KorAP: Find »[drukola/base=pace & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1468 1469 1470 ...1840 >

45,986 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388

acasă, cum făceau cu unii. Cum era să ai mormântul tatălui tău într-un loc unde să nu poți să mergi niciodată în vizită, așa cum ar fi trebuit, sau să-i pui flori sau să știi că se odihnește în pace. Apoi mi-am imaginat cum arată tata acum când e mort. Am fost la o singură înmormântare în viața mea, iar respectivul arăta foarte alb. Pielea lui tata era roșie și unsuroasă și nu mă puteam gândi la el alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855

un pahar de apă. Mi se pare că a murit... JENI: Dacă a murit, nu mai poate să bea apă... MINISTRUL: Ai dreptate. Dar dacă e o moarte aparentă? JENI: Atunci să bea apă aparentă și să mă lase-n pace. M-a stresat destul cu vulgaritatea ei. Probabil că și moartea asta aparentă e dinadins. MINISTRUL: Nu cred că e o moarte aparentă. Are chestia aia latinească. JENI: La ce vă referiți? MINISTRUL: De multe ori, cînd mergeam pe la cimitir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
Ioane, vezi că frati-miu se ține cu maică-ta. Ei m-au omorît, zice. EMMA: Și mata l-ai crezut... ION: Păi dacă a zis Taica? Sfînt! EMMA: Și cu ea ce-ai avut? ION: Ei, nu-mi dădea pace. I-am zis c-a venit Taica, poate-am să intru la ocnă, zic, nu vreau să te știu aici. Zic: du-te întîi tu la mînăstire, că așa nu pot. EMMA: Și n-a vrut. ION: N-a vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
mai rău. EMMA: Nu? TOREADORUL: Pari să uiți de-a binelea cine l-a înjunghiat de fapt. EMMA: Hai, nu te-mpiedica de amănunte. Cum vrei să fii erou, dacă te ocupi de toate mărunțișurile? TOREADORUL: Nu mă mișc și pace! EMMA: Vrei la ocnă? TOREADORUL: Tu o să ajungi acolo, pentru crima ta. EMMA: Nici pomeneală! Dar mai am o soluție: să-l înlocuiești pe Charles: îți razi mustața și gata. Pe el îl îngropăm în grădină. Nimeni nu va observa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
trăiești. Ce infamie, domnule? Se întinde o cîmpie, pe sub poale de Carpați, cîmp deschis de călărie... ețetera, ețetera. Parod, dați-mi voie, mie mi se pare că din contra. Un moment, onorabili concetățeni. Blestemată politică. Un moment să n-ai pace. A! trebuie să am o explicație. Firește că nu se poate, dar ți-ai închipuit așa o mișelie? Ce vreu eu, bine vreu. O mie de ani pace. Ce goană! Ce goană turbată! Doamne Dumnezeule, isprăvește odată istoria asta. 17

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
contra. Un moment, onorabili concetățeni. Blestemată politică. Un moment să n-ai pace. A! trebuie să am o explicație. Firește că nu se poate, dar ți-ai închipuit așa o mișelie? Ce vreu eu, bine vreu. O mie de ani pace. Ce goană! Ce goană turbată! Doamne Dumnezeule, isprăvește odată istoria asta. 17. La finalul scenei cu dialog paralel, Rică se ridică din pat. RICĂ: Frate, o fi tîrziu? EFIMIȚA: Întreabă-mă să te-ntreb. RICĂ: E doișpce trecute fix. Garantat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
să caute, scoțînd la iveală și alte schițe aiurite făcute de tată. Intră SONIA plîngînd, nu salută, traversează camera și iese. GETA: Ce-i cu tine? BUNICA (gata să iasă după ea): Ce-ai pățit, dragă? EDUARD: Las-o în pace, bunico! Are și ea problemele ei. GETA: Și noi nu trebuie să știm? BUNICA: "Problemele ei"?! Nu-s ale ei, sînt ale noastre. EDUARD: Voi vreți să aflați chiar totul? GETA (decisă): Da. Sînt mama voastră și vreau să știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

