6,323 matches
-
Așa am trăit de când am plecat de acasă și am început să fiu bântuit de gânduri. În momentele de mare singurătate, îmi plăsmuiam imagini care căpătau viață și mă atacau exact acolo unde aveam slăbiciuni. Unele erau sexuale, altele complet absurde, altele mă făceau să mă îmbrățișez de groaza morții, altele îmi deschideau inima în fața lui Dumnezeu. Singurătatea mea nu e deosebită și, deși nu am prieteni sau cunoscuți, înclin să cred că toți oamenii singuri gândesc la fel. Nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cum trăiesc ele, cum își fac uneori cumpărăturile la un non stop, după căderea întunericului, cum intră în laborator și-și privesc îndelung cuvele în care au crescut. Parcă mă trezeam dintr-un lung somn în care visasem o scenă absurdă. Trebuia să regândesc situația ca să-i surprind anvergura. Privindu-le cum se plimbă cu dezinvoltură în spațiul acela strâmt și claustrant, arâtându-mi laboratorul (unde se aflau și paturile lor), făceam eforturi să mă adun, să pun ordine în întrebări. Laboratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de ani, se poate adapta la ființe de care ne despart patru mii de ani, deoarece conceptele de Dragoste Supremă, de Iertare, de Fraternitate și așa mai departe, încap în mințile lor... Dar, ce înțeles pot avea milioanele de concepte absurde ale vieții noastre de persoane „civilizate“? În toți acești ani, mi-am dat seama de miile de „nevoi inutile“ pe care și le-a creat omul și care duc doar la nefericire. Și atunci, mă întreb: Până unde am dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea pentru televiziune, astfel încât oamenii de la Londra, New York sau Chicago să se poată minuna de viața absurdă a unei persoane civilizate care prefera să fugă de progres. În ochii lumii actuale, ar fi tot atât de stupid și de neînțeles cum era „Sălbaticul“ pentru Alfa-Plus, Delta-Minus sau Epsilon ai lui Huxley. Cum poate prefera cineva căldura și țânțarii, în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se culce cu o femeie pentru care nu simțea absolut nimic. I-a fost credincios Lolei cât timp a iubit-o, și apoi lui Clarence, și n-a încercat niciodată pofta altor bărbați de a-și dovedi masculinitatea în aventuri absurde. Simțea respect pentru trupul lui și prefera să suporte batjocuri pentru că a refuzat să doarmă cu o târfă, decât să-i fie scârbă că a făcut-o. Nimic nu-l interesa mai mult decât să trăiască în pace cu sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui de bărbat, închis în biroul minuscul, umplând pagini de rapoarte și de lucrări, apropiindu-se la amiază de fereastră ca să întrezărească raza de soare ce lumina uneori zidul din față. Și singurătatea lui de soț. Cea mai îngrozitoare, mai absurdă și mai dureroasă, pentru că a fost o singurătate în doi, în care nici unul nici celălalt nu aveau nimic să-și spună. Ura serviciul, dar ura și ora de întoarcere acasă, ura să se așeze la masă, să cineze în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ucide un yubani... Nici să dai foc la mașini. De aceea am evitat să intervin în incendiu. De ce să comit eu un delict, când pentru alții nu era un delict? — Cei de la șosea vor argumenta că asta e o lege absurdă și perimată. — Poate că da. Dar când s-a introdus, Guvernul a părut foarte fericit de această lege. Scăpau de durerile de cap pricinuite de incursiunile yubani-lor pe teritoriile vecine. Nu puteau să le controleze raidurile și puterea și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cel de al Doilea Război Mondial, sau când omul a pus piciorul pe Lună. Sau peste cinci ani. Problema este să găsești acest moment și să te ții bine de el... — Este o teorie ciudată, admise Stevens. Ciudată și curioasă... — Absurdă, spuse Gubern. Omenirea n-a făcut niciodată un pas îndărăt și n-o să facă acum... — Dumneavoastră știți puțin despre Istorie, replică Inti Ávila. Omenirea și-a petrecut timpul făcând pași îndărăt. Roma a fost un pas îndărăt față de Grecia. Barbarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vă atace cu foarfecele atunci, nu-i așa, domnule? Întrebă Rossi. — Ei bine, n-a prea dat pe-afară de bunătate, iar Peppino a fost acolo s-o oprească. Zâmbi fără fereală amintindu-și asta, cu siguranță unul dintre cele mai absurde momente ale carierei sale. — Pe deasupra, nu erau decât niște foarfece de surfilat. — E-o mare panaramă signora Concetta. — Chiar așa, fu de acord Brunetti. Și pune pe cineva s-o supravegheze pe iubita lui. Cum o cheamă? — Ivana Cumva. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dintre mâini își împingea sânii către el. — Am nevoie de tine, a mugit ea printre buzele bosumflate. Neatent, Hugo se uita fix la ea. În lumina a ceea ce tocmai auzise, situația în care se găsea părea mai ireală și mai absurdă ca niciodată. —N-ai nevoie de mine, Laura, a spus el rar. Tu ai nevoie de... nu știu. De terapie sau ceva în genul ăsta. —Terapie? Ochii Laurei scoteau flăcări. —Cum pizda mă-tii îți permiți? — Ăsta e adevărul, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dacă ar fi avut răgazul necesar pentru a rumega ideea respectivă - însă nu poți duce la bun sfârșit o astfel de activitate atunci când personajele din romanul nescris bat la ușă și atunci când tu, scriitorul, pui în pagina word-ului un scenariu absurd care se transformă în realitate sub ochii tăi -, ar fi ajuns la concluzia surprinzătoare că trăia/percepea/mirosea prima zi în care simțea cu adevărat că are nevoie de... ea. Ținea paharul în palme, ca și cum ar fi vrut să îl
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că se mișcă, dacă se uita la el nu ar fi putut să spună că nu se mișca. Și totuși ar fi trebuit să fie mai târziu, alungirea timpului pare o imposibilitate, el e timp, există tot felul de teorii absurde care ar încerca să demonstreze că așa și pe dincolo, dar până și un amărât de iepure manipulat își dă seama că timpul sfidează orice regulă și își vede permanent de ale lui. Grijile timpului, la asta s-a gândit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dacă stau să analizez mai bine situația. Mda... Nici nu trebuie să-ți mai pui mintea la contribuție, poate că mintea are nevoie de o lungă pauză de relaxare. O binevenită pauză în care să lâncezească, nederanjată de vreo idee absurdă. Deschizi laptopul, te gândești la ceva sau nu te gândești la nimic, cuvintele se aștern singure în pagina word-ului, nici de corectură nu este nevoie, fiindcă romanul care se scrie singur are grijă de toate. Am atins un ideal scriitoricesc
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
coaste, dar nu este o senzație dureroasă sau înspăimântătoare ci una extrem de plăcută, iată masochismul de tip literar - să se așeze la birou și să gândească. Va inventa personaje stranii sau obișnuite, va creiona scenarii mai mult sau mai puțin absurde, va întocmi fișe ale fiecărui personaj pentru a nu uita detaliile importante, va concepe acea coloană vertebrală a romanului în care va împlânta apoi, cu frenezie, nenumărate paragrafe. Ele se vor îmbuca, încetul cu încetul, pentru a da o formă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
după ce ai reușit performanța de a-i scăpa o sticlă pe picior, atunci când a venit din spatele tejghelei pentru a te ajuta, fiindcă dădeai senzația că ai prea puține mâini. Mintea ta bolnavă a început, de atunci, să scrie un scenariu absurd, unul din care nu mai poți ieși fără ajutorul meu... Eu încerc, încerc, încerc din răsputeri să te readuc pe linia de plutire, însă tu fugi, te îndepărtezi, te pierzi în vise adunate unele peste altele. Așa cum un castel confecționat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
le evitați, nu încercați să vă iluzionați că dialogurile sincere cu propriul eu sunt doar foc de paie, vorbe în vânt, alabala-portocala etc. Nu, doamnelor și domnilor, nu faceți ca Iepurele. Iepurele este pierdut. În Labirint. În Labirintul Propriilor Gânduri Absurde... Nu simțiți în aer mirosul? Este doar mirosul inconfundabil al fricii. Temerile Iepurelui devin obsesiile sale. El vede ceea ce nu vede nimeni, aude ceea ce nu aude nimeni, transpiră așa cum nu transpiră nimeni. Și, ca să fie tacâmul complet și dezastrul total
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
umbrela strălucea un ceas care părea a fi de aur. Pedant moșulică, surâse în gând. Nu semăna cu Magicianul. Bineînțeles, la el se gândise imediat, la el și vreunul din coșmarurile acelea în care treea prin tot felul de aventuri absurde pe care ar fi trebuit să le pună neapărat pe hârtie. Se hotărî să scape repede de el. - Faptul este consumat. Ce-ați fi vrut, să alerg cu limba scoasă după taxiul ăla? E apă. Se usucă. Dacă rămân pete
