18,606 matches
-
Zen devine rapid un cuvânt indecent, sectarist, pentru o ureche discriminatorie, ceea ce e în bună măsură, deși superficial - justificat. (Spun „superficial“pentru că purul Zen o să supraviețuiască apărătorilor săi occidentali care, în linii mari, par să confunde așa-zisa doctrină a detașării cu o invitație la indiferență spirituală, chiar la nesimțire, și care nu ezită să doboare un Buddha, fără să fi dobândit în prealabil un pumn aurit. Oare e nevoie să adaug -și, cred că la ritmul meu e nevoie - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-l să semene de la depărtare cu un sfânt desprins din icoane, precum și ochii Încercănați contrastau cu prospețimea aerului dimineții. Gălăgia pe care o făceau orătăniile În ogradă nu părea să-l deranjeze În nici un fel. Fața lui albă exprima o detașare absolută de tot ce se petrecea În preajma sa. Oaspetele părea pregătit de un drum lung. La picioarele sale era așezată o valijoară neagră, care părea extrem de grea. Mașa se aștepta să-l vadă mahmur, după ce dăduse pe gât atâta horilcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
era puternică și avea un soi de mândrie feminină, Închegată. Ușor tremurătoare, cum fac femeile când se grăbesc. Trepidând ciudat. Și cu totul stranie. Femeile! Probabil că le suflă curentul printre picioare. Asemenea observații Își aveau În principal originea În detașare cumsecade, În detașare-de-rămas-bun, În obiectivitate-de-părăsire-a-pământului. În lumina zilei Încă, panoul luminos cu Spry de peste Hudson Începu să ardă pe fondul verde palid și de asemenea În jos pe apă; În vreme ce În culoarea de cupru a apusului burta de asfalt a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ea. — Oricum vrei să-i spui, Sheba, e foarte, foarte tânăr. Și ție nici măcar nu-ți plac bărbații tineri. Chiar tu mi-ai spus, că îți plac cei mai în vârstă. — Știu. E ciudat, nu? Vorbea cu un fel de detașare grațioasă, de parcă am fi dezbătut o problemă filosofică, foarte depărată de viața ei. — Dar atunci, spunea ea, etichetele astea pe care le aplicăm asupra pornirilor sexuale, nu sunt cam stupide? De parcă gusturile noastre ar fi așa de ușor de clasificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
prieteni, i-am replicat, neștiind cum să clasific relația asta a mea atât de confuză. Poate că și eu eram la fel de confuz, prea timid să-i vorbesc despre mine și prea tăcut. În liniștea noastră, doar ea putea vorbi cu detașare de prieteniile vechi ce le lăsase acasă, de iubiți care ar face orice pentru ea, de puterea ei naturală de a seduce, de joaca perfidă cu sufletele inocente, de viața ei în general. Eu ce puteam să-i spun despre
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
afară. Își vărsau oful nu pe scrumiere, ci pe mese, În toată lărgimea lor, nu pe coșurile de gunoi, ci pe dușumeaua spațioasă care imita pardoseala din gresie. Aș fi avut chef să vorbesc cu cineva despre farfurii zburătoare, dar detașarea de restul lumii constituia caracteristica principala a acestui local. Și cum nu-mi displăcea nici mie această regulă, m-am resemnat și am introdus o monedă de zece yeni În automatul cu oracole. Norocos. Semne ale unor nori de bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
palpitante”. Totuși, imediat după Crăciun am reușit să ne întoarcem. Nimic nu mă siguranța mai mult decât imaginea de mucava ciuruită a lui Ceaușescu. Nu mi-a fost o clipă milă de ei, nici o clipă. Acum revăd acel film cu detașare și în afară de faptul că băieții îmi par morți mai demult, că prea au pe față un rigor mortis bine așezat, tot nu am reacții de milă. Dacă nu reușesc să rezist prea mult să revăd acele imagini e fiindcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ei, dar Ana se oferi în locu-i, prilej, neinterpretabil, de-a mai lipsi din mica adunare în mijlocul căreia se simțea - nu știa de ce - ca-n fața unei judecăți, mai ales când ne întâlneam privirile - eu simulând, neîndemânatec, o abia veselă detașare. Lung, rămas cu noi, îndeplinea rolul unui liant, în lipsa căruia, cel puțin în orele acelea de dimineață, totul ar fi fost, prin stinghereală, asemenea unor insule dintr-un arhipelag fără comunicare. Dar el, cu firea lui robustă și deschisă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Republicii. Era adus de umeri, dar nu în felul în care să pună sub semnul îndoielii vârsta, din cauze accidentale, cum ar fi o oboseală sau necazuri ce ar fi putut să-l copleșească. El zâmbi însă cu vechea lui detașare patriciană. Mă