4,155 matches
-
de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice), semnalează dificultățile argumentării într-o discuție, dificultăți distribuite cu aceeași măsură și de partea celui care pune întrebări și de partea celui ce răspunde. Dificultățile indică limite ale raționamentului în toate formele sale aristotelice demonstrativ, dialectic, eristic -, nicidecum posibilități infinite ale sale. Reflecții
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
șanse de a fi acceptat de orice subiect al cunoașterii. Nu eleații însă inventează logica; ei au, în schimb, o intuiție clară asupra unui instrument care ar putea garanta gândirii, odată pus la punct, dobândirea adevărului; iar acest instrument este argumentarea. Logica lui Aristotel, mai târziu, așează într-un loc potrivit argumentarea, iar instrumentul care mijlocește dobândirea adevărului nu va mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
eleații însă inventează logica; ei au, în schimb, o intuiție clară asupra unui instrument care ar putea garanta gândirii, odată pus la punct, dobândirea adevărului; iar acest instrument este argumentarea. Logica lui Aristotel, mai târziu, așează într-un loc potrivit argumentarea, iar instrumentul care mijlocește dobândirea adevărului nu va mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar putea garanta gândirii, odată pus la punct, dobândirea adevărului; iar acest instrument este argumentarea. Logica lui Aristotel, mai târziu, așează într-un loc potrivit argumentarea, iar instrumentul care mijlocește dobândirea adevărului nu va mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului, este pus în dificultate, dat fiind faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă regulă a metodei intră, cumva, în conștiința filosofică a momentului: pentru unii filosofi (sofiștii), ca fapt indubitabil, pentru alții (cei care nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
după cantitate singurul criteriu care poate funcționa, deocamdată -, acoperă un spațiu "logic" și extra-logic vast, acesta din urmă fiind el însuși "logicizat": a) forme logice diferite de judecată (noțiunea și raționamentul, acesta din urmă, cu variantele sale "formale": demonstrația și argumentarea); b) entități prejudicative (predicamentele, predicabilele, postpredicamentele, transcendentalia, care, în context strict judicativ, sunt "specii" de noțiuni); c) elemente prelogice de natură psihologică, parțial "logicizate": trăiri, fapte, îndeosebi cele de tipul prejudecăților și precomprehensiunilor, modalitățile de preluare și de prelucrare "subiectivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are temei; în lucrările Organon-ului, mai cu seamă în primele două, Categoriile și Despre interpretare, Aristotel analizează elementele discursului și dintr-o perspectivă ontologică, chiar dacă țintește să construiască un instrument (organon) "logic" cu ajutorul căruia să descopere greșelile produse în argumentare, în fond, să dezvăluie erorile logice ale sofiștilor (adică "sofismele"). Tocmai pentru atingerea acestui scop, Aristotel implică în discuție conceptul adevărului, singurul criteriu în baza căruia putem decide dacă un produs al gândirii reprezintă o eroare; produsele gândirii sofistice trebuiau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de adecvare dintre lucru și cuvânt. Desigur, ceea ce Frege numește "obiect" (Gegenstand) trebuie luat ca "lucru", iar ceea ce la el apare drept "concept" (Begriff) să fie socotit aici "cuvânt". Substituțiile propuse nu trebuie argumentate, nici susținute pe alte căi decât argumentarea (demonstrarea, exemplificarea etc.). Nu iau ideile lui Frege decât în sensul unei alternative la relația de adecvare dintre lucru și cuvânt. Obiectul fregean "cade" sub un concept; faptul acesta exprimă o adecvare; potrivit filosofului german, exprimarea, în structură predicativă, a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
firesc, fiindcă tocmai într-un asemenea orizont de tematizare a cunoașterii este cu putință atât constituirea obiectuală originară, care face posibilă însăși constituirea judicativă, cât și sesizarea precarităților preluării și prelucrării judicative a "lucrurilor". Capitolul 2 Raționament (în genere) și argumentare (raționament dialectic); analitică și dialectică 2.1. Formularea problemei constituirii raționamentului și argumentării (raționamentului dialectic) pe temeiul structurii judicative originare Vom continua cercetarea privind prezența "logică" a formei S este P în alte configurații decât judecata propriu-zisă. Date fiind cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putință atât constituirea obiectuală originară, care face posibilă însăși constituirea judicativă, cât și sesizarea precarităților preluării și prelucrării judicative a "lucrurilor". Capitolul 2 Raționament (în genere) și argumentare (raționament dialectic); analitică și dialectică 2.1. Formularea problemei constituirii raționamentului și argumentării (raționamentului dialectic) pe temeiul structurii judicative originare Vom continua cercetarea privind prezența "logică" a formei S este P în alte configurații decât judecata propriu-zisă. Date fiind cele susținute până aici, am putea accepta că în absența formei logice "judecată" nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