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
meu... Scriitorul ridică un pumn în aer.Nenorocitule, uite-o pe Lucia! Nu-mi pot explica, totuși, ce caută ea în spatele unui dric în care mortul sunt chiar eu și cum de s-a ajuns la un astfel de scenariu absurd, însă vraja se destramă. Toate aceste tertipuri infantile, toate aceste imagini disparate, așezate unele lângă altele ca într-un puzzle greșit, întreaga ta prestație lamentabilă, totul a fost în zadar. Lucia există! Se repezi către ea, ca un copil care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de zi. Totuși, Iorgu nu se putea opri să-și deschidă inima, să-i strige oroarea si disperarea lui în fața spectacolului vieții, așa cum îl vedea el. Se gândea la miliardele de gâze care nu-și vor opri muzica, ori, împerecherile, absurda lor aventură repetată fără niciun progres, fără schimbări și fără țel, de la începuturile pământului. - Viața este un joc oribil, o invenție de coșmar! murmură el. El evocă măcelurile, omorurile, toată drama cumplită ce se ascunde sub iarba pe care stăm
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
plouă, și vântul se porni să sufle. Înspre seară, după ce a mai rătăcit pe străzi cu gândul la Vasilica, a ajuns acasă. Cu trupul și sufletul lui deopotrivă de zdrobite, se prăbuși pe pat, așa, îmbrăcat... stăpânit de niște coșmaruri absurde. Niște spaime îngrozitoare îi străbătu întreaga ființă. Aerul din camera era sufocant... Se trezi, deodată, cu fierbințeli și răceli în tot trupul. Se simți bolnav și cuprins de o deznădejde atât de mare, că îi veni să urle, ca lupii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
că-mi va dezvălui viitorul de pe crucifix, dar că trebuie să plătesc că altfel ele pierd darul ghicitului. De fapt, numai cea vârstnică vorbea, cea tânără tăcea, având ochii pironiți pe mine. Îmi dădeam seama că mi se Întâmplă ceva absurd, dar nu aveam puterea să mă opun. Le-am explicat că nu am bani, dar ele nici nu voiau bani, voiau să aleagă ceva din rucsacul meu. Le-am spus să ia ce vor. Uitasem că părintele Iustin Îmi dăduse
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
domnule procuror, dar din 1940, până toamna lui 1944, Clujul cu marginile lui, până aproape de Turda, ținea de Ungaria. Dumneavoastră puneți acum și crimele ungurilor În sarcina mea? Ar trebui să știți măcar atâta istorie, domnule, să nu faceți afirmații absurde!” Despre legăturile autorului cu familia sa și, mai ales, cum sunt prezentați părinții săi, se cuvine să cităm un crâmpei din pagina 271: „După eliberare, am aflat că soția mi-a trimis un pachet la Aiud, dar nu mi l-
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
de Ureche, de casetele cu Jethro Tull și marillion și, bineînțeles, de Puloverul maro (de hobbiți, la drept vorbind, nu prea Îmi păsa), dar, precum ligheanul, la fel și povestea mea de dragoste cu el Își pierduse Înțelesul și devenise absurdă, ca un cuvânt repetat la nesfârșit. — Ce s-a Întâmplat În tot timpul Ăsta cât am lipsit ? De ce nu mi-ai răspuns la scrisori ? În rarele ocazii când mă mai gândeam la Dodo - Întotdeauna ca la ceva din ce În ce mai Îndepărtat, aproape
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
fie rușine ! Abia spre dimineață, obosită de frământări, am reușit să adorm. Șaman 107 luni m-am trezit târziu și am izbutit, cu un efort supraome- nesc, să mă dau jos din pat pe la prânz. mă aștepta o zi grea, absurdă, În care trebuia să fac tot ce Îmi stătea În putință să strâng date pentru articolul despre damele de companie, nu atât pentru că eram șomeră, cât ca să Îmi păstrez Într-o oarecare măsură sănĂtatea mentală după plecarea lui Ștefan. mi-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
materializarea violenței loviturii pe care mi-o dăduse Ștefan când mă anunțase din senin că pleacă. În mintea mea Începuse să se Înfiripe ideea unui complot tacit Între Ștefan și cerșetor. Un dans lugubru al cuțitului cu participarea extraordinară, complet absurdă, a lui Sjork... Sau poate că semnificația loviturii cerșetorului nu trebuia căutată nici În vinovăția mea, nici În cruzimea lui Ștefan, ci pur și simplu cuțitul cerșetorului fusese lovitura de grație a oricărei Încercări ale mele de separare față de lume
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]