6,287 matches
-
altă realitate, la care are acces doar prozatorul grafic ce convoacă puterile realismului magic. Capacitatea lui Pratt de a jongla cu genurile narative este uluitoare. Rețeta lui Pratt se află la jumătatea drumului dintre scenariul hollywoodian clasic și reforma „noului cinema”. Atent la reflecția asupra textului, el nu uită că aventura este ceea ce îl atrage pe cititor. Pratt este mai aproape de Truffaut, cel din Sirena de pe Mississipi, decât de rigurosul Godard. În vinele sale curge un sânge poematic ce are temeritatea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
coada ochiului la Augusta. Își privește mereu ceasul. Probabil, nu știe cum să-mi explice de ce pleacă de-acasă. Sânt curios ce motiv va invoca azi. Că se duce la coafor? Imposibil. L-a folosit ieri. Că se duce la cinema? Nici asta. Se teme că o pot întreba subiectul filmului și n-are fantezie. Se pare că s-a hotărât. Pleacă fără să-mi spună nimic. E mai bine așa. Constat că nici măcar nu sânt gelos. O observ ca pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și reaua dispoziție care i se arată alteori; năvala oamenilor spre restaurantele de lux, satisfacția lor de a se afla acolo și de a sta cât mai mult în ele; afluența dezordonată cu care fac coadă, în fiecare zi, la cinema, cu care umplu toate sălile de spectacol și chiar dancingurile, afluența care se întinde ca o revărsare de apă dezlănțuită în toate locurile publice; darea înapoi dinaintea oricărei atingeri, dorința de căldură umană care împinge totuși oamenii unii spre alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și-o cumpărase. Bărbatul care prezenta loțiunea de bărbierit Yardley părea stăpân pe sine și bogat. Iată cum îl putea ajuta pe el revista. Voia să arate exact ca bărbații aceia. Când Fortuna te împinge în jos, du-te la cinema și profită cât mai mult de viață. Ignatius era gata să-și spună aceste cuvinte, dar își aminti că mergea la cinematograf aproape seară de seară, indiferent în ce parte îl împingea Fortuna. Ședea concentrat în întunericul sălii Prytania, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vorbește mama lui cu cineva. Agentul de stradă Mancuso tocmai spunea ceva când trecură pe sub fereastra lui și o voce răgușită de femeie adăugă: — După mine, suntem în siguranță, Irene. Luminile nu-s aprinse. Trebe să se fi dus la cinema. Ignatius își îmbrăcă pardesiul și alergă prin hol la intrarea din față, pe când ei deschideau ușa de la bucătărie. Coborî treptele și văzu automobilul alb al agentului Mancuso parcat în fața casei. Aplecându-se cu mare efort, Ignatius își înfipse un deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mâncat. — Mă tem că va trebui să rămână pe spezele firmei. Sau ale garajului, cum vrei să-i spui. Maică-mea, care e un fel de Miss Marple, a descoperit ieri-seară la mine în buzunare cotoarele mai multor bilete de cinema și azi nu mi-a mai dat decât bani pentru transport. — Chem poliția! — O, Doamne! — Plătește-mi! Plătește-mi sau mă adresez justiției! Bătrânul apucă furculița și puse iute cei doi dinți ruginiți în dreptul gâtului lui Ignatius. — Îmi găurești fularul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mica Debbie Reynolds. — I-așa de drăgălașă, spuse doamna Reilly. Îți place și ție, Claude? — Cine să-mi placă? întrebă domnul Robichaux. — Micuța Debra Reynolds, îi răspunse doamna Reilly. — Mă tem că nu știu cine e. Nu prea mă duc des la cinema. — E o scumpete, spuse Santa. Foarte micuță! Ai văzut filmul ăla drăguț unde-l joacă pe Timmy, Irene? — Nu-i filmu’ ăla-n care a orbit? Nu, fetițo. Cred că te gândești la alt film. — A! Știu acu’ la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dat adăpost. Din multe puncte de vedere sunt niște chiriașe admirabile. Îmi păzesc casa mai bine decât ar putea s-o facă un câine de gardă. Au o sumedenie de bani pe care îi capătă de la o actriță bătrână de cinema. — Serios? întrebă cu interes Ignatius. Poate m-am grăbit cerând să fie date afară. Mișcările politice sunt nevoite să accepte bani din orice sursă. Fetele astea au neîndoielnic un farmec întunecat de blugii și cizmele pe care le poartă. Privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
