6,661 matches
-
lui Wakefield cu o bufnitură. Wakefield trîntește fereastra. Scoțînd flăcări pe nări, Înfige cărămida În gaura de unde venise, Încercînd să Înțeleagă ce se Întîmplase. Omul este evident nebun, iar chestia aia cu slujba e o declarație de război! În după amiaza aceea nebunu’ Își concediază „meșterii zidari“: Wakefield Îl aude răcnind ca nebunul rege Ludwig, cu singura deosebire că regele Ludwig și-a terminat pînă la urmă castelul, după ce și-a adus regatul la sapă de lemn. Îi face pe muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
campaniile și știrile lui cu adevărat importante cu tot? Lui Jack îi ajunsese. Refuză când Murray îi propuse să-l conducă cu mașina și se întoarse pe jos la redacție, ca să aibă timp să reflecteze. Peste drum de hotel, soarele amiezii lumina sculpturile încurcate de pe fațada catedralei, cu garguii profilați ca niște siluete decupate în nemărginirea albastră a cerului. Vânzătorul de ziare îl salută, dar nici unul din lucrurile astea nu-l încântă pe Jack așa cum o făceau de obicei. În pofida tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
școală. Poate că revista lui Fran satisfăcea o nouă dorință, dar va fi întotdeauna nevoie de campanii de acest gen într-un oraș ca acesta. Și avea sentimentul că Fran una știa acest lucru, spre deosebire de Murray Nelson. În ciuda arșiței de la amiază, Jack se îndrepta vioi spre redacție, simțindu-se ca un alcoolic care aștepta să deschidă cârciuma. Avea nevoie de o doză din atmosfera de la redacție care-i era atât de dragă ca să revină pe linia de plutire: două treimi haos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cățel; Ustură, dar nu te mușcă, Nici nu șade noaptea-n cușcă. Deși au același nume De când au venit pe lume, Numai unul este floare; Celălalt poate să zboare. Deși sare, nu-i sărat, Cu trăistuță e dotat. Ziua în amiaza mare El se jeluie de zor: „Mor, mor, mor”, și iarăși „mor”, Însă de murit nu moare. Câte-o dată, pasămite, El atacă chiar și vite. Prin copaci și prin păiș, Se strecoară pe furiș Și îți șuieră-n urechi
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
pentru început, două fragmente de poeme „marine” scrise în 1913 de Vinea și, respectiv, Tzara: „Vreau să rămîn aci la Tuzla/lîngă valsurile moarte-n casa albă/ cînd pleacă școlarii rahitici/ și-n plaje sîngeră macul sălbatic/ cheag tușit în amiaza fragedă.// seara bate semne din far/ peste goarnele vagi de apă/ cînd se întorc pescarii cu stele pe mîini/ și trec vapoarele și planetele” (Ion Vinea, „Tuzla“) „Se întorc pescarii cu stelele apelor/ împart bucate săracilor, înșiră mătănii orbilor/.../ deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unii părăsesc vasul, alții se îmbarcă. Takamori și Tomoe au descins în măruntaiele dezgustătoare ale vasului fără să cunoască asemenea amănunte. S-au străduit din răsputeri să facă față situației. — Takamori, ce miros oribil! — De ce oare? Deși era ziua-n amiaza mare, cala era întunecată și domnea o tăcere mormântală. Ici-colo se zăreau prin întuneric câteva beculețe, care lăsau impresia unor boabe de fasole. Într-un colț se aflau niște paturi de campanie legate cu lanțuri. În razele de lumină ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce-i spuseseră. „Tipul ăsta nu știe nici măcar să se poarte“, gândi ea. S-a întors cu spatele și și-a ațintit privirea spre mare, prefăcându-se că-i ignoră pe Gaston și pe cei care-l fluieraseră. În soarele amiezii, nu mai era nici picior de om pe chei. Atât pasagerii, cât și cei care veniseră să-i întâmpine, plecaseră de mult. După ce au coborât pasarela, Gaston a scos din buzunar o hartă a orașului Tokyo. — Arată-mi, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
