4,751 matches
-
așezării păpușii din lut pe suprafața apei, noi copiii prezenți la ceremonie, invocam paparudele: „Paparudă, rudă, Vino de ne udă, Cu găleată nouă, Dă Doamne să plouă.” În folclorul nostru regional, paparudele sunt de fapt fete desculțe, cu părul despletit, împodobite cu flori de câmp și însoțite adesea de o femeie cu un sugar în brațe. Paparudele bat din palme și joacă în ritmul incantat de ruga pentru ploaie, pentru sănătate și belșug. Același lucru făceam și noi, alergam desculți în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Lunca” era raiul pe pământ. Nimic din ce am văzut și simțit în viață nu se poate compara cu frumusețea locurilor, bunătatea oamenilor și iubirea cu care am fost înconjurată... Pe ulița ce ducea spre locuința bunicii mele drumul era împodobit de o parte și de alta cu un gard viu din lemn dulce înflorit și din spatele lui se vedeau haragii cu fasole înflorită, de toate culorile. Din capătul aleii mă întâmpina bătrânul felinar cu gaz al bunicului, iar pe cerdac
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de vară. De pe malurile boroaielor începeau câmpurile oamenilor, presărate cu fel de fel de culturi de grâu, porumb, cartofi și floarea-soarelui. Eu nu făceam decât să alerg bucuroasă prin ele și să culeg buchete interminabile de flori și apoi să împodobesc casa bătrânească cu ele. Tătăneasa, piciorul cocoșului, roinița, neghina, maci, albăstrele și mai ales sânziene când se apropia 24 iunie le așezam pe la geamuri, deasupra ușii și prin toate vazele, spre groaza bunicului. Bunicile noastre spuneau că de Sânziene fetele
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ca de un cuțit de argint, de glasul tinerel și răsunător ca Într-o poiană al „ungureanului“ care purta pe cap coșul lui cu Calde cornuri patru d-un ban fran zelar... Cântare acompaniată de zurgălăii săniilor vesele, cu caii Împodobiți de-o plasă somptuoasă, cu salbe de clopoței la gât și cu panașe al be-roșii; cum și de cântecul Înăbușit, grav și sincopat, al clopo telor Înzăpezite de pe turla ziarului L’Indépendance Roumaine, ritmând o arie bretonă, La Paim polaise
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nu era cel din dicționarele obișnuite, ci acel trezit În imaginația lui elucu brantă și aptă pentru sonorități neobișnuite. Astfel, cuvântul Barmherzigkeit (milă) Îi sugera lui Urmuz (parcă-l văd scutu rându-se pe Înfundate de râs, cu fruntea lui Împodobită cu papule sifilitice, „cununa lui Venus“) clipa când găinațul pă sării se scurge În fir prelung până la pământ, unde face plici!; iar Butter nu Însemna, pentru Urmuz, unt, ci acel prisos de cocă subțire care se scurge după ce lipitorul de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
jumătate de veac, cu zaharicalele lor de fantezie orien tală și cu costumul lor arnăuțesc, cu turban cu fes, ilic, șal vari și papuci, o poemă de linii și de culori, purtând sau poposind pe la colțuri cu donița de bragă Împodobită cu aplicații de alamă și cu ibricul turcesc, cu gât lung, pentru clătitul cănilor de servit braga, tot din alamă lucrată și lustruită lună, și cu coșul lor plin de minunile care Înveseleau ochii și gurile noastre căscate: acadelele roșii
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
proiectele. Încercând, Încet-Încet, să mă desprind de tot ceea ce ar putea pune piedici În calea deciziei ce urma să o iau, m-am oprit nu de puține ori la mărunțișurile vieții și la nimicurile cu care mulți dintre noi ne Împodobim existența. Dacă m-am decis, totuși, să Încredințez tiparului aceste notații, adesea inutile, e mai mult pentru a păstra În pagini de carte memoria unor clipe și stări, care, chiar dacă nu mai pot schimba prea multe, au rolul lor În
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
În timpul slujbei, a trebuit ca după Utrenie să ne mutăm În celălalt paraclis, construcția de piatră, dârdâind zdravăn pe tot parcursul Sfintei Liturghii. Am trăit iar emoția Sfintei Împărtășanii, nevrednicul de mine primind hrana dătătoare de viață. 23 decembrie 2012 Împodobit de sărbătoare, noul paraclis și-a Întâmpinat pelerinii cu un brad ornat cu beteală și globulețe, iar la final i-a răplătit cu frumoase colinde și cu un spectacol dedicat Nașterii Mântuitorului, prezentat de o trupă de copii din Medgidia
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
