4,649 matches
-
anume accident, care îl schimbă, fără să-și dea seama. Nu spuneai tu că-ți plac ascensiunile? M-am gândit la un accident pe munte, drept să-ți spun. — De asta ai pomenit de o instopabilă cădere?! Doamne ferește! face Eduard, întunecându-se la chip. Ochii cenușii se în negurează și ei, devenind aproape negri. Poate că sunt prea dură cu el. Dar îmi imaginasem altfel sce na asta. îmi imaginasem că el o să fie fermecat de frumusețea textului meu și că
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Dar Eduard își mută subit atenția spre Bobo. — Nu-i așa, Bobo, c-ai cam exagerat, ca s-o pui pe jar pe Clara și să-i stârnești imaginația? mitraliază Eduard, întorcându-și privirea de la mine și aruncând-o la fel de întunecată înspre fratele lui. Bobo ne privește mut, continuând să-și zvânte părul ud. Tace și ne privește când pe unul, când pe celălalt, încercând par că să priceapă ce se petrece, de fapt, în sufragerie. Apoi pleoa pele grele îi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vorba de fleacuri, aici greșești! îmi spune. Merg deseori în expediții. — Păi sigur că da, expedițiile sunt importante! mârâi eu. Mai importante decât un roman pe care vrea să-l scrie o liceană tembelă! Privirea cenușie a lui Eduard se întunecă deodată. — Trebuie să vorbim, îmi spune, trăgându-mă de mâneca neagră a canadienei, și gestul ăsta atât de banal mă face dintr-o dată să tresar. Trebuie neapărat să vorbim! La ce oră termini azi? Vin să te iau și mergem
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
către blocurile de vizavi, nemaiză rind copilul care desenase în nisip. Totul în jur e pustiu. își întoarce privirea spre desenul din nisip, însă tocmai atunci o adiere de vânt răsfiră nisipul, ștergând desenul. Aruncă o privire de un cenușiu întunecat spre mare. Nu mai zărește nici o mișcare. Fata care înota mai devreme în valuri a dispărut. Marea a încremenit dintr-odată, cuprinsă parcă, brusc, de un somn letargic. Probabil mi s-a părut, își spune Eduard, mirat. O fi fost
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
când se așeză pe banca lui din parc, aruncându-i la porumbeii în căutare de cină pe alei. Se simțea mult mai bine. Tensiunea excitantă a infracțiunii îi consumase iritarea și îl potolise dintr-odată. Rămase în parc până când se întunecă de-a binelea, apoi se ridică și o porni înapoi spre casă. Pe stradă treceau cete de copii pălăvrăgind fără grijă - doar intraseră în vacanța de primăvară! Nimeni nu se uita la el, ca și cum el, Bobo, nici n-ar fi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu îmbrăcatul în ceva reprezentativ îl încurcase mult. Ce oare îl reprezenta pe el? Cam nimic, în afară de cârje. Așa că își luă cârjele cu el. Anda îl privi din cap până-n picioare când îi deschise ușa, zăbovind apoi cu o privire întunecată asupra cârjelor și asupra cicatricei lui din obraz, care dintr-odată începu să-l frigă. Era îmbrăcată într-o rochie-furou aurie, și o bentiță la fel de aurie îi împrejmuia capul, precum o coroană. După câteva momente de tăcere suspendată în aerul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit, însă ceva îl reținea acolo, nemișcat. Huruitul de furtună se întețea. Un val mare și fălos se înălță întunecat din mare și, pentru o clipă, Eduard crezu că are în față o stâncă. Nu orice stâncă. Chiar stânca pe care urcase el, până aproape de vârf. Stânca de pe care căzuse neputincios și nătăfleț, rostogolindu-se bezmetic, ca o minge azvârlită
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu mirare, că este trasă înapoi de niște brațe nevăzute și că, dintr-odată, pășește prin aer fără să mai atingă pământul, înălțându-se tot mai sus, înspre o spărtură de un albastru nefiresc de pur din cerul nefiresc de întunecat. 8. Clara se trezi cu un icnet de spaimă, pipăindu se cu degete înfrigurate. își recunoscu cu un oftat de ușurare pielea, își recu noscu pomeții și forma ochilor. Privi mirată în jur. Domnul Ionescu dormea liniștit lângă ea, sforăind
