4,058 matches
-
el, Îi strigă Hugo tovarășului său, care-și Întoarse calul și se năpusti pe urmele fugarului. Simeon se lăsă să alunece din brad tocmai În clipa În care acesta ajunse sub el, Încercând să ghicească prin lumina tulbure a zorilor Încotro o luase fugarul. Două mâini ca niște clește de oțel Îi cuprinseră grumajii. „Să nu-l omor“, Își spuse Simeon. „E singurul care a fost ceva mai omenos cu mine.“ Dar mâinile lui Își făcură prea bine datoria. Omul se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
l-au trezit dimineața strigătele de ajutor până În clipa În care s-a târât istovit până aproape de mânăstire. Cu excepția lui Bodo, care zăcea leșinat În patul lui, cei prezenți Îl ascultară fără să scoată un sunet. Când sfârși, starețul Întrebă: — Încotro s-a Îndreptat Adelheid când v-ați despărțit? — Nu știu. Mi-a pus agrafa În mână, a sărit pe cal și a dispărut În pădure. Credeam că s-a Întors la castel... Părintele Bernhard clătină din cap: — De alaltăieri n-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sunt doar un umil frate la mânăstirea Sfântul Trudpert. Părintele Constantius mă ceartă mereu pentru păcatul lăudăroșeniei, dar mereu greșesc. Adevărul e că pe tânărul domn Bodo l-au atacat niște tâlhari, pe când călărea fru mos pe sub pădure, nu știu Încotro. Ne-am Încrucișat pe drum, eu mergeam spre Säckingen, cum am spus, unde starețul mă trimisese cu niște veșminte. Domnul Bodo m-a salutat cu bunăvoință, am fost mișcat până la lacrimi că un călăreț atât de falnic m-a băgat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nile, după ce l-a uns cu toate alifiile lui și i-a dat să bea zeama de la niște ierburi pe care numai el le știe. Înainte de a-și pierde iarăși cunoștința, rănitul i-a mai putut spune cine e și Încotro voia să meargă. și, pentru că părintele Constantius e un om foarte Înțelept, a priceput că cea mai bună doctorie ar fi să veniți Înălțimea Voastră la căpătâ iul lui. De aceea mi-a poruncit să las veșmintele pentru Säckingen și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
presupunem că Bertold moare Într-o Încăierare. Îi plac prea mult luptele și vânătorile ca să n-o sfârșească cu o suliță Între umeri. Ar rămâne numai Conrad. Nu e un fricos, ce-i drept, dar luptă numai atunci când n-are Încotro. Totuși, e și el muritor. Dacă nu moare găurit de sabie, poate sfârși altfel... Chiar dacă se căsătorește cu prințesa burgundă, cum se vorbește, și dacă face un copil nu-i mare nenorocire. Un prunc e lesne de Înlăturat. și burgunzii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
avut ce face și m-am supus. L-am privit cu ură pe părintele meu, ca pe un tiran fără conștiință și l-am blestemat de nenumărate ori În răceala chiliei unde mă constrânsese să trăiesc. Dar fiindcă nu aveam Încotro, ca să-mi Îndulcesc amărăciunea, m-am adâncit În manuscrisele mânăstirii și, după ani grei de răzvrătire, am Început să pricep că viața are și alte chipuri decât cele pe care le cunoșteam eu. Mi-am făcut deci novi ciatul și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
capăt vieții ei zbuciumate. E Îngropată sub o stâncă de lângă grota din Sainte Baume, unde se spune că a dus o viață ascetică și de penitență marea păcătoasă de odinioară, cuvioasa Maria Magdalena. Eu am luat pruncul și am pornit Încotro am văzut cu ochii. Am ajuns la Rin și apoi pe fluviu În sus, pe un barcaz care aducea pânză din Flandra. Dumnezeu mi-a ajutat În chip miraculos, căci nevasta barcagiului născuse și ea de curând. Deci l-a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era de făcut. În cele din urmă se hotărî să plece el Însuși, cu toată călărimea pregătită pentru marea Întâlnire de a doua zi. Dar părintele Bernhard clătină din cap: — Unde să-l cauți pe duce, Înălțimea Ta? știe cineva Încotro a plecat? Îl cauți Într-o parte și el apare din alta! și apoi mâine nu vei ajunge la timp să pregătești confruntarea cu blestemații de trădători! Iar o să călărească singur, știți că nu are niciodată răbdare! Sau, Sfântul Eustațiu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-mă bine și fă Întocmai cum Îți spun. Mai Întâi, dacă vine nobilul meu frate, spune-i să nu mai descalece și să plece de-ndată pe urmele noastre, spre Molsheim. Dar nimeni În afara Cuvioșiei Tale nu trebuie să știe Încotro am luat-o. Numai Bertold, dacă mai vine, ceea ce nu cred. Vreau să știu apoi ce s-a mai aflat despre nepoata noastră, știi despre ce-i vorba. E și asta o poveste pe care doresc s-o cunosc numai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
