5,033 matches
-
început să se ocupe de arsura de pe spinare. Punea cârpe albe înmuiate în apă peste cojile negre și ofta peltic în grecește. — Oh, Doamne ferește, astea nu sunt coji de sânge închegat, asteas bucăți de carne arsă. Cărbune de carne vie arsă! Lăsa feșele pe spinare și se învârtea în jurul lui vodă venind spre piept, unde în timp ce examina plaga scotea aceleași exclamații de revoltă. Gherasim reuși să prindă între degetele-i subțiri o așchie mai mare pe care, când o trase, un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
gândurile aiurea. De pe spinare grecul îi jupuia bășicile infectate, și-l implora: — Țipă, măria ta, urlă, rogu-te urlă, că dacă n-o să înnebunească înălțimea ta, o să înnebunesc eu! — Eu mi-am terminat treaba, anunță Gherasim. Nu cred că trebuie arse locurile cu fierul, a rămas doar carne vie curată, în câteva zile or să se închidă rănile și or să se usuce. Uită-te, sfinția ta, cum fac eu, ca să știi să faci și domnia ta așa ca mine, și doftorul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
gândurile alergau pe două sau chiar trei căi deodată, în timp ce ochii rămâneau deschiși fără să zărească nimic. De fapt ce ar fi putut să vadă acolo, în fundul pământului, doar licărirea aruncată de o feștilă de undeva, pentru că mirosul de seu ars i-l simțeam. Încercam să-mi urmăresc cu altă parte a minții mele gândurile care o luau razna și nu reușeam, era ceva, nu știu ce anume ce nu înțelegeam, era ca și cum mă scufundam într-o mlaștină. Psalm după psalm, când grecește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de necazul său cu percheziția, prinsese din vorbele ienicerilor care făcuseră descinderea amănunte despre torturile la care erau supuși Brâncoveanu și Ianache Văcărescu. Imaginea voievodului, țintuit în jilțul său fără spetează, cu picioarele sângerânde, cu pielea de pe spinare și piept arsă la flacără nu-i putea ieși din minte. Nu mai rămâne decât rugăciunea. Trebuie trimiși la Athos și în Sinai frați care să poruncească de la noi rugăciune neîntreruptă pentru izbăvirea lor, se pomeni patriarhul vorbind tare. Cred, Doamne! Își cerură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
este al lui... Mofturi! (nemulțumit se întrerupe) Am zis că a trecut iar în incarnațiune! (se apropie de Efimița, cu pași rari, se apleacă și îi urlă în ureche) Scoală Mițule că-i revuluție, luptă mare afară. EFIMIȚA (sare ca arsă): Ce-i ?!? LEONIDA (izbucnind în rîs): E repausul duminical, domnule! (rîd amîndoi) Strașnic tachinez! (Efimița îl pupă pe frunte) EFIMIȚA: Aferim! (ridicîndu-se) Ei? Ce e nou? LEONIDA: Bravos! Eu te-ntreb pe dumneata, nu dumneata pe mine! EFIMIȚA (fără transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
inima cît un purice să-i văd apucîndu-se de droguri. Ah, ce greu e să fii părinte!" (se smiorcăie) Să spună asta tata despre noi... BUNICUL (sever): Ce notă ai avut tu la rom`nă la bacalaureat? SONIA (sare ca arsă): Cinci. Și? Ce legătură are? BUNICUL: Are. Că nu te pricepi. Nu tatăl tău spune asta, ci un personaj al lui, (citește) profesorul Vasilescu. BUNICA: Eu nu cunosc nici un profesor Vasilescu. Eu pe el îl cunosc și o să-i arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
vaiți de zic că dă cu biciu-n tine, curge din tine cântecul jelaniei iubirii, Milică-tată, te fericesc, ai iubit-o, atâta că n-ar trebui s-o spui atât de des și cui se nimerește, la care Milică sare ca ars: el a iubit-o sincer, din inimă; păi, dacă și ea l-ar fi iubit, nu i-ar fi dat mâna, mă rog, Rafael e de părere că-i cu atât mai bine pentru el că a iubit-o fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în zori și-n amurg, Mirelo, lumina scăzând și crescând din visul ăla lânced, îmbâcsit de fum, de dincolo de gardul din plăci de beton, înălțat cu o fâșie de sârmă ghimpată: halele garajelor, cimentul cu pete și bălți de ulei ars și câinii murdari umblând printre basculante ridicate pe cricuri și cu capotele căscate, arătându-și viscerele motoarelor, și ea așteptând și amânând de pe o zi pe alta, Mirelo, oare ce o ținea în loc de nu se mișca odată să se rezolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