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dogoritoare din țara lui și din alte țări ale harapilor, de care se depărtase el, pentru a se trezi, fără de mamă și de tată și fără de frați și de surori, aici, în văgăuna aceasta de piatră udă, și în întortocherile întunecate de sub Muntele care ne potopea, ferecându-ne, pe cine știe câtă vreme Și din plângere și din suspinare, a cutezat, mai încolo, să o schimbe în rugă și în chemare, strigându-l pe Alah-Dumnezeu Iar chemările lui Ali Străilaș se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care să aibă de la mine... nimic de la mine, să semene cu tine cât mai mult. Chipul tău, zâmbetul tău, privirea ta în care strălucesc diamantele unei lumi întregi. Dar eu doresc un băiat. Pentru o clipă chipul lui Marius se întunecă. Băieții cresc mari, vor pleca să lupte spre depărtări neștiute, unii dintre ei nu se mai întorc. Mai bine o fetiță. La fel de frumoasă ca tine. Bine. Atunci un băiat și o fetiță. Dar să fim amândoi lângă ei. Timpurile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
șoptește el și cu o însuflețire tandră duce la buze mâna micuță ce temură înfiorată. Ne vedem mâine, da? La zece. Bine? Abia aștept. Noapte bună. Ușa automobilului pocnește sec în urma lui. Vehiculul demarează și Marius petrece din priviri silueta întunecată până dispare după primul colț. Se întoarce și pornește către intrarea blocului. Din șirul lung al automobilelor parcate la marginea trotuarului, o mașină demarează în scrâșnet de roți găurind cu farurile întunericul nopții. Limuzina se lansează în stradă, trece ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se execută și imediat treizeci de voci încep să cânte, făcând să răsune câmpul plin de bălți și noroaie: "Suflecată pân'la brâu, Spăla, spăla, rufele la râu..." Se întorc către orele prânzului, rupți de oboseală. Pete mari de sudoare întunecă vestoanele soldaților. Mușchii fețelor epuizate și murdare tresaltă ritmic în cadența impecabilului pas de defilare prin care-și fac intrarea pe poarta regimentului. Chiar dacă curelele echipamentului taie dureros omoplații iar bătăturile și rosăturile le fac impresia că pășesc pe sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
foarte important să o ajungă din urmă dar chiar când crede că a reușit, din spatele ei soarele se ridică maiestuos, incendiind întinderea de gheață. Lumina intensă o lovește cu mii de pumnale în retină și cercuri negre aștern un zăbranic întunecat în fața ochilor. Se deșteaptă brusc din somn. Buimăcită, deslușește o fâșie de fereastră neacoperită cu perdeaua și, prin crâmpeiul de geam, cerul spuzit de stele ce se întinde tăcut deasupra Bucureștiului. Întinde mâna și dibuie ceasul așezat pe noptieră. Ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
intervale din ce în ce mai mici. Finalul nu e greu de anticipat. Într-o zi, nu foarte îndepărtată, va deveni sclavul acestui "medicament", pe care odată, demult, îl considerase doar un moft supus capriciilor lui. Își șterge obrazul cu batista, stăruind cu ochii întunecați asupra celor doi aflați pe ringul de dans. Surprinzându-i privirea, înțepenită pe ea cu fixitatea celor obsedați de o idee, numai a lor, Smaranda simte un fior scurt și neplăcut iar degetele subțiri încep să-i tremure ușor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din senin, un vânt fierbinte ca suflul unui furnal trecuse peste firele de iarbă, și unii din cei prezenți își traseră caschetele mai pe față, spre a se feri de praful adus de pe terenul aspru și bolovănos din apropiere care întunecă pentru câteva clipe văzduhul. Ochiți! Foc! Simultan, degetele apăsară trăgaciul. Ecoul puternicei detunături a făcut să salte speriate păsările din cuiburile ascunse în plopii îmbătrâniți din spatele zidului de piatră. Un medic scund și gras, cu chelie proeminentă, a cercetat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Cu toții știm însă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte. Speranța nu trebuie părăsită niciodată. Stârnită de această propoziție memoria lui se întoarce la Smaranda și discuția avută cu ea la restaurant în seara sosirii lui acasă. Imediat chipul i se întunecă. Da, aveți dreptate. Dincolo de toate încercările, pierderea speranței e cel mai cumplit lucru. Aș dori foarte mult să ne revedem în împrejurări mai fericite. Poate după război, când toate acestea se vor fi terminat Sigur. La Hamburg, unde sunt părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de mult trecutului. Singura mea dorință este înfrângerea hidrei fasciste. Și a mea bineînțeles, răspunde Marius privind în ochii negri, batjocoritori. Aceiași ochi care la nunta Cellei Marinescu, în fața lui Paul, se arătaseră umili și servili. O clipă, involuntar, se întunecă la față. Cunoaștem, cunoaștem, rânjește condescendent Iorgu în timp ce stinge țigara în scrumiera aflată pe birou. Marius simte cum sângele începe