4,021 matches
-
Popa nu este, însă, un salon al nebuniei. Sunt tentat să îl privesc mai degrabă ca un Salon al "post-nebuniei". În fapt, oamenii aceștia se găsesc aici tocmai din cauza unei nebunii care îi precede, nebunia unui sistem în măruntaiele căruia luciditatea nu-și mai are rostul decât formal. Nerăbdarea, suspiciunea generalizată, teama cronicizată, rătăcirea de sine ("Sunt zile când mă simt vinovat... da, și alte zile când mă simt nevinovat"), memoria și degradarea memoriei, mărturisirea toate acestea sunt teme viguroase, teme-reper
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Renaut se feresc să facă măcar numai aluzie la metafizică. Cine s-a fript o dată suflă și-n iaurt. Dar tocmai În această prudență extremă rezidă și cel mai regretabil defect al cărții lui. Convertit la bunul simț, la o luciditate extrem-realistă, care să nu pună cititorului nici o problemă de validare, Compagnon Îngroapă pînă și proiectul teoriei literare. Neutralitatea bonomă cu care redă dueluri teoretice celebre au drept corolar afirmația din final cum că teoria literară este În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără o poziționare oricît de polemică față de Barthes, New Criticism, formalismul rus sau hermeneutica germană (aici Gadamer este preferatul lui Compagnon). Dintre toți criticii excesivi aduși În ring Barthes este, În lumina textului lui Compagnon, singurul care scapără scîntei de luciditate și acceptă punctual efemeritatea oricărei supralicitări. Barthes ilustrează prototipil teoreticianului visat de Compagnon: unul care-și dă seama de condiția lui primă de scriitor și a operei sale, autolegitimată ca document experiențial iar nu științific. Numai că această “moralitate” vine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură și, invers, că literatura n-are nevoie decît de teorie literară. Iată că am apucat momentul În care literatura cerșește interesul cititorului, altădată cu mîna Întinsă la ușa literaturii. Cu toată nostalgia sa, Antoine Compagnon scrie această carte cu luciditatea celui care știe că literatura și-a Încheiat o viață. Dar În nici un caz n-a murit. În capitolul final el parează diverse obiecții posibile, cu o modestie foarte anglo-saxonă (mă gîndesc acum la concluziile trase de Robert Darnton În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al unei comunități oarecare posesoare a dreptății și adevărului sau În căutarea lor. Noua literatură, cea debutantă În anii ’70, “post-neo-avangardistă”, nu este, crede Viart, legată de nici un eveniment istoric, ci anticipează momentul 1989, căderea zidului Berlinului. Cred, totuși, că luciditatea critică și o conștiință istorică limpede nu se puteau manifesta imediat după 1945, În nici o privință. E de crezut că procesul acesta Începe după 1968, o dată cu ridicarea unei generații scutită de traumele părinților. Acesta este momentul declanșator al “căderii ideologiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o nutrește pentru personajele sale, ele Însele cauționate de ethosul contemporan muribund. Despre Michel: “Extrema indiferență pe care o manifesta, Într-un sens ca și În celălalt, pentru această chestiune [a lipsei afectivității, n.n.] era deja un semn Îngrijorător. Tradiționala luciditate a depresivilor, adeseori descrisă ca o dezinvestire radicală față de preocupările umane, se manifestă În primul rând printr-o lipsă de interes pentru lucrurile Într-adevăr puțin interesante. Astfel, se poate imagina, la limită, un depresiv Îndrăgostit, În timp ce un depresiv patriot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sau a cîtorva alte personaje de plan secund autorul nu ezită să tragă mereu și mereu concluzii despre lumea În care trăim. Naratorul devine cu-adevărat omniscient, atotștiutor, și totuși nu renunță niciodată la amare autopersiflări. SÎnt clipele sale de luciditate care, deși nu-i schimbă viața, i-o explică. Pe de o parte, machismul ni-l face antipatic, pe de alta resemnarea și conștiința morții ni-l apropie. Adesea sadian, autorul subscrie straniului marchiz În ideea imposibilității omului de a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
les valets d'une portion de l'Empire.” Bărbat la 40 de ani, singur, contabil la Ministerul Culturii - o slujbă pe care o urăște și o acceptă doar pentru bani - Michel este personajul a cărui singură Însușire pozitivă se dovedește luciditatea. Apăsat de conștiința mediocrității sale, fără iluzii, reclus, Michel este avatarul recent al lui Mersault. Houellebecq Își Începe de altfel romanul după modelul Străinului: cu primele zile scurse după moartea tatălui (de astă dată) lui Michel. Primele pagini sunt așternute