ruptul capului nu pricep. Unde te crezi, la Gara Centrală? — ... intimitate... o ființă umană... Aici niciodată, răspund eu dând desertul la o parte și-ncep să țip: Nu mă simt bine - n-aveți de gând să mă lăsați odată în pace? După desert - pe care îl mănânc fiindcă, întâmplător, îmi place șarlota, chiar dacă-i detest pe ei -, după desert mă-ntorc la baie. Scotocesc prin lenjeria adunată peste săptămână în coș până dau de-un sutien murdar de-al soră-mii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
am zis să n-o tragi? — Am uitat. — Ce-ai avut de te-ai grăbit să tragi apa? — Diaree. — Cum arăta căcuța? Era lichidă sau moale? — Nu mă uit la ea! Nu m-am uitat! Și mai lasă-mă-n pace cu căcuța - doar sunt la liceu, ce naiba! — Ah, nu țipa la mine, Alex. Nu de la mine ți se trage diareea, te asigur. Dacă ai mânca doar ce capeți acasă, n-ai alerga la WC de cincizeci de ori pe zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
o mai lasă pe maică-sa să-i zică căcuță, că, vezi tu, Doamne, a ajuns om mare? Ce crezi că face maturul de fi-tu când nu stă nimeni cu ochii pe el? — Da’ chiar nu mă lăsați în pace, dom’le? răcnește tata. Lăsați-mă, dom’le, să-mi tihnească, să-mi fac și eu treaba. — Stai să vezi ce-o să se-ntâmple când o s-audă taică-tu cu ce te ocupi, sfidând cea mai elementară normă sanitară. Răspunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mai bei apă de la țâșnitoarea de pe terenul de joacă. Dacă ți-e sete, așteaptă până ajungi acasă. Te doare gâtul, nu-i așa? Se vede după cum înghiți. Cred, domnule Joe DiMaggio, că ar trebui să lași frumușel mănușa aia în pace și-o să te bagi în pat. N-o să-ți dau voie să ieși pe arșița asta și să-mi alergi ca hăbăucul cu gâtul ăsta răcit, nu, nu. Trebuie să-ți iau temperatura. Nu-mi place deloc gâjâitul ăsta. Foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ordine; mama se dovedește a fi o făptură sensibilă, prea delicată ca să-mi aplice pedepse corporale: — Mă doare mai tare decât îl doare pe el, o aud explicându-i mătușii Clara. Așa sunt eu. Nu pot să-l bat și pace. Of, of, of, săraca mama. Și totuși, ce se-ntâmplă aici până la urmă? Las’ că-i dăm noi de capăt, doctore, ca doi evreiași isteți ce suntem... S-a întâmplat ceva îngrozitor și făptașul e fie taică-meu, fie eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
exact astea-s fantazările mele: îmi tot apare pasărea asta uriașă, înăbușitoare, dând frenetic din aripi, și-mi acoperă fața și gura de nici măcar nu mai pot să respir. Ce dorim noi, eu, Ronald și Leonardo? Să fim lăsați în pace! Fie și numai pentru câte o jumătate de ceas! Nu ne mai hakuiți să fim cuminți! Nu ne mai hakuiți să fim drăguți! Mai lăsați-ne în pace, să ne tragem în tihnă de puțulică și să ne croim micuțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
respir. Ce dorim noi, eu, Ronald și Leonardo? Să fim lăsați în pace! Fie și numai pentru câte o jumătate de ceas! Nu ne mai hakuiți să fim cuminți! Nu ne mai hakuiți să fim drăguți! Mai lăsați-ne în pace, să ne tragem în tihnă de puțulică și să ne croim micuțele noastre gânduri egoiste - să terminăm odată cu această respectabilitate impusă forțat mânuțelor, poponețelor și gurițelor noastre! Ducă-se dracului vitaminele și untura de pește! Asigurați-ne doar cărnița cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
zi, asta ce vrea să-nsemne? Ce vrei să insinuezi? Știi, una din chestiile care nu prea te caracterizează, Maimuțo, e talentul de-a fi rațională. Ai talentul de-a fi sinceră, da - însă rațională, ioc! — Atunci, lasă-mă-n pace! Ai căpătat ce-ai vrut! Pleacă! — Poate că asta am să și fac! Pentru tine, oricum nu-s decât o altă aia! Te caci atâta pe tine cu vorbele tale mărețe și cu sfintele tale idealuri mărețe, dar în ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Dumnezeu. „Porte-Noir și Parson din părți, băi, puștiulică, îți stă scris E-V-R-E-U pe mijlocul mutrei - ia uite ce ditamai trompa ai, pentru Dumnezeu! Ăsta nu-i nas, e contrabas! Hai, roiu’, ovreiașule! Cară-te de pe patinoar și lasă fetele în pace!“ Și ăsta-i adevărul gol-goluț. Îmi aplec capul spre tăblia mesei din bucătărie și îmi schițez cu un creion profilul pe o coală tipizată adusă de tata de la birou. Și e înfiorător! Cum de mi s-a întâmplat una ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
