KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...146 147 148 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

lăsat o urmă vizibilă. ― Nu-mi vine să cred că știi toate astea. ― Îți spun eu cine știe. Domnișoara Schuyler, ea știe. Râsul, hohotul țâșni din gura ei ca un gheizer și apoi Obiectul se prăvăli pe spate pe canapea. Țipă de Încântare, zguduindu-se. Dădu din picioare, dărâmând țigările de pe masă. Avea din nou paisprezece ani În loc de douăzeci și patru și, Împotriva tuturor probabilităților, ne Împrieteneam. ― „Neplânsă, părăsită, făr’ de-al nunții desfăt, mă mână Înainte moartea...“ ― „...soartas...“ ― „...soarta. De vie spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
spun eu pe un ton grav, prefăcut. Cu degetul, Îndepărtez crusta de pe genele Obiectului. ― Nu-mi vine să cred că te las să faci asta, spune ea. Îmi atingi puchinii. Ne uităm o clipă una la alta. ― Îți ating puchinii! țip eu. Și ne zvârcolim, aruncând cu pernele și zbierând și mai tare. În altă zi Obiectul face baie. Are propria ei baie. Eu stau În pat și citesco revistă de scandal. ― Se vede că Jane Fonda nu e dezbrăcată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
adoarmă. De-abia reușeam să fac legătura Între persoana neliniștită care stătea Încovoiată În fiecare săptămână În fața mea de biserică și femeia haioasă care, sub inspirația vinului, se lansa În scene de comedie În bucătăria noastră. ― Bărbații să stea afară! țipa ea, dansând cu mama. Avem cuțite aici! Atât de mare era contrastul Între Zoë care mergea la biserică și Zoë băutoarea de vin, Încât Îmi făcusem un obicei să o privesc atent pe parcursul liturghiei. În majoritatea duminicilor, când mama o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
bucurat că s-a Întors acasă, dar nu s-a obișnuit niciodată cu poziția ei de presvytera. Nu-i plăcea să fie un exemplu În societate. Îi venea greu să-și țină copiii Îngrijiți și bine Îmbrăcați. ― Din ce bani? țipa ea la soțul ei. Poate că dacă te-ar plăti cât de cât normal, copiii tăi ar arăta mai bine. Verișorii mei - Aristotel, Socrate, Cleopatra și Platon - aveau Înfățișarea supusă și excesiv de dichisită a copiilor de preoți. Băieții purtau costume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
se-ntâmple vreun accident neplăcut. Când m-am Închis Într-o cabină de toaletă, știrile despre invazia turcească În Cipru ajunseseră deja În Statele Unite. Când Tessie și cu mine am ajuns și noi acasă, sufrageria era plină de bărbați care țipau. ― Vasele noastre de război stau aproape de coastă, ca să-i intimideze pe greci, zbiera Jimmy Fioretos. ― Normal că stau aproape de coastă, spunea acum Milton. Ce-ai vrea? Vine junta și-l dă pe Makarios afară. Așa că turcii devin neliniștiți. E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
rusesc. Cerul indigo de deasupra golfului negru. Mirosul de cedru și pin. La marginea pădurii Obiectul se opri. ― O să fie ud? Întrebă ea. Am teniși de pânză În picioare. ― Hai, spuse Rex Reese, trăgând-o de mână. Udă-te. Ea țipă teatral. Se dădu pe spate, de parcă s-ar fi ținut de o funie, apoi se lăsă trasă, legănându-se, printre copaci. M-am oprit și eu, privind În desiș și așteptând ca Jerome să facă același lucru. Însă el n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
pat, uitându-mă În jos la Obiect. Și apoi pentru că dintr-o dată, știam că pot, m-am strecurat În corpul lui Rex Reese. Am intrat În el ca un zeu, așa că eu, nu Rex, o săruta. Undeva Într-un copac țipa o bufniță. La geamuri se Îngrămădeau insectele, atrase de lumină. În starea mea delfică, eram conștientă simultan de ambele procese de amor. Prin intermediul corpului lui Rex, Îmbrățișam corpul Obiectului, Îi molfăiam urechea... și În același timp eram conștientă și de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
ca un flirt. Dar apoi cameramanul Își lăsă În jos aparatul. Arătă spre noi și Jerome se Întoarse. Ochii i se fixară pe mâinile mele, apoi se ridicară spre ochii mei. Își dezveli colții, arzându-mă cu privirea. Și apoi țipă cu vocea lui obișnuită: ― Cărați-vă dracu’ de aici, nesimțitelor! Filmăm. Veni la geam și trase o lovitură În el, dar noi deja o luaserăm la fugă. Mai târziu, pe seară, a sunat telefonul. A răspuns mama Obiectului. ― E Rex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
