13,186 matches
-
drumul lor, ferind mulțimea de oameni. Dar, pe cînd nici prima mașină nu apucase să traverseze bine, semnalul acustic al barierei a Început din nou. Eu am fost ultimul care a trecut. Am luat-o la stînga pe a doua alee. Din fericire, am găsit un loc liber să-mi parchez mașina imediat după ce am dat colțul, după primul stîlp de telefon. Locul era Însă tare Îngust și cînd am dat-o cu spatele, am lovit-o puțin. CÎnd am coborît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Treptat, contururile lor au Început să se evapore. Mai Încolo, din nou un mănunchi de neon strălucitor ce-și arunca lumina asupra grupului de băi turcești și bordeie. În fața lor am luat-o la stînga și am intrat pe o alee liniștită, ce se afla În spatele unui cinematograf dărăpănat. — Dacă te gîndești bine, cei pe care-i poartă pașii pe-aici sînt asemeni celor dispăruți temporar. Diferența e doar de cîteva ore sau de-o viață. — Așa-i. Voiam să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
niște platani.. Scoarța aspră te făcea să crezi că sînt bătrîni, dar nu erau suficient de groși ca să te poți ascunde după ei. La vreo cinci-șase pași de gura metroului se afla o deschizătură neagră... ca un dinte cariat... o alee Îngustă Între un magazin mic de pantofi și unul de băuturi, unde se vindeau și țigări. Am luat-o ușor Într-acolo și m-am ascuns nonșalant pe alee. Priveam cu nesaț spre obiectivul meu... mi-am ațintit privirile asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
metroului se afla o deschizătură neagră... ca un dinte cariat... o alee Îngustă Între un magazin mic de pantofi și unul de băuturi, unde se vindeau și țigări. Am luat-o ușor Într-acolo și m-am ascuns nonșalant pe alee. Priveam cu nesaț spre obiectivul meu... mi-am ațintit privirile asupra cabinei telefonice. Mă uitam printre șirul interminabil de mașini. A apărut, În sfîrșit, o femeie. Mi-am dat imediat seama că ea este, pentru că nimeni altcineva n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să nu te rușinezi acolo. Acum însă intervine specificul național de tranziție. Lângă gardul stabilimentului crește porumb, vacile pasc pe tăpșan, câte o găină mai cârâie la muzică, un cârd de rațe ignoră private propriety și își fâțâie fundul pe aleea grădinii de vară. Să turbe ecologiștii de pretutindeni în fața democrației extinse a biosferei! La fel de suprarealistă mi-a părut reclama de la capătul unui sat: „Vizitați Casablanca Băcia” (satul lui Petru Groza). O cârciumioară pe cinste! Elegantă, cochetă. În fața ei, parcate căruțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ai multă dreptate cu panem et libris. Mă întorc la acel seminar „Pedagogie des Philosophes” din sătucul de lângă Lausanne. Să trec peste ce însemna sat. Și peste faptul că era septembrie și frunzele nici nu aveau timp să zacă pe alei două secunde. Venea câte un tip, de ziceai că-i chelner de mare casă, și le strângea imediat. Fumam afară. Era așa de curat, că îngropam mucul țigării în pământ. Aveam seminarii zece ore pe zi. Franțuji de la Sorbona îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu flori destul de firave din lipsă de aerisire laterală. Zidurile de beton masiv erau înalte de peste 3 metri. Distanța față de celelalte clădiri te scutea sau te priva complet de vecini. Femeia își ducea zilele plimbându-se ca o deținută pe alei de lux, măsurând curtea în lung și-n lat. O dată pe săptămână ieșea să își țină cursul de cultură persană unei grupe exclusiv de fete de la universitate, însoțită de bodyguardul care avea grijă ca nimeni și nimic să nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un an; erai lângă mine când am depus jurământul. Nu se poate să nu-ți aduci aminte. Degeaba zâmbești”. - „Nu zâmbesc că ești judecător, îmi spuse, mi-aduc aminte de tine, de noi amândoi în urmă cu cinci ani, pe aleea din dreapta intrării în grădină. Ți-aduci aminte când, elev fiind, fugeai de la cursuri, trăgeai la fit, aici în grădină?”, și râse. Apoi n-o mai auzii. Cum stăteam rezemat de gardul de sârmă ghimpată al grădinii publice, reconstituii, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tata; singură nici n-aș îndrăzni. Cum să te revăd numai între patru ochi? - m-aș prăbuși... și tu tot n-ai înțelege.” 