6,757 matches
-
viața de fiecare zi, aceea în care adevărate sunt calificate toate ideile care 264 GÂNDITORUL SINGURATIC funcționează bine, care ne orientează cu succes, care asigură eficiența acțiunilor noastre. Acești filozofi au formulat teoria pragmatistă a adevărului. Oamenii, în mod deosebit filozofii, pot fi fascinați de o anumită folosire a unei expresii și înclinați să formuleze definiții și teorii care să reglementeze această folosire, îngustând-o în acest fel. Cei care au luat contact cu asemenea definiții și teorii se simt constrânși
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
justificată rațional.14 Pentru Wittgenstein o asemenea pretenție se sprijină pe supoziția iluzorie că este posibilă și necesară o reglementare a folosirii cuvintelor, dacă facem abstracție de scopuri și contexte speciale, și că realizarea acestei reglementări ar intra în atribuțiile filozofilor. „Este așadar un nonsens să se încerce găsirea unei teorii a adevărului, căci în mod evident noi folosim cuvântul în viața cotidiană foarte clar și fără echivoc cu aceste semnificații diferite.“15 Există și alte folosiri ale cuvintelor adevăr și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
conceptuale. Ceea ce face ca cercetarea filozofică să fie o activitate excepțional de dificilă, dar, totodată, extrem de importantă. Într-o paranteză la capătul paragrafului 387 al manuscrisului ultimei sale cercetări filozofice, publicat sub titlul Despre certitudine, Wittgenstein nota: „Cred că pentru filozof, pentru cineva care poate gândi cu mintea lui, poate fi interesant să citească însemnările mele. Căci și dacă nu mi am atins ținta decât rareori, el tot ar recunoaște ce scopuri am urmărit eu fără încetare.“18 Atrage atenția și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
interesant să citească însemnările mele. Căci și dacă nu mi am atins ținta decât rareori, el tot ar recunoaște ce scopuri am urmărit eu fără încetare.“18 Atrage atenția și cum identifică Wittgenstein aici acel personaj pe care îl numește „filozof“. 266 GÂNDITORUL SINGURATIC Vom înțelege poate mai bine de ce Wittgenstein a amânat tot timpul publicarea manuscriselor sale sperând că le-ar putea îmbunătăți dacă realizăm cât de bune motive avea el să creadă că ceea ce izbutea să pună pe hârtie
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
acest mod să poată fi recunoscut: împotriva unei porniri de a-l înțelege în mod greșit. Problemele sunt dezlegate nu prin producerea unei experiențe noi, ci prin punerea în ordine a unor lucruri de mult cunoscute.“ (Cercetări filozofice, § 109.) „Munca filozofului este o reunire de amintiri pentru un anumit scop.“ (Cercetări filozofice, § 127.)23 „Amintirile“ despre care este vorba aici privesc lucruri simple și familiare, și anume jocuri de limbaj în care am fost învățați să folosim expresiile. Gândirea noastră devine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
brun, în multe paragrafe de la începutul Cercetărilor. Termenul de referință al discuției este intuiția că semnificația unui cuvânt este ceva care corespunde cuvântului. Tocmai această intuiție constituie punctul de plecare al diferitelor teorii ale semnificației, care au fost elaborate de către filozofi. Un substantiv - observă Wittgenstein - ne face să căutăm un obiect care să-i corespundă. Ca și în cazul numelor proprii sau comune, avem tendința de a căuta în jurul nostru sau în mintea noastră lucruri pe care le-am putea numi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de ce în aceste exprimări folosim unul și același cuvânt, Wittgenstein răspunde: „Jocurile pe care le jucăm cu el au o anumită asemănare. Și de asemenea senzațiile care însoțesc folosirea cuvântului au o anumită asemănare.“30 Fostul student al lui Wittgenstein, filozoful John Wisdom, relatează că acesta le spunea, întrebându-se ce se întâmplă când cineva crede, înțelege sau își amintește ceva, că va trebui să ne întrebăm ce s-a întâmplat înainte și după ce a crezut, a înțeles, și-a amintit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu stă, de obicei, pentru o anumită experiență subiectivă reiese clar din faptul că ea este folosită pentru o varietate de activități între care există doar asemănări parțiale.32 Când reflectează asupra unor întrebări pe care și le-au pus filozofii, cum este întrebarea privitoare la semnificația expresiilor limbajului, Wittgenstein pornește de la supoziția că nu există o raționalitate superioară celei pe care o conține și o exprimă modul obișnuit de a trăi și de a acționa al oamenilor. Cu toții suntem de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în folosirea ei în același fel în care este folosită de către ceilalți membri ai comunității, că acordul în folosirea expresiilor limbajului este consecința integrării indivizilor în aceleași forme de viață. Pornind de la observația că anumite concepte și teorii elaborate de filozofi, cum sunt cele despre semnificația cuvintelor, învăluie funcționarea limbajului într-o ceață care va face imposibilă vederea clară, Wittgenstein scrie în § 5 al Cercetărilor: „Ceața se împrăștie dacă studiem fenomenele limbajului cu referire la moduri primitive ale folosirii lor, în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
