4,381 matches
-
viziunile adulților din jur, care, prinși de frica și de sâcâitoarele lor interese, vedeau numai franjuri, părți ale acestei „realități”, pe care, eu, Încă o dată, o vedeam ca o figură uriașă, supradimensionată și poetică În același timp, așa cum, În unele după-amiezi calde și insuportabil de senine de vară, tolănit pe iarbă, urmărești marile figuri și forme pe care le fac norii cumulus - corăbii grandioase cu pânzele umflate de vânt și patru catarge, monștrii cu corpul sidefiu-solzos și fălci rubinii, care, În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu un om tânăr, cu o femeie tânără, venirea ei În vizită sau un simplu telefon o umpleau de emoție, de bucurie reală, vie. Numele ei este Adriana și eu, aici, pe această pagină, Îi sunt recunoscător pentru zecile de după-amiezi și seri și pentru sutele de ore pe care le-a dăruit bătrânei mele Mame, deși ea, Adriana, m-a asigurat În multe rânduri că ea Însăși primește un cadou de existență prin prietenia și intimitatea cu o persoană de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cai care pășteau în vecinătate. La porțile campusului agentul de pază și-a înclinat cascheta și eu am ridicat paharul de cafea în timp ce mă lăsa să trec. Prima oară când am remarcat acel 450 SL crem a fost în acea după-amiază caldă, senină, de Halloween. Staționa lângă bordura trotuarului, chiar în afara parcării și am zâmbit când am trecut pe lângă mașină realizând că era aceiași marcă și aceeași culoare ca cea pe care o condusese tata în anii ‛70 și pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nu mai eram personajul negativ. Fericirea constituia o posibilitate distinctă - finalmente - Robby avea un tată acum și nu mai era travaliul său să mă transforme într-unul. Bineînțeles, gândeam eu, ne iubisem dintotdeauna. De ce-ai simțit așa în acea după-amiază din noiembrie? mă va întreba scriitorul într-un târziu. Pentru că nu exista pic de trădare în zâmbetul care inundase fața fiului meu. Dar nu îți erau ochii încețoșați de lacrimi? Aveai certitudinea că surprinzi situația obiectiv? Sau nu era decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu un alt șervețel. Am văzut că erau vreo zece șervețele mototolite și înșirate în fața mea. - Cât de rău poate să fie? Miller spuse următoarele: Odată am avut de-a face cu un contabil care spunea că era posedat. În după-amiaza ședinței de exorcism din apartamentul său a început să vorbească de la coadă la cap în latină, apoi ochii au început să-i sângereze și capul să i se despice. Reacția mea la șocul produs a fost să murmur: - Hei, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urmată de o întrebare. - Ce poate să însemne asta? Și știi cumva ora la care te-ai născut? Miller nota în carnețelul lui. Nu se uita la mine când m-a întrebat asta. - Da. Am înghițit greu. Era 2.40 după-amiaza. Miller își studia notițele. - Ce înseamnă asta? am întrebat. În afara unei coincidențe? - Înseamnă ceva care trebuie luat în serios. - De ce? am întrebat cu vocea unui credincios, a unui student care așteaptă un răspuns de la profesor. - Pentru că spiritele care se arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asistenți strigând de la etaj. Piuitul instrumentelor deveni brusc insistent. Camerele continuau să pâlpâie în timp ce se roteau. Încuietorile ferestrelor din camera de zi produceau un soi de pârâit. Altă pârâitură și ferestrele săriră înspre afară, draperiile umflându-se, deși era o după-amiază rece de noiembrie. Apoi au încetat să se mai umfle. Draperiile nu erau acolo noaptea trecută, zise scriitorul. Nu le recunoști? întrebă scriitorul. Amintește-ți. Curentul de aer zbârnâi deasupra noastră și sunetul vag al unui fel de puls rezonă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
DVD-urile lui Harrison Ford pe care producătorul mi le trimisese printr-un mesager împreună cu indicații privitoare la cum să ajung la casa lui, am realizat că nu făcusem un singur lucru: să-mi iau rămas bun de la Robby. Vineri după-amiază întâlnirea cu Harrison Ford a avut loc fără Harrison Ford. Proiectul de care erau interesați Ford și producătorul împreună cu doi executivi de la studioul lor de film se referea la un tată (fermier dur) și fiul său (singuratic dependent de droguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nostru fugise de-acasă și nu fusese răpit. Când am fost întrebat de ce credeam în această „teorie,“ am realizat rapid că n-aveam ce să le furnizez în acest sens. Nu văzusem e-mail-urile trimise - sau primite? - altor băieți dispăruți în după-amiaza