4,125 matches
-
permite să fim stăpânii faptelor noastre. Liberul arbitru este premers de cunoaștere, de aceea ca un demers în cunoștință de cauză față de variantele de alegere, este un act de libertate asumat cu responsabilitate. Pe lângă faptul că omul dispune de un intelect capabil de cunoaștere certă, acțiunile îi sunt marcate și de voință. Aceasta se extinde uneori mai mult decât intelectul capabil să cunoască adecvat și ca atare dă naștere erorilor. Se poate remarca faptul că libertatea prea mare a voinței are
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de cauză față de variantele de alegere, este un act de libertate asumat cu responsabilitate. Pe lângă faptul că omul dispune de un intelect capabil de cunoaștere certă, acțiunile îi sunt marcate și de voință. Aceasta se extinde uneori mai mult decât intelectul capabil să cunoască adecvat și ca atare dă naștere erorilor. Se poate remarca faptul că libertatea prea mare a voinței are drept consecință în planul cunoașterii producerea erorilor sau a cunoștințelor confuze ori obscure. A avea liber arbitru înseamnă a
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
infinită. Subiectul își poate manifesta capacitatea de deliberare fără nicio restricție, grația divină permițând nu doar manifestarea libertății, ci și consolidarea ei prin cunoaștere. Cauza erorilor este identificată de Descartes în libertatea umană, imperfectă, datorată inadecvării dintre voința infinită și intelectul limitat, libertatea de alegere determină erori și imperfecțiuni pentru că nu se adecvează permanent facultății de cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
cunoaștere. Libertatea umană justifică inclusiv existența răului, a imperfecțiunii și a erorii. Pentru a nu recădea în aporie și a considera că în virtutea liberului arbitru, Dumnezeu ne determină, limitându-ne libertatea, conceptul de libertate este subsumat grației divine, aceasta influențează intelectul nostru, iar alegerile se bazează pe cunoaștere. Libertatea unei persoane se exprimă ca posibilitatea a acesteia de a alege și de a nu fi împiedicată să acționeze în conformitate cu alegerea făcută. Alegerea nu ar fi, însă, posibilă dacă nu am cunoaște
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
dintre libertate și necesitate. Prima își are izvorul în teoria ideilor, în care rațiunea are ca dat calitatea de a percepe lucrurile sub un anumit aspect al veșniciei, și anume prin ideile adecvate care devin astfel în măsura în care se apropie de intelectul divin prin iubirea intelectuală, o concepție sub specia eternității. Rațiunea , care aspiră la totalitatea eternă, accede în același timp șa substanța dincolo de timpul ce aparține modurilor, iar prin înțelegerea necesității cauzale a lui Dumnezeu ea depășește efemerul, atingând voința eternă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
că există Dumnezeu fără să-l cunoască, astfel încât cunoașterea adecvată a lumii create îi conferă omului fenomenul libertății. Așa că, în ciuda necesității divine , dar spre cinstea ei, dacă eu cunosc cauza, știu efectul. În acest fel, omul, stă deasupra naturii prin intelect, și-i vizualizează desfășurarea. Asta este libertatea lui Spinoza. Concluzia lui Spinoza: omul nu este liber de la Dumnezeu, el este liber cunoscând , și cunoaște pentru că este liber în propria libertate. E necesar să nui se confunde libertatea lui Dumnezeu cu
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de la Dumnezeu, el este liber cunoscând , și cunoaște pentru că este liber în propria libertate. E necesar să nui se confunde libertatea lui Dumnezeu cu libertatea omului, sau chiar libertățile dintre doi indivizi. Fiecare este atât de liber cât îi permite intelectul, cât poate sesiza cauza. Nu toți oamenii sunt la fel de liberi chiar dacă libertatea este aceeași pentru toți. Cu cât un suflet înțelege mai bine necesitatea, cu atât el are o mai mare putere și suferă mai puțin. Libertatea și necesitatea nu
