17,219 matches
-
-i? — Lăsați-mă să cobor, repede! Nu l-am văzut de opt ani! O, oameni buni, opriți mașina! — Ce țânc ciudat! a remarcat Alec. Cred că e puțin cam excentric. Mașina s-a oprit, Îndatoritor, lângă bordură și Amory a alergat spre promenada de scânduri. Mai Întâi a constatat că oceanul era albastru și că exista o cantitate de apă enormă, că valurile mugeau și mugeau - de fapt, toate banalitățile ce se pot rosti despre ocean, dar dacă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aceeași distanță, dar În spate. Cu instinctul unui copil, Amory se menținea consecvent În umbra neagră a blocurilor albe, despicând lumina lunii În câteva secunde Înfricoșate, iar o dată rupând-o la fugă, stângaci și Împiedicat. S-a oprit brusc din alerga. Trebuia să-și păstreze cumpătul, Își spuse el. Buzele i se uscaseră și și le-a lins. Dacă s-ar Întâlni cu un om bun... mai erau oameni buni pe lume sau locuiau acum cu toții În blocurile albe? Oare fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama că pașii nu erau În spate, nu fuseseră niciodată În spate, ci erau În față, iar el nu fugea de ei, ci Îi urma... Îi urma. A Început să alerge orbește, cu pumnii strânși, cu inima bătându-i În piept ca un ciocan. Departe În față a apărut un punct negru care s-a lățit Încet, alcătuind o formă omenească. Dar Amory depășise deja locul acela. A cotit pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
te asigur că dacă n-ar fi chipul meu frumos, aș fi o măicuță dintr-o mânăstire pierdută undeva În natură. În acest punct a luat-o din nou la fugă și vocea-i ridicată Îi parvenea lui Amory În timp ce alerga după ea:... Scumpii mei copii - trebuie să merg să-i văd. Clara a fost singura fată cunoscută de Amory care i-a dat de Înțeles din ce cauză ar putea prefera un alt bărbat. Amory Întâlnise deseori consoarte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Eleanor. Ceea ce spunea, atitudinea sa față de viață, față de ea, față de sine Însuși - toate reflectau toanele literare ale englezului mort. Ea ședea deseori pe iarbă, lăsând o adiere leneșă să-i răsfire părul scurt, și vocea Îi răgușea când citea poezie, alergând pe tot globul, din Grantchester până În Waikiki. Lectura cu voce tare a lui Eleanor avea pasiune În ea. Parcă erau mai apropiați - nu numai mental, ci și psihic - atunci când citeau poezie decât când se Îmbrățișau, ceea ce se petrecea des, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu șanse egale. Dacă tatăl unuia Îl Înzestrează cu un fizic bun și mama cu puțin bun-simț de la Începutul formării sale, atunci acestea Îi sunt avantajele. Dacă tatăl nu-i lasă moștenire un fizic bun și mama s-a consumat alergând după bărbați În anii În care ar fi trebuit să se pregătească să-și educe odraslele, cu atât mai rău pentru copil. Însă el nu trebuie să fie proptit artificial cu bani, trimis la școlile alea particulare oribile tras târâș-grăpiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Parcul ăsta îl întristează puțin, nu-și dă seama exact dacă din cauza oamenilor care-și plimbă fericiți, aproape cinici, câinii lor vii, sau din cauza copiilor care țipă, se joacă, cad, mănîncă întruna și sunt plini de muci. Uite unul care aleargă spre el. Domnul Popa vrea să fie singur, să se gândească la Contesa, să-și pună ordine în gânduri. Noroc că s-a împiedicat piticul mucos, acum urlă. - Doamnă! Doamnă, a căzut copilul! - Lăsați-l să se ridice singur, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
batistă cu formol pregătită de acasă. Mariana simțise de la bun început că ceva nu e în regulă, că o să se întâmple o nenorocire, și începu să țipe ca din gură de șarpe. Mișu, cu Marcela furioasă-n brațe, începu să alerge pe străzile Bucureștiului după cei patru. Numai că Marcela era grea și se zbătea, și ăia erau patru, o duceau ușor pe Mariana. Lasă s-o răscumpere Popa, că de-aia-i naș, și-așa n-a făcut nici un cadou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mediul lor de viață? Și dacă mai tare greșea încercând să facă bine? Dar realitatea era atât de rece, încât până și Contesa se trezi. Omul acesta își va reveni în curând și ea nici nu