7,252 matches
-
de lirică românească, apărută în Iugoslavia, la Split, în 1973). Pentru versurile cuprinse în culegerea Ochii și ploile (1972) i-a fost decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov . Câțiva ani mai târziu, același premiu încununează florilegiul Euridice (1976), remarcat de cronicari ca un reviriment în producția literară a poetului. Din acest moment ambianța devine predominant solară, iar modalitățile stilistice predilecte sugerează unele reminiscențe parnasiene. Poemele maturității poetice sunt totuși străbătute de neliniști apăsătoare („stau într-o colivie cu pereți nevăzuți”), de
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
1935), urmate de o ediție definitivă, Versuri (1938); li se adaugă două volume în care proza fantastică se alătură celei poematice: Jupânul care făcea aur (1930) și Focurile primăverii și flăcări de toamnă (1935). Rafinat colecționar de artă, grafician și cronicar plastic, a fost mult timp (1928-1946) inspector, apoi inspector general în Ministerul Artelor. În 1933 Academia Română îl cooptează ca membru corespondent. I s-a decernat, în 1965, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române. Angajat în campania inovatoare dusă de Ion Vinea
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
informația este într-adevăr copleșitoare, s-ar spune „excepțională” (Mircea Mancaș), M. nu-și propune însă nici un fel de sinteză ori ierarhizare a acesteia, după cum evită orice discuție ori polemică în planul ideilor teoretice, mulțumindu-se exclusiv cu rolul de cronicar. „Oameni și întâmplări”, „portrete, mărturii, profiluri” ale unor personalități din teatru, literatură și arte, configurate între anecdotică și memorialistică, sunt consemnate în Actorul de la miezul nopții (1974), precum și în ultima sa carte, Între viață și teatru (1985), cu un titlu
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
este respinsă în 1970, în urma referatelor nefavorabile ale lui Liviu Rusu și Al. Dima. Susținută din nou în 1974, datorită intervenției favorabile a lui Al. Piru, prorector al Universității din București, teza este, în fine, admisă. Manifestată precoce, vocația de cronicar literar a lui M. se exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în „Viața românească” din iulie 1961; scrie apoi la „Contemporanul”, unde G. Ivașcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susțină
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
exercită constant vreme de trei decenii (1962-1992). Debutul survine în „Viața românească” din iulie 1961; scrie apoi la „Contemporanul”, unde G. Ivașcu îi oferă cronica literară în primăvara lui 1962. Va continua s-o susțină până în 1972, când este titularizat cronicar la „România literară” de același G. Ivașcu - omul providențial al biografiei profesionale a lui M. Colaborarea săptămânală timp de douăzeci de ani la „România literară” s-a impus drept una dintre instituțiile criticii literare românești. Reperele sale valorice uzuale au
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
săptămânală timp de douăzeci de ani la „România literară” s-a impus drept una dintre instituțiile criticii literare românești. Reperele sale valorice uzuale au contribuit decisiv la conturarea canonului epocii, în răspăr cu ierarhiile oficiale. După încetarea activității lui de cronicar literar, critica de direcție și-a pierdut - probabil ireversibil - prestigiul. Pentru o istorie a gustului și a instituției literare în comunism, comentariile sale săptămânale constituie documente de neînlocuit. Din 1990 M. devine directorul revistei care l-a consacrat, „România literară
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
care îl și comentează în câteva pagini strălucite) i-au dat gustul pentru a pune, cum se zice, lumea în paradox și a dezlega paradoxul ideilor comune. Eliberat de obligația de a justifica estetic opera (operație ce rămâne în seama cronicarului literar), eseistul caută în operele pe care le citește și, mai ales, le recitește, temele sale. Ele acoperă un spațiu întins de probleme, de la discursul îndrăgostit al Marianei Alcoforado la discursul epic neîncheiat al Sufletelor moarte. Mi-au plăcut enorm
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
1892; Păsările noastre și legendele lor, București, 1895; Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, București, 1895; Sărbătorile la români, I-III, București, 1898-1901; ed. I-II, îngr. și introd. Iordan Datcu, București, 1994; Portretul lui Miron Costin, mare logofăt și cronicar al Moldovei, București, 1900; Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor, București, 1903; Legendele Maicii Domnului, București, 1904; Scrisori către Artur Gorovei, îngr. și introd. Maria Luiza Ungureanu, București, 1970; Simion Florea Marian și corespondenții săi, îngr. Eugen Dimitriu și
MARIAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288024_a_289353]
-