să fiarbă în vene și amenință să dea în clocot ca apa dintr-un ibric. Își stăpânește repede impulsul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acolo, Dumnezeule?" Rătăcește încolo-încoace cu pași agitați prin coridorul pustiu. Simte cum capul îi pulsează dureros iar, din când în când, transpirații reci îi curg pe șira spinării. Aprinde o țigară urmărindu-și imaginea în fereastră. Afară încă nu se întunecase cu toate că este trecut de cinci după amiaza, iar în această perioadă a anului soarele apune deja. Privește cerul. Apăsător și plumburiu, pare că îl strivește. Deschide fereastra. Inspiră din aerul rece al amurgului care îl mai limpezește puțin, pentru moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
degetele atât de înghețate încât i se pare un veac până agață de țeava puștii restul unui pansament alb, găsit prin buzunare. Nemții nu se grăbesc. Își fac apariția în pas de marș, linia lor strângându-se ca un cerc întunecat în jurul celor două siluete care stau cu mâinile la ceafă în bătaia vântului. Căpitanul luminează cu lanterna chipul murdar de noroi al sergentului Lazăr. Locotenentul Rădulescu? Este acolo. Neamțul urmărește mâna care arată către un trup întins la pământ, învelit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
poartă o jachetă tricotată de lână, deschisă în față, cu fustă închisă la culoare croită după ultima modă și pantofi cu tocul jos, ornați cu mici catarame argintii. Ajunsă pe coridor, trece pe lângă alte câteva uși ce decupează forme dreptunghiulare întunecate în pereții tapetați cu bun-gust pe care sunt atârnate la întâmplare tablouri în ulei de dimensiuni diferite, în general peisaje marine. Pune palma pe balustrada scării interioare de lemn care face o buclă ușoară și întoarce spre Anatol un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Iar eu deasemeni, domnule Lazăr. Faptul că l-ați cunoscut pe cel care ar fi urmat să-mi devină ginere vă face să îmi fiți la fel de apropiat ca și un membru al familiei mele. Pentru o clipă, privirea ei se întunecă. Uluitorul ei fler o ajutase să intuiască perfect cu mult înaintea altor politicieni realitatea din culisele Yaltei și reușise să își transfere un minim de lichidități în băncile din Elveția, dar familia ei nu mai exista de mult. Cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
membri educați și disciplinați, dedicați creșterii prestigiului instituției în care lucrează. Aceste fapte susțin convingerea japonezilor că premisele culturale ale unei națiuni influențează performanțele economice, punct de vedere minimalizat de managementul occidental. Perspectivele miracolului japonez au început însă să se întunece. După opinia lui Paul Kennedy, schimbarea cea mai importantă se datorează evoluției demografice. Populația de 120 milioane va cunoaște în secolul al XXI-lea un proces de îmbătrânire. Japonia a început tranziția sa demografică de la fertilitate înaltă la fertilitate joasă
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
va scoate mereu În evidență lipsurile de toate felurile, zecile de magazii, silozuri din port, pline altădată, goale acum, ce contraziceau optimismul dirijat, din presa centrală și locală. Singuri norii vor trece aceiași, departe peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, Întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Împotriva hotărîrii tale a fost declarat, din eroare, cu cîteva zile Întîrziere și nu s-a mai putut modifica nimic. Găsiseși motivări de circumstanță, și peste un an și jumătate sau doi a fost grațiată. Era toamna tîrziu, burnița, se Întunecase, te aflai În autobuz, iar cînd ai coborît, veneai acasă, - ea, din Întîmplare aștepta În stație, sub felinarul abia arzînd, și recunoscîndu-te, ți-a rostit numele, vădit bucuroasă: - Vai, ce fericită sînt că vă văd! Vă mai aduceți aminte? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mondenități europene realizate în stilul începutului de secol, bun pretext pentru a conchide, în registru grațios-estetic, că e cazul să tragem obloanele țării, să ne închidem în granițele noastre pînă vor veni vremuri mai bune: "Buletinul meteorologic al lumii e întunecat: vreme rea, vreme foarte rea. E greu pe asemenea timp să ieși afară din casă. Cine îți poate face o vină din faptul că în timp ce plouă cu grindină, furtună și fulgere, tu tragi obloanele ferestrelor, încui ușile și rămîi să
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/8633_a_9958]