3,722 matches
-
Dobie din cadrul Batalionului I de parașutiști a planificat un atac în zorii zilei, dar o informație greșită care sugera că podul a fost pierdut a dus la anularea asaltului. Când informația a fost corectată și s-a luat hotărârea reluării asaltului, încă nu se luminase bine de ziua, dar liniile germane fuseseră deja alertate. Atacul britanicilor a început pe un front îngust, parașutiștii Batalionului I fiind în frunte, sprijiniți de resturile Batalionului al 3-lea și cu Batalionului al 2-lea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
au fost declanșate atacuri puternice ale mai multor „Kampfgruppes” ale Diviziei a 9-a SS Panzer dinspre este și a „Kampfgruppe von Tettau” dinspre vest. Aceste atacuri au adus germanilor doar mici câștiguri teritoriale, dar în timpul după-amiezii au urmat noi asalturi, care au dus la modificări serioase ale pozițiilor și extremele nordică și estică ale frontului. În nord, germanii au reușit pentru o scurtă vreme să îi alunge pe grănicerii scoțieni de pe poziții, dar contraatacul acestora din urmă a dus la
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
schimbe direcția de atac mai spre sud pentru a-i obliga pe britanici să părăsească malurile râului, să îi izoleze și să le taie căile de reaprovizionare. În ciuda tuturor eforturilor depuse, germanii nu au reușit să își atingă scopul, deși asalturile de infanterie și bombardamentele neîntrerupte au slăbit continuu pozițiile defensive ale britanicilor. Îmbunătățirea condițiilor meteo a permis în sfârșit RAF să execute misiuni de luptă împotriva forțelor germane care încercuiau soldații aliați. Avioanele de vânătoare Hawker Typhoon și Republic P-
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
eforturi de reaprovizionare a avioanelor decolate de pe aeroporturi din Europa continentală, dar rezultatele nu au fost mulțumitoare. Pe malul sudic al Rinului, polonezii s-au pregătit pentru o nouă încercare de traversare a fluviului. Ei au așteptat sosirea bărcilor de asalt trimise de Corpul XXX, care au sosit însă doar după miezul nopții, unele dintre acestea fără vâsle. Traversarea a început la ora 3 dimineața, polonezii fiind sprijiniți cu foc de Divizia 43 Wessex. În cele câteva ore până la ivirea zorilor
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
nopții, soldații aliați au făcut o nouă tentativă de traversare a râului. S-a hotărât ca Batalionul al 4-lea al Regimentului „Dorset” și Batalionul I de parașutiști polonezi să forțeze cursul apei la ora 22:00 folosind bărci de asalt și vehicule amfibii. Sosabowski a fost furios atunci când a aflat că a pierdut comanda nuia dintre batalioanele sale, cu atât mai mult cu cât considera planul riscant. În cele din urmă însă, a fost obligat să accepte planul britanic. Bărcile
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
vehicule amfibii. Sosabowski a fost furios atunci când a aflat că a pierdut comanda nuia dintre batalioanele sale, cu atât mai mult cu cât considera planul riscant. În cele din urmă însă, a fost obligat să accepte planul britanic. Bărcile de asalt nu au ajuns în zonă nici până la ora 1 dimineața. Ca urmare, planul a fost modificat, traversarea urmând să fie făcută doar de batalionul britanic. Un complex de factori - lipsa unor echipaje experimentate ale vehiculelor amfibii, curentul puternic și alegerea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de piloți de planoare trebuia să organizeze rutele de evacuare spre râu, iar întreaga operațiune trebuia acoperită de un baraj intens de artilerie lansat de pe pozițiile Corpului XXX. La sud de râu, evacuarea era organizată cu plute și bărci de asalt de către geniștii Diviziei a 43-a și Diviziei canadiene. Pentru ca să nu le permită germanilor să înțeleagă intențiile britanicilor, planul a fost comunicat doar seara. Pozițiile trebuiau menținute pe timpul nopții de o mână de soldați (mulți dintre ei răniți). Soldații au
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
ei și-au găsit timpul să se bărbierească. Pe la ora 21:00 s-a declanșat o ploaie puternică, ceea ce a ajutat la mascarea retragerii. După declanșarea barajului de artilerie, a început retragerea unităților spre râu. Cam jumătate dintre bărcile de asalt erau plasate mult prea departe spre vest, ceea ce a dus la încetinirea procesului de evacuare. Germanii au bombardat la rândul lor militarii aflați în retragere, ei crezând însă în mod greșit că este de fapt vorba de o misiune de
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
în considerație parașutări de noapte, două misiuni de transport în prima zi, sau un atac masiv asupra podului de la Arnhem au fost erori fundamentale. În plus, eșecul aterizărilor din zona imediat învecinată podului a anulat cel mai important avantaj al asaltului trupelor aeropurtate - factorul surpriză. La rândul lui, Frost consideră că distanța prea mare dintre zonele de parașutare și pod, precum și drumul prea lung pe care trebuiau să îl străbată parașutiștii a fost o piedică mult prea mare în calea succesului