e în stare să se umilească până într-atât încât să se lase de fumat. Ar putea rezista la nesfârșit cu ceai de izmă și câteva felii de pâine, dar uite că fără țigări... Freca între degete, deasupra farfurioarei-scrumieră, capătul ars al unui Wincester fumat pe sfert, pătat și jilav, și parcă ar fi avut urme de ruj pe filtru. — Așa ne umplem de microbi și boli, dragostea mea. SIDA, sifilis, TBC. Să nu uităm însă că, întotdeauna, e loc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe care ea aproape că nu i-o recunoștea, o întrebă pentru ce-l caută, ce vrea, și că are de lucru, n-are timp de pierdut. Era în halatul de lucru din doc albastru, cu poalele pătate de ulei ars, și cu căciula rusească, din blană de pisică, înfundată peste urechi. Fața lui prelungă și osoasă, de cocoș și drac împielițat, se făcuse de ger și mai stacojie decât era de felul ei. Era vânăt și încruntat, cum ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu cunoscuseră din experiențe directe chipul hâd al războiului. Speriați și buimaci, sunt organizați repede sub comanda unui veteran sau ofițer cu nervii mai tari. Sapă, sparg, încearcă asemeni multora să salveze ce se mai poate salva. Duhoarea de carne arsă plutește peste tot și face pe unii dintre ei să vomite violent. Lângă o uriașă grămadă de moloz din care țâșnesc lungi limbi de flăcări, o femeie se leagănă cu mâinile împreunate pe pântec și repetă hipnotic în timp ce lacrimi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un ocol și survolează din nou drumul. Trage, dar nu prea convingător, după care se îndepărtează. Firicelul subțire de fum care marchează locul unde este răsturnată mașina se îngroașă rapid. Vântul fierbinte aduce un miros greu, de benzină și cauciuc ars. Marius aleargă la locul impactului. Un junghi în coastă îl face să respire cu greutate. Craterul exploziei se cască larg, într-o latură a șoselei. Pentru șoferul aproape decapitat de rama parbrizului nu mai poate face nimic. Printre vâlvătăile puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Peste tot se văd prezente efectele bombardamentelor. În jur, nici un obiectiv militar. Cratere proaspăt astupate, punctează grădinile și curțile oamenilor. Fațada unei case fără acoperiș este toată tăiată de urmele schijelor. Fantomatice, găurile negre ale ferestrelor se ivesc din tencuiala arsă a zidurilor asemeni găvanelor negre dintr-o hârcă. Vede fântâna, găleata pusă pe ghizdul de beton. Grădina cu araci, roșiile coapte, un măr împovărat de fructe pe care nu are cine să le mai culeagă. Modesta agoniseală a unor oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei se văd numeroase pete vineții, semnele unor lovituri. Sângeriu, perfect rotund și plasat exact între sprâncene, orificiul de intrare a unui glonț. Aplecat deasupra ei, cu pălăria dată pe ceafă, Manfred declară expert. Urme circulare de praf de pușcă ars. Arma a fost lipită pe frunte. Mai mult ca sigur că s-a folosit o surdină. Profesioniști. În acel moment, nedorită de nimeni, sună alarma aeriană. Pentru o secundă amândoi încremenesc, ca niște statui vii. Un țipăt scurt de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
încântare. Încearcă să-l strige, dar chemarea rămâne undeva în subconștient. Intră într-un tunel lung și pentru el viața se stinge atunci când întunericul se adună în fața ochilor lui. A tras din dreapta bisericii dom'sub'! Casa verde cu acoperiș parțial ars, prima fereastră de lângă burlan. Grijania mamii lui de bandit, îl nimeri pe dom' sergent, pâinea lui Dumnezeu! Darie măsoară din ochi distanța până la biserică și cei 10-15 metri până acolo i se par o distanță enormă. Dar copilul este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma lui. Înăuntru, lumina cernută zgârcit printre vitraliile strâmte cade peste câteva rânduri de bănci simple din lemn, așezate de-alungul zidurilor îngălbenite de vreme. Miroase a lumânări arse și tămâie. Darie se ridică cu greutate și sprijină copilul de perete. După o examinare rapidă își dă seama, ușurat, că nu este rănit, numai leșinat. Își scoate casca și vede cefarul găurit. Instantaneu, simte cum gura devine la fel de uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înspre ambrazura betonată. Mitraliera îl ciuruie cu o rafală lungă. Se zguduie neîncetat, cuprins parcă de fiori. O detunătură înfundată face să tacă țăcănitul prelung. Norul gros de fum se împrăștie repede, în urma lui rămâne un miros greu de carne arsă. Câțiva germani, echipați în halate albe, ies din cazemată ca să se prăbușească sub gloanțele lui Marius și ale lui Nicky. Căpitanul face semne spre înainte. Are obrajii îmbujorați. Urcă rapid stâncile ce duc către vârf, spre platou, acolo unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
