KorAP: Find »[drukola/base=agresiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...146 147 148 ...442 >

11,041 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

componentele pe care le-am punctat în cazul exprimării sentimentelor. Trebuie însă semnalat faptul că mai multe cercetări arată că afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor este considerată pozitivă la bărbat, dar indezirabilă la femeie, calificată în acest caz drept agresivă (Mathieu et al., 1977). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Vom aborda aici doar patologia legată de absența mecanismului afirmării de sine prin exprimarea sentimentelor, nici un aspect negativ nefiind asociat prezenței lui, cu două rezerve: exprimarea sentimentelor trebuie să nu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
săvârșit o faptă gravă”. Acest bărbat avusese carențe familiale infantile și trecea prin unele probleme conjugale, ceea ce nu lămurea însă cu nimic motivațiile unor asemenea crime, pe care nici el nu le cunoștea. Clivajul eului poate explica parțial această conduită agresivă exagerată și absurdă. Se observă aici coexistența a două poziții antagoniste ce rămân străine una alteia: prima ține cont de realitate, iar cealaltă, sub influența pulsiunilor, „desprinde eul de realitate” (Freud, 1938/1987). În concluzie, există două persoane în una

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest sentiment. Rosenfeld (1950/1976) notează că o stare confuzională se instaurează atunci când subiectul își pierde capacitatea de a diferenția obiectele „bune” de cele „rele” și, în special, pulsiunile libidinale de cele agresive. El arată că, în aceste stări confuzionale, mecanismele de clivaj sunt întărite într-un scop defensiv. Astfel, aspectele trăite în mod tranzitoriu de copiii mici capătă, dacă sunt prea frecvente, prea intense, o dimensiune catastrofică, interpretată de Melanie Klein (1946

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
este răspunzătoare de faptul că majoritatea copiilor sunt bine crescuți, curați și îngrijiți, că devin școlari disciplinați și studioși și adulți pe care se poate conta, sub aspectul punctualității și al conștiinței profesionale. Dimpotrivă, cu toții cunoaștem persoane neglijente, murdare, dezordonate, agresive, la care absența formațiunii reacționale este de-a dreptul regretabilă. Nu orice formațiune reacțională ține deci de patologie. Freud (1930/1995) admite că ordinea și curățenia se numără printre imperativele civilizației, chiar dacă nu constituie surse de plăcere foarte evidente. De

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care îl caracterizează pe agresor. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Identificarea cu agresorul este un mecanism complex, combinând mai multe aspecte: a identifica, a se identifica și apoi a exterioriza, adică a proiecta. Deci nu este pur și simplu o manifestare agresivă directă, ci un răspuns elaborat împotriva angoasei. Problema centrală este să aflăm dacă avem de-a face cu un mecanism într-adevăr specific sau doar cu o formă particulară de identificare. Cum stau oare lucrurile cu identificarea cu rivalul, în cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie agresivă, specialiștii vorbind mai degrabă despre „un copil angoasat care poate recurge la agresiune” (Sandler, 1985/1989). Travaliul psihic de autorecunoaștere și demarcare între sine și celălalt pe care îl necesită orice identificare cu agresorul care pornește de la o mișcare de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nefiind deloc convenabil să-l restrângem la câmpul psihozei, scopul lui fiind ca, dincolo de diversele simptome, să apere eul împotriva pulsiunilor distructive (Steiner, 1996). Putem totuși observa că, în cazul unei „confesiuni psihotice”, subiectul se debarasează masiv de părțile sale agresive și libidinale, aruncând, am putea spune, „copilul cu tot cu apa din scăldătoare” și primind înapoi, în dezordine, tot ce a vrut să elimine. Personalului medical și social îi revine în general rolul de „țintă” a acestor mișcări psihice, uneori violente. Se

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
toate la atingerea sexuală (1912-1913/1993). De unde și acest comentariu al lui Fenichel (1945/1953): „Interdicția de a atinge, ca prototip al mecanismului izolării, poate fi dirijată împotriva oricărei pulsiuni instinctuale. Nu există pulsiuni interzise, fie ele de natură senzuală, agresivă sau tandră, al căror scop să nu presupună contactul cu obiectul”. Istorictc "Istoric" Primul sens, care definește izolarea ca separare a unei reprezentări de afectul aferent ei, apare în 1894, în studiul lui Freud dedicat Psihonevrozelor de apărare, fără ca termenul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lor eficiență fiind însoțită de un mare consum de energie. Această constatare merge în aceeași direcție cu distincția operată de Parat (1991) în privința înlăturării pulsiunilor conștiente pe care persoana le condamnă. Reprimarea traducerii în act a anumitor pulsiuni erotice sau agresive se dovedește a fi „de neocolit”, dar reprimarea trebuie să se limiteze la modul de acțiune. În schimb, pentru echilibrul persoanei, activitatea psihică trebuie să își conserve o mare libertate, iar reprimarea nu trebuie să aibă drept țintă dorința însăși

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărare se poate afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de eșec sau a unor tentative de autodistrugere. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Anumite persoane, neputând suporta prezența în interiorul lor a unor pulsiuni agresive, se debarasează de acestea, ca să spunem așa, tratându-se pe ele însele ca și cum ar fi propriul dușman. Câteva versuri de Baudelaire (1861/1964), extrase din poemul L’héautontimoroumenos, ilustrează această atitudine: „Eu rana sunt și sunt cuțitul! Eu sunt și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mai înțelegem motivul unei apărări atât de costisitoare și de dăunătoare pentru persoana însăși, din moment ce majoritatea oamenilor se împacă cu ideea agresivității lor. Să se întâmple oare acest lucru din cauză că subiecții care recurg la întoarcerea către propria persoană au pulsiuni agresive anormal dezvoltate, negăsind decât un astfel de mijloc pentru a le stăvili? Hesnard (1949) refuză această explicație. În opinia lui, nu este vorba despre niște monștri, ci despre „inocenți, deformați de o etică personală sadică. Asupra lor, mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda numai întoarcerea pulsiunii agresive către propria persoană. A. Freud (1936/1993) integrează întoarcerea către propria persoană pe lista mecanismelor de apărare. Laplanche și Pontalis (1967) nu-i dau decât o scurtă definiție, fără a o dezvolta în vreun fel, și-l trimit pe cititor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
se întâmplă oricui, nici oriunde, nici în orice familie”. Cel mai adesea, ele se află în legătură cu un conflict în familie. În particular, o concluzie formulată de autorul uneia dintre cercetările citate, Krall (1953), este că un copil accidentat „are pulsiuni agresive mai puternice decât ceilalți, induse de frustrările suferite într-o familie autoritară. El se simte vinovat și se teme să nu fie pedepsit dacă își exprimă în mod direct pulsiunea agresivă. De aceea, se întoarce asupra propriei persoane accidentându-se

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Krall (1953), este că un copil accidentat „are pulsiuni agresive mai puternice decât ceilalți, induse de frustrările suferite într-o familie autoritară. El se simte vinovat și se teme să nu fie pedepsit dacă își exprimă în mod direct pulsiunea agresivă. De aceea, se întoarce asupra propriei persoane accidentându-se”. Observația este asemănătoare cu o idee a lui Freud (1901/1973): „Există, alături de sinuciderea conștientă și intenționată, o sinucidere semi-intenționată, provocată de o intenție inconștientă, care știe să manevreze cu abilitate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Primul sens al termenului, acela

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Primul sens al termenului, acela de pulsiune sexuală care nu-și schimbă obiectul, ci scopul, întrucât este desexualizată, le este aproape necunoscut majorității autorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi” (1918/ 1979). Fenichel (1945/1953) reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că analiștii grupului

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi” (1918/ 1979). Fenichel (1945/1953) reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că analiștii grupului newyorkez (Hartmann, Kris) au admis că instinctele pot fi „dezagresivizate”. Cât despre energia sexuală, ea se află, bineînțeles, la baza sublimării. Acesta este punctul esențial al teoriei lui Freud, lucru pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ea este posibilă doar cu condiția de a fi singura cale oferită libidoului? Bergeret (1972/1986) admite punctul de vedere al lui Freud și consideră că sublimarea este un proces normal, cu condiția să nu suprime orice activitate sexuală sau agresivă. Să admitem existența unei sublimări a pulsiunilor genitale adulte. Oare este posibil să ne imaginăm o diminuare a activității sexuale la creatori, calchiată pe principiul vaselor comunicante? În acest caz ar trebui să subscriem la ipoteza lui Zorn (1977/1979

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ipoteza contrară, susținând că reprimarea vieții sexuale nu este favorabilă sublimării. Chestiunea este deci departe de a fi rezolvată... În această ordine de idei, a mai fost avansat un subiect de discuție. În opinia unor autori, pulsiunile sexuale și pulsiunile agresive nu ar fi singurele care alimentează sublimarea. Ce mai rămâne, de fapt, dintr-o pulsiune care își schimbă și sursa, și scopul, și obiectul? Laplanche (1980) răspunde ironic prin anecdota despre cuțitul lui Jeannot. Mai întâi i s-a schimbat

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
niciodată în calcul. Admințând acest fapt ar însemna „să smulgem noțiunea din solul său conceptual”, să inventăm o „energie psihică fără calități” și să ajungem la un „eu purificat, curățat de toate instinctele fundamentale și de derivații lor sexuali și agresivi”. În fine, în această teorie s-ar mai strecura și o judecată de valoare, care ar opune cele două fațete ale naturii umane, cea animală și cea destinată adaptării, artei și gândirii. Sublimarea constând în „derivarea instinctelor” ar face astfel

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
etc.”. Definiția pe care o propune DSM-IV (1994/1996) pentru sublimare este apropiată de ideea de socializare, întrucât evocă o canalizare a pulsiunilor sau afectelor prost adaptate înspre comportamente acceptabile. Exemplul oferit în această lucrare se referă la derivarea pulsiunilor agresive înspre sporturile de luptă. Dar de ce să ne limităm la sfera profesională? De ce să nu includem în discuție și activitățile nevalorizate, precum un hobby, de pildă realizarea unei colecții? Sau arta culinară și plăcerile gastronomice? Laplanche (1980), care pune aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărare" Transformarea în contrariu este o contrainvestire, care intervine și în alte mecanisme de apărare. Mai întâi de toate, am putea spune că întoarcerea către propria persoană este un mod particular de transformare în contrariu, întrucât transformarea vizează obiectul pulsiunilor agresive, care se deplasează dinspre celălalt asupra propriei persoane. Și formațiunea reacțională întreține strânse legături cu transformarea în contrariu. Atunci când transformarea în contrariu conduce la o modificare globală a personalității, devenind obișnuită, putem vorbi despre formațiune reacțională. Aceasta din urmă nu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Corola-publishinghouse/Science/262_a_498

care dormeau, intrând în case, trăgându-i de haine și salvându-i, astfel, de pericol. Prevestind cutremurul, câinii refuză să intre sau să iasă din cuști, privesc speriați în jur, schiaună, latră sau urlă prelung și tare, au o stare agresivă, nu mănâncă, iar dacă au pui, îi duc în locuri ferite, nepericuloase. Pisicile. Înainte de cutremur, sunt agitate, au părul zbârlit, urechile lipite de cap, miorlăie tare și fără motiv, îndelung; tremură, sunt sperioase, se ascund în cotloane, au ochii strălucitori

SENZAŢIONALA CONSTATARE A UNOR RENUMIŢI SEISMOLOGI: ANIMALELE PREVESTESC CUTREMURELE! by VASILE VĂSÂI (2013) [Corola-publishinghouse/Science/262_a_498]
Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261

din cauza lui Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., care a refuzat oferta regelui de a veni în fruntea guvernului. P.C.R. va profita de ezitarea P.N.Ț., și, având în spate Armata Roșie de ocupație, se va transforma rapid în cea mai agresivă forță politică, ajungând la peste 800.000 de membri în 1947. Pe temeiul unei noi platforme (26 septembrie 1944)1, declarată, în chip demagogic, drept singurul program autentic de reforme de care avea nevoie țara, P.C.R. a propus partidelor politice

Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu (2006) [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]