călăreau cei doi, blestematul de Eglord și ticălosul de maestru de vânătoare, vorbind Între ei ca doi buni prieteni. Am așteptat până ce nu s-a mai auzit nimic, am coborât din ascunziș și i-am urmărit de departe, ca să văd Încotro o iau. Au luat-o spre Molsheim, așa cum bănuiam. Am alergat În sat și l-am trimis pe nepotul meu ca să-i dea de veste lui Johannes. Apoi am așteptat aici... Conrad era palid ca un mort. Celorlalți li se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Iertați-mă, oamenii sunt bănuitori, se tem de Adalbrecht ca de o adevărată fiară. Nimeni nu cutează să i se Împotrivească. Nu degeaba e prieten cu Eglord. — Bine ai făcut, bine ai făcut! Nu te ruga de iertare! N-aveai Încotro! Adelheid Îi puse mâna pe umăr. — Eu Îți sunt Îndatorată și nu știu dacă te voi putea vreodată răsplăti așa cum meriți pentru tot ce ai făcut. Eu ar trebui să mă rog de iertare. Din pricina mea, ești a doua oară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceea eram zoriți să ajungem cât mai departe, pedalând de zor. Din urmă ne-au ajuns, cu căruța, niște unguri. Văzându-ne cinci oameni pe patru biciclete (fetița avea vreo trei-patru ani), s- au oprit să afle de unde veneam și încotro mergeam. Prietenoși, ne-au îmbiat cu ce transportau - palincă. Sigur că i-am refuzat, politicos. Urma o porțiune extrem de dificilă (cu bălți mari) și drum noroios. Șoferul unui camion care ne ajunsese din urmă, s-a oferit să ne ajute
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
anevoios bagajele care deveneau din ce în ce mai grele, ne apropiam de vagon. Încă de departe se putea citi pe ușa vagonului cifra 17. Începând de la locomotivă, 20 de vagoane (bou-vagoane) erau încărcate cu ființe umane care așteptau înfrigurate semnalul de plecare. Unde? Încotro? Era o liniște înfricoșătoare, o tăcere de sfârșit de lume. Venea Apocalipsa? Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele. (Psalm 37) La atâta amar de lume te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
amu ne-om plimba șî noi oleacî. Hai! Bunica mergea înainte, trăgând câinele de lanț, iar eu încheiam șirul acesta macabru, călcând prin praful gros al uliței cu măciuca pe umăr. Nu știam, nici nu bănuiam ce intenții are bunica: încotro mergeam și în ce scop. Era obositor; înaintam greu spre o Golgotă imaginară. Mai ales Haiduc. Țopăia pe cele trei picioare în niște salturi caraghioase, iar pe cel de-al patrulea picior cel beteag îl târșâia după el prin praful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
decât mersul motorului. Era cald și senin, într-o frumoasă zi de iunie. Cerul era de un albastru voronețian, iar soarele, privindu-ne perpendicular pe creștetul capului, încerca să distingă, prin vârtejul prafului gros care ne acoperea, cine suntem și încotro ne îndreptăm cu atâta grabă. În niciun caz nu ne invidia, ci parcă voia să ne invite la un suc răcoritor sau la o gură de apă rece și proaspătă dintr-un izvor silvestru. Praful degajat de roțile mașinii din fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
salt, realizat cu rapiditatea și agilitatea unei pantere, Țile a aterizat lângă tatăl său, luându-i din brațe povara la care ținea atât de mult. Macedonenii, tăcuți și dezorientați, stăteau aiuriți pe drumeagul de miriște, neștiind ce să facă și încotro s-o apuce. Moșule, uite-aici. Vezi țărușii ăștia? Aici o să-ți construiești casa în care vei sta, că altfel, la iarnă, dai ortu' popii, clar?! Până atunci o să-ți faci o colibă sau un bordei. Ai înțeles?! Și cară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și ne amintim cu drag de ei, spun mereu că ei rămân acolo, cu totul, cu poezia și cu sufletul chiar în mintea noastră...! Cu ce scriitori ați avut momente de răgaz și înțelepciune, de bucurie și petrecere? Nu avem încotro, din păcate sau din fericire, toți ne vom aduna, cîndva, într-un popor mai bun, sub stele...! De multe ori ne spunem, în viață, că moartea poate fi o scăpare de lucruri mult mai rele. Sau de lucruri mult mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cu arme și bagaje de unii dintre-ai noștri... Nu-mi doresc bogăție atâta vreme cât în jur domnește o sărăcie lucie, așa cum fac miliardarii noștri de carton... Nu-mi doresc ca Istoria să se repete, deși se pare că nu avem încotro... Dacă ar fi să aleg, aș alege același lucru cu repetir, dar într-un alt context socio-istoric, cu oameni blânzi, înțelepți, harnici și plini de compasiune pentru semenii lor! A.B.Ce vă nemulțumește în 2011? Faptul că, de câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