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un club sado-maso Împielițată În negru din cap pînă-n picioare), Jean-Yves apare ca unul dintre mulții alter ego ai lui Michel care presară romanele houllebecqiene, bărbați ratați din cauza incompatibilității cu sexul opus. Trăsătura de caracter dominantă la ei este (tot) luciditatea. Unii (cum se Întîmplă În Mărirea cîmpului de luptă și În Particulele elementare) sfîrșesc sinuciși. Trebuie adăugat că femeile nu vorbesc prea mult În romanele lui Houellebecq și, mai mult, nu se Împotrivesc niciodată bărbatului. Inteligentă, docilă, fiică bună, familistă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a lui Gide În Pivnițele Vaticanului. și totuși, această literatură pentru care lumea cade tot mai adînc În neutralitate are Învățămintele ei. În jurnalul său apărut cu cîteva luni În urmă În Ziua literară, Marin Preda are o scăpărare de luciditate, așa cum nu le au filozofii aproape niciodată, circumspecți cînd vine vorba de generalizări: “În rest, omul care necesita cum necesitau rușii odinioară cu ochii prea holbați În viață (a necesita, cu sensul de a se implica, aici, n.m.), căutîndu-i sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
copios Amélie Nothomb. Implicarea auctorială este mult mai intensă În cazul Emmanuellei Bayamack-Tam. Scriitoarea Își asumă personajul preferat al congenerelor ei: femeia inadaptată (aici, din cauza urîțeniei), instabilă, singură, neînțeleasă de bărbații cu care intră În contact, puternică, totuși, datorită unei lucidități În cazuri extreme vizionare. Inventînd un personaj ajuns totuși la senectute, cu toată tinerețea unor irepresibile pulsiuni, autoarea nu-și putea permite o autoficțiune explicită, ca Marie Darrieussecq. Renée nu e vizionară dar, În schimb, are carisma Înțelepciunii. Remarcăm aici
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
alegere. Nu e vorba Însă, pînă și aici, de sistem, deși... Intersant ar mai fi de remarcat că saga eului care se scrie cu viteza și forța urgenței, În spasmele agoniei, În cascada unui delir ce se vrea acela al lucidității expiatoare și ultime, apare frecvent la prozatorii francezi de origine africană, Ahmadou Kourouma (Allah n’est pas obligé) sau Farid Tali (Prosopopée), chiar și la celebrul Tahar Ben Jelloun, și În poezie. Să fie această afinitate definitorie pentru esența vitală
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Beckett subvertește mereu povestea, dar, față de succesorii săi din Noul roman, nu intenționează să creeze un cititor nou - printr-o revoluție poetică - ci să parvină la conștiința cititorului ca atare. Literatura lui Beckett este de o Înspăimîntătoare și aproape imposibilă luciditate, pentru a preîntîmpina orice fel de eventuală „demascare”, pentru a demostra că singurul mod de a menține literatura În viață, la adăpost de forța de asimilare a societății de consum, este de a o Împiedica să se manifeste ca atare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai ia nici o precauție. Spre deosebire de Volpone, ei sunt cei ce au diagnosticat boala regelui și au decis internarea lui, neștiind însă că maladia are ciudățeniile ei și că, uneori, perioadele de desprindere totală de realitate pot alterna cu cele de luciditate. Cum nebunia poate fi când boală adevărată, când mască, supravegherea se deplasează neîncetat dintr-o tabără în alta. Această eroare de evaluare se află la originea unei ambiguități ce duce finalmente la revelarea adevărului. Procedeul se regăsește și în alte
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
astfel, încă o dată, acea particularitate a teatrului - veritabilă filosofie! - de a putea transforma orice în ceva opus, de a opera inversări care, relativizând sensul valorilor, interzice imobilitatea. Astfel, perspectiva „contrariului”, ca o imagine inversată, mereu prezentă, e o lecție de luciditate dată de convertirea mereu posibilă a tragicului în comic. La rândul ei, supravegherea cunoaște un proces asemănător, ilustrare clară a faptului că, dacă mecanismele se înrudesc, efectele pot oricând să se deosebească. Exemplele sunt nenumărate. Dar cum se operează inversiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
chiar și în inima pădurii. Nu mai există nici un loc sigur, nenumărați ochi pândesc de pretutindeni. În Britannicus, Racine inventariază strategiile supravegherii cu precizia cuiva care le-a reperat și le-a cunoscut îndeaproape. Piesa lui este o lecție de luciditate, luciditate datorată, fără îndoială, experienței sale personale, căci o asemenea competență nu are cum să fie doar livrescă. Ea poartă amprenta lucrului trăit. Oare, la Versailles, regele nu ținea și el sub observație totul? Nu-și supraveghea și el curtenii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și în inima pădurii. Nu mai există nici un loc sigur, nenumărați ochi pândesc de pretutindeni. În Britannicus, Racine inventariază strategiile supravegherii cu precizia cuiva care le-a reperat și le-a cunoscut îndeaproape. Piesa lui este o lecție de luciditate, luciditate datorată, fără îndoială, experienței sale personale, căci o asemenea competență nu are cum să fie doar livrescă. Ea poartă amprenta lucrului trăit. Oare, la Versailles, regele nu ținea și el sub observație totul? Nu-și supraveghea și el curtenii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