camionagiul. Când a văzut că nu răspund imediat, s-a Întors spre mine. Avea ochii roșii. Și mustața de tătar, și perciunii lunguieți Îi erau roșcați. ― Să vorbești Întruna, spuse el. ― Despre ce vrei să vorbim? ― Să mor dacă știu! țipă acesta, furios. Dar apoi spusebrusc: ― Despre indieni! Știi ceva despre indieni? ― Indienii americani? ― Îhî. Iau o grămadă de indieni când merg spre vest. Și sunt cei mai demenți rahați cu ochi de care-am auzit vreodată. Au tot felu’ de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
nou al problemei. ― Vreau să văd acel dosar, ceru Milton. ― Mă tem că e imposibil. Dosarul este pentru uzul meu privat, În scopuri științifice. Puteți vedea analizele de sânge ale lui Callie și rezultatele celorlalte teste. Milton izbucni. Începu să țipe și să-l Înjure pe doctorul Luce. ― Tu ești de vină! M-ai auzit? Fiica noastră nu e genul care să fugă așa. Ceva trebuie să-i fi făcut! Ai speriat-o. ― Situația ei a speriat-o, domnule Stephanides, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-i este frică. Manifestările psihologice ale fricii - inima care i-o luase razna, subsuorile Încinse - se derulau fără ca el să le conștientizeze oficial. Și nu era singurul din generația lui care se comporta așa. Existau o mulțime de părinți care țipau când le era teamă sau care Își certau copiii ca să abată vina ce plana asupra lor. Se prea poate ca asemenea calități să fi fost indispensabile pentru generația care a câștigat războiul. Lipsa introspecției era bună pentru susținerea curajului, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
era sigură că va fi În stare să procedeze așa, dar voia să vadă cum se descurcă tânăra generație. Deodată se auzi un zgomot ciudat, ca un țipăt de vultur. Interfonul din camera de zi Începu să pârâie. O voce țipă: ― Iuu-huu! Tessie, scumpo! Desigur, manifestările tradiției de emigranți de prin casă nu i se datorau lui Tessie. Cea care zbiera prin interfon era nimeni alta decât Desdemona. Cititorule răbdător, poate că te-ai Întrebat ce s-a ales de bunica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
să Învingă. Altfel n-am putea să ne luăm rămas-bun. Cum stăteam așa, privindu-mi bunica, Desdemona Își Întoarse deodată capul și mă zări. Își duse mâna la piept. Cu o expresie Îngrozită, se lăsă pe spate În perne și țipă: ― Lefty! A fost rândul meu să fiu șocată. ― Nu, yia yia. Nu e papou. Sunt eu, Cal. ― Cine? ― Cal. Am făcut o pauză. ― Nepotul tău. Nu era cinstit, desigur. Memoria Desdemonei slăbise. Dar, oricum, n-ar fi ajutat-o. ― Cal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Îi dispăru sub tivul cămășii de noapte, dar peste un minut apăru, iar, acum din guler. Fața i se Îmbujoră și, când deschise ochii, avea În ei o limpezime care le lipsise Înainte. Se uită lung la mine. Și apoi țipă: ― Calliope! Își duse mâna la gură. ― Mana! Ce-ai pățit? ― Am crescut. A fost tot ce am spus. Nu intenționasem să-i spun, dar acum Îi dădusem drumul. Oricum era totuna. N-avea să-și amintească de conversație. Încă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

grădiniță, așa că nu aveam nevoie de asemenea certuri. Da... Am prins și eu vremea în care se mergea la grădiniță. Acum este parte din învățământul obligatoriu. TĂCEȚI NAIBII DIN GURĂ! Ciudat! Nu era vocea mea. Deși eram pe cale de a țipa același lucru, nu eram eu. Tăcerea s-a lăsat greu peste mulțimea aprinsă, dar până la urmă a învăluit sala în mantia sa sufocantă. Poate mai are omul ăsta de zis ceva, se auzi o voce ascuțită din a doua bancă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
a condus aici! M-am întors rapid spre ușă și am dat s-o deschid. Închisă! Pe unde ieșise băiatul ăla? Pe moment sângele îmi înghețase în vine, căci prezența lui era ultimul lucru la care mă puteam aștepta. Am țipat după ajutor o singură dată. Chiar trebuie să țipi? Nu-i de ajuns cât s-a țipat ieri? Îmi cer scuze dacă impresia pe care ți-am creat-o toți anii ăștia e atât de teribilă, zise el calm, dându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