apucase să se pieptene! Alergă la oglinda de cristal și părul ei lung, mătăsos, nerușinat de bogat, începu să se unduiască aruncând scânteieri de stele în nările păroase ale lui Popa. Iar aici? își spuse el, încercând să-și aducă aminte ultimele evenimente. Era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa puțină halva pe cămașa lui Gabrielescu. Spuneți, domnu polițist, e cinstit să-mi facă una ca asta? Păi n-ar trebui băgat la pușcărie? Legea ce zice despre bărbații care-și abandonează femeile însărcinate? Stați cu mâinile în sân, alergați tinerii prin baruri și când se comite o crimă ca asta ce faceți? Ă? - Doamnă... - Nici o doamnă! Nu mai sunt doamnă! Sunt văduvă, aia sunt! Copilul meu o să se nască fără tată. Și când o să crească, o să afle că poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
El băuse numai spirt, whisky de la Mișu, pufoaică și alte băuturi spirtoase improvizate. Băutura asta avea un gust infect și era atât de tare, că nea Ovidiu și-a făcut cruce cu limba-n gură: asta e, mor. În timp ce Mișu alergă să cheme un gardian, un tânăr măturător cu părul blond și cârlionțat sări și îl ținu de frunte, cu căldură, pe nea Ovidiu. Toți tinerii ăștia amabili, gândi nea Ovidiu înecându-se cu ultima bucățică de pâine acrișoară urcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ea pleacă acum cu el. Dacă Mișu se întoarce și o sărută, ea pleacă acum cu el. Dacă Mișu se întoarce și îi spune că o iubește, ea pleacă acum cu el. Dacă Mișu se întoarce... Mișu se întoarse. Mariana alergă spre el. Mișu o aștepta zâmbind. Mariana se înălță pe vârfuri. Mișu se aplecă spre urechea ei: - Apă de gură, esență de trandafiri, alcool dublu rafinat. Le amesteci bine și pui puțin piper. Sticlele de whisky sunt pe bar. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna în semn de binecuvântare. Cei doi alergară spre gratii să îi sărute mâinile. Maica le făcu semn să păstreze distanța. Apoi scoase un scăunel pliant, așa cum avusese nea Ovidiu pentru statul la cozi, și se așeză pe el, privindu-i pe cei doi drept în cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Contesa sărea desfrunzită peste pârâiașe cu lapte și miere, se bucura de ciripitul unor păsărele care cântau când Mozart, când Debussy, când Edith Piaf. Îl căuta pe Adam. Un zgomot de stânci crăpate se auzea din spatele unor rodii înfloriți. Contesa alergă printre ei în relanti. Aici domnul Popa, în chip de Adam (adică exact așa cum adormise), crăpa cu mâinile goale două stânci, din care izvorî pentru Contesă un râu de nestemate, cacao cu lapte și tablouri de Degas. Contesa era fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dorea. După ce Contesa bău cacao și își prinse în pletele nerușinat de bogate câteva nestemate - nici cele mai mari, nici cele mai mici, nici cele mai șlefuite, nici cele mai neregulate -, îl luă de mână pe Popa și începură să alerge fericiți, să joace „Fazan” si să scrijelească haiku-uri pe copacii și pomii Raiului. Se pare că acum Contesei nu-i displăcea înfățișarea lui Popa, de vreme ce era singurul bărbat din lume și altul nu văzuse niciodată. Tocmai când Popa scrisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ești, îngerașul meu baroc? De ce mă lași să mă topesc de dorință și îngrijorare? Contesa privi cu groază fereastra deschisă. - Unde ești, opera mea? Opera chițăia înfundat. - Deci ai plecat! Viața Contesei se sfârși aici. Să sară geamul și să alerge goală prin Babilon în căutarea Euridicei grăsune? Să-și taie venele, să aștepte șerpii din grădină, să se arunce în fața trenului, să ia cianură, mătrăgună, acid sulfuric, pastile, benzină, șampon, să se dea cu capul de pereți, să se înfometeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