a spus și ție? — Nu. — Minți. — Nu mi-a spus, Jack. — Iisuse. Limuzina gonea prin noapte. Watson se uita pe fereastră, respirând greu. Clinica era pustie, la ora aceea. Fred Robbins, treizeci și cinci de ani și frumos ca un star de cinema, îl aștepta pe Watson împreună cu doi doctori mai tineri, într-o cameră de examinare mare. Robbins pregătise cutii luminate, cu radiografii, electroforeză și rezultate RMN. Watson se lăsă greu pe un scaun. Le făcu semn bărbaților mai tineri. Voi puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la rîndul lui o mașină de scris din banii dați de mama lui pentru un palton. Franz Weyergraf fondase o editură, crease o revistă, ținuse conferințe, condusese mai multe librării, acceptase să fie membru În juriul Oficiului catolic internațional de cinema la festivalurile de categoria A: Veneția, Cannes, San Sebastián. Fusese, avant la lettre și Înainte ca această ocupație să fie la modă, ceea ce se numește astăzi, cu respect, „un mic editor“. CÎnd era tînăr, Îi tradusese din engleză pe Emily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Lionel. Lionel nu știa că François avusese o aventură cu Catriona la Londra, și nici că se mai culcaseră Împreună de vreo trei-patru ori la Paris, Întîlnindu-se În baruri de hotel așa cum alții se Întîlnesc pentru a se duce la cinema. Iarna trecută se plimbau Între Bursă și Operă și, Înainte de a Închiria o cameră la Ambasador-Concorde, Catriona Îi spusese pe stradă, cu adorabilul ei accent, exact cum ar fi cerut cuiva care se duce la cumpărături să-i aducă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o țară mai mică, dar Într-un oraș mai mare. Urma să intru „Într-a șasea latină“ la un colegiu ținut de iezuiți unde, Îmi spusese tata ca să mă liniștească, exista nu doar o biserică, ci și o sală de cinema cu balcon și cu un ecran lat de zece metri. Viitorii mei profesori bruxelezi aveau să vadă că le sosește un cinefil experimentat. Am fost mai puțin surprins descoperind New York-ul În 1962 decît Bruxelles la Începutul anilor ‘50. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
oamenii l-au rugat pe tata să povestească filmul și nimeni nu a părut dezamăgit. Unii proprietari de sală veneau să se plîngă de concurența neloială a cinebusului: „Popa la biserică, Învățătorul În clasă și proprietarul În sala lui de cinema!“. La Bruxelles, ședințele aveau uneori loc În săli de cinema adevărate, cu loji și balcoane, săli În care știam că tata va solicita să Încerce microfonul Înainte de sosirea publicului. Dacă organizatorii erau ei Înșiși tați de familie, se gîndeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nimeni nu a părut dezamăgit. Unii proprietari de sală veneau să se plîngă de concurența neloială a cinebusului: „Popa la biserică, Învățătorul În clasă și proprietarul În sala lui de cinema!“. La Bruxelles, ședințele aveau uneori loc În săli de cinema adevărate, cu loji și balcoane, săli În care știam că tata va solicita să Încerce microfonul Înainte de sosirea publicului. Dacă organizatorii erau ei Înșiși tați de familie, se gîndeau să-mi ofere ciocolată la gheață sau o punguță cu bomboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
CÎnd reîncepea proiecția, era la fel de plăcut ca atunci cînd te bagi iarăși În pat pentru un ceas după ce ți-ai dat seama că te-ai trezit prea devreme. Într-un astfel de club parohial am plîns pentru prima oară la cinema, cînd am văzut cum temnicerul Îi tăia pletele Ioanei d’Arc În filmul lui Dreyer. Pentru a impulsiona dezbaterea, tata a Început să explice că filmul fusese turnat În ordine cronologică și că, În momentul În care trebuise să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Weyergraf, romancier, eseist, critic literar reputat, este, de asemenea, la fel ca noi toți care ne aflăm aici În această seară și, Îndrăznesc să spun, mai mult ca noi toți, un pasionat după cinematograf. Este corespondentul unei reviste italiene de cinema, Rivista del Cinematografo. Era membru În juriul O.C.I.C. la recentul festival de la San Sebastián, și tocmai am aflat că va fi membru al juriului și la viitoarele festivaluri de la Cannes și de la Veneția. Colaborează la Ecclesia, celebra revistă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