râd ele întruna pe înfundate? De tine! De jidănașul cel sfrijit, cu ditai trompa, care se ține după ele pe gheață în fiecare după-amiază - și care nu e în stare să deschidă gura. — Te rog, Alex, lasă-ți nasul în pace, nu te mai juca atâta cu el, îmi zice mama. În timpul mesei nu mă interesează ce-ți crește înăuntru. Dar e prea mare. — Ce face? Ce-i prea mare? mă întreabă tata. — Nasul meu! răcnesc eu. Te rog, zice mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
el, îmi zice mama. În timpul mesei nu mă interesează ce-ți crește înăuntru. Dar e prea mare. — Ce face? Ce-i prea mare? mă întreabă tata. — Nasul meu! răcnesc eu. Te rog, zice mama, îți conferă personalitate, așa că dă-i pace. Dar cine are nevoie de personalitate? Eu am nevoie de-o fetișcană adevărată! Cu pufoaica ei albastră, cu bentița ei roșie cu pampoane pe urechi și cu mănușile ei mari, albe, cu un singur deget - Miss America pe patine! Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
dat din meliță la nesfârșit. — Alex, ce-ascunzi sub talpă? — Nimic. — Alex, te rog, am auzit clar cum a căzut ceva. Ce ți-a căzut din pantaloni, ce-ascunzi sub talpă? Din pantalonii tăi de ocazie! Nimic! Pantoful! Dă-mi pace! — Tinere, ce-ncerci să... o, Doamne! Jack! Vino-ncoa’ repede! Uite, uite-acolo, pe jos, lângă pantoful lui! Tata dă buzna din baie în bucătărie, cu pantalonii pe vine și cu Newark News în mână, deschis la pagina de decese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
tot. Iar eu să-ți dau o grămadă de telefoane peste zi. Așa mi se pune mie pata - nu pot să zic nici că mi se pune pata? Bine - e o pornire lăuntrică. OK? Adică nu mă pot stăpâni și pace. Adică o să te sun la birou o grămadă. Fiindcă îmi place ca toată lumea să știe că sunt și eu a cuiva. Atâta am învățat și eu din cei cincizeci de mii de dolari pe care i-am dat psihiatrului ăluia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
am zis: — Ar trebui să-ți scoți treaba asta la vânzare, e prea multă pentru un singur bărbat. Voisem să fiu galant, mă-nțelegi... sau intuitiv? La care, răspunsul ei a fost: — Am scos-o. N-am lăsat-o în pace până când nu mi-a explicat ce-a vrut să zică cu asta; la început a susținut că a vrut doar să se rupă-n figuri, dar pe urmă, când am luat-o la bani mărunți, mi-a băgat alte texte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
chinuită de un acces de tuse, cu șiroaie de lacrimi pe față. Am luat-o în brațe (pe scumpa asta bine intenționată! pe care Mozart o convinsese să i-o sugă lui Alex, vai, dulce ca Natașa din Război și pace! vai, tânără contesă plină de tandrețe!). Am legănat-o, am giugiulit-o, am făcut-o să râdă, i-am zis pentru întâia oară „Și eu te iubesc, scumpi“, deși, bine-nțeles, mi-era mai mult decât limpede că, în ciuda nenumăratelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Lumea a-nceput să se-nvârtă cu mine, mi-am simțit gâtlejul năpădit de cele mai scârboase sucuri. Ah, inima! Și, când te gândești că toate astea mi se-ntâmplă în Israel! Acolo unde alți evrei își află refugiul, sanctuarul și pacea, Portnoy își găsește pieirea! Acolo unde alți evrei prosperă, mie îmi este scris să-mi dau ultima suflare. Și n-am vrut decât să ofer un pic de plăcere - și să-mi ofer și mie un pic. De ce, de ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256

își imaginează ideea realizată, simțind și bucurându-se de situația succesului, imaginându-și că succesul este real. După natura lor, cauzele sunt pozitive și negative. Cauzele pozitive produc efecte benefice asupra omului: creează stare de sănătate, de fericire, de bunăstare, pace și armonie. Cauzele negative produc efecte dezavantajoase: necazuri, suferință, boală, sărăcie, etc. Anularea cauzelor negative, denumite păcate, este posibilă. Ștergerea (sau iertarea păcatelor) se poate face numai cu aceeași vibrație, de către omul care a produs cauza, prin căință profundă sau

Războiul cu întunericul by Ivone Narih (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
influență. Abia așa l-a operat a doua zi. S-a scuzat că a amânat momentul operației, din cauza afecțiunii cardiace a nepotului și de aceea nu mi-a interzis să-l ajut pe nepot. Medicul anestezist m-a lăsat în pace, mai ales că nepotul se liniștise, zvârcolirile au durat câteva secunde. Eu foarte calmă, am continuat să țin mâinile pe inima nepotului. În total, cred că intervenția mea și a colegului tânăr a durat 20 de minute. În acest timp

Războiul cu întunericul by Ivone Narih (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]