E căpitanul Apostol. Picioarele sunt cioturi însângerate și de sub pielea zdrențuită se arată hidos capetele albe ale oaselor sfărâmate. Marius aleargă spre el, îl prinde în brațe. Ajutat de Iovuț, îl pune la adăpost, în spatele unui masiv bloc pietros. Din fața arsă, transformată într-o mască respingătoare, ochii de un albastru serafic se văd sticlind a moarte. Domnule căpitan...Marius vrea să-i spună ceva, dar nu poate. O gheară de fier îl strânge de gât. Salt înainte! Este vocea subofițerului Caraiman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
multe ore. Trec peste pante abrupte și văi des împădurite, cu luminișuri din loc în loc care adăpostiseră odată mici așezări omenești, dar care acum încetaseră să mai existe. Se mai văd în picioare solitare ziduri de piatră, înconjurate de rămășițe arse și înnegrite, mărturii mute despre imensa sălbăticie a războiului. Aerul păstrează încă duhoarea dulceag amară a morții. La un moment dat, trec pe lângă un fost refugiu montan, încă în stare bună, cu excepția unei porțiuni lipsă din acoperiș. În interior un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cabană, în față având o farfurie plină cu plăcinte pufoase și ceai fierbinte, îndulcit cu miere și aromat cu multe felii de lămâie. Ca o manifestare involuntară a senzației de plăcere la asemenea gânduri își trece limba uscată peste buzele arse și crăpate de sete. Zgribulit, strânge mai tare mantaua lungă în speranța că așa va simți mai puțin mușcătura frigului. Curând, tihna aceasta plăcută se va termina. Atacul nemților este inevitabil. Privește munții împăduriți din jur și șoseaua. De unde vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se ridică și continuă să alerge prin holul incendiat. Plin de oroare privește o siluetă umană cum aleargă cuprinsă de flăcări, scoțând urlete îngrozitoare. Văpăile îndârjite acoperă trupul martirizat și zdrențe carbonizate cad odată cu fășii de piele. Duhoarea de carne arsă îți întoarce mațele pe dos. Se aude pocnitura unui glonț milos și omul, după ce mai înaintează câțiva pași, cade cu fața în jos. O nouă salvă lovește clădirea, mai precis de această dată. Bucăți de mortar și tencuială cad peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ea de perete. Y a declanșat și o smucitură violentă a străbătut trupul chinuit al lui Z. Imediat, tremurul i-a încetat. S-a întors pe burtă și a gemut încetișor. Halatul îi dezvelea fesele și șoldurile. Mirosea a carne arsă. Y a spus: - Totul va fi bine. După ce a trecut criza am ajutat-o să se ridice și am depus-o pe canapea. Am pornit o conversație pe care am dorit-o cât mai sinceră, cât mai caldă. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îmi ardeau creierul. Și, în sfârșit, târziu, în epoca cinică, culminând spre amiaza vieții, accesul de stupidă demență pentru femeia mare, cu părul 1 Lancinant - sfâșietor. roș, cu ochii mici și verzi, cu nasul turtit și cărnos, cu buzele strivite, arse, cu brațele groase și dure, eșantioane ale întregii ei ființe, cu talia și șoldurile asortate în formă de liră, femeia-fe-melă și nimic altceva, femeia cu maximum de iritabilitate protoplasmatică. Aproape goală sub rochia elegantă, începea să se dezbrace de la ușă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
muntelui. Mai înspre dreapta, plopii și lucirile Târgului. Apoi dealul Boiștei, trăgănat, acoperit până aproape de vârf cu lanuri înguste ca niște velințe multicolore, și în față, departe, peste Moldova invizibilă, dunga sinilie a dealului Pașcanilor, după care începe proza întinderilor arse și a așezărilor omenești sărace și murdare. În dreapta, peste priveliștile strălucitoare, codrul albastru al Grumăzeștilor. Și spre miazăzi, triști în singurătatea înălțimilor, munții mari ai Horaiței. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă și dârză. Nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lui, cea din prizonierat. Mi-a deschis și ne-am așezat la masă. Am golit în tăcere fiecare vreo două pahare de vin, apoi a adus niște „arașpincă”, o băutură alcoolică de casă făcută de el cu chimion și zahăr ars. Apoi a început să povestească. Eu nu eram decât ochi și urechi. - În 1944 aveam douăzeci și patru de ani. Eram pe front, la Cotul Donului, unde ne-au încercuit și am căzut prozonier. Avea numai douăzeci și patru de ani! Eu la acești
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]