4,894 matches
-
La rândul său, șocul spinal produs de rahianestezia cu cocaină sau de distrugerea măduvei, relevă existența unei stări de tonus a centrilor vasomotori medulari. La vertebratele inferioare, ganglionii simpatici sunt și ei prevăzuți cu autonomie și tonus, proprietăți preluate la mamifere de centrii cerebrospinali. Conceptul de vagotonie și simpaticotonie, deși a intrat în practica curentă, conține suficiente necunoscute. II.2. REGLAREA CIRCULAȚIEI Ion HAULICĂ Starea de echilibru și stabilitate autoîntreținută a circulației, denumită homeostazie circulatorie, are la bază procese neuroreflexe de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
din extractele atriale a fost denumit peptid natriuretic atrial, atriopeptin, cardiodilatin sau cardionatrin. Comitetul internațional de nomenclatură a propus denumirea comună de factor natriuretic atrial (ANF). În prezent se admite că există mai mulți factori secretați de cardiomiocitele atriale ale mamiferelor inclusiv umane. Conținutul în ANF al ventriculelor este mult mai mic decât cel al auriculelor (fig. 69). Eliberarea ANF din granulele secretoare atriale este stimulată de creșterea presiunii intraatriale. Sensibilitatea deosebită a granulelor secretoare la distensie a fost dovedită experimental
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
peptide hormonale (substanță P, neurotensină, VIP, ANP, SRA etc.). Unul dintre acestea este factorul natriuretic atrial (ANF sau ANP = atrial natriuretic peptide), denumit și atriopeptin, amplu studiat în ultimele două decenii. Descoperit de către De Bold și colab. (1985) în cordul mamiferelor, inclusiv umane, ANF este un peptid hormonal circulant format din 28 de aminoacizi secretat de granulele cardiomiocitelor atriale (fig. 70). Excitantul fiziologic al eliberării sale este reprezentat de stimularea receptorilor de întindere, determinată de distensia