și am dat s-o deschid. Închisă! Pe unde ieșise băiatul ăla? Pe moment sângele îmi înghețase în vine, căci prezența lui era ultimul lucru la care mă puteam aștepta. Am țipat după ajutor o singură dată. Chiar trebuie să țipi? Nu-i de ajuns cât s-a țipat ieri? Îmi cer scuze dacă impresia pe care ți-am creat-o toți anii ăștia e atât de teribilă, zise el calm, dându-și seama de ce țipasem. Ce vrei? Să te ajut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
unde ieșise băiatul ăla? Pe moment sângele îmi înghețase în vine, căci prezența lui era ultimul lucru la care mă puteam aștepta. Am țipat după ajutor o singură dată. Chiar trebuie să țipi? Nu-i de ajuns cât s-a țipat ieri? Îmi cer scuze dacă impresia pe care ți-am creat-o toți anii ăștia e atât de teribilă, zise el calm, dându-și seama de ce țipasem. Ce vrei? Să te ajut. Să-ți dau informații care ți-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
singură dată. Chiar trebuie să țipi? Nu-i de ajuns cât s-a țipat ieri? Îmi cer scuze dacă impresia pe care ți-am creat-o toți anii ăștia e atât de teribilă, zise el calm, dându-și seama de ce țipasem. Ce vrei? Să te ajut. Să-ți dau informații care ți-ar putea trebui. Nici o informație pe care o ai nu mă poate interesa. Eram hotărât să nu mă adresez lui cu "domnule profesor", mai ales în această situație. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ai acum... Arvon. Un zâmbet fugar îi străbătu buzele. Să trecem peste toate aceste înțepături, zise într-un fel plictisit și făcând leneș cu mâna un gest. Deși avem timp berechet, tu nu beneficiezi de acest lux. Mă pregăteam să țip din nou, când îmi vorbi. Poți să țipi și să urli și să chemi pe cine vrei tu. Nimic nu se aude în afara pereților ăstora, iar acea ușă din spatele tău, zise arătând-o cu degetul, nu se deschide decât după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
buzele. Să trecem peste toate aceste înțepături, zise într-un fel plictisit și făcând leneș cu mâna un gest. Deși avem timp berechet, tu nu beneficiezi de acest lux. Mă pregăteam să țip din nou, când îmi vorbi. Poți să țipi și să urli și să chemi pe cine vrei tu. Nimic nu se aude în afara pereților ăstora, iar acea ușă din spatele tău, zise arătând-o cu degetul, nu se deschide decât după ce ți-am spus ce am de spus. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
e un mare gurmand. După câteva minute de discuții fără sens și de acuzații fără logică, apare Preiassi Fernand pe ecranul din mijloc și cere liniște. Văzând că nu i se acordă nici cea mai mică atenție, a început să țipe să se facă liniște. Drept urmare, iar a căzut legătura. Acum a durat ceva mai mult. După alte cinci minute de așteptat, pe ecran apărea, în sfârșit, invitația de a continua conferința. Fernand a început să citească de pe o hârtie înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Luați și vă culcați după ce terminați de aranjat cu dormitul elevilor! Ne despărțirăm fără alte cuvinte. Unde era Soliteraj? De ce nu venea? Oare pățise ceva? Aflase cineva de situația noastră deja? Afară, la intrarea elevilor de la parter, Mihail avea treabă. Țipa la cei din jurul lui să lucreze mai repede și mai bine. Rampa era aproape gata, dar Mihail vroia întotdeauna perfecțiunea. Erau elevi peste tot cu ciocane în mână și cu unelte pe care nu cred că știau să le folosească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
bine să știi, zise el calm. Mulțumesc, spusei începând să urc scările către etajul doi, unde mă gândeam că holurile vor fi mai libere. Ajungând acolo, am descoperit, spre părerea mea de rău, că holurile erau pline și aici. Cineva țipa la altcineva la capătul îndepărtat al culoarului. PIEDICA SE ȚINE ÎN SUS! DA? UITE! AȘA! CE NAIBA E AȘA DE GREU? ÎN SUS, LA SFÂNTUL SATELIT! CLAR, CE MAMA NAIBII? Sergiu era, clar, la capătul răbdării sale. Elevul din fața sa, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
ca niște întăriri. Vom lăsa oameni pe traseu ca să știe elevii pe unde să meargă. Apoi, după ce vom deschide ușile, vor intra toți în liceu și vom pune stăpânire pe situație, căci acum suntem niște ținte fixe. Hei, tu, pișpiriule, țipă Govar după un băiețel plăpând, du-te la Misha și zii ce îți spun eu acuma! Astfel se puse în mișcare o altă parte a planului meu. Eram ușurat, căci, după mine, în curând totul trebuia să se sfârșească. Noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]