referitoare la specii folclorice precum balada, colinda, cântecul bătrânesc ori la specificul unor zone și obiceiuri. În 1979 a apărut Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, lucrare de referință în domeniu, care cuprinde 1311 articole privitoare la autori, traducători, cronicari, copiști, folcloriști, specii folclorice, opere anonime, reviste și ziare, societăți literare. Este vorba de cea dintâi sinteză de amploare pentru perioada respectivă, cu o structură riguroasă, cu informații exacte și, de multe ori, ignorate până la data publicării ei. Specificul literar
INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMANA „ALEXANDRU PHILIPPIDE”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287559_a_288888]
-
Cruce, 1903, Triumful Crucei, 1904) sunt un amestec de informație istorică brută (dar suspectă sub aspectul autenticității) și de literaturizare neîndemânatică. Pretențioasa încercare dramatică Legionarii Crucei (1904), „tragedie constantiniană”, nu este altceva decât o plicticoasă însăilare de însemnări de lectură. Cronicar literar activ, I.-C. a scris mult și despre cele mai variate subiecte. Câteva dintre articolele publicate în „Românul literar” le-a strâns în broșura Note (1905). Critica lui este însă mai întotdeauna pătimașă, nedreaptă. Dorința de a fi original
IONESCU-CAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287588_a_288917]
-
1888 până în 1895), „Familia”, „Timpul”, „Românul literar”, „L’Indépendance roumaine”, „Revista de istorie, arheologie și filologie”, „Lumea ilustrată”, „Literatură și artă română”, „Epoca”, „Constituționalul”, „România ilustrată”, „Revista ideei”, „Ilustrațiunea română”, „Conservatorul”, „Munca literară și științifică” ș.a. I.-G. este un cronicar afabil, care își transmite impresiile într-un comentariu vioi, de o eleganță ușor convențională, fără a excela prin idei și judecăți de valoare. E întotdeauna bine informat, știe să facă trimiteri la cultura europeană, îndeosebi la cea franceză, și să
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
franceză, și să așeze astfel într-o lumină favorabilă și evoluția culturii românești. Ca și maeștrii săi, A.I. Odobescu și B.P. Hasdeu, prețuiește literatura populară, susține campania pentru culegerea și valorizarea ei, apreciază virtuțile modelului folcloric pentru literatura cultă. În calitate de cronicar dramatic, se arată deopotrivă preocupat de repertoriu, de interpretarea actoricească sau de gustul spectatorului, dar, folosind drept criteriu realismul, verosimilitatea, găsește o acoperire insuficientă pentru glosele lui, adesea mult prea binevoitoare, prea generoase. Când scrie el însuși teatru, I.-G
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
vacanțele petrecute în țară ori peste hotare. SCRIERI: Ludovic XIV și Constantin Brâncoveanu, București, 1884; Elementul pitoresc în cronicile române, București, 1885; Entuziasmul în trecuta generațiune, București, 1888; Manual de poetică română, București, 1888; ed. 2, București, 1894; Geografia în cronicarii români, București, 1889; Călătoriile lui Carol XII, regele Suediei, prin Țara Românească, București, 1890; Bucureștii în timpul revoluțiunii franceze, București, 1891; Cum vorbim, București, 1891; Din istoria fanarioților, București, 1891; Ciuma și holera după zaveră, București, 1893; Încercare asupra istoriei științelor
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
nu ezită să-i confirme și el valoarea. Valorizări similare fac Alexandru Paleologu și Gheorghe Grigurcu. Cu aceste excepții (la care se adaugă aprecierile de același palier valoric ale unor interpreți tineri, precum Lucia Cifor), despre cărțile următoare scriu rar cronicari de autoritate. I. este un poet al sacrului. Ștefan Aug. Doinaș folosește sintagma „poet al entuziasmului”, pe care o vor prelua și alți comentatori. De la primul volum, universul liric se constituie ca rezultat al unei transsubstanțieri și (prin aceasta) al
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
sălbatică năvală de umbre ereditare”. În timpul celui de-al doilea război mondial poetul s-a aflat la Moscova în calitate de corespondent militar al ziarului „Moldova socialistă”, unde a publicat numeroase poezii și articole cu mesaj antirăzboinic. În perioada postbelică devine un „cronicar” al evenimentelor din trecut și prezent, cultivând o poezie suprasaturată de așa-zisul element social imediat, poezie care răspunde comenzii politice a regimului și e dominată de compuneri teziste. Acestei maniere îi aparțin volumele Glasul patriei (1946), În avangardă (1951
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
În 1928 traduce în franceză (în colaborare cu René Jolivet) piesa lui Victor Eftimiu Fantomă celei care va veni, în vederea reprezentării ei, pe scena unui teatru parizian. Întors în țară, isi efectuează stagiul militar (1927-1928), lucrând totodată că redactor și cronicar plastic la „Rampă” și scriind pentru „Vremea” cronică dramatică (pe care o va susține două decenii). E prezent, și sub diverse pseudonime (Vivian Bell, Don Juan, Don Jose, Don X), în numeroase periodice: „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Ultimă oră
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