la o „lume interioară“, și nu la lumea exterioară care este, cel puțin în principiu, în egală măsură accesibilă tuturor oamenilor. Presupunerea că putem numi și descrie ceea ce fiecare dintre noi simte și gândește a primit formulări exemplare în textele filozofilor. Să ne gândim bunăoară la Descartes, care afirma că gândirea este o substanță. De reprezentarea că există o lume lăuntrică de obiecte care se deosebește de cea exterioară doar prin aceea că acestea sunt „private“, că pentru ele expresii ca
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
o facem singuri.».“ (Cercetări filozofice, § 248.) Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista contexte în care o propoziție de acest gen poate să aibă o folosire. În afara unor asemenea contexte, ea este însă o propoziție gramaticală. Propoziții gramaticale formulează uneori filozofii, nu și oamenii în viața comună sau atunci când ei sunt angajați în activități specializate. Când oamenii spun că „știu ceea ce simt“, prin aceasta nu fac decât să sublinieze că simt ceva. Folosim, desigur, adesea cuvinte ca „știu“, „cunosc“ cu referire
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și discutam într-un mic grup Caietul albastru și Caietul brun, și noi ne străduiam din răsputeri să le identificăm, că ne simțeam pe teren mai sigur abia atunci când aveam impresia că am reușit. Modul cum reacționează și astăzi mulți filozofi cu o reputație bine consolidată arată că o asemenea raportare nu ar trebui să fie atribuită doar handicapurilor celor care nu au beneficiat de o bună formare. Este vorba ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 295 mai degrabă de așteptări
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care nu au beneficiat de o bună formare. Este vorba ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 295 mai degrabă de așteptări tipice ale celor care se îndeletnicesc în mod profesional cu filozofia. Nu trebuie, așadar, să ne mirăm că mulți filozofi s-au străduit să stabilească ce anume teorii a formulat Wittgenstein. Într-o literatură destinată celor care se instruiesc în domeniu, în introduceri, manuale și dicționare, sunt utilizate, de obicei fără nici un fel de precizări și rezerve, expresii ca „filozofia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nu ar fi fost prezentate în modul tradițional, ci într-un mod aparte, ceea ce creează impresia că nu se argumentează.56 Cât de grea poate să fie apropierea de gândirea târzie a lui Wittgenstein a celor care cred că orice filozof care merită atenție formulează și rezolvă anumite probleme ne apare cel mai clar dacă ne raportăm la unii autori importanți din tradiția analitică. Astfel, finlandezul Jaakko Hintikka apreciază o constatare ca aceea că în Cercetări și în alte însemnări nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
situație pe care o ilustrează bine cazul lui Berkeley.61 În mod evident, Kripke crede că dacă Wittgenstein a refuzat să dea o ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 301 formulare teoretică sistematică vederilor sale asta nu înseamnă că alți filozofi nu ar fi îndreptățiți să o facă. Kripke afirmă bunăoară că se poate spune, chiar dacă „în mod simplificator“, că acea imagine a limbajului care este schițată în scrierile mai târzii ale lui Wittgenstein se bazează pe condiții de asertabilitate sau
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
63 Înțeleasă așa cum o înțelege Wittgenstein, ca o practică, urmarea unei reguli nu va putea fi, prin urmare, obiectul unui „paradox sceptic“63a. Modul cum discută Kripke reflecțiile lui Wittgenstein despre „urmarea unei reguli“ exprimă foarte clar tendința caracteristică a filozofilor de a citi însemnările lui căutând un fir roșu care să permită prezentarea lor drept elaborări ce susțin sau critică anumite poziții filozofice. Într-un studiu, publicat pentru prima dată deja în 1954, Peter Strawson aprecia că elementele fundamentale ale
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Hume, ajunge la o concluzie naturalistă. Există, cum s-a observat, diferențe de accent între cele două cercetări, dar ideea fundamentală este în ambele cazuri aceeași: corectitudinea unei practici poate fi judecată doar pe baza standardelor ei interne proprii.“65 Filozofii de orientare analitică se simt din multe motive atrași de Wittgenstein. Unul dintre ele este acela că ei împărtășesc scepticismul său privitor la capacitatea rațiunii filozofice de a oferi explicații de mare anvergură, pe care adesea nu le poate oferi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