privind prezența "logică" a formei S este P în alte configurații decât judecata propriu-zisă. Date fiind cele susținute până aici, am putea accepta că în absența formei logice "judecată" nu ar fi posibile alte forme logice: de exemplu, raționamentul și argumentarea (specie a raționamentului). Bineînțeles, nici analitica și dialectica nu ar mai fi posibile, în absența formei S este P. Drept punct de plecare pentru cercetarea modalităților prin care relația judicativă (S P) structurează alte forme logice decât judecata consider, într-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
direct al "teoriei pure a multiplicității", socotind, mai departe, că relația S P este originară ca formă pură "logică", am putea căpăta o primă imagine asupra modalității în care această relație strict formală se "multiplică" pentru a constitui raționamentul și argumentarea (ca specie a raționamentului), analitica și dialectica; iar de aici, mai departe, întregul domeniul al logicii, filosofia cu toate elementele sale, teoriile diferitelor științe, toate demersurile ideologice. Așadar, teoria în cauză poate arunca o lumină asupra fenomenului multiplicării formulei judicative
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate arunca o lumină asupra fenomenului multiplicării formulei judicative originare S P (prefer, de acum, această formulă astfel notată și termenul de multiplicare/multiplicitate pentru a desemna mișcarea acestei "forme" în sensul instituirii formei logice raționament și a speciei sale, argumentarea ș.a.m.d.). Multiplicarea despre care vorbește Husserl este o operație de sus în jos, de la eidos (eide) către obiecte determinate, de la anumite forme pure, la "interpretări" ale lor (aceste forme nefiind "simboluri", deși prin ceea ce s-a spus până
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o anumită măsură, interpretați. Desigur, termenii în cauză sunt nesaturați interpretativ, în sensul că ei sunt pregătiți astfel pentru a fi interpretați propriu-zis, devenind termeni concreți, adică termeni referențiali (generali și nevizi, cum susține Aristotel). Însăși diferența dintre raționament și argumentare ține de interpretare și de un sens pe care S și P îl primesc prin această operație. Astfel, dacă termenii sunt luați prin simpla interpretare funcțională (ca major, minor și mediu), atunci avem de-a face cu un raționament silogistic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în mai mare măsură, dacă, spre exemplu, propozițiile premise alcătuite din ei exprimă adevăruri necesare, atunci raționamentul se specifică în forma demonstrației, în vreme ce alcătuind doar propoziții al căror adevăr este plauzibil, raționamentul se specifică în forma raționamentului dialectic, numit și argumentare. Dacă, mai departe, interpretarea continuă în sensul atașării, la forma logică obținută deja (raționamentul, pur și simplu) a unor reguli de formare (construcție) a unor noi interpretări, care constituie propoziții ce devin forme logice alethice (care pot lua valoare de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de formare (construcție) a unor noi interpretări, care constituie propoziții ce devin forme logice alethice (care pot lua valoare de adevăr), căpătând astfel funcții cognitive propriu-zise, atunci multiplicarea formei raționament conduce către analitică. Dacă sunt atașate aceleași elemente interpretative la argumentare (raționamentul dialectic), mizând de la bun început pe ideea de adevăr plauzibil, este constituită dialectica. Propriul acesteia din urmă este orizontalizarea interpretării și posibilitatea, pe această bază, a întrebărilor și răspunsurilor care îngăduie noi întrebări. Ar mai fi de observat că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialectica, discipline logice fiind, au ele însele rosturi filosofice. Ideea din urmă constituie presupoziția originară a tematizării din capitolul de față (care cuprinde și trei aplicații). Discursul filosofic trebuie să participe la un "model" de instituire a interogațiilor, răspunsurilor, argumentărilor sale "bine formate" legate de problema pe care o tematizează, pentru că numai în acest fel își capătă identitatea; adică numai astfel elementele sale sunt așezate în rețele conceptuale în stare să formeze o unitate și să comunice "idei" filosofice sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forme logice mai complexe, cele care alcătuiesc, încă o dată spun, strict formal, structura discursului: a) este vorba despre raționament (raționare, termen care accentuează statutul de operație "logică", dar care rămâne, în ciuda acestui fapt, o structură discursivă, în genere) și argument (argumentare, în același sens operațional întărit, dar, cu toate acestea, rămasă o structură discursivă, așa cum s-a precizat mai devreme pentru raționare; diferența față de aceasta din urmă constând în natura unor elemente ale structurii, fapt ce particularizează raționarea sau o determină