zile de 5 noiembrie deoarece computerul murise (iar când poliția a cercetat casa după atac, computerul nu mai era în camera lui, deși le-am spus că eram sigur că-l văzusem) și probele în favoarea unei conspirații (o Nadine Allen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sunt întâmplările vieții. Nu știm nimic din ceea ce ne rezervă viitorul, în afara unor adevăruri esențiale, indubitabile, care, pentru că se înscriu în regula generală, nu par să mai aibă o relevanță pentru destinul individual, de aceea preferăm să le ignorăm. În după-amiaza aceleiași zile, sunt programate nu mai puțin de cinci evenimente, cu participarea scriitorilor din Expresul Literar: o întâlnire consacrată literaturilor de expresie bască, castiliană, catalană și galiciană din Spania; o altă reuniune, la Institutul Goethe, susținută de autori germanofoni; apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
prezentări flamboaiante, o orchestră de cartier, apărută ca din senin spre surpriza generală, creează un fluid de voie bună și relaxare, care șterge emoțiile celor doi protagoniști și încălzește publicul. Sanda Stolojan a venit special pentru evenimentul cultural programat în după-amiaza aceasta în Piața Saint-Sulpice și cu un interes special pentru poezia română din Basarabia. „Foarte frumos, domnule!”, aplaudă ea recitalul lui Vasile. Discutăm despre România (alegerile locale), Moldova (situația politică, starea culturii), despre viața scriitorilor la Paris. Doamna Stolojan cunoaște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să imortalizeze eroicul plonjon. Totul se desfășoară însă prea repede: momentul deciziei, dezbrăcarea hainelor, aruncarea în valuri. Cred că fetele resimt o undă de insatisfacție. Dar cu o vizibilitate mai bună, n-ar fi avut parte nici de-atât: o după-amiază caldă, cu soare, ar fi anulat aura de excepție a gestului celor doi temerari. Așa, robinsonada lor nebunească pare proiecția cumulată a tuturor orgoliilor masculine din Trenul Literaturii (aici, da, frustrare!). VITALIE CIOBANU: Suprafața „platoului de filmare” în care ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Omul lucrează „la vedere”, nu are de ce să-și oculteze identitatea. Dacă nu o face șeful statului, ex-șef al serviciilor secrete, ce ar avea de ascuns un simplu agent? Vigilența „organelor” a rămas aceeași. Chiar dacă la Biblioteca Nekrasov, în acea după-amiază, eram doi belaruși și un moldovean, coechipieri în Trenul Scriitorilor și, cum spuneam, doi foști „compatrioți” de URSS. Sau poate tocmai de aceea. După un discurs rostit de șefă, care ne înșiră palmaresul și trâmbițează despre „bravele tradiții” ale sanctuarului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înainte, Vilniusul și Tallinul), nu-mi place nici acum. E un oraș sovietic fără memorie, cu străzi largi, proiectate parcă pentru trecerea coloanelor de tancuri, nu pentru oameni. Merg pe jos spre hotel. Puțină lume pe stradă, deși e o după-amiază de duminică, și nu prea am pe cine să întreb dacă am ales drumul corect. Intru într-un magazinaș, un fel de minimarket mixt - produse alimentare și haine la un loc, destul de sărăcăcios. Pe strada Engels dau peste un Internet-club
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Câteva perechi pe malul râului, în costume de baie, stau întinse pe cuverturi și ascultă muzică la casetofon. Niște copii dau cu pietricele într-un cârd de rațe. E, totuși, un cadru mai plin de viață... VITALIE CIOBANU: E o după-amiază ploioasă, mohorâtă, și singurul lucru mai bun pe care îl pot face este să plec la festivalul Yanka Kupala - poetul național al belarușilor, la Vyazynka, localitatea sa de baștină, unde se va ține și un spectacol teatralizat, cu genericul „Belarusia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ă A avut mulți prieteni, multe „prietene” - deși soția lui nu era ceea ce s-ar putea numi o „frumusețe”, el era sensibil la „frumosul feminin” și făcea curte neîntreruptă, neobosită, unor frumoase, atrăgătoare psiholoage sau balerine, vizitând într-o singură după-amiază mai multe case, prestând de fiecare dată excelente „servicii” intelectuale, ținând lungi discursuri despre teme posibile și variate, vorbind, de exemplu, despre experiența sa brutală carcerală sine ira et studio, cu detașare, umor și uriașă vivacitate intelectuală, fapt ce ne
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ședință, într-o seară, târziu, cred că era într-o sâmbătă - ședința avusese loc miercuri -, îmi zgâlțâie geamul meu de pe strada Nerva-Traian Adrian Păunescu și-mi strigă tulburat: - Nichita ne-a trădat! Apoi, îmi explică, cu precipitare, că în aceeași după-amiază de sâmbătă, președintele Zaharia Stancu a adunat vreo cinci scriitori tineri de vârf și i-a dus la șeful statului ca să-l asigure că „nu toți tinerii sunt de acord și nu au aceleași păreri ca cei care au vorbit
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
deja desenul îndrăzneț al viitorului meu roman, Îngerul de gips, lucid de faptul că mă aflam în fața unei teme ce-mi depășea într-un fel experiența, poate și posibilitățile... Cu atât mai surprinzătoare a fost, într-o zi, pe la începutul după-amiezii, interpelarea lui Geo, făcută pe un ton cam sec, „că nu vin la redacție!”. Cu Geo eram și bun prieten, pierdeam nopți întregi la restaurantul U.S., îl admiram nu numai pentru poezia sa inovatoare în spațiu românesc literar postbelic - după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ia cuvântul și, după câteva fraze convenționale despre „marele său talent” etc., revine, ca și „șeful”, asupra „ideii” că... „la o revistă trebuie să muncim!”. Uimit și iritat, i-am tăiat cuvântul și, destul de uscat deoarece mă așteptam în acea după-amiază la orice, i-am cerut și lui Pituț să-și spună părerea. Acesta însă, pe un ton de inimitabilă sinceritate, s-a dezis scurt de Păunescu și m-a avertizat „că se pune la cale un complot împotriva mea”. Le-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
două asemenea explozii). În ce mă privește, nu iau niciodată autobuzul până la amiază. Ca să poată apărea în cursul serii pe ecranele televizoarelor, atentatorul kamikaze trebuie să țină cont de timpul necesar pentru montaj și comentariu. Or acestea se fac în timpul după-amiezii. Și apoi, dimineața, ai făcut un duș, ești curat, poți urca la ceruri pentru a le întâlni pe cele patruzeci de hurii mirosind a aftershave. Acestor două rațiuni obiective, mediatică și igienică, sunt tentat să le adaug o a treia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
că a crescut cu cărțile mele. (Vorbește foarte bine românește și e de loc din Bacău). Brătescu-Voinești, care de câtva timp, în locul literaturii, se ocupă cu culegere de anecdote pe care le spune oricând și oricui, mi-a spus în după-amiaza asta una: Se duce un preot la un advocat, plângându-se că-l râde lumea pentru că are un nume ciudat. Vrea să-și schimbe numele. Se poate? Se poate. Cum te chiamă? Mă chiamă Neculai Căcău. Și cum vrai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
asta a început a ninge ușor. Plecăm către amiază la o casă de țară a lui Ehrenburg la vreo sută treizeci de km de Moscova. Am mai văzut în una din sările trecute Lacul lebedelor, balet de Ceaikovski. Într-o după-amiază, vineri, am avut o masă a comitetului la care am luat parte, cu Skobelțin, numai eu, Ehrenburg și Dombovski (polon), Go-Mo-Jo bolnav; Alexandru Fadeev de asemeni; Aragon sosește la 9 sau la 10 dec. Abia atunci putem lucra. Luni 7
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care s-a întins aici până acum la 18 mii de Ha. Am vizitat, ieri, un colhoz de ceai și o fabrică, pentru care mai lucrează încă nouă colhozuri. Starea muncitorilor cultivatori de ceai e foarte bună. Am petrecut o după-amiază în mijlocul lor. Sunt blânzi, buni și le place vinul. Alături de colhozuri abhaziene se află și gruzine. Orașul, așezat în terase într-un golf larg și liniștit e foarte vechi și în ultimul timp a devenit extrem de înfloritor. Între instituțiile nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sau bucățele de pește nu cere deosebită dibăcie. Amiralul M. îmi făcea cunoscut că nu cu multe zile în urmă a prins, în locul stâncos unde ancorasem, câțiva bibani mari de o jumătate de kg. și de un kg. Drept care: în după-amiaza cu pricina, când m-am dus și eu, în expediție cu undița nu s-a prins nimic. Câțiva bibănași minusculi și câțiva guvizi asemenea au constituit toată prada noastră. Recunoscându-ne biruiți, am ieșit de pe lac la 7.30' sara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
unul. Reducerea nu se va opri nici aici. Nuvela este esență concentrată. Cu toate aceste argumente și profeții, vedeți că romanul n-a sucombat. E adevărat că industria lui mai ales cea pariziană îi impune un conținut subțire, potrivit unei după-amiezi plictisite ori câteva ore de tren; e adevărat iarăși că un roman astăzi nu-i decât o istorisire ceva mai lungă, care, comprimată, ar deveni o simplă nuvelă; nu-i văd însă deloc sfârșitul. Pentru motive la fel profesionale scriitorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]