călătoriei. Și totuși pornim la drum. Somnul stepei e tulburat de foșnetul viețuitoarelor, care roiesc aici. În special mulți iepuri, care, atrași de lumina farurilor, se lovesc de aripile mașinii. La un moment dat, câțiva pui Înlemnesc, nu mai știu Încotro să se ducă. Opresc mașina, sting farurile și le dau posibilitatea să se piardă În imensitatea stepei. După trei ore de mers, timp În care nu am Întâlnit nici o vietate, În afară de iepuri, ajungem la Buffalo. La intrare În oraș o
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
să mă lepăd de toți și de toate în care am crezut că trebuie să cred cu sfințenie, ce va mai rămâne de mine? Spuneți-mi, vă rog, fiindcă nu știu cu ce să înlocuiesc acele valori morale. Nu știu încotro s-o apuc acum, când vă vorbesc, nu știu și nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni și nimic!. Mutațiile sufletești care s-au produs în aceste momente au fost extreme, iar
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni și nimic!. Mutațiile sufletești care s-au produs în aceste momente au fost extreme, iar regizorii întregului sistem mizau pe aceasta. Așa cum se lamenta Cornel Popovici, victimele nu mai știau încotro să o apuce, fiind total golite de crezuri și înțeles. Singura variantă pentru cei care se prăbușeau sufletește era trecerea de partea agresorilor, fapt care le conferea o relativă stabilitate și siguranță emoțională și fizică. Pericolele nu treceau cu totul
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
în celulă pe 19 ianuarie 1950. Fire sensibilă, total dezorientat de brutalitățile și absurditățile cerințelor agresorilor, care reclamau renunțarea la vechile credințe, a izbucnit: Spuneți-mi, vă rog, fiindcă nu știu cu ce să înlocuiesc acele valori morale. Nu știu încotro s-o apuc. Pe ce m-aș putea bizui, ca să reiau vreodată un alt stil de viață, câtă vreme pe mine însumi nu mă mai pot bizui? În acest caz, cui să-i pot pretinde să aibă încredere în mine
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
SHRI MATAJI mi L-a revelat pe DUMNEZEU. SHRI MATAJI mi-a revelat esența tuturor ființelor și, deci, și a mea. SHRI MATAJI mi-a arătat drumul și sensul. SHRI MATAJI mi-a arătat ce și cum să devin și încotro să mă îndrept.... JAI SHRI MATAJI! India, drumul spre propria ființă Pe urmele lui Eliade, descoperind India Secretă, românul Florin Meșca a trăit experiența unică a unui Crăciun mirosind a santal și mosc, hrănindu-se din miracolul inocenței lui Shri
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
toate monitoarele din aeroport se prezentau imaginile cutremurătoare ale unui cataclism. Nu puteam să mă dumiresc despre ce era vorba: inundații... cutremure... Vedeam niște valuri uriașe cum năvăleau pe plaje și măturând totul în calea lor, oameni speriați fugind care încotro, animale, copaci, clădiri și mașini luate de ape... Abia când am ajuns în țară am aflat că, exact în momentele în care noi treceam prin emoțiile îmbarcării de pe Aeroportul din Mumbay, în India s-a declanșat un tsunami devastator. Nici
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
colegii care mai erau prezenți -, un tânăr ciolovek, care zicea că e de la ambasada din Kiseleff, Ambasada URSS, și voia să afle în ce ape ne scăldăm. N-am avut ce să-i spun ; cred că nici eu nu știam încotro merg lucru‑ rile, mai ales că de jur împrejurul instituției se împușca din cele mai neașteptate locuri. N-aveam să mă mai întâlnesc vreodată cu el. Nu cred în prezența turiștilor sovie‑ tici cu atât mai mult cu cât informațiile vin din partea
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]