infern a "nărăvitului de idei": Ideea se îndoaie și gândurile mor/ se-ndoaie aici ca bolta albastrului de sus/ și bate un gând clorotic și gândurile dor/ și pajiștile vremii ce par a fi și nu-s"/. O sete de luciditate, o stare gravă de poezie, o explozie de vitalitate, o bărbăție a minții străbat universul poeziei lui Labiș, cuprins într-un timp concret cu sunet metalic, desfășurat ritualic ca în marile epopei: "Nou gătiți, cu inimi treze/ și cu plete
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la mitologia cotidianului ("Cu liniștea tăcerii", "Plajă", "Castel în alb", "Menire de țară"), reînvie casa părintească, orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu amprenta secretă de neliniște; Hamlet, Antigona, Troia, Sf. Ioana, Celestina sunt mișcați pe o imensă scenă cu mijloacele parabolei, sugerând spectacolul diurnului: "O, suflete, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale, ar fi săracă în idei, în ciuda faptului că Nina Cassian ne vorbește festiv și detașat, compune cu luciditate și abordează ideile veacului. Ea ajunge la poezie atunci când își lasă în voie afectivitatea și trăirile senzoriale, necenzurându-le deliberat. Trăirea erotică este o vibrație permanentă și mereu nouă în versurile poetelor. De-obicei, erotizarea cuprinde întreaga sferă a existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mătăniile-și bate/ Pe urma vinovatei, să facă în veci uitat/ Nepăsătorul hohot al verii deșănțate/ Culoarea ei de ruguri, străvechiul ei păcat." Descoperim în versurile poetei un sentiment al belșugului și al bucuriei, un sentiment de plenitudine. Chiar atunci când luciditatea începe să-i cenzureze exploziile, suflul emoțional, o anume trăire senzorială mai persistă ("Vârstele anului" 1957): "Tot o să treacă iubirea... nici n-o să știm/ Fără de veste o să treacă... Pe aprinsul nostru chilim/ Se lasă o lumină săraca." Liberul joc al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bătrâni." Poezia militantă În toate literaturile lumii, perioada anilor 1950-1975 include o largă aderare la poezia militantă. Faptul este o expresie a dezamăgirii și revoltei împotriva războiului care a generat o artă minată de spaime și coșmaruri, de pierdere a lucidității, pe un fond lăuntric zguduit de o întreagă tragedie morală. Poezia capătă valențe militante la cei solidari cu o lume ce construiește noi structuri sociale și la cei care rămân să aspire la acest viitor, în cadrul vechilor structuri; gesturile și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
încheierea perioadei ultra dogmatice, mai scriu poezie civică chiar și unii dintre cei mai talentați poeți, fapt consemnat atât în prezentarea monografică, cât și în prezentările generale. Nina Cassian a găsit odată prilejul să specifice că istoria trebuie evocată cu luciditate și cu emoție: Cine spune că ești zăpadă, care acoperă fructul,/ cuțitul care înjunghie vietatea elanului,/ lațul care sugrumă emoția?/ cu luciditate cercetând istoria,/ Marx a stârnit incandescența Revoluției ("Odă lucidității"). Rațiunea și-a însușit o anume sensibilitate, relațiile ei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cât și în prezentările generale. Nina Cassian a găsit odată prilejul să specifice că istoria trebuie evocată cu luciditate și cu emoție: Cine spune că ești zăpadă, care acoperă fructul,/ cuțitul care înjunghie vietatea elanului,/ lațul care sugrumă emoția?/ cu luciditate cercetând istoria,/ Marx a stârnit incandescența Revoluției ("Odă lucidității"). Rațiunea și-a însușit o anume sensibilitate, relațiile ei nu țin doar de abstracțiune, ci și de pătrunderea în universul real: "Și acest magic cuvânt comuna/ Sună ca ploaia, ca vuietul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
odată prilejul să specifice că istoria trebuie evocată cu luciditate și cu emoție: Cine spune că ești zăpadă, care acoperă fructul,/ cuțitul care înjunghie vietatea elanului,/ lațul care sugrumă emoția?/ cu luciditate cercetând istoria,/ Marx a stârnit incandescența Revoluției ("Odă lucidității"). Rațiunea și-a însușit o anume sensibilitate, relațiile ei nu țin doar de abstracțiune, ci și de pătrunderea în universul real: "Și acest magic cuvânt comuna/ Sună ca ploaia, ca vuietul soarelui,/ Ca inimitabilul sunet pe care-l au ideile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]