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Weininger diviniza rațiunea drept încorporarea moralității și demoniza lumea sentimentelor ca sursă a haoticului, O VIAȚĂ DE EROU? 23 a forțelor distructive, Kraus credea că fantezia și creativitatea își au sursa în sensibilitate. Fără o autentică adeziune afectivă la valori, intelectul omului degenerează și poate să devină un instrument al bestialității. Pentru Kraus, raționalitatea nu aparținea lumii celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
celor mai înalte valori, valorile etice și estetice. În raționalitate, el vedea doar capacitatea de a identifica cele mai potrivite căi și mijloace pentru atingerea țelurilor superioare. Kraus și Weininger au fost preocupați însă, în egală măsură, să distingă net intelectul și sensibilitatea, cunoașterea și valorile. Aceasta va fi și tema Tractatus-ului. În toamna lui 1948, Wittgenstein îi spunea fostului său student și prietenului său apropiat, medicul Maurice O’C. Drury: „Ideile mele fundamentale au luat naștere foarte devreme.“ O afirmație
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
erau pentru Wittgenstein cele care se exprimă în creația și acțiunea oamenilor. Orientarea gândirii lui Wittgenstein, subliniază Engelmann, reprezenta, între altele, o reacție față de acea opunere a sentimentelor rațiunii, care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în creația și acțiunea oamenilor. Orientarea gândirii lui Wittgenstein, subliniază Engelmann, reprezenta, între altele, o reacție față de acea opunere a sentimentelor rațiunii, care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care era caracteristică pentru iraționalismul epocii: „Nu cap sau inimă, nu intelect sau sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sentiment poate fi soluția, ci intelect cu sentiment, cap cu inimă. Nu se poate spune: ceea ce ne lipsește este sentimentul; ci mai degrabă: avem nevoie de un intelect care are sentiment. Și tocmai acesta este neexprimatul, sentimentul care se arată intelectului.“44 Ceea ce viza Wittgenstein prin distincția dintre ceea ce se spune și ceea ce se arată era nu numai metafizica speculativă, ci și limbajul literaturii. Admirația lui Wittgenstein pentru poemul lui Uhland Graf Eberhards Weissdorn se îndreaptă nu spre ceea ce se spune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
servesc comodității și relaxării (ocazional își permitea frecventarea unui cinematograf sau lectura unui roman polițist), orice prefăcătorie și adaptare.“86 Fostul său student John King scria în amintirile sale: „În ochii mei, era un om care în materie de morală, intelect și artă era extrem de integru și se comporta în mod corespunzător; era tolerant cu cei care aveau capacități mai mici decât el și veștejea numai ceea ce aprecia drept înșelătorie, ipocrizie, afectare și altele de acest fel. Aveam de asemenea sentimentul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Bewan, „Wittgenstein’s last Year“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 4, p. 137. 139 Malcolm se declară surprins: „Dacă mă gândesc la pesimismul lui profund, la intensitatea suferinței sale mintale și sufletești, la modul neîngăduitor în care și-a mânat intelectul, la nevoia de iubire legată de duritatea lui, care o respingea, sunt înclinat să cred că viața lui a fost extrem de nefericită. Și totuși, el a exclamat la sfârșit că ar fi fost «minunată». Mie acest cuvânt mi se pare
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Introduction“, în op. cit., p. 23. 5 Socotind că prețuirea lui Wittgenstein pentru metafizica tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și metafizicii nu spun, strict vorbind, nimic. În onestitatea lui absolută față de sine, el nu a dorit să închidă ochii în fața acestei idei. Acest rezultat a fost însă extrem de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
p. 23. 5 Socotind că prețuirea lui Wittgenstein pentru metafizica tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și metafizicii nu spun, strict vorbind, nimic. În onestitatea lui absolută față de sine, el nu a dorit să închidă ochii în fața acestei idei. Acest rezultat a fost însă extrem de dureros pentru el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția metafizică occidentală inaugurată de greci sau acel