unor metode speciale, unele cu un accentuat caracter tehnic. Inventarea jocurilor de limbaj țintește, dimpotrivă, influențarea modului nostru de a gândi prin îndreptarea atenției asupra unor lucruri pe care le știm, dar tindem să le uităm. Într-un caz, munca filozofului își propune să ne dezvăluie ceva, în celălalt să ne ajute să „ne reamintim“ lucruri dintre cele mai importante care ne scapă. „Munca filozofului este o reunire de amintiri pentru un anumit scop.“ (Cercetări filozofice, § 127.) Wittgenstein s-a angajat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
asupra unor lucruri pe care le știm, dar tindem să le uităm. Într-un caz, munca filozofului își propune să ne dezvăluie ceva, în celălalt să ne ajute să „ne reamintim“ lucruri dintre cele mai importante care ne scapă. „Munca filozofului este o reunire de amintiri pentru un anumit scop.“ (Cercetări filozofice, § 127.) Wittgenstein s-a angajat în această muncă imaginând o mare varietate de situații de viață și de reacții față de ele care scot în evidență cum se întâmplă că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
contribuție la ceea ce ei vor considera a fi drept obiectivele legitime ale cercetării filozofice. Ei vor fi, ce-i drept, impresionați de acuitatea unor observații, de vigoarea exercițiului imaginației sau de sugestivitatea stilului, dar, totodată, înclinați să creadă că Wittgenstein filozoful s-ar fi oprit la jumătatea drumului. Se caută adesea confirmări ale acestei percepții chiar în unele mărturisiri ale autorului, de exemplu în „Cuvântul înainte“ al Cercetărilor: „Esențial mi s-a părut însă ca gândurile să treacă într-o ordine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cercetării. Căci ea ne obligă să cutreierăm, de-a lungul și de-a latul, în toate direcțiile, un teritoriu întins al gândirii.“ ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 305 Cu referire la modul cum s-au raportat adesea la Wittgenstein filozofii de orientare analitică din ultima jumătate de secol s-a spus că trebuie să distingem între încercări de exegeză și folosirea textelor sale pentru scopurile proprii ale anumitor cercetători. Se cuvine însă să observăm că nu putem despărți clar modul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fi înțeles îndeosebi de cei care lucrează profesional în filozofie. Afirmațiile lui repetate că nu scrie pentru profesorii de filozofie exprimau, de fapt, scepticismul cu privire la șansele ca scrierile lui să influențeze orientarea gândirii acestora. Ce ar mai avea de făcut filozofii de profesie dacă ar abandona convingerea fermă că centrul unei cercetări îl constituie teoriile, tezele, argumentele, continua confruntare critică cu acestea? Dacă ei ar accepta implicațiile unei afirmații cum este aceasta: „În filozofie nu se trag concluzii. «Trebuie totuși să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
catedra de la Cambridge, a crezut că ea este expresia unei gândiri autentice, care se desprinde însă sub aspecte esențiale de tradiția gândirii occidentale. (Pentru informații în această privință, vezi studiul „Există un Wittgenstein I și un Wittgenstein II?“.) Un alt filozof bine cunoscut, George Moore, care a asistat la lecțiile lui Wittgenstein din anii 1930-1933, înclina de asemenea, în însemnările pe care le-a lăsat, să considere că gândirea lui Wittgenstein este de o noutate izbitoare. 2 Immanuel Kant, Critica rațiunii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
P. Strawson, „Kritische Notiz zu einigen Begriffen in Wittgensteins Philosophie“, în Über Wittgenstein, Suhrkamp Verlag, 1969, p. 101. 65 D. Pears, The False Prison, vol. 2, Clarendon Press, Oxford, 1988, p. 509. 66 „Acest refuz al teoriei (surprinzător pentru un filozof) este în armonie cu aversiunea lui Wittgenstein pentru tot ce este retoric în literatură și cu repulsia lui față de interpretările prea emfatice ale operelor muzicale, de exemplu față de interpretările tânărului Karajan.“ (Br. McGuiness, „Der Löwe sprichtă und wir können ihn
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
experiența comună.1 Merită semnalat că, din perspectiva acelor raționaliști mai failibiliști care i-au urmat lui Russell, orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 319 Despre Russell se va putea spune că a fost un raționalist sever, implacabil, nu în sensul că nu ar fi avut înțelegere pentru sentimente, credințe și tradiții, ci în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]