10. Eram, în adevăr în noiembrie. Vântul retezase de mult rondurile de flori, frunzele copacilor. Banca de pe aleea din dreapta intrării unde stătusem altădată era acum dezolantă în despuierea grădinii. Fluviul curgea, jos, în pustietatea ținutului, și lupii încă răzleți, îndrăznind până în apropierea colibelor de pescari, erau izgoniți de focurile aprinse înadins sub hohotele de râs ale bărbaților născuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de altădată, și-mi sărută obrajii, după care prezența ei se topi. Rămăsei singur, luai o carte cu vederi din Italia, un fel de album, cu gândul că răsfoind-o să-mi consum într-un fel nedumerirea de timp: Roma: Aleea Vestalelor, Coloseumul, Biserica Saint Pietro in Vincoli cu statuia lui Moise lângă altar; Florența - Santa Maria Novella; apoi Domul din Milano, Veneția. toate acestea și altele încă, îmi spuneam, le-au văzut, poate, în realitate nu în fotografii ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și timpul trecea pe lângă noi ca un zbor de șoimi, îi auzeam bătăile de aripă, apoi planarea lentă înaintea coborârii pentru înhățarea prăzii. Trupul ei era apropiat și cald încât deodată se bolti deasupra noastră frunzișul verii peste banca de pe aleea din dreapta intrării în grădina publică de atunci, mai e puțin, spun, și începe războiul, suntem iar în anul 1941, războiul acela nu s-a terminat dar urmele au rămas, lumea s-a dat peste cap, nu și-a revenit nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
poșetă. În final mă oferii să apeleze la mine ori de câte ori va avea nevoie. A doua zi, după-amiaza, aprinsei lumânări și așezai flori la mormântul Iuliei Valșar și al familiei Perussi; mângâiai fotografia lui Keti. La venire, ca și la întoarcere, aleile cimitirului erau goale. Pe nepoata venită în doliu atunci, slabă, plăcută la înfățișare, cu ochii adânciți în orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios în odaie, ocrotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în care erau înfipte două andrele și începu să împletească - avea încă vederea bună sub ochelarii mari și bombați. În noaptea aceea însă, aproape că nu putu dormi. Se făcea că se plimba cu nepoata, care era foarte veselă, pe aleile unei grădini înflorite de primăvară, în inima Parisului, apoi pe străzi cu zeci de magazine cu reclame colorate și mărfuri în vitrine elegante. Și ele mergeau ținându-se de mână, erau vesele, râdeau și parizieni curioși întorceau capul după ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
are nici o importanță. Restaurantul din Grădina publică, al fostului patron dinainte de război, deschis la timpul acela pe vreme ca acum, de iarnă, cu petrecăreți excentrici de aici de la porțile Orientului, era acum închis din lipsă de încălzire a localului. Străbătusem aleile acum, era la orele prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
orele prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor înghețați. La ce te gândeai?” continuă. „La ce să mă gândesc?”, spusei. El își întoarse fața către mine. „Puntea la care am ajuns, spuse. La ce te-ai mai putea gândi?”. După o oarecare pauză adăugă: „Îți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai văzut o dată, de mult, nu știu unde. Suntem un depozit de amintiri de care nici nu știm”. În apropierea ieșirii din Grădină se opri, mantia îi atârna dreaptă pe trup; ridică mâna dreaptă și spuse arătând spre prima bancă de pe ultima alee din stânga: „Aici ai stat cu Keti în iunie 1941 - la trei săptămâni a început pentru noi cel de-al doilea război mondial. Nu știați nimic, vă iubeați, două purități în preajma unui infern. Și noaptea lungă a acelui timp nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puși la "patru ace". Meniul "international" era acompaniat de cel "național", nelipsind țuica, vinurile și coniacul românești, sarmalele, micii și uneori, la întâlnirile cu conaționalii noștri, chiar "fasolea bătută" solicitată expres telefonic de invitați. La Ziua națională saloanele, terasa și aleile grădinii erau pline de oaspeți, care, fără icre negre, languste și șampanie Mumm, se arătau foarte mulțumiți de excelenta primire. Foloseam aceste acțiuni protocolare pentru a invita și câte un om de afaceri, profesor universitar sau medic, despre care știam
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
săi, prin călăreți grabnici, și înțelegea că i-i amenințată viața. Totuși destinul trebuia să-l cârmuiască ea, așa cum înțelegea și cum hotărâse. Putea pieri; era însă o mamă vitează. Când a intrat împăratul în grădină, curtenii au ocolit pe alei și l-au lăsat singur. Întru întâmpinarea măriei sale venea doamna Roxelana. Ea era singură; femeile sale pândeau de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit asupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căruciorul? Apoi m-a zărit JJ și nu-și mai încăpu în piele de bucurie. Poate era doar efectul de noutate, dar momentan eram mătușica lui preferată. A sărit din brațele lui Maggie și a luat-o la fugă pe alee, ca o zvârlugă. Întotdeauna venea în goană spre mine și, chiar dacă cu trei zile în urmă dăduse din greșeală un cap în genunchiul meu dislocat, abia scos din ghips, iar eu vomitasem de durere, tot îl iertasem. I-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mai bine decât pacostea de Margaret, a zis mama, îndreptându-se spre ușa de la intrare spre a o întâmpina pe Claire, strigând: — Femeie în toată firea și te îmbraci ca o puștoaică! Bravo ție. Rânjind, Claire porni legănându-se pe alee, lăsând să i se vadă vreo douăzeci de centimetri din coapsă, doar cu o umbră de celulită, și se opri drept în brațele mamei. Arăți mai bine ca oricând, a exclamat mama. De unde ți-ai luat tricoul? Auzi, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Shea, fără umbră de îndoială. Când a zis „Zoe“ am crezut c-o să cad de pe scaun. — Da! am zis. Zoe, Zoe! Cine e stăpâna ei? —Nan O’Shea, zice ea. Dodie a putut chiar să-mi dea și adresa ei - Aleea Springhill, care nu e foarte departe, deși e un drum destul de lung pe care să târăști un câine mic zi de zi. Nu sunt sigură ce să fac acum. S-ar putea să trebuiască să „dau piept“ cu ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și mă întrebam dacă ați vrea să faceți un act de milostenie creștină și să îmi permiteți să vă folosesc toaleta. De-abia pot să conduc, așa de rău îmi e... Am tăcut - poarta se deschidea! Am pornit-o pe alee, de parcă intram pe porțile raiului. S-a deschis ușa de la intrare, un dreptunghi strălucitor de lumină. Înăuntru totul părea calm, primitor și, speram, avea să-mi ofere din plin scene cu Detta și Racey în atitudini compromițătoare. În prag stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cunoaște vreodată teama, asta aș simți acum. M-am uitat înapoi. Tessie stătea în holul luminat și ceva în felul în care lumina de pe verandă i se reflecta în ochelari m-a dus cu gândul la Josef Mengele. La capătul aleii, am ieșit și porțile au început să se închidă în urma mea. Am așteptat până în ultima secundă, apoi m-am strecurat înapoi și mi-am aruncat rucsacul în punctul unde ar fi trebuit să se închidă cele două porți, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
livrate de la magazinul din oraș ca un favor excepțional, deși locuiau în afara razei obișnuite de livrare. Domnul Chawla era extrem de mândru de aceste realizări. Apa țâșnea în rezervor cât era ziua de lungă. Seara, un șir de lumini colorate decora aleile din livadă, iluminând dramatic frunzișul și aruncând o lumină delicată asupra familiei ce se relaxa pe paturile amplasate în fața adăpostului paznicului. Adăpostul acesta avea acum un nou acoperiș din foi de aluminiu în locul paielor simple, iar înăuntru se găseau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care ar fi observată și identificată, femeile astea s-ar transforma într-o armată formidabilă. În ciuda capacităților ei lăudabile atunci când venea vorba de chestiuni de război, era incapabilă să se apere împotriva atâtor femei, odată ce erau stârnite. Se strecură pe aleea din spate. Oare nu știau nimic despre planificarea familială? Erau mult prea multe femei în familia aia, își zise dezgustată, pe când își croia drum printre mormanele de gunoi și resturi ca să vadă dacă putea cumva să-l zărească pe Hungry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]