directorul școlii s-a scuzat că merge la o nuntă în sat, altfel ne lua la dânsul acasă. Ne-a oferit cabinetul de chimie al școlii să ne odihnim în acea noapte. Am admirat școala, o școala frumoasă, pereții claselor împodobiți cu toți clasici noștri, ai culturii românești. înainte de a ajunge la școală a trecut pe lângă noi o căruță cu câțiva tineri care, văzându-ne că purtăm stegulețe tricolor la rucsacurile pe care le aveam în spate, strigau după noi să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
zbură la cer. La fel, fiecare suferință, durere ce o îndurăm din dragoste către Isus, este pentru noi o pereche de aripi de înger cu care vom zbura într-o zi la cer, căci suferințele ne curăță sufletul și-l împodobesc cu cele mai frumoase virtuți. Prin suferințe ne asemănăm cu Isus Cristos. Isus este capul nostru, iar noi suntem mădularele lui. Și dacă capul a suferit, vor trebui să sufere și membrele. Și el însuși ne-a spus că dacă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nespusă tristețe dădu să vadă ce se întâmplase, căci era chiar becul lui Mihai și acum se stricase și acesta! Deșurubând însă becul și luându-l în mână, rămase mută de uimire, pentru că avea în față un adevărat glob de împodobit pomul de Crăciun! Da, fusese un scurtcircuit, dar unul care topise filamentele metalice și le proiectase pe peretele interior de sticlă în meșteșugite unduiri și arabescuri, din mijlocul cărora răsărea o splendidă inițială: un „M“ mare. Semn că Mihai era
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu muzică și alai, legănându-se în trăsura lor cioplită ca într-o verandă călătoare. Dumnezeu le ceruse îndărăt materia primă din care-i alcătuise, ținutul îi devorase și el o dată cu anotimpul. Abia dacă mă gândeam la ei în timp ce mă-mpodobeam cu literele de aur. Îl admiram pe nenea tâmplarul pentru că avea grijă ca morții să-și primească fiecare patul său cu capac și nume de aur și perne de damasc cu umbriș de rindea și să fie cărați de-acolo
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
germani dar nu numai și-au valorificat în cel mai înalt grad măiestria în arta construcției. Vara, acoperișurile zincate reflectau lumina solară cu atâta strălucire, încât te orbeau. Tot vara, în fața fiecărei case râdeau grădinițele cu flori. Alte flori încântătoare împodobeau fațadele construcțiilor, încât îți făcea impresia că te afli în peisajul mirific al câmpiei andaluze. O frumusețe! Acești oameni deportații iertaseră nedreptatea care li se făcuse. Au aruncat la coșul de gunoi al istoriei mânia, ura și răzbunarea, luând viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
adunate din mai multe biserici ale orașului. Sfinți importanți și sfinți minori, aruncați într-un subsol slab luminat de aripa mortală a secularizării catolicismului. Cea mai puternică impresie este cea produsă de relicvele lui Saint-Felix, aduse din catacombele Romei și împodobite cu grijă de-a lungul vremii de mâinile călugărițelor catolice cu mii de mărgele, perle false și adevărate, fir de aur. Sfântul este așezat într-o poziție ciudată, oarecum pe o parte, cu capul în căușul palmei, ca și cum ar fi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de ani - o pereche de cercei din aur reprezentând cabina spațială Apollo. John Fairfax - plecat din Insulele Canare la 20 ianuarie - ajunge în Florida, la 20 iulie, trecând Atlanticul într-o barcă cu vâsle (8 metri lungime), în formă de pantof, împodobită cu aripi de rechin, amintire dintr-o luptă dusă pe ocean. Fairfax e bronzat și într-o dispoziție excelentă: - Vreau să dorm o săptămână. - Guvernul Maiestății Sale a primit suficiente garanții că oceanograful american Dan Taylor nu va face nici un
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
politice și estetice ale tuturor creatorilor de frumos. Niciodată libertatea de creație nu a avut un sens mai larg, mai adânc, n-a fost mai total înțeleasă.“ (Ateneu, martie 1971) „Credința mea rămâi și vei rămâne, frumos, cu imnuri te împodobesc! - tu, demn stăpân pe forțele stăpâne, mai omenesc în tot ce-i omenesc - tu, vis mereu, mereu întruchipare, înmiresmând al cântecelor grai, ce mândru sunt în marea ta splendoare, tu, dor al meu, gura mea de rai...“ („Luminos partid“, Scînteia
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
cu hidrogen. Oamenii cinstiți de pe fața întregului pământ - sutele și sutele de milioane de oameni reprezentând însăși conștiința curată a lumii - au ascultat cuvintele de pace ale Uniunii Sovietice ca pe un glas al acestei primăveri virginale, scăldată în lumină, împodobită cu cei mai frumoși dintre toți cerceii: mugurii. Încă o dată, Uniunea Sovietică întinde deasupra întregii lumi ramura de măslin a păcii...“ („Uniunea Sovietică, scutul primăverii“, Scînteia tineretului, 8 aprilie 1958) Nerușinarea pură și simplă a lui Eugen Jebeleanu (nota V.