tensiune, București, 1958 (în colaborare cu M. Bănescu). Repere bibliografice: Rep., De vorbă cu Ionel Jianu și Al. Bilciurescu despre „Cavalerii verticali”, RP, 1931, 41; Pompiliu Constantinescu, „Cavalerii verticali”, VRA, 1932, 221; Mircea Handoca, Ionel Jianu. Critic de artă și cronicar teatral, RITL, 1988, 3-4; Un om, o viață, un destin : Ionel Jianu și opera lui, îngr. Ion Manea, Gabriela Carp, Lionel Scantéyé, Silvia Cinca, Paris-Los Angeles, 1990; ed. București, 1991; Românii, passim; Mircea Popa, Ionel Jianu, eseist, RL, 2003, 38
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
s-a manifestat pregnant în timpul luptelor pentru ocuparea scaunului episcopal din Boemia, atunci când principii au preferat să vadă în respectiva demnitate clerici germani. Cu toate acestea, realitatea este mult prea complexă pentru a putea fi explicată exclusiv prin prisma naționalului - cronicarii au salutat, când au găsit de cuviință, prezența unor clerici germani în Biserica din Cehia, în pofida faptului că erau străini. În timpul episcopatului lui Gebhard-Jaromír (1068-1090), de exemplu, paroh al capitulului de la Praga, a fost germanul Marcus (1086-1098), căruia Cosma de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a așternuturilor decente (ungurii dormind pe pământul gol), lipsa copacilor, bucatele preparate murdar, poporul nerăbdător, răutăcios și perfid, setea de lux a aristocraților, lipsa de dreptate, credința superficială și distanțele imense 18. În pofida faptului că epoca invaziilor era demult apusă, cronicarii din secolul XII, Cosma de Praga și Gallus Anonymus din Polonia (autori ai celor mai importante surse pentru studierea istoriei Poloniei și Cehiei, din cele mai vechi timpuri până în veacul lor), reactualizau, în explicarea situațiilor conflictuale cu ungurii, clișeul despre
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Anonymus din Polonia (autori ai celor mai importante surse pentru studierea istoriei Poloniei și Cehiei, din cele mai vechi timpuri până în veacul lor), reactualizau, în explicarea situațiilor conflictuale cu ungurii, clișeul despre cruzimea lor nativă, însă trebuie spus că ambii cronicari se pronunțau totuși în termeni pertinenți despre acest popor. Cosma de Praga regreta, bunăoară, ciocnirea ungaro-cehă din anul 1116 și aducea maghiarilor elogii pentru bogățiile de care dispun și echipamentului militar excelent, încât pot să lupte cu • În bilanțul mișcării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fie desconsiderați, cehii erau numiți furibunzi, bețivi și îngâmfați, iar pecenegii - insignifianți și foarte răuvoitori 21. Imaginea germanilor și cehilor în ochii polonezilor și a celor din urmă în scrierile imperiale și boeme a oscilat în funcție de timpuri și de interese. Cronicarul saxon Thietmar de Merseburg (975 sau 977-1018) și-a arătat antipatia față de stăpânitorul piast Bolesław I cel Viteaz (principe între anii 992-1125 și rege în ultimul an al domniei), implicit față de poloni. Gallus Anonymus, la rândul său, a glorificat victoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
im Mittelalter, Hrsg. von H. Beumann und W. Schrüder (Nationes. Historische und philologische Untersuchungen zur Entstehung der europäischen Nationen im Mittelalter. Band 3), Sigmaringen, 1980, p. 61 (nota 165). • H. Fritze, op. cit., p. 219-220. de principele Spytihněv I (1055-1060)27. Cronicarul își bătea joc de germani, pe care îi considera foarte grași, puțin obișnuiți cu mersul pe jos și nu prea perspicaci 28. Nemulțumit de consacrarea unui german în calitate de episcop pe timpul lui Vratislav al II-lea/I (principe între anii 1061-1085
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lor forțată și persecuțiile sângeroase s-au declanșat odată cu răspândirea spiritului de cruciadă și cu deplasarea cruciaților pe teritoriul țării în primăvara anului 1096. Nu este mai puțin adevărat că importanți clerici cehi ai vremii n-au încuviințat măsurile antievreiești. Cronicarul Cosma de Praga dezaproba atât creștinarea prin constrângere a evreilor, cât și sechestrarea avutului lor, din ordinul principelui, în urma răspândirii zvonului precum că proscrișii aveau de gând să se refugieze în Polonia și Ungaria, ducând încolo imense bogății. Cehii susțineau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
legile lui Coloman I (1095-1114) rezultă că era considerat ungur oricine s-a născut sau locuia în regat și era obedient suveranului, indiferent de limba pe care o vorbea sau de originea etnică. În baza acestei concepții, împărtășită și de Cronicarul Anonim, a fost stimulată integrarea reprezentanților altor culte și etnii în societate - se știe, de exemplu, că în legile emise de regele Ladislau I (10771095) musulmanii convertiți la creștinism nu aveau voie să revină la vechea credință. O nouă concepție
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
că în legile emise de regele Ladislau I (10771095) musulmanii convertiți la creștinism nu aveau voie să revină la vechea credință. O nouă concepție, de care cercetarea specializată leagă formarea națiunii ungare medievale, a fost formulată în secolul XIII de cronicarul Simon de Kézai. Cărturarul considera că unguri adevărați, pura... Hungaria, erau descendenții celor 108 neamuri vechi care proveneau de la strămoșii legendari, Hunor și Magor, au avut o mamă și un tată comun și au participat la ocuparea noii patrii, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]