se supună iar canoanelor. Chiar dacă era încă virgin, devenise un bărbat liber, un spirit puternic, avea o energie justițiară care merita să fie folosită în scopuri mult mai mari decât ale Contesei. Cum ar fi cîștigarea îngerului blond, Mariana. * Mariana alergă la telefon cu zeama de varză scurgându-i-se pe mână. - Mariana, mi se rupe! Domnei Popa îi curgea apa într-o veselie. Roxănica era aproape gata. Cu zeama de varză scurgându-i-se pe pulpe, propria ei apă, propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în felul lui și considera că o emisiune de copii nu cadra prea mult cu ideea de a fi actor la Teatrul Național. Nu l-am întrebat niciodată și nici el nu a catadicsit să-mi dea vreo explicație. Am alergat la telefon, am sunat-o pe Ina și i-am spus că renunț. A rămas și ea cu gura căscată, dar nu m-a dușmănit, nu mi-a cerut vreo explicație, nu s-a supărat sau, mai probabil, a ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
zice, cu un fel de stranie duioșie care acum, după atâția ani, îmi sună parcă și mai ciudat. La Paris lucrurile s-au complicat un pic, Marceau cerea mulți bani, statul francez nu-mi acorda decât 1.200 de franci, alergam pe la tot felul de ghișee. Soare, atașatul cultural, mă cheamă și-mi spune că nu are nici o soluție, să renunț la Marceau pentru că o bursă acolo costă o căciulă de bani și durează mult timp, Marceau lucrează numai mâna timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se lasă greu și ăsta, aflu că undeva la un centru cultural este un canadian interesant, mă duc acolo, făcea niște cursuri pe un hol, nu mi-a plăcut deloc. Mă întorc la Lecoq, mă milogesc și gata, mă acceptă. Alerg de nebun iar pe la ghișee, mi se oferă un hotel undeva pe Boulevard Montmartre, mă costă 800 franci, mai rămâneau 400 pentru metrou și mâncare. Din ăștia, îmi pun deoparte 200 pentru apreschiurile Luminiței și ale lui Mihai, așa că 100
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
se păreau urâte și necizelate, își dovedeau forța trezindu-se la viață grație nebuniei de care era apucat Peter când juca. Mai cobora în sală, se mai lua de noi, spectatorii, mai cânta la vioară - și o făcea bine -, apoi alerga în spatele cortinei și apăreau de îndată de după ea alte și alte măști și păpuși uriașe care se zbăteau, răcneau și încercau de pomană să îndrepte lumea, s-o facă să înțeleagă că a face dragoste este de preferat unei agresiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
doriți, dar știam că avuseserăm șansa să fim contemporanii unui discurs absolut senzațional. La toate astea mă gândeam cu ziarele în brațe, hotărât să repet figura; premiera asta de la Bouffes du Nord trebuia musai să o văd. A doua zi alerg eu prin Tati, doar-doar mai găsesc ceva de cumpărat. Cum nu aveam bani, nu a fost chiar chinuitor, am renunțat și, cam cu trei ore înainte, m-am îndreptat spre teatrul cu pricina, gândindu-mă asiduu la strategia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
din ce în ce mai greu, căci toată tinerețea mea este acolo și este, săraca de ea, atât de departe și atât de singură. PAGINĂ NOUĂ MARCELINO La multe m-am gândit în clipa în care l-am privit pentru ultima oară pe Marcelino. Alergasem cu mașina prin București să găsesc cimitirul în care urma să fie înmormântat, alergam pur și simplu contra cronometru, căci aveam vot final la Cameră, se făcea apel nominal, iar eu trebuia totuși să-l mai văd o dată. Era iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de departe și atât de singură. PAGINĂ NOUĂ MARCELINO La multe m-am gândit în clipa în care l-am privit pentru ultima oară pe Marcelino. Alergasem cu mașina prin București să găsesc cimitirul în care urma să fie înmormântat, alergam pur și simplu contra cronometru, căci aveam vot final la Cameră, se făcea apel nominal, iar eu trebuia totuși să-l mai văd o dată. Era iarnă, o iarnă din acelea cu multă zăpadă, iar noi ne duelam cu săbii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
înrăutățire. Trebuie să faci o figură speriată. Să înfrângi rezistența cuiva este întotdeauna foarte excitant, iar eu am înfrânt rezistența multora în război și am lichidat personal numeroase persoane. Astăzi trebuie să mă chinui cu un singur picior, atunci însă alergau femeile după mine, vrăjite de uniformă. De uniforma cea arătoasă. Îmi aduc aminte cum ne afundam cizmele până la gleznă în sânge prin satele poloneze. Împinge șoldul mai în față, vită, unde‑ț ascunzi iar păsărica? Ah, iat‑o. Mama fredonează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]