descurc rapid ca să notez numele tehnicienilor de pe generic („mulțumește-te cu operatorul“, Îmi spunea el) și nu izbuteam să recitesc ce scrisesem („trebuie să recitești ce ai scris imediat, de cum se aprinde lumina“). N-am mai plecat de atunci la cinema fără să-mi strecor În buzunar cîteva fișe din carton alb lucios. E un obicei cu care am rămas. Chiar dacă tata mai văzuse filmul de douăsprezece sau de cincisprezece ori, ținea să-l revadă odată cu spectatorii cu care urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Ar fi trebuit un curaj pe măsura aceluia al prizonierilor care pot să tacă, supuși fiind la tortură. Mergeam la liturghie pentru că nu aveam de ales. Părinții mei nu mi-au spus niciodată: „Preferi să mergi la liturghie sau la cinema?“. Tata trăia Închis În visul lui, Într-un univers În care toate faptele lui trebuiau să fie răscumpărate de suferințele lui Hristos care murise odinioară pentru mîntuirea lui: „Dumnezeu a răscumpărat trupul bicisnic“, a scris el În legătură cu nici mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
eram obișnuit cu vizitele medicale la școală. Nu la școala doamnei Marie-Isaure aș fi putut vedea așa ceva. Acum aveam unsprezece ani și locuiam Într-un oraș care avea aeroport internațional și număra mai mult de o sută de săli de cinema, un oraș care era capitala unei țări. Alături de colegiul din Bruxelles, școala mea de la Avignon părea coliba unui cioban. Am fost puși să suflăm În niște baloane, am fost duși la măsurat Înălțimea, mi-au vîrÎt un fel de microscop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
am pus-o să-mi promită că nu mă va mai duce În vecii vecilor. Ce voiam eu era să fiu lăsat În pace În odaia mea, cu toate lucrurile mele. Trebuia să-mi pregătesc viața de adult. Afișele de cinema Îmi ofereau un tablou succint, dar promițător, al existenței care mă aștepta, barurile, femeile, mașinile decapotabile puternice, socotelile de Încheiat, nopțile vrăjite. Dacă părinții mei nu voiau să devin un tip cumsecade, mereu de acord cu ce i se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
al unei clădiri de pe bulevardul Raspail, unde toată lumea, cu siguranță, fusese deja la liturghia de dimineață. Puneam la pick-up Missa solemnis a lui Mozart, crezînd că astfel voi atenua gravitatea păcatului meu iminent. De ce nu existau liturghii permanente, ca la cinema? De ce nu i-aș propune lui Rossellini să vină cu mine la liturghie? Să mergi la liturghie cu Rossellini ar fi un adevărat eveniment pentru un băiat al cărui tată prezentase Paisà și Stromboli În atîtea cinecluburi. Un volum din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mele cu Ana Augustina, care nu era mai puțin catolică decît mine, am hotărît de comun acord să părăsim biserica În care intraserăm aproape mașinal Într-o duminică dimineață, În același mod În care ne consultam În Întunericul sălilor de cinema ca să știm dacă celălalt era de acord să plece Înainte de sfîrșitul filmului. La Capri, am primit o scrisoare de la tata, care Își arăta În cuvinte voalate dezaprobarea pentru felul meu de a trăi departe de familia mea, iar asupra acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să filmez blestemata aia de rotondă din toate unghiurile. Auzeam rîsul Marysei care Îi ajuta pe responsabilii cu excursia să pregătească picnicul. Mama explica mereu cui voia s-o audă că fiul ei avea să intre la o școală de cinema la Paris. Vizitarea rotondei urma să aibă loc după prînz, dar eu știam deja că va fi prea Întuneric ca să mai pot filma. Mi-ar fi plăcut să fac cîteva prim-planuri cu Maryse pe un fundal de coline cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de a-mi turna filmul de sfîrșit de an cu toate mijloacele tehnice puse la dispoziția elevilor! Părinții mei s-au Întrebat dacă mă puteau trimite fără alte discuții În Orașul-Lumină, un nume potrivit pentru cineva care voia să facă cinema, zisese tata, căruia Îi răspunsesem că aș fi preferat să studiez În Orașul-Méliès, ceea ce nu i-a Împiedicat pe părinții mei să considere că era de neconceput să mă lase să trăiesc singur la Paris la vîrsta mea. Mă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
angajam să-l cîștig fără efort. Tata mi-a dat dreptate. Nu a pus nici o clipă la Îndoială capacitățile mele. Mi-a cerut totuși să mă Înscriu și la niște cursuri universitare: „Închipuie-ți că Într-o zi renunți la cinema. - Dar e ca și cum aș spune că renunț să mai am mîini și ochi“. A trebuit să cad de acord că eram totuși prea tînăr și că un an de studii universitare mi-ar permite să mă maturizez și să dovedesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]