îmbrățișă. Era acum șeful „Serviciului de muncă și salarii” al unei întreprinderi din orașul vecin, făcea naveta, căci aici nu găsise nici un serviciu. Deși ar fi putut părea o insolență, îl întrebai cu cea mai devotată afecțiune, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părea o insolență, îl întrebai cu cea mai devotată afecțiune, cum se simte în noua situație în care se afla. El, continuând să zâmbească, mă luă de braț, și mergând alături îmi spuse: - Nu mi-a fost ușor. Principalul este detașarea... Dar asta se învață cu trecerea vremii. Eu am avut timp... Odată cu lepădarea robei, a încetat pentru mine o lume, nu în care am trăit, ci în care am gândit. Nu înțeleg nici acum de ce n-a mai fost nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
văzul tuturor; lucrul acesta era firesc pentru toți, nimeni nu se putea debarasa de actualitățile politice cotidiene ce determinau mersul vieții. - „Singurătate, ați spus, domnule judecător?” - „Da, singurătate.” Nici n-ar putea fi altfel, ai nevoie totdeauna de o anume detașare, când ești obligat la o judecată de valoare. Asumarea unei asemenea obligații și detașarea ce o reclamă constituie de fapt singurătatea judecătorului. „Da, domnișoară! - îl auzi ca prin miracol, vorbind. Dumneavoastră nu știți ce înseamnă această singurătate, când trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
actualitățile politice cotidiene ce determinau mersul vieții. - „Singurătate, ați spus, domnule judecător?” - „Da, singurătate.” Nici n-ar putea fi altfel, ai nevoie totdeauna de o anume detașare, când ești obligat la o judecată de valoare. Asumarea unei asemenea obligații și detașarea ce o reclamă constituie de fapt singurătatea judecătorului. „Da, domnișoară! - îl auzi ca prin miracol, vorbind. Dumneavoastră nu știți ce înseamnă această singurătate, când trebuie să hotărăști, fără nimeni altul asupra dreptului, ca Dumnezeu asupra destinelor omenești. Clasele dumneavoastră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și mai sistematic de perspectivele fiecărui membru al familiei, o decizie a conducerii ministerului a provocat schimbarea priorităților din preocupările mele imediate. Directorul Direcției America din M.A.E., fostul meu lector la Facultatea de Filologie, mi-a propus o detașare provizorie la ambasada R.S. România din Republica Peru. În convorbirea prealabilă deciziei, domnul director Ion Beșteliu mi-a relatat pe scurt că ambasadorul român, trimis să conducă misiunea diplomatică din Lima, era un activist provenit din administrația regiunii Bacău, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
se cunoștea nimic sau aproape nimic, propunerile ambasadorului erau acceptate fără rezerve. Astfel că, după numai un an, reușise să trimită acasă, pe diferite motive, doi diplomați cu experiență. În decizia conducerii ministerului, de a mi se propune mie o detașare de trei luni la Lima, se avuseseră în vedere trei elemente: cunoșteam limba spaniolă, avusesem o experiență pozitivă, anul anterior în timpul detașării în Finlanda, în condiții oarecum asemănătoare, și experiența misiunii de la Moscova, care îmi permitea să mă introduc cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
pe diferite motive, doi diplomați cu experiență. În decizia conducerii ministerului, de a mi se propune mie o detașare de trei luni la Lima, se avuseseră în vedere trei elemente: cunoșteam limba spaniolă, avusesem o experiență pozitivă, anul anterior în timpul detașării în Finlanda, în condiții oarecum asemănătoare, și experiența misiunii de la Moscova, care îmi permitea să mă introduc cu relativă facilitate în lumea diplomatică, să trimit la minister o seamă de informări importante pentru relațiile bilaterale și să clarific dacă mișcarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Iată cum și la ce nivel narativ se produce rafinarea de care vorbeam ceva mai sus. Veritabila ștafetă narativă (în unele volume aceste formule narative coexistă) demonstrează tendința lui Sadoveanu spre o nediferențiere a discursului, ultima ipostază narativă fiind, prin detașare și convenție, semnul deplinei sale maturități auctoriale. Cum afirma Nicolae Manolescu, deși epoca maturității scriitorului începe cu adevărat după 1928, când proza lui cultivă modelul și rescrie cărțile populare, de legende și înțelepciune orientală* - o concepție a literaturii modernă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
putut să spun orice - „Mă duc să dau foc casei“, „Mă duc în vizită la familia Kilfeather să petrec o noapte în trei cu Angela și prietena ei“- și aș fi primit același răspuns. Erau într-o stare de profundă detașare, asemănătoare unei transe și aveau să rămână astfel timp de încă vreo oră. Am închis ușa bine, am desprins telefonul din hol și l-am luat în camera mea. M-am uitat îndelung la mica mașinărie: telefoanele mi s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da straiele și fata!“, după care se îndreptă spre casă, trecând printr-un șir de oameni care încuviințau în șoaptă. — Voise să iasă cu fața curată în fața vecinilor, comentă mama cu detașare, dar se simțea micșorat și neputincios. Apoi adăugă, străduindu-se să nu lase să se întrevadă nici o ironie: — Pentru tatăl tău, aceea a fost clipa în care Granada a căzut cu adevărat în mâinile inamicului. * * * Zile întregi, Mohamed a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ureche: — Ghicitoare, domnule Vultur! Ia gândește-te la asta: De ce poartă un irlandez trei prezervative? Slăbiciune, boală. Ambele străine lui Vultur-în-Zbor, ambele năpustindu-se acum către și peste el, precum valul care îl adusese pe insula Calf. Aceeași sezație de detașare confuză pe care o simțise înainte de a leșina în barca lui îl cuprindea încă o dată. Picioarele îi tremurau. Să se țină pe picioare îi devenea tot mai greu, să urce - imposibil. Se opri. Fruntea îi ardea. Vuietul crescu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sosise. — Pe unde-ai umblat, iubire? îl întrebă ea. Bea niște ceai de rădăcini. Urcase puțin pe munte. Atunci îl auzise: vuietul ucigător. La început îl ignorase. Apoi vuietul devenise din ce în ce mai pătrunzător și l-a cuprins amețeala și senzația de detașare. Din fericire pentru el, Nicholas Deggle era un om cu prezență de spirit, așa că se repezise și se rostogolise în jos pe munte, ajungând dincolo de zona periculoasă. Apoi îpentru că putea recunoaște un efect al Trandafirului atunci când nimerea peste el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
una de totală neîncredere. Amăgirea de sine operează la nivele diferite, iar Vânătorul nu era în mod cert, conștient de gradul în care ajunsese să depindă de statutul lui. Se sincronizase cu Puștiul De-Două-Ori și adoptase o anumită atitudine de detașare elegantă, cinică față de K, ce reprezenta o parte a acestui rol. Dincolo de asta, era la fel de speriat și la fel de puțin dispus să recunoască existența lui Grimus și a Efectului său ca și Gribb sau Aleksandr Cerkasov. Dimensiunile l-au luat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
eu te-am invitat. Atunci am să plătesc eu data viitoare. —O, spuse cu un ton glumeț, adică vrei să mă mai vezi? M-am uitat la el cum mă privea cu o expresie a feței aproape vulnerabilă care contrazicea detașarea din vocea sa. Ochii îi erau foarte mari și gri. Am avut pornirea bruscă să mă aplec peste masă, să îl apuc de cravată, să îl trag înspre mine și să-l sărut îndelung; și poate chiar aș fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mod care cu siguranță o enerva și mai tare pe Suki. „Cât de bine ține situația sub control“, mă gândeam, urmărindu-i mișcările printre diversele grupuri de oameni, cu o comportare distinsă și retrasă, însă cu o ușoară umbră de detașare ce arăta clar că înțelegea că nimeni nu îl plângea de fapt pe Charles de Groot. Era ceva inuman în abilitatea ei de a face față situațiilor dificile. Nu aveam încredere în asta. După coborârea sicriului, Sebastian și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu încetul, am refăcut o parte din întâmplările acelei zile de luni. Oricum, cu un fel de ciudată satisfacție, îmi repet câteodată că am fost, două zile, scos din timp, din viață... Acum, când băutura se răzbună, pot privi cu detașare spre astfel de clipe. Nu mă desolidarizez de ele, de cel ce eram pe atunci. Nici măcar nu înțeleg să-l explic. Doar îl privesc cu simpatia (dacă simpatie poate fi!) cu care îl accepți pe unul care ți-a scurtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
este un fel de boală. Posibil ca vreun psihiatru să fi și studiat sindromul fișierului, chiar să-l fi descris. Oricum, eu îl trăiesc din plin. Nu mă simt în stare să-l descriu. Nu am nici „instrumente“ și nici detașarea necesară spre a mă observa, obiectivat, pe mine. Notez, doar, că după zeci de ani de frecventare a Bibliotecii s-a instalat un fel de solidaritate între mine și ea, solidaritate cu obiectele și cărțile din ea, familiarizare cu personalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]