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
funcția de cea mai mare cinste și răspundere din câte există în statul nostru, aceea de președinte al României socialiste. Este aceasta o hotărâre de o mare valoare simbolică și forță morală.“ (România liberă, 24 martie 1975) BURTAN Florea „Se-mpodobește țara cu înc-o sărbătoare, De la un prag la altul ard râuri de argint, În inimile noastre pulsează-nalt dogoare Partidul meu de glorii, mai glorios suind...“ („Partidul meu de glorii“, Flacăra, 8 decembrie 1977) BULBOREA Ion, prof. univ. dr. „Așa cum
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
de tractoare, bătrâneștile cerdace? Nu-ți tresare oare-n sânge, cu acorduri lungi și vii, coarda dorului ce plânge sub arcuș de pribegii? Ai lăsat țara desculță, înglodată-n umilință, cu pestelcă sărăcuță și c-o singură catrință, o găsești împodobită cu avuturi și odoare ca-ntr o neînchipuită, mândră zi de sărbătoare.“ („Chemare“, Glasul Patriei, 10 decembrie 1957) PETRESCU Gh., prof. dr. „UN MOMENT de largă referință în întregul proces al dezvoltării economice și sociale a țării îl reprezintă Congresul
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
atât prin propria-i arhitectură, de bună, sănătoasă și nobilă inspirație, cât și prin perspectiva pe care o oferea ochiului care ar fi privit peisagiul prin curba elegantă a boltei interioare. La zile mari și cu deosebire când orașul se împodobea, luând aspecte de sărbătoare, pentru a primi pe un oaspe înalt, pe suveranii țării, sau pe cineva din casa regală, Arcul liceului forma unul din principalele obiecte de atenție. Împodobirea lui era un punct de program ireductibil, o tradiție, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
la voler et m'enfuir, aucune considération ne m'aurait retenu!..." Și puțin mai departe: "Juvaer neprețuit, căruia restauratorul ei, Lecomte du Nouy, i-a redat întreagă gingășia tinereței... E bizantină, e rusească, e persană, e strălucitoare ca o mireasă împodobită de dantele și beteală"... Pe timpul când Bellessort admira frumusețile acestea, Sala gotică, cea veche, cea originală, cea clădită de Vasile Lupu, arsă în decursul secolilor de turci și de tătari, stătea tristă lângă biserica refăcută, ca un bătrân infirm și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
opiniunea aceasta pare construită pentru a servi anumite convingeri și tendințe, oneste și lăudabile în fond, trebuie s-o recunosc, dar care puteau foarte bine fi servite și altfel. Nu insist. Trecutul e regiunea miraculoasă pe care imaginația noastră o împodobește și o populează așa cum vrem, cum ne place, cum ne convine. Totuși, cei ce profesează aceste idei au într-o privință dreptate. Au dreptate în critica pe care o îndreaptă în contra a tot ce impor-tațiunile străine au excesiv în ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cu o supărare, cu un năduf, cu o privire disprețuitoare, pe care nu le voi uita niciodată, domnul ministru m-a refuzat net, adăogând: "Și apoi, scutiți-mă de toate pretențiile astea ale Iașului, de absurda glorie cu care se împodobește mereu. A doua Capitală? Vorbe goale. Iașul nu e nimic mai mult decât un oraș de provincie, cum ar fi Tecuci, Vaslui sau Dorohoi..." Ministrul care a vorbit așa nu era ieșan; dar era român; și presupun că cunoștea cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
să numească de aci înainte Iașii". În promisiunea aceasta regală, ținută de altfel cu nobilă stăruință, pe cât împrejurările au permis-o, trebuie căutată originea epitetului de cea de a doua capitală cu care Iașului i-a plăcut întotdeauna să se împodobească. Tot în cursul celor 25-30 ani, s-au realizat marile lucrări de artă, care au schimbat și reînnoit fața orașului: Teatrul Național, Abatorul, Râpa galbenă, Universitatea, înzestrarea Iașului cu apa de munte din basenul Timișeștilor, tramvaiul electric, uzina de electricitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din mine însumi pentru totdeauna. Așa de pildă, eu nu numai că cred și acum în importanța formei și în necesitatea ei, dar mai cred în ceva care s-ar putea numi funcțiunea ei morală. Căci eu consider forma care împodobește gândirea, ca un semn de cuviință și de omenie. De aceea nu apreciez violența, nu gust vulgaritatea și, pe cât pot, cultiv moderațiunea și toleranța. Mânuind de atâta vreme cuvântul ca pe un instrument de comunicație spirituală și ca element esențial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]