s-a întâmplat, dar când și-a revenit complet, și-a dat seama că musafirul lor nu mai era cu ei. Îl mai ținea încă pe Takamori de mână, dar erau pe strada principală, luminată de neon ca ziua-n amiaza mare. Tomoe s-a rezemat de un stâlp ca să-și tragă sufletul. Încă tremura toată. Era o secție de poliție chiar în fața gării. Takamori a dus-o pe Tomoe, care nu-și revenise încă de tot, la poliție și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a dispărut cu totul și a fost înlocuită de masca rece, ca de șarpe, a asasinului. Când au ieșit în stradă de pe coridoarele întunecate ale secției de poliție, Takamori și Tomoe au fost orbiți de lumina puternică a soarelui de amiază. Plouase mărunt dimineață, dar s-a înseninat brusc. Ca întotdeauna, șirurile de mașini inundau strada încă umedă care lega Poarta Sakurada a Palatului Imperial de Yūrakuchō. Când convoiul de mașini s-a oprit la semafor, trecerea de pietoni a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
unul care e cu ochii-n patru noaptea e mai relaxat ziua. E prudent noaptea, dar ziua e suficient să-l strigi, și întoarce capul. Nu-și ia măsuri... — Aha! — În plus, continuă Endō zâmbind sarcastic, cuvintele „crimă ziua-n amiaza mare“ sună foarte frumos. Șoferul nu a mai spus nimic. Mașina a trecut prin Asakusa și s-a îndreptat spre Ginza. — „Crimă ziua-n amiaza mare“ - înțelegi ce-nseamnă, Gas? — Ziua-n amiaza mare? — Da. În plină zi, când soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu-și ia măsuri... — Aha! — În plus, continuă Endō zâmbind sarcastic, cuvintele „crimă ziua-n amiaza mare“ sună foarte frumos. Șoferul nu a mai spus nimic. Mașina a trecut prin Asakusa și s-a îndreptat spre Ginza. — „Crimă ziua-n amiaza mare“ - înțelegi ce-nseamnă, Gas? — Ziua-n amiaza mare? — Da. În plină zi, când soarele e sus pe cer. — Crimă? — Când faci să curgă sânge roșu. Gaston a început să tremure. Privindu-l pe Endō, a scuturat din cap cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Endō zâmbind sarcastic, cuvintele „crimă ziua-n amiaza mare“ sună foarte frumos. Șoferul nu a mai spus nimic. Mașina a trecut prin Asakusa și s-a îndreptat spre Ginza. — „Crimă ziua-n amiaza mare“ - înțelegi ce-nseamnă, Gas? — Ziua-n amiaza mare? — Da. În plină zi, când soarele e sus pe cer. — Crimă? — Când faci să curgă sânge roșu. Gaston a început să tremure. Privindu-l pe Endō, a scuturat din cap cu putere și și-a pus mâna peste mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și sărit: — Mă duc acolo. Acum. I-a privit implorator, ca un copil care cere o mare favoare. Au reușit, până la urmă, să-l convingă să aștepte până a doua zi dimineață, dar părea complet vlăguit, precum zorelele ziua-n amiaza mare. Takamori nu și-ar fi putut imagina niciodată că un câine însemna atât de mult pentru Gaston. Venim cu tine, spuse Tomoe. Până și ea părea dornică să-l mai liniștească. S-a făcut ora unsprezece când Takamori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și Tomoe, habar n-avea cum o să fie primit. Știa și el prea bine cât de riscantă putea fi hotărârea lui pripită. Totuși, în ziua aceea, la ecarisaj, văzând cadavrul lui Napoleon pe rogojină, în razele fierbinți ale soarelui de amiază, îi mirosise a moarte. Nu era numai mirosul câinelui, ci un miros mai general, un miros care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele mașinii de scris ca o mitralieră. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
umflat. Ori de câte ori își amintea scena aceasta, Endō trebuia să-și oțelească inima pentru ca să nu se lase copleșit de milă. Supraveghea atent toate mișcările lui Kobayashi. A pândit o zi-două, în așteptarea ocaziei de care avea să se folosească. În după amiaza celei de-a treia zi l-a văzut pe Kobayashi, care stătuse toată dimineața în casă, ieșind din bârlog. Ca de obicei, i se vedea pieptul veștejit printre pliurile chimonoului murdar și lăbărțat. Endō și-a pus repede haina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cânți celor ce somnul și-1 beau din macii negri de subt pământ. Fosfor cojit de pe vechi oseminte ne pare lumina din ochii tăi verzi. Ascultând revelații fără cuvinte subt iarba cerului zborul ți-1 pierzi. Din văzduhul boltitelor tale amiezi ghicești în adâncuri toate misterele. Înalță-te fără sfârșit, dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi. [1926] * ECHINOCTIU Semne verzi subt șovăiri solare ieși, soră, să vezi pe ogor. Popi negri vestind sub pământuri soarele cu fluiere greierii umblă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de vânt cânți celor ce somnul și-l beau din macii negri de sub pământ. Fosfor cojit de pe vechi oseminte ne pare lumina din ochii tăi verzi. Ascultând revelații fără cuvinte subt iarba cerului zborul ți-l pierzi. Din văzduhul boltitelor amiezi ghicești în adâncuri misterele. Înalță-te fără sfârșit, dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi. PERSPECTIVĂ Noapte. Subt sfere, subt marile, monadele dorm. Lumi comprimate, lacrimi fără de sunet în spațiu, monadele dorm. Mișcarea lor - lauda somnului. TĂGĂDUIRI Arbori cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de visuri tenace, cuminți. Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor! Un gând de puternică vară, un cer de înalta lumină, se-ascunde în fieștecare din ele, când dorm. Palpită în visul semințelor un foșnet de câmp și amiezi de grădină, un veac pădureț popoare de frunze și-un murmur de neam cântăreț. CÎNTECUL VÎRSTELOR Dragostele mele bune cum le-a măcinat pămîntul! Cum pieriră pe sub iarbă frumusețea și cuvîntul! Dragostele mele rele, câte au căzut și ele! Dragostele
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecăm capetele în și mai mare tristețe. Pentru noi cerul e zăvorât și zăvorâte sunt cetățile. În zadar căprioarele beau apă din mînile noastre, În zadar cânii ni se închină, suntem fără scăpare singuri în amiaza nopții. Prieteni, care stați lângă mine, încălziți-vă lutul cu vin, desfaceți-vă privirile peste lucruri. Noi suntem numai purtători de cântec pe la porți închise, dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu aici unde astăzi singurătatea ne omoară. AMINTIRE Unde
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Îndrăznește soră, oh soră să nu suspini. Într-o singură zi mugurii și iarba au crescut repede ca unghiile și părul morților. Făpturi, care-ați fost, unde vă țineți ? Nu le calcă soră luminile - dedițeii vineți. BIBLICĂ lui Ion Breazu Amiaza e dreaptă. Liniștea se rotunjește albastră. Zboruri spre ceruri cresc. Glasuri se irosesc. Ființe se opresc. Vițelul în trupul vacii îngenunchează ca-ntr-o biserică. Maică Precistă, tu umbli și astăzi râzând pe cărări de jocuri de apă pentru broaște
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ar zice. Pe Tom l-am obișnuit cu un program Încă de la Început. Se trezește la șapte, Își ia micul dejun, apoi doarme puțin la nouă. Zilnic, la unsprezece și jumătate, mănîncă de prînz, după care, cel tîrziu pînă la amiază, absolut invariabil, trage un pui de somn, În camera sa, În care am făcut Întuneric. Se trezește la ora două, Îi dau biberonul la și jumătate, se plimbă puțin după-masă, apoi, la cinci fix, Îi dau cina. Biberonul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la ce eram întrebat, ci mă temeam doar să nu vomit. ― De frică? ― Și de dezgust. Am abjurat și pentru asta. Ca să ies afară, să respir aer curat. Simțeam că nu mai suport. Niciodată n-am iubit mai mult lumina amiezii, la care doream să ajung cât mai repede. ― De aceea umbli acum singur printre chiparoși? ―- Se vede, din felul cum vorbești, că n-ai fost niciodată în fața inchizitorilor. Ochii lor sunt ca de gheață. Când te privesc, te pătează cu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
eretic", deoarece nu pot urî iarba care le îngroapă. ― Iubirea ta e, mai degrabă, recunoștință. ― Da, sunt recunoscător că exist și disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate că așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Eu aș zice acum "Preaiubiți frați întru viață". ― Nu s-ar spune că prețuiești sfințenia. ― N-o înțeleg, de fapt. Am socotit totdeauna că nu mă pot bizui decât pe promisiunile din viața aceasta. Uită-te la chiparoși. Când lumina amiezii îi întunecă, seamănă cu niște călugări Dar nu-mi inspiră nimic sfânt. Sau, cel mult, mă fac să-mi închipui un sfânt cu brațele pline de fructe și de iarbă parfumată de mirosurile verii ― E adevărată erezie ce spui acum
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu suferi și prost pe acela care trăiește pentru a suferi". Am trecut, chiar, printr-un moment de criză. Tocmai îmi isprăvisem penitența și ieșisem să mă plimb. Eram amețit de lumina de pe străzi. Jinduisem după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]