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
A fost ajutorul comandantului Corpului de Vânători de Munte și comandantul Batalionului 3 din cadrul acestuia. A participat cu Reg. 22 Infanterie Dâmbovița la luptele de la Mărăști, căzând la datorie în fruntea companiilor 9 și 11, pe care le comanda, în timpul asaltului pornit de pe Dealul Teiului. În cartea „Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919”, Constantin Kirițescu scria: „În seara zilei de 27 iulie, aproape de miezul nopții, toate crestele erau în mâna românilor. Două companii din Regimentul 22, rătăcite de o călăuză trădătoare
Ioan Coravu () [Corola-website/Science/336742_a_338071]
-
din Regimentul 22, rătăcite de o călăuză trădătoare, sunt vârâte într-o râpă, în mijlocul unor puternice poziții dușmane bine întărite. Dar comandantul lor e căpitanul Coravu, cuceritorul satului Mărăști. El se așeză în fruntea celor două companii și pornește la asaltul dealului Teiului, cu cel dintâi val de asalt, cu câte o grenadă în fiecare mână și cu buzunarele pline. Soldații celor două companii sunt decimați de focurile încrucișate ale dușmanului. Coravu cade ciuruit de gloanțe, lăsând nepieritoare amintirea unui adevărat
Ioan Coravu () [Corola-website/Science/336742_a_338071]
-
sunt vârâte într-o râpă, în mijlocul unor puternice poziții dușmane bine întărite. Dar comandantul lor e căpitanul Coravu, cuceritorul satului Mărăști. El se așeză în fruntea celor două companii și pornește la asaltul dealului Teiului, cu cel dintâi val de asalt, cu câte o grenadă în fiecare mână și cu buzunarele pline. Soldații celor două companii sunt decimați de focurile încrucișate ale dușmanului. Coravu cade ciuruit de gloanțe, lăsând nepieritoare amintirea unui adevărat erou, fericită îmbinare de înălțător idealism, de cultură
Ioan Coravu () [Corola-website/Science/336742_a_338071]
-
Aceasta era o fâșie îngustă de pământ ferm de formă triunghiulară cu baza de numai câteva sute de metri lățime de-a lungul drumului rutier Maldegem-Aardenburg și cu vârful la cam 5 km, lângă satul Moershoofd . A fost organizat un asalt pe două coloane. Brigada a 7-a a Diviziei a 7-a canadiene a declanșat atacul inițial peste Canalul Leopold, în timp ce Brigada a 9-a a organizat un atac amfibiu pe flancul nordic al pungii. Atacul celor două coloane a
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
a fost cucerită o porțiune din șoseaua Aardenburg. Brigada a 9-a canadiană a organizat o operațiune amfibie cu militarii îmbarcați pe transportoare pe pneuri „Terrapin” și vehicule de debarcare șenilate „Buffalo”, conduse de geniștii Regimentului al 5-lea de asalt britanic. Planul operațiunii prevedea traversarea golfului Braakman și debarcarea în apropiere de satul Hoofdplaat, în spatele pungii inamice. Aceasta ar fi pus presiune asupra germanilor pe două direcții simultan. În ciuda manevrării dificile a vehiculelor prin canale și a unei întârzieri de
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
Occidental ca să ajungă în spatele liniilor germane de pe Canalul Beveland. Prin această mișcare, puternicele poziții defensive germane au fost ocolite, iar Brigada a 6-a de infanterie canadiană a avut posibilitatea declanșării unui atac frontal după traversarea canalului cu bărci de asalt. Geniștii au reușit la rândul lor să construiască rapid un pod peste canal. După spargerea frontului de pe canal, întreaga apărare germană s-a prăbușit, iar peninsula Zuid-Beveland a fost curățată. A treia fază a bătăliei de pe râul Scheldt / Escaut s-
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
bătăliei, doar Insula Walcheren de la vărsarea Scheldtului mai se afla sub controlul german. Apărarea germană era extrem de puternică: baterii de coastă puternice pe malurile de sud și vest apărau atât insula cât și estuarul, iar litoralul fusese fortificat corespunzător împotriva asalturilor amfibii. În plus, în jurul orașului Vlissingen fusese construit un perimetru defensiv, care asigura apărarea instalațiilor portuare în cazul în care aliații ar fi reușit să debarce la Walcheren. Singura cale de acces posibilă era Sloedam, un dig rutier îngust, echivalentul
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
unui drum cu două benzi de circulație. Pentru ca situația să fie și mai dificilă, câmpiile care mărgineau acest drum erau saturate cu apă sărată - suficient de multă pentru ca să împiedice înaintarea infanteriei, dar insuficient de multă pentru ca să permită folosirea bărcilor de asalt. Pentru distrugerea liniilor de apărare germane, digurile insulei au fost bombardate de avioanele RAF în mai multe rânduri. Au fost executate raiduri pe 3 octombrie la Westkapelle (având ca rezultat printre altele uciderea a 180 de civili), pe 7 octombrie