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originară S P. Dar ele nu se substituie logicii, construcțiilor formale ale acesteia, ceea ce înseamnă că structura logică originară intră ea însăși în alcătuiri discursive mai complexe; acestea au fost numite mai sus: este vorba despre raționament (în genere) și argumentare (aceasta din urmă fiind, de fapt, o ipostază a raționamentului, anume raționament dialectic). Mai întâi vor fi ilustrate constituirile discursive complexe pe temeiul structurii logice originare pornind de la câteva reconstrucții filosofice care în mod explicit au țintit către statutul de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
câteva reconstrucții filosofice care în mod explicit au țintit către statutul de "analitică" sau "dialectică". Apoi, prin operarea unei reducții judicative a dictaturii judicativului, vor fi reconstruite sistematic înseși "condițiile de constituire" ale analiticii (și raționamentului) și ale dialecticii (și argumentării). Structurarea și restructurarea discursului (oricărui tip de discurs) prin generarea unor unități de rostire din structura logică originară S P vor fi ilustrate prin aplicațiile anunțate; interpretarea lor aceste două operații fiind răspunzătoare pentru intrarea în formă a raționamentului și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fost schițat mai sus, punând în discuție fenomenul "multiplicității" și indicând "formele" de mijloc în care se "multiplică" S P în mișcarea sa către analitică și dialectică: este vorba despre raționament, în genere, și despre una dintre speciile acestuia, argumentarea (ca raționament dialectic, în înțeles aristotelic). Mai departe încerc să răspund la aceeași întrebare, cercetând locul în care se petrece evenimentul corespunzător intrării în regim constitutiv (pentru rostire, gândire, făptuire) a formei S P: Organon-ul aristotelic, în structura căruia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aristotelice Analitica este, pentru Aristotel, disciplina formelor logice, deși Analitica primă cercetează, în mod direct, raționamentul în genere, iar Analitica secundă, demonstrația, concepută ca raționament cu premise necesar adevărate, ca "raționament științific". Dialectica ("Topica", în sistematica logicii aristotelice) este disciplina argumentării cu premise probabile, adică teoria raționamentului dialectic, cel din premise cu adevărat probabile, și a celui eristic, din premise aparent probabile (acesta din urmă fiind avut în vedere numai ca limită a celui dialectic). Analitica are sarcina de a înfățișa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unor reguli de metodologie a raționamentelor dialectice, ceea ce înseamnă că "forma" logică ce-i servește drept obiect direct nu este raționamentul (fie acesta dialectic), ci noțiunea; "dialectica", în schimb, se referă, în mod direct, la raționamentul din premise probabile, la argumentare, apoi la noțiune și, desigur, la judecată. Sinonimia (imperfectă) este susținută și de faptul că cele două "forme" logice cercetate predilect de topică sau dialectică, anume raționamentul și noțiunea, își preiau sensul de la "forma" logică judecata. Aparent, analitica și dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ivit, diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cea părelnică (doxa), nu mai este în modalitatea formală a raționamentului, ci în aceea a judecății. Revenim, cumva, la aceasta din urmă, fără a părăsi orizontul raționamentului (și, se înțelege, pe cel al argumentării). Revenind la judecată, fără a nesocoti ceea ce s-a arătat ca fiind semnificativ pentru analitică și dialectică la nivelul raționamentului, constatăm că nici nu mai putem înainta în sensul unui nou temei. Căutarea temeiului este ea însăși legitimată judicativ. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și un punct de vedere clar exprimat pe această temă: "În doctrina aristotelică, distincția capitală dintre știință și opinie fundează cele două discipline ale logicii aristotelice: analitica sau apodictica problemelor speciale, circumscrise în obiectul și metoda lor, și dialectica, disciplina argumentării prin judecăți probabile, disciplina problemelor generale, cu metode accesibile oricărui om, cercetată de Aristotel în Topică."59 Prin scoaterea la iveală a elementului a priori al logicii și prin valorificarea lui într-o ordine a reconstrucției statutului logicii, autoreferențialitatea gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]