8,846 matches
-
colega mea de cameră, spun În timp ce șoferul urcă În mașină. Lissy, Jack. — Bună, spune Lissy cu un zîmbet protocolar, În timp ce dă mîna cu el. În timp ce urcăm cu toții spre apartamentul nostru, Îmi dau pentru prima oară În viață seama cît de Înguste sînt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacîmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
atentă, sînt cu un tip Mick. E ziarist, scrie pentru Daily World... Simt că-mi Îngheață sîngele În vine. — Un ziarist de scandal ? reușesc să articulez Într-un final. Jemima, ai Înnebunit de tot ? — Hai, nu mai fi atît de Îngustă la minte și te rog vorbește mai civilizat, răspunde Jemima dezaprobator. Emma, ziariștii de scandal sînt prietenii noștri. SÎnt, dacă vrei, un fel de detectivi particulari... doar că sînt gratis ! Mick a ajutat-o mult pe mama, În diverse ocazii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu care Tatăl așeza lucrurile la loc. 3. Pfuuh, ce lumină. Până și lumina era alta pe măsură ce mă Îndepărtam de pământul nostru. Coborâsem dintre munți până la una dintre apele care curgeau mereu și o luasem spre Miazăzi, pe o potecă Îngustă. Mă gândeam mai mult ca oricând - și știam cuvântul ăsta pentru că strămoșii lui Moru ni-l lăsaseră Încă de la Început, ca o mormăială dulce ce nu putea să amintească decât de volbura liniștită a vorbelor din minte. Mă gândeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la ce se gândesc femeile când dau de greu. Când a răsărit soarele, eram tot În mijlocul mlaștinilor, pe o potecă care se strecura printr-un stufăriș mai Înalt decât mine. Am mai mers puțin și am dat de un mal Îngust de pământ, care despărțea două bălți peste care plutea o pâclă argintie. Apa era acoperită cu nenumărate frunze late ce țineau În ele niște flori albe, ca În căușuri, iar printre frunzele acelea, se Întindea un fel de iarbă lipicioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care se pregătea să-și ia zborul. Numai că, deodată se afundară și nu mai apărură nicicând. - Odată cu mine! Dă din picioare odată cu mine! - strigă Enkim, mișcând picioarele precum un șobolan care dă să se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la apă, i-am spus Runei după ce m-am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe o coastă abruptă. Dincolo de coastă, se aude apa cum curge. Am luat-o din loc și am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
s-a mai uitat și, de la o vreme, am auzit că nici nu prea mai mănâncă. Toată ziua stă cu mintea numai la formele astea - le măsoară cu degetul, le face mai lungi sau mai late, mai scurte sau mai Înguste, le tot schimbă În fel și chip. Când nu i-a mai ajuns nici asta, s-a apucat să-l Învețe pe unul dintre fiii săi cum e cu formele. Pe fiu Îl cheamă Dilc iar acesta, cu mintea dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sosească, o s-o Înjur cum se cade, așa cum numai noi, muntenii, știm s-o facem. Scrr, scrrr, scrr. I-am văzut mai Întâi picioarele. Bun Înțeles că erau negre, subțiri și aproape descărnate. Erau Înfășate Într-un fel de piei Înguste. Semăna, Tată, semăna cu Umbra așa cum bine o știa orice om și orice femeie! - I-am găsit, se ridică strigătul ei Înfundat Înainte să apuc eu s-o Înjur năprasnic, după care se auzi un ropot de pași grăbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
le despărțeau bulumaci groși de lemn, așezați unul lângă altul - În acele găuri se retrăgeau Dogonii, mai ales ziua, când ardea soarele mai tare. Casele erau unite Între ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe jumătate, cuvinte multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cât despre oamenii care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură, iar ochii abia dacă li se vedeau din spatele unor crăpături Înguste, ce urcau ascuțit spre tâmple. Aveau cu toții pielea Încrețită și cafenie și miroseau a seu rânced, mai ceva ca cei din neamul Cipusik. Au luat-o la fugă deîndată ce ne-au văzut, lăsând În urmă toată bruma lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și când o să vă legați vrăjmașii. Ne-am Învoit, iar ei s-au pus În fruntea noastră și au pornit În fugă spre Miazănoapte. Deja trecuse de miezul nopții. Nu merserăm prea mult și, În fața noastră se deschise o viroagă Îngustă pe care abia dacă ai fi văzut-o și ziua. Coborârăm unul câte unul, În liniște și, după o bucată de vreme, viroaga prinse a se lărgi. Aduna În ea din ce În ce mai multe fire de apă care huruiau vijelios, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
au avut mare lucru de oferit În insuportabilul secol care tocmai expiră. Așa gândeam, sau obișnuiam să gândesc. E plăcut să‑mi amintesc de acea săptămână când m‑a vizitat Ravelstein la țară. Liniștita Nouă Anglie contemplată prin cadrele lungi, Înguste ale ferestrelor - lumina soarelui, verdele, straturile de maci portocalii alături de bujorii roșii și albi. Ravelstein privea printre crăpăturile storurilor (separând și lărgind spațiul dintre lamele, cu degetele lui tremurânde) și vedea pomii În floare - era tocmai vremea când Înfloriseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Tu știi că nu servesc eu nici aperitive nici cadru festiv. Atunci rămâi cu prietenia mea. ─ E necesară și suficientă. ─ Amin! Și conversația ia sfârșit. Șontâc șontâc, Martineasca se înapoiază în odaia ei de la celălalt capăt al culoarului lung și îngust. Ajunsă în sfârșit în sanctuar, deschide fereastra și se așează în fotoliul de lângă ea. Pe o măsuță alăturată o așteaptă calumetul, cutia cu mai multe soiuri de tutun, amnarul, scrumiera somptuoasă de malachit, bețigașul de argint pentru curățat pipa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sfert de ceas. În sfârșit, cei trei se îmbarcă, Plainjones în față, Harry Kerch și Naomi Ruth Fisher în spate, agenții F.B.I. și pușcașii marini, câte patru, se îmbarcă și ei, și alaiul pornește. Naomi Ruth privește cu dezgust străzile înguste, prost pavate, țipătoare. Ce oraș nesuferit, ce murdar, se gândește. Ce lume străină. Cu doar câteva zile în urmă, vineri mai exact, drept în fața bisericii Batiște, un vagabond murdar și beat își scosese din pantaloni membrul viril care-i apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în care pianul cu coadă ocupă tot spațiul central, iar accesul spre unica piesă de mobilier care a mai încăput, patul fetei, se face prin lipirea cu spatele de perete și înaintarea pe lateral, ca și cum ar călca pe o cornișă îngustă dincolo de care nu e decât hăul, pianul în care Izabela și-a îngropat toată tinerețea, toată energia, și pentru ce? Ca să dea lecții unei tâmpite, ca să stea sub lumina asta insuportabilă, ca să o doară toată coloana, ca să-i iasă pete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
anii de după război, excentric cum eram și pustnic în Greenwich Village, am trăit cam cu patru dolari pe zi, inclusiv chiria, și aveam chiar și televizor. Lucrurile mele noi erau toate din surplusul de război, ca și mine - un pat îngust de fier, pături oliv-maroniu cu „U.S.A.“ pe ele, scaune pliante din pânză, garnituri de popotă în care să gătești și din care să și mănânci. Chiar și conținutul bibliotecii mele era în mare parte surplus de război, provenind, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a mă împiedica să-mi pierd mințile și în cele din urmă devenise axul permanent în jurul căruia mi se învârteau gândurile. Și așa, cu Helga mea presupusă a fi moartă, am ajuns să slujesc cultul morții, fericit ca orice bigot îngust la minte. Totdeauna singur, beam închinându-i toasturi, îi spuneam bună-dimineața, îi uram noapte-bună, cântam pentru ea și nu dădeam doi bani pe nimic altceva. Și apoi, într-o zi în 1958, după treisprezece ani de asemenea trai, am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pe care o voi adopta în apărare? întrebă el. Omul ăsta chiar credea că-și inventase el această răsuflată apărare, deși o întreagă națiune de nouăzeci de milioane și ceva de oameni recursese înaintea lui la aceeași apărare. Așa de îngust înțelegea el divinul act uman al invenției. Cu cât mă gândesc mai mult la Eichmann și la mine, cu atât sunt mai convins că el ar trebui internat într-un spital și că eu sunt persoana pentru care s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
coborât din cer, din capul unei scări bombardate, direct în adâncurile unui adăpost subteran, iar deasupra bombele mari tropăiau peste tot. Și tropăiau, tropăiau și iar tropăiau și păreau că n-o să mai plece niciodată. Și adăpostul era lung și îngust, ca un vagon de cale ferată, și era plin. Pe banca din fața mea și a Helgăi stăteau un bărbat, o femeie și cei trei copii ai lor. Și femeia a început să vorbească fără șir cu tavanul, cu bombele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
bine. Deci am fost mirat când Cristina s-a ridicat îmbujorată în picioare și a spus repede, abia înghițindu-și saliva, că a terminat ecuațiile și că vrea să le rezolve la tablă. Era o fată destul de silitoare, puțin cam îngustă la minte, dar foarte ambițioasă. Am pus sub catalog integramele și mi-am potrivit ochelarii pe nas. - Așa repede, Cristina? - Așa repede. Nu-mi place când uită să spună „domnule profesor”. Mă indispune. - Și ce dorești? - Să trec la tablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ca și descoperirea unei pietre antice în propria curte. Adler era căpitan de submarin și, amuzat, mi-am zis că tendința de a-și apropia atât de mult capul de cel al Kristinei e un reflex al locuirii unui spațiu îngust. Kristine m-a căutat cu privirea de câteva ori, și-a făcut ochii roată prin salonul unde ne-am refugiat când a început din nou să plouă, dar nu m-a văzut. Mă așezasem bine în spatele unor ficuși și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
el, șopti Ioana în urechea Elenei. Mi-a fost scârbă de el încă de la început. Am senzația că toți băieții din facultatea asta nu-s decât niște imbecili. - Se poate, șopti și Elena fără să se întoarcă. - E îngrozitor. Minți înguste și creaturi inferioare. - Inferioare. - Jalnice. Mă întreb ce găsesc la ei țoapele alea. Uite-le cum se gudură. - Auzi? Noi unde facem Revelionul? - Acasă la mine. Ai mei pleacă la Călimănești. Odată cu apropierea sărbătorilor, profesorii se relaxară, prezențele nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fi dezechilibrat ținuta calmă pe care și-o impusese. Părăsi grupul sanitar tușind încet. Se străduia să-și mențină bărbia mult peste nivelul mărului lui Adam și să-și înăbușe senzația de disconfort din palme. Toaletele dădeau într-un culoar îngust, cu lambriuri. Deasupra lor, de pe peretele slab luminat, priveau Bergson, Derrida, Hume, Debord, Pitagora și mulți alții, într-un șir aparent aleatoriu. Calomfir își aranjă cravata, trăgând cu coada ochiului la perdelele din capătul culoarului. Prin deschizătura lor pătrundea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]