunci cu pietre în soare", povestiri, volum premiat la primul concurs de debut în volum al editurii. A fost colaborator la cele mai importante reviste literare din țară: „Orizont", „România Literară
Florin Bănescu () [Corola-website/Science/326942_a_328271]
-
literare „Arca”, consilier la Ambasada României din Germania, la Bonn în perioada 1992 - 1993, consilier șef la Inspectoratul pentru cultură al județului Arad, în perioada 1990 - 1994. Debutul editorial a avut loc în revista literară „Familia” din Oradea cu două proze scurte în anul 1969, apoi, în anul 1972 publică volumul de debut "Martorul", roman, la editura Facla din Timișoara.
Gheorghe Schwartz () [Corola-website/Science/326984_a_328313]
-
ca vocea interioară, l-a îndrumat să refuze și să se dedice unei vieți solitare pentru a-și putea îndeplini misiunea spirituală. Scrierile lui Lorber arată ca vocea interioară ce vorbește liber, la persoana întâi, este vocea lui Iisus Hristos. Proza lui Lorber a fost descrisă ca fiind captivantă, pasionanta, anumiți cititori comparând-o cu scrierile altor mistici cum ar fi Emanuel Swedenborg și Jakob Boehme. Lorber însuși face referire la Swedenborg , în cartea sa De la iad la răi( vol ÎI
Jakob Lorber () [Corola-website/Science/326495_a_327824]
-
Wagner descrie astfel romanul: „Inspirându-se fără ascunzișuri din "Infanteria stelară", "" ia o temă incitantă privind conflictul extraterestru și o ambalează inteligent cu teme precum identitatea individuală, ce ne face umani, semnificația morții și etica vieții”. Justin Howe apreciază că „proza lui Scalzi revine la Epoca de Aur a science fictionului, rămânând în același timp proaspătă și plină de vibrație”. De cealaltă parte, Stuart Carter remarcă faptul că, deși i-au plăcut primele scene ale cărții „cele de pe Pământ, de pe orbită
Războiul bătrânilor () [Corola-website/Science/323732_a_325061]
-
astfel romanul: „Inspirându-se fără ascunzișuri din "Infanteria stelară", "Războiul bătrânilor" ia o temă incitantă privind conflictul extraterestru și o ambalează inteligent cu teme precum identitatea individuală, ce ne face umani, semnificația morții și etica vieții”. Justin Howe apreciază că „proza lui Scalzi revine la Epoca de Aur a science fictionului, rămânând în același timp proaspătă și plină de vibrație”. Romanele "Războiul bătrânilor" și "Ultima colonie" au fost nominalizate la premiul Hugo pentru cel mai bun roman, primul în anul 2006
Universul „Războiul bătrânilor” () [Corola-website/Science/323734_a_325063]
-
face prin intermediul motoarelor de salt, care permite transportul instantaneu. Thomas M. Wagner consideră că „"Brigăzile-Fantomă" păstrează statutul lui Scalzi de cel mai merituos furnizor de space opera palpitantă, îndrăzneață și plină de miez”. În aceeași notă, Justin Howe apreciază că „proza lui Scalzi revine la Epoca de Aur a science fictionului, rămânând în același timp proaspătă și plină de vibrație”. John DeNardo laudă „stilul narativ conversațional, accesibil” și modul în care Scalzi își construiește personajele, în timp ce Republibot.com vede în roman
Brigăzile-Fantomă () [Corola-website/Science/323750_a_325079]
-
rămas pe listă 25 de săptămâni consecutive, până pe 3 martie 2009. Criticile cărții "Brisingr" au fost amestecate, recenzorii axându-se în special pe lungimea cărții și pe maturizarea modului de tratare al personajelor. David Durham de la "Washington Post" a lăudt proza lui Paolini, dar a considerat că romanul își pierde focalizărea în partea de mijloc. El a adăugat totuși că "Brisingr" "revine la elementele principale care animă povestea lui Eragon" către finalul cărții și că Paolini dovedește maturizarea sa în timpul unor
Brisingr () [Corola-website/Science/323857_a_325186]
-
Subterranean Press a publicat o nuveletă a cărei acțiune se petrece în universul "Războiul bătrânilor", "The Sagan Diary". Scalzi a declarat că inițial scrisese cartea sub forma unui poem cu cu versificație liberă, pe care a transcris-o ulterior în proză. O versiune audio a nuveletei "The Sagan Diary" a fost disponibilă pe site-ul lui Scalzi în luna februarie a anului 2007, în lectura colegilor autori de science fiction Elizabeth Bear, Mary Robinette Kowal, Ellen Kushner, Karen Meisner, Cherie Priest
John Scalzi () [Corola-website/Science/323182_a_324511]
-
luna august a anului 2008. "Povestea lui Zoë" a fost nominalizat la premiul Hugo pentru "Cel mai bun roman" în luna martie a anului 2009. Tot în 2008, Audible.com a lansat antologia audio "METAtropolis", editată de Scalzi și cuprinzând proză scurtă aparținând unui univers comun creat de Scalzi, Elizabeth Bear, Tobias Buckell, Jay Lake și Karl Schroeder. Un proiect unic, "METAtropolis" a fost plănuit de la început ca antologie audio care să devină ulterior una tipărită. Cartea audio cuprindea vocile actorilor
John Scalzi () [Corola-website/Science/323182_a_324511]
-
austro-ungare, impunându-se imediat cititorilor prin coloratul său foileton duminical care apărea într-o gazătă pragheză sub marginalul "Hoinăreală prin Praga". În 1094 i-a apărut prima culegere de versuri cu titlul " De pe ramul înflorit al tinereții". Părăsind poezia pentru proză, în 1911 a publicat prima culegere de nuvele "Copiii praghezi", iar trei ani mai târziu, romanul "Pastorul fecioareleor". Ceva mai târziu, și-a încercat talentul și în dramaturghie, scriind comedia "Orașul furat". Simultan cu încercările lui de a pătrunde în
Egon Erwin Kisch () [Corola-website/Science/323218_a_324547]
-
(n. Radu Ovidiu Georgescu, 12 septembrie 1962, Iași) este un scriitor, traducător, publicist și matematician român. Autor al romanului "Clovnul din lemn de gutui", penru care i-a fost decernat Premiul Nemira pentru proză pe anul 1997, trăiește din 2003 în S.U.A. fiind conferențiar universitar în domeniul matematicii. Absolvent al Colegiului Național Mihai Viteazul din București, promoția 1981, Radu Jörgensen a studiat Geologie și Geofizică la universitățile din Cluj și București, absolvind în 1987
Radu Jörgensen () [Corola-website/Science/323335_a_324664]
-
Scandic. Tot în anii ’90 a scris romanul de anvergură "Clovnul din lemn de gutui", care a apărut la editura Nemira și a fost bine primit de critica literară. Tudorel Urian, spre exemplu, îi dedică un capitol în lucrarea sa "Proza românească a anilor '90", evidențiind faptul că Radu Jörgensen impresionează prin "marcanta tensiune a confesiunii” și considerând romanul recent premiat, această “sagă a azilantului român,... produsul unui scriitor ajuns la deplină maturitate artistică”. Urian îl situează alături de Dumitru Țepeneag și
Radu Jörgensen () [Corola-website/Science/323335_a_324664]
-
Scriitor de orientare promodernistă și antigândiristă, a condus, împreună cu Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu și Pompiliu Constantinescu, revista „Kalende” (noiembrie 1928-martie 1929). A frecventat cenaclul ”"Sburătorul"” condus de criticul Eugen Lovinescu în anii 1925-1929. În revista „Kalende” a publicat bucăți de proză literară ("Idilă", "Tantal", "Noua Eneidă"), piese de un fantezism colorat și înclinație spre parodie. În 1936 îi apare un volum cu reportaje ("Constanța"), iar în 1938 "Istoria vieții publice în România", unde sunt trecute în revistă doctrinele politice din spațiul
Tudor Șoimaru (scriitor) () [Corola-website/Science/323364_a_324693]
-
teatrului bulevardier cu comandamentele extraliterare ale „artei” de propagandă impusă politic, pe coordonatele realismului socialist: un teatru cel mult agreabil, docil-convențional în formulele epocii, care a trecut rapid în uitare. Cele două biografii - ""Grigore Manolescu"" și "„Cezar Boliac”" - etalează o proză gazetărească, sobră, fără ariditate, dar fără virtuți beletristice.
Tudor Șoimaru (scriitor) () [Corola-website/Science/323364_a_324693]
-
vara anului 2008. El era scris cu creion negru pe hârtie albastră și cuprindea 35 de pagini de text, plus alte trei pagini conținând modificări ale unor fraze sau chiar paragrafe întregi. Critica literară a identificat două axe stilistice ale prozei lui Mircea Eliade: una realistă ("Maitreyi", "Întoarcerea din rai", "Huliganii" etc.) și o alta fantastică („Domnișoara Christina”, „Șarpele”, „Secretul doctorului Honigberger” etc.). Ambele direcții literare ale lui Eliade se bazează pe ideea de experiență, substituind conceptului de originalitate (tipic romantismului
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
Eliade se bazează pe ideea de experiență, substituind conceptului de originalitate (tipic romantismului) pe cel de autenticitate. Acțiunea romanelor și a nuvelelor este inspirată într-o măsură mai mare sau mai mică de experiența trăită de autor. Scriitorul considera că proza trebuie să cuprindă o experiență trăită de autor și să prezinte cu autenticitate etapele de evoluție a eului. „Orice se întâmplă în viață poate constitui un roman. Și în viață nu se întâmplă numai amoruri, căsătorii sau adultere, se întâmplă
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
Și în viață nu se întâmplă numai amoruri, căsătorii sau adultere, se întâmplă și ratări, entuziasme, filozofii, morți sufletești, aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit sau ar putea fi trăit”, afirma el. Proza fantastică a lui Mircea Eliade are la bază două tipuri de simboluri: unul folcloric („Domnișoara Christina”, „Șarpele”) și altul indic („Secretul doctorului Honigberger”, „Nopți la Serampore”). Proza de inspirație indică relatează experiențe inspirate de șederea autorului în India, deschizându-se
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
în epic. Orice a fost trăit sau ar putea fi trăit”, afirma el. Proza fantastică a lui Mircea Eliade are la bază două tipuri de simboluri: unul folcloric („Domnișoara Christina”, „Șarpele”) și altul indic („Secretul doctorului Honigberger”, „Nopți la Serampore”). Proza de inspirație indică relatează experiențe inspirate de șederea autorului în India, deschizându-se către o lume magică îndepărtată de spiritualitatea europeană. Autorul experimentează în primele sale nuvele temele pe care le-a analizat mai întâi ca om de știință. Nuvelele
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
pe sine însuși. El nu mai întreține nicio relație cu lumea; nu mai trăiește în Timp și sub constrângerea Timpului, ci într-un prezent etern... yoghinul este efectiv întreaga Ființă”, scria Eliade în studiul "Yoga. Nemurire și libertate" (1954). Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Proza fantastică a lui Eliade este o meditație asupra timpului și a încercării de evadare a omului din condiția umană, părăsind timpul profan pentru a se integra timpului sacru. Datorită nivelului de cunoaștere și de inițiere la care a ajuns, doctorul
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Eliade și una din cele mai bune nuvele fantastice din literatura universală. Recunoscându-și eșecul căutărilor sale din tinerețe, scriitorul și-a modificat perspectiva asupra lumii, renunțând la iluzii și scriind o proză tot mai criptică. Astfel, comparând „Secretul doctorului Honigberger” și „Pe strada Mântuleasa...”, Culianu constata că cele două nuvele sunt atât de diferite încât pare că le despart „adevărate ere geologice, de parcă Eliade ar fi supraviețuit multor perioade intermediare de glaciațiune
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
în sferele înalte ale lumii literare. Salutat cu căldură de Adrian Rogoz, el a fost recompensat în 1981 cu Premiul Uniunii Scriitorilor și în 1982 cu Premiul Convenției Naționale de Science Fiction 1982. Aurel Cărășel consideră cartea „un volum de proză scurtă aflat la limita mainstreamului cu literatura SF, cumva în prelungirea stilistică a lui Vladimir Colin și Jorge Luis Borges [...] o ambițioasă tentativă de glosare eseistică, în trăirea unei adevărate aventuri a limbajului”. Criticul Cătălin Badea-Gheracostea este de părere că
Aporisticon () [Corola-website/Science/324179_a_325508]
-
trăirea unei adevărate aventuri a limbajului”. Criticul Cătălin Badea-Gheracostea este de părere că cenzura aplicată asupra primei ediții limitează direcțiile de lectură „sub cheile parabolei, science fiction-ului brut și a livrescului borgesian” și că „abia în ediția din 2012 avem proze care împletesc realismul cu fantasticul, fără magic și parabolic”. Cornel Robu vede în volum „un reper însemnat în evoluția sf-ului românesc din ultimele decenii”, iar Mircea Liviu Goga afirmă că povestirile incluse „ating adâncimi aflate dincolo de parabolă, sensuri demne de
Aporisticon () [Corola-website/Science/324179_a_325508]
-
activitatea de jurnalist, semnând în reviste din țară și din străinătate. Primele preocupări literare datează din liceu; debutează în 1962, iar editorial în 1969. Scrierile sale speculative sau SF alternează cu unele realiste sau fantastice. Publică mai multe volume de proză și romane, două traduse în Germania, respectiv Franța, Spania și Statele Unite. Diverse povestiri și nuvele îi apar în reviste literare, antologii și volume colective din România, Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Japonia. O piesă de teatru pusă în scenă
Gheorghe Săsărman () [Corola-website/Science/324220_a_325549]
-
care au necesitat o operație suplimentară pentru implantarea unui defibrilator. Operația s-a finalizat cu succes, Dozois revenindu-și bine în urma ei și fiind externat. La ora actuală locuiește în Philadelphia. Ca scriitor, Dozois s-a concentrat în principal pe proza scurtă. El a câștigat de două ori premiul Nebula pentru cea mai bună povestire scrută: o dată în 1983 pentru "The Peacemaker", a doua oară în 1984 pentru "Morning Child". Ficțiunea sa scurtă a fost colectată în "The Visible Man" (1977
Gardner Dozois () [Corola-website/Science/324231_a_325560]