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
09:00, batalionul al 3-lea a făcut joncțiunea cu elementele germane care ocupau deja podurile. Compania olandeză din sudul orașului a reușit să rămână pe poziții până în după amiaza zilei de 10 mai. Pozițiile lor au fost luate cu asalt de nou sosita Compania a 10-a aeropurtată, al cărei atac era sprijinit de focul mortierelor. Olandezii au continuat lupta până când au rămas fără muniție și au fost obligați să capituleze. Trupele olandeze din nordul orașului au fost alarmate de
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
timp, cele două vehicule blindate M39 Pantserwagen au încercat să se apropie de pod. Germanii au răspuns cu tiruri antitanc puternice, reușind să avarieze una dintre vehiculele blindate. Deși echipajul acesteia a reușit să îl retragă de pe câmpul de luptă, asaltul olandezilor a pierdut un sprijin important. Cea de-a doua mașină a rămas la o distanță sigură și nu a prezentat în schimb nicio amenințare pentru germanii care ocupau clădirea asigurărilor. După ce comandantul companiei de mortiere a reușit să îl
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
nu a prezentat în schimb nicio amenințare pentru germanii care ocupau clădirea asigurărilor. După ce comandantul companiei de mortiere a reușit să îl convingă pe Scharroo că piesele de artilerie nu sunt capabile să lovească în mod eficient o clădire înaltă, asaltul de pe partea estică a capului de pod a fost anulat. Un pluton cu efective complete de infanteriști marini a înaintat din partea de nord-vest de-a lungul Nieuwe Maas și a ajuns la promotoriul de nord fără să întâmpine vreo opoziție
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
Rezervele de muniție le erau aproape epuizate, jumătate dintre ei erau răniți, iar restul erau epuizați. Numai că, mai înainte ca ei să cedeze, infanteriștii marini olandezi au dispărut din zonă. Pentru comandanții olandezi a devenit evident că, după eșecul asalturilor împotriva podurilor, tot ceea ce mai puteau face era să organizeze o apărare eficientă a malului de nord. Pentru acest scop au fost plasate de-a lungul râului șapte companii de infanterie. Pentru împiedicarea traversării podurilor, olandezii au plasat trei tunuri
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
sarcina să asigure baraje de artilerie împotriva tentativelor de înaintare a germanilor pe cele două promotorii. În acest timp, blindatele germane au sosit la periferia sudică a Rotterdamului. Generalul Rudolf Schmidt—comandantul XXXIX "Armeekorps"—nu era dornic să lanseze un asalt blindat peste podurile din partea de nord. El primise rapoarte atât cu privire la amplasarea artileriei antitanc olandeze cât și cu privire la prezența mortierelor. Pierderile suferite de tanchiști la Dordrecht și în timpul încercării traversare de la Barendrecht—unde patru blindate fuseseră distruse de olandezi cu
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
a compensa scăderea în înălțime șanțurile au fost adâncite, infanteria atacatoare fiind supusă focului de sus, inclusiv focului de anfiladă executat din bastioane. În exteriorul șanțului era prevăzut un glacis pentru deflectarea ghiulelelor trase spre baza bastioanelor și pentru încetinirea asaltului infanteriei. Pentru a proteja curtina de focul direct al artileriei s-au adăugat structuri înaintate: raveline, tenaille, fortificații cu coarne sau în formă de coroană, sau chiar forturi separate. Toate acestea erau din pământ, placat cu palisade sau zidărie din
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
Vauban, în slujba lui Ludovic al XIV-lea au dus logica acestor fortificații la extrem. Fortificațiile bastionare au influențat forma orașelor din Renaștere, apărând conceptul de "oraș ideal". În strategiile militare ale secolului al XV-lea, la apariția tunurilor de asalt răspunsul inginerilor militari a fost mascarea zidurilor prin taluzuri de pământ situate în fața șanțurilor, ca să nu poată fi lovite de focul direct, și acoperirea lor cu pământ, ca să nu poată fi distruse de al mortierelor. Șanțurile erau necesare, deoarece prin
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
tunurilor de pe ziduri, tot fără să ofere adăpost atacatorilor. Următoarea schimbare a fost trecerea la defensiva activă în locul celei pasive. Dacă atacatorul reușea să cucerească șanțul și taluzul din fața lui și să instaleze pe taluz tunuri zidul devenea vulnerabil la asalt. Forma șanțurilor a fost optimizată pentru a se putea executa foc de anfiladă de-a lungul lor, iar tunurile care executau acest foc trebuiau să fie protejate. Aplicarea acestor idei se poate vedea în fortificații ca cea de la Sarzana, în
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]