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
am putea numi „folosirea primară“ a expresiilor limbajului și concluziile la care putem fi conduși dacă reflectăm asupra acestor expresii, adică atunci când „filozofăm“: „Filozofia este o încercare de a ne elibera de un anumit gen de încurcături. Încurcătura «filozofică» privește intelectul, nu instinctul. Enigmele filozofice sunt fără însemnătate pentru viața noastră de zi cu zi, ele sunt enigme ale limbajului. În mod instinctiv noi utilizăm limbajul corect, dar pentru intelect această folosire este o enigmă.“ (L. Wittgenstein, Vorlesungen 1930-1935, p. 23
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ne elibera de un anumit gen de încurcături. Încurcătura «filozofică» privește intelectul, nu instinctul. Enigmele filozofice sunt fără însemnătate pentru viața noastră de zi cu zi, ele sunt enigme ale limbajului. În mod instinctiv noi utilizăm limbajul corect, dar pentru intelect această folosire este o enigmă.“ (L. Wittgenstein, Vorlesungen 1930-1935, p. 23.) 38 „Esențialul în cazul experienței private - se spune în § 272 - nu este, de fapt, că fiecare posedă propriul său exemplar, ci că nimeni nu știe dacă celălalt îl are
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
religia viitorului se va dispensa de clerici. În ceea ce-l privește, accepta că va trebui să trăiască fără consolarea pe care ți o dă apartenența la o anumită confesiune.58 Dar credea că tocmai fiindcă religia se adresează sufletului, nu intelectului, ea își pierde o bună parte din substanță de îndată ce ceremoniile și ritualurile nu mai sunt privite cu seriozitate și sunt înfăptuite în mod mecanic. Fiecare religie este expresia formelor de viață specifice comunității. Dacă aceste forme se schimbă - spunea Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
explicit gândirea în acest orizont. În articolul "Ce sunt Luminile?", din 1784, Kant scria: "Iluminismul este ieșirea omului din starea de minorat de care el însuși s-a făcut vinovat. Minoratul înseamnă neputința de a se servi de propriul său intelect fără a fi condus de altcineva. Acest minorat provine din vina noastră, dacă motivul său nu este o deficiență a intelectului, ci lipsa de hotărâre și curaj în a face uz de el fără conducerea altuia. Sapere Aude! Să ai
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
minorat de care el însuși s-a făcut vinovat. Minoratul înseamnă neputința de a se servi de propriul său intelect fără a fi condus de altcineva. Acest minorat provine din vina noastră, dacă motivul său nu este o deficiență a intelectului, ci lipsa de hotărâre și curaj în a face uz de el fără conducerea altuia. Sapere Aude! Să ai curaj să-ți folosești propriul intelect! Iată deviza Luminilor"336. Se afirma un nou mod de guvernare, în care suveranul domnea
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
altcineva. Acest minorat provine din vina noastră, dacă motivul său nu este o deficiență a intelectului, ci lipsa de hotărâre și curaj în a face uz de el fără conducerea altuia. Sapere Aude! Să ai curaj să-ți folosești propriul intelect! Iată deviza Luminilor"336. Se afirma un nou mod de guvernare, în care suveranul domnea "după rațiune și în scopul binelui public" în efortul de reînnoire politică, economică și socială și care corespunde idealului căutat cu precădere de către filosofii francezi
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
a fost călăuză în opțiunile care l-au diriguit: "Să alegi între grațios și Grație, între încîntare și Mîntuire, iată canonul întrebării. Suflet mai degrabă religios decît artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unei stări absolute ale Intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaz". Poezia proprie rămîne adevăratul chivot al lirismului absolut. Este cu totul refractar, în asceza sa, la melodioasele plîngeri ale poeților. În marginea ierarhiei din Legile lui Platon - nu și în ce privește poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]