10,920 matches
-
dar să nu te miri că iar o să întrebe când ne mutăm. Cipriano Algor își lăsase fata și ginerele să discute complicata problemă a prânzului cu familia Gacho și se apropiase de banca unde se aflau cele șase păpuși. Cu extremă grijă le scoase pânzele ude, le observă cu atenție, una câte una, mai trebuiau câteva retușuri pe cap și pe față, părți ale trupului care, figurile fiind de dimensiune mică, mai puțin de o palmă înălțime, inevitabil se resimt de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu gâtul întins până la intrarea în cuptor și a privit. Era o odaie stranie și goală, cu tavanul boltit, fără mobile sau podoabe, tapițată cu paralelipipede albicioase, dar ce-a impresionat cel mai mult nasul câinelui Găsit a fost uscăciunea extremă a aerului care se respira înăuntru ca și înțepătura intensă a singurului miros care se simțea, mirosul final al unei infinite calcinări, să nu vă suprindă flagranta și asumata contradicție între final și infinit, căci nu ne ocupăm de senzații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
foc, flăcările urcă, mângâie pereții, le reduc umiditatea de la suprafață, apoi focul pălește, rămân doar câteva flăcărui și cenușa caldă, și peste ele Marta, după ce i-a trecut tatălui cartea deschisă la pagina care trebuie, coboară și așază, cu grijă extremă, cele șase păpuși de probă, una câte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu barbă, măscăriciul, bufonul, infiermiera, înăuntrul gropii, aerul cald încă vibrează, atinge epidermele cenușii de unde, ca și din interiorul masiv al trupurilor, aproape toată apa se evaporă grație curentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar oamenii trebuie să învețe să nu fie curioși, să treacă mai departe, să nu-și bage nasul unde nu le fierbe oala, e o problemă de timp și de pricepere, Sau de forță, spuse Marçal, Forța, cu excepția unor cazuri extreme, nu mai e necesară, sigur că l-aș fi putut reține pentru interogatoriu, dar am preferat să-i dau sfaturi, am mers pe psihologie, Trebuie să merg după el, spuse Marçal, să nu-mi scape, Dacă observi ceva suspect, informează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nelson a fost de părere că poate orbise, iar Dominic le-a povestit că văzuse la bar un nobil decăzut care dase în mintea copiilor) și că se închisese în sala cu oglinzi ca să nu se compromită. Dar asemenea presupuneri extreme intrau repede în desuetudine. Un oarecare interes a stârnit în schimb ipoteza că Bătrânul plecase poate într-o lungă călătorie prin lume. „Cine știe prin ce porturi rătăcește acum?” a râs Siminel gata să îmbrățișeze cu entuziasm această versiune, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de fir și de sfera de dedesubt, cu brațele Încoace, picioarele-ncolo - și am avut senzația că, dacă cineva ar fi fotografiat scena cu „camera“ lui Muybridge, fixînd pe peliculă fiece moment Într-o succesiune spațială, Înregistrând cele două puncte extreme În care ajungea capul la fiecare perioadă, cele două puncte de oprire ale sferei, punctele intersectării ideale a firelor, independente, ale amândorura, și punctele intermediare marcate de extremitatea planului de oscilație al trunchiului și al picioarelor, Belbo spânzurat de Pendul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
căutat În altă parte. Eșecul lui Belbo și al semiologiei (de a substitui lumea cu semnele) este evident. Subiectul nu se autoconstituie decât prin acceptarea impactului natural dintre semn (cuvânt) și lucru. Altfel, secretul ontologic nu trebuie dezvăluit, Întrucât semioza extremă conduce la grotesc și nu la cunoașterea adevărată. Lumea nu poate fi răscolită până În structurile ei cele mai intime. Semiotica și semioza trebuie să aibă o limită (ceea ce Însuși Eco propune În cartea sa I limiti dell’interpretazione, Bompiani, 1990
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
răspuns luminos. Nararea pură este esența secretului vieții. Obsesiile lui Jacopo Belbo polarizează În jurul câtorva nuclee dure, pe care actantul-narator Încearcă perpetuu să le fixeze În expresie. Atunci Belbo nu mai e autoironic, ci foarte Încordat, plin de o gravitate extremă, ceea ce face din actul narării orale o Îndeletnicire complexă, cea mai solemnă În ordinea existenței imediate. În mai multe contexte, ironizându-i pe purtătorii de manuscrise, personajul Își afirmă incapacitatea de a scrie; aceasta ar fi complexul lacanian cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu sunt ceea ce par, acestă cauză se datorează faptului că ”misticul” trăiește o temere continuă, într-o lume imaginară, ce i se prezintă sub tot felul de fenomene disimulate, probabil o proiecție inconștientă a unui eu travestit. În anumite cazuri extreme această manieră maladivă de a vedea lucrurile poate să meargă până la halucinație, care de regulă afectează auzul, dar care poate de asemenea să afecteze vederea sau alte simțuri. Atunci când misticul nu își limiteză presupunerile asupra anumitor fenomene, el ghicește în spatele
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
au putut să câștige teren în mod înspăimântător și să devină un pericol pentru civilizație. Se cere necesar să specificăm că Dégénérescence este o scriere admirabilă, dar că Nordau a dus critica sa asupra fenomenelor artistice până la o exagerare aproape extremă. Din punctul nostru de vedere, deoarece suntem privilegiați să avem posibilitatea unei vederi de ansamblu asupra istoriei artelor până în prezent, putem constata că unele din operele de artă criticate de Nordau au rămas în istoria culturii ca repere artistice unice
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
cu expunerea produsului respectiv executat mizerabil și în mare grabă, fiind direct interesat doar de recunoașterea numelui său în rândul publicului, făcând tot ce îi stă în putință pentru a ajunge la această recunoașere și deseori dedându-se la acțiuni extreme și stupide precum automutilarea sau alte manifestări similare - considerate de către el ca având valoare artistică. Matei Călinescu surprinde cu abilitate acest fenomen: La ce se gândește artistul-kitsch atunci când se așează la lucru? Evident, în primul rând se gândește să impresioneze
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
uzate moral în contextul momentos, iar protagoniștii din zilele noastre sunt doar niște imitatori a ceva ce cândva a fost original și de actualitate, iar ludicul și inocența au fost confundate și înlocuite în postmodernism cu minciuna și infantilitatea, forma extremă a frivolității și neseriozității remodelând într-o formă nouă concepția despre artă și joc<footnote Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005, p. 252 footnote>. Perioada postmodernă hypermaterialistă dezvoltă în individ acute ”calități” - considerate, probabil, defecte altădată - precum ipocrizia
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
mai ales beția ecxitării sexuale, cea mai veche și mai natuală formă de beție. La fel și beția ce însoțește toate marile pofte, toate afectele puternice; beția serbării, a competiției, a actului de bravură, a triumfului, a oricărei mișcări sufletești extreme; beția cruzimii; beția în distrugere, beția sub anumite influențe meteorologice, de exemplu beția primăverii; sau acea sub influența narcoticelor; în fine beția voinței, beția unei voințe suprasolicitante și dilatate. - Estențialul în beție este senzația de sporire a forței, și de
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
pierdut-o În timp ce Își cîștigau averile. Prin utilizarea unui sistem de zece puncte, În care fiecare milion de dolari echivalează cu pierderea unei UI (unitate de imaginație), programul Încearcă să atenueze sterilitatea și pustietatea sufletească ce pot conduce, În cazuri extreme, de averi de miliarde, la pierderea totală a laturii umane. Wakefield nu mai fusese de ani de zile atît de bun - de fapt, niciodată nu fusese atît de Încins. O voce pe jumătate batjocoritoare din sală Întreabă: „Și unde ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Și ilegal probabil. — Totuși, e o strategie al naibii de bună. Stevie se așeză pe marginea biroului lui Fran. — S-ar putea să depun și eu câte ceva. Grozăvia era că Fran trebuia să-i dea dreptate. Părea o continuare logică, deși oarecum extremă, a ideilor pe care le promovase ea însăși. Anume, că ziarele locale n-ar trebui să se ocupe doar de demascare răufăcătorilor, la nivel individual sau municipal, ci ar trebui să implice direct comunitatea în acțiunea de a schimba lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
citadinizantă a poeziei lui Verhaeren și Vielle-Griffin, prin filtrul democratismului poetic al lui Walt Whitman. Există două mari tendințe culturale - prin excelență transgresive - care uneori interferează: una aspiră să elimine barierele dintre Artă și viață, cealaltă tinde la o autonomizare extremă, la o purificare segregaționistă a propriilor domenii. Fauvismul preconizează o „revoluție prin culoare”, absolutizînd importanța acesteia din urmă; cubismul are în vedere o „revoluție prin formă”, deformînd și, în cele din urmă, abolind legile perspectivei tradiționale; expresionismul se întoarce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sigur că nimeni n-ar putea înțelege ceva din acest desen, nici chiar d. Apollinaire, care a publicat cîteva volume asupra pictorilor cubiști. D-l Apollinaire vrea însă să epateze pe cititori, iată unul din caracterele poeziei sale și explicația extremei sale originalități. Alcoolurile d-lui Apollinaire sînt foarte tari, dar, lucru curios, nu te îmbată — te pun de cele mai multe ori într-o situație delicată și complexă, și ajungi să te întrebi dacă alchimistul care a fermentat din talent și modernism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mentalitatea futuristă prin intermediul lui Giovanni Papini) și la tînărul Emil Cioran din Schimbarea la față a României (1936): mitologia tinereții, biologismul agresiv, cultul corpului și al sportului, elogiul maselor, spiritul războinic și retorica imprecatorie, antisentimentalismul, șovinismul, sexismul, gustul pentru experiențele extreme și extremiste sînt elemente constitutive ale discursului acestor intelectuali. Într-un articol intitulat „Recunoștință futurismului“, în Cuvîntul din 7 august 1928, tînărul furios Mircea Eliade își asumă un „futurism personal”, înțeles în sens larg ca revoltă împotriva sentimentalismului, slăbiciunii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
halucinat desprins parcă din Demonii lui Dostoievski, un anarhist utopic în embrion — este emblematic pentru imaginarul apocaliptic al epocii și, în termeni freudieni, pentru pulsiunile ei către moarte. Falsificarea, compromiterea idealului patriotic, relativizarea sa mercantilă, este denunțată cu o violență extremă de către Theodor Solacolu: „Azi, idealul național e un caleidoscop care-și schimbă sclipirile colorate după cum îl sucește bunul plac al fiecăruia. Idealul!... Poftiți, domnilor... Cine dă mai mult?... Marfă calitatea I-a (soldatul conștiinței naționale)! Și tinerii entuziaști (și studioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
directorul Contimporanului declara că are în lucru „un volum de versuri îndrăznețe, pe cari nimeni nu vrea să mi-l editeze”. Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil că Vinea se străduiește să dea impresia că ține pasul cu noutatea extremă și plusează. Cum? Construindu-și o imagine de insurgent nepublicabil în țară, foarte aproape în fapt de poza unui dandy avangardist. În ce-l privește pe Marcel Iancu, desenul pe care Vinea mărturisește a-l fi arătat lui Arghezi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spune că literatura prietenilor săi plecați peste hotare e «ilizibilă» și că succesul ei îl uimește”. Criticul Constantin Trandafir are dreptate să aprecieze - într-o fișă de dicționar - că: „Dacă piața românească a operei de avangardă a atins și formule extreme, vizibile în eclectismul profesat în paginile revistelor, ea va manifesta în egală măsură anumite suspiciuni cu privire la un dadaism recunoscut în general drept cea mai provocatoare dintre orientări. În parte pentru că dadaismul fusese conceput să se plieze pe formulele amplu ierarhizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnate de Sergiu Dan: „mai plăcut: moartea pentru rochie/decît pentru steag” (nr. 71). Make love not war! am putea spune, azi... Lumea avangardistă e răsturnată „obscen”, ca în „Răsturnica“ lui Ion Barbu. Materialismul iconoclast, refuzul transcendenței simbolice (printre efectele extreme: literalitatea pură), al tradiției „opresive” și al dictatului prejudecăților dominante, deconstruirea burlesc-sfidătoare a întregului Weltanschauung conservator sînt cîteva dintre „mizele” acestui tip de proză teribilistă sau, după caz, autentic neconformistă. Caracterul hibrid al acestor proze avangardiste este subliniat prin interpolarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în general politică de extremă-stînga, în vreme ce neoclasicii sînt cu dreapta și extrema-dreaptă”, identificînd printre factorii ce au precipitat emergența modernității literar-artistice războiul (care „a precipitat și a potențat criza”) și bolșevismul (prezentat propagandistic de adepții săi drept un regim de „extremă libertate”, favorabilă pretențiilor de răzvrătire și înnoire). Pe această linie, principalele surse filozofice ale modernității radicale - psihanaliza lui Freud, filozofia vitalistă a lui Nietzsche și doctrina intuiționistă a lui Bergson - prezintă un numitor comun: antiintelectualismul, abolirea primatului rațiunii. Bergson „a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
judecății” (Mențiuni critice II, ed. cit., 1934, p. 164). Rezervele lui Perpessicius nu privesc însă imagismul, „miragiile” visului sau cele ale subconștientului, ci doar caracterul lor „violent”, „necontrolat”, „dezlănțuit”. De fiecare dată, criticul recomandă valorificarea „cu moderație” a experiențelor artistice extreme. O atitudine prudentă, comună întregii noastre critici moderne: inovația radicală și revolta anticanonică sînt acceptate doar în măsura în care ele se lasă integrate în metabolismul „tradiției”, iar autorii comentați evoluează către „cumințire” și organicitate compozițională. O discuție pe marginea poeziei „fulgurante” a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]