5,695 matches
-
pentru interioritatea ultimă a omului) și ținerea de mână a lui Dumnezeu, alături de prietenii lui Hristos. Călugărul este un bărbat îndrăgostit de frumusețea înțelepciunii divine. Existența monahală se distinge printr-o strălucire filocalică. În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este „neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înainte de toate, pe om. Și astfel, oarecum, Dumnezeu e un suflet mai interior în interiorul lumii”. Monahul a aflat paradisul în decorul fastuoasei gratuități a harului. Monahul se plimbă în grădina Raiului așa cum un arcuș vibrează peste corzile solare ale iubirii dumnezeiești. Lumea monahului este luminată de binecuvântări. Adâncimea privirii ieșind de sub pecetea inelară a unor cearcăne pământii este agonisită prin asceza privegherilor de noapte. Cunoașterea duhovnicească nu poate fi dobândită printr-un efort suprauman al voinței. Fără smerenie și răbdare, excesul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Atonitul în ținuturi necunoscute în mod tradițional ortodoxiei. Un stareț de statură apostolică, întemeietor al mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia), părintele Sofronie a fost totodată un prolific scriitor duhovnicesc, hagiograf, liturgist și pictor, înmănunchind un prinos de daruri dumnezeiești. Dramatica istorie a chemării starețului Sofronie la Hristos este cunoscută din propriile sale relatări. O scurtă rememorare a principalelor etape ale formării și desăvârșirii acestei complexe personalități ne va introduce în opera sa teologică, la care ne invită prima lucare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne va introduce în opera sa teologică, la care ne invită prima lucare exegetică redactată de un ucenic al părintelui Sofronie, arhimandritul Zaharia Zaharou 1. Să ne reamintim mai întâi, foarte sumar, călătoria spirituală a părintelui Sofronie ocrotită de Pronia dumnezeiască pe durata unui secol întreg 2. Născut la Moscova către sfârșitul secolului al XIX-lea (22 septembrie 1896) într-o familie înstărită, Serghei - cum se numea atunci părintelui Sofronie - a primit o aleasă educație religioasă, artistică și literară. Copilul urma
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sufletul le duce în urcușul către unirea cu Dumnezeu. Sofronie devine ucenicul direct al Sf. Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cruce. Îndată ce constituția eclezială a persoanei este prezentă în gesturile oamenilor, revelația catolicității vieții în Hristos este și ea aproape. Pentru cel renăscut de sus, din apă și din Duh, mărturisirea păcatelor devine un mod de participare directă în atributele dumnezeiești ale lui Hristos. Pentru a rămâne la același exemplu, mărturisirea gândurilor este tot ceea ce, ca om, Fiul a făcut față de Tatăl: El și-a pus toate gândurile în slujba lui Dumnezeu, mărturisindu-le în rugăciune și priveghere, biruind ispitele satanei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
deci, „prin pocăința în planul ontologic, omul aduce drept jertfă lui Dumnezeu libertatea și voia sa. Dumnezeu primește această jertfă și răsplătește omului cu har, pentru a birui hotarele strâmte ale existenței sale firești și a se alătura curgerii veșniciei dumnezeiești”1. „Vechi și noi” în teologia starețului Sofronietc " „Vechi și noi” în teologia starețului Sofronie" Al șaptelea capitolal cărții, dedicat temei pocăinței, prezintă în detaliu elementele schițate mai sus. Acest subiect joacă în ansamblul cărții un rol cu totul special
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre rugăciunea pentru întreaga umanitate este, cu siguranță, una dintre cele mai îndrăznețe schițe de teodicee ortodoxă - iar părtași ai acestei aventuri se fac nu doar monahii înaintați, cei care au primit darul rugăciunii curate, ci toți credincioșii prezenți la dumnezeiasca liturghie a Bisericii. „Prin rugăciunea liturgică, sufletul omului se cufundă în oceanul suferințelor omenești. Purtat de Duhul lui Hristos, creștinul nu poate ocoli întâlnirea cu durerea întregului pământ. Precum Domnul se ruga pentru întreaga lume, tot astfel și rugăciunea credinciosului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lectură a Sfintei Scripturi este folosit în mod curent, în Biserica Ortodoxă cel puțin, aproape numai de către preoți. Lecționarul cuprinde indicațiile privitoare la lectura zilnică a Scripturii în cuprinsul slujbelor Bisericii (vecernia la marile praznice, dar mai ales utrenia și dumnezeiasca liturghie). Cititorul poate afla, de pildă, că la slujba de seară dinaintea praznicului Nașterii Domnului se citesc textele profetice din Geneză (1, 1-13), Numeri (24, 2-3, 5-9, 17-18), Miheia (4, 6-7; 5, 2-3), Isaia (7, 10-16; 8, 1-4, 9-10; 9
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
era ocara. Chiar „apostolii îl certau să tacă” (Luca 18, 39). Stăruitor, acest personaj a devenit unul din miile de anonimi miluiți de Mântuitorul. Domnul îi vorbește și îl vindecă. Orbul știe parcă mai bine decât apostolii care este puterea dumnezeiască a lui Iisus și cum, printr-un simplu cuvânt, El poate risipi neputința omenească. Cum era de așteptat, când orbul primește tămăduire, el nu vrea decât să-L urmeze pe Iisus și să trăiască mereu „slăvindu-L pe Dumnezeu”. În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să identifice principiul teologic de unitate al Sfintei Treimi în iubirea donatoare a Tatălui 2. Fără această libertate, nici teologia trinitară, nici economia divină n-ar putea fi subiectul contemplației ecleziale. În afara cunoașterii revelate de Hristos în Scripturi, teologia cinstește dumnezeiasca Treime în tăcere. Tradusă într-un plan antropologic, teologia lui Zizioulas recunoaște urgența depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spațiul public. Pentru a răspunde chiar și într-o manieră fragmentară acestor provocări, conversația cu tradiția este nu doar obligatorie, ci inevitabilă. „Cel care vorbește de la sine își caută slava sa” (Ioan 7, 18). Atunci când refuză ucenicia la școala Cuvântului dumnezeiesc, rostirea omenească nu este decât ofilită, neputincioasă și prisositoare. În dialogul cu Scripturile și tradiția, cuvintele ucenicilor lui Hristos poartă straie osebite. A scrie recenzii, de pildă, înseamnă nu doar a pasa mai departe, printr-un calcul contabil, câteva idei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că reflexologia este cu cincizeci de ani înaintea tratamentelor medicamentoase. Nu mai e nevoie să vă spun că nu i-a plăcut ce a auzit. Nu pot să-l acuz, având în vedere cât de puțin știa despre această metodă dumnezeiască. Reflexologie, fii mereu binecuvântată! Vă sunt îndatorată, doamnă Carter, și singurul mod de a vă răsplăti este să folosesc în continuare reflexologia pentru mine și pentru alții. Cred cu tărie în Dumnezeu și știu că El m-a trimis către
Reflexologie palmară. Cheia sănătății perfecte by Mildred Carter, Tammy Weber () [Corola-publishinghouse/Science/2147_a_3472]
-
Cerul și-ar pune pecetea pe gîndurile monstrului! Căci, vedeți dumneavoastră, curcubeiele nu vizitează văzduhul pur, ci strălucesc doar prin aburi. Tot astfel, prin cețurile dese ale minții mele năpădite de îndoieli, scapără din cînd în cînd cîte o intuiție dumnezeiască, luminîndu-mi cu o rază cerească negura. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, căci toți oamenii au îndoieli și mulți tăgăduiesc, dar pe lîngă îndoieli sau tăgade, numai puțini au intuiții, îndoieli despre toate cele pămînești și intuiții despre unele
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
străvechi, pe care nu le cunosc, deși, la o cercetare atentă, se vădește că, în copilăria lor, acele limbi fuseseră vorbite, de față cu ei, de către niște cărturari. După părerea mea, bietul Pip aduce, prin dulcea lui nebunie, o mărturie dumnezeiască despre dumnezeieștile noastre patrii, căci unde ar fi putut învăța el vorbele astea, dacă nu era acolo? Dar stai, iarăși vorbește, parcă și mai aiurea! Ă Doi cîte doi! Să-l facem general! Hei, unde-i e harponul? Puneți-l
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
care nu le cunosc, deși, la o cercetare atentă, se vădește că, în copilăria lor, acele limbi fuseseră vorbite, de față cu ei, de către niște cărturari. După părerea mea, bietul Pip aduce, prin dulcea lui nebunie, o mărturie dumnezeiască despre dumnezeieștile noastre patrii, căci unde ar fi putut învăța el vorbele astea, dacă nu era acolo? Dar stai, iarăși vorbește, parcă și mai aiurea! Ă Doi cîte doi! Să-l facem general! Hei, unde-i e harponul? Puneți-l colo, curmeziș
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
până a doua zi dimineață, când s-a prăbușit inconștient pe ciment. Neculai Popa, care a stat lângă el pe prici după terminarea bătăilor, avea impresia că a stat lângă un corp părăsit de suflet și de tot ce era dumnezeiesc în el. Nemaisuportând chinurile, pe la începutul lui ianuarie 1951, Pandurescu s-a aruncat cu capul într-un vas plin cu mâncare fierbinte, într-o tentativă de sinucidere. A fost scos de acolo de doi deținuți, care l-au dus de
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
patriotic al studiilor și cercetărilor istorice și lingvistice. A. începe, în 1760, să traducă Biblia. În urma cercetărilor în arhive, a întocmit o istorie a neamului românesc. Din păcate, manuscrisul nu s-a păstrat. SCRIERI: Floarea adevărului, Blaj, 1750; Păstoricească datorie dumnezeieștii turme vestită, Blaj, 1759; Adevărata mângâiere în vremi de lipsă, Blaj, 1761; Începerea, așezământul și iscăliturile sfântului și a toată lumea Săbor de la Florenția, Blaj, 1762. Repere bibliografice: M. Strajan, Începutul renașterii naționale prin școli sau Despre episcopul Pavel Aron, Craiova
AARON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285140_a_286469]
-
medievalitate uneori grațioasă, alteori semeață. Mai spontan, enunțul liric din ciclul complementar Cântece de leagăn, „vers de laude plecate”, este dedicat copilului, văzut, cu o ironie jucată, ca o făptură uneori grotescă ori aproape prozaică, dar și ca o făptură dumnezeiască, în stare, asemenea Pruncului Sfânt, să polarizeze miracolul lumii. Înainte de T. Arghezi, B., „întâiul intimist în sensul propriu al cuvântului” (G. Călinescu), a știut să perceapă și să transcrie în lirică, tandru și viguros, bucuriile domesticității. Prozatorul, dar și eseistul
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
București-Chișinău, 1996; În prezența stăpânilor. Treizeci de ani de jurnal secret la „România liberă”, București, 1999. Traduceri: Pavel Florenski, Iconostasul, București, 1994; Aleksandr Soljenițân, Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX, pref. Al. Paleologu, București, 1995; N. V. Gogol, Meditații la Dumnezeiasca Liturghie, București, 1996; Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia, cerul pe pământ, Sibiu, 1996; Sfântul Ignatie Brianceaninov, Plângerile unui monah, București, 1997, O ofrandă monahilor contemporani sau Binecuvântare pentru ospățul mirelui, București, 2002; Ioan Kovalevsky, Fericiți nebuni, pentru Hristos, București, 1997
BUZILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285974_a_287303]
-
după cum observa Alexandru Ciorănescu. Moartea, ca eliberare în absolut, „nenumită lumină”, ce asigură instaurarea „într-un viitor veșnic, de cristal/fluidă goliciune fără noapte, fără trup”, constituie motivația dramatică a două dintre poemele de excepție ale lui B., Trup curtean dumnezeiesc de trist și Stingere. Disoluția în univers, cosmicizarea ființei, refuzul unei lumi ocolite de miracol alcătuiesc substanța ideatică și aspirația metafizică a celorlalte cicluri lirice, de la Semne și noime (1948-1953) până la Mit (1953-1954) și de la Aproximări (1954-1960) până la poemele intitulate
BUSUIOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
de ceea ce îi stă înainte ca de o materie. Nu se rușinează de acea fericită mărturisire și de exilul pentru ea, nu se rușinează de cei ce s-au împărtășit de exil împreună cu el și au învățat de la el cele dumnezeiești, care s-au arătat sarea pământului (Matei, V, 13) și lumina lumii (Matei, V, 14) și luminătorii străluciți ai Bisericii având cuvântul vieții”. Ideile înălțătoare, în genul „nici noi, nici Biserica nu are astfel de obicei ca să se călăuzească de
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Origen constituie o fericită excepție și În materie de „iudalogie” . Celsus, În vestitul său Discursul adevărat, printre alte acuze Împotriva creștinismului, se oprește și la trădarea lui Iuda. Dacă Isus, spune Celsus, era Fiul lui Dumnezeu și dacă Învățătura lui dumnezeiască a schimbat sufletele celor din jur, făcându-le mai bune și mai curate, atunci cum se explică faptul că tocmai unul dintre apostolii săi L-a trădat? Lucrul acesta nu dovedește că evanghelizarea s-a soldat cu un eșec? Nici un
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Urmează o confruntare aeriană Între cei doi magicieni. Isus urcă foarte sus, dar Iuda Îl Întrece. Când Isus vrea să-l depășească a doua oară, Iuda „Își aruncă sămânța peste capul lui Isus”, maculându-l. Prin maculare Isus Își perde puterile dumnezeiești și cade la pământ. Avem de-a face cu scenariul luptei dintre Petru și Simon Magul, descrisă În Faptele apocrife ale lui Petru, dar cu sens inversat: aici creștinul e biruit de iudeu. Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Iacob 1,15); ⎯ anomia, „fărădelegea”; păcatul presupne transgresarea unor norme divine (1Ioan 3,4); ⎯ adikia, „nedreptatea”; păcătosul refuză să fie drept atât față de om, cât și față de semeni (1Ioan 5,17); ⎯ prosopolempsia, „favoritism, părtinire”; insul aplică măsura omenească În locul celei dumnezeiești (Iacob 2,9). Blasfemia După dicționarul etimologic al lui Chantraine: blasphemein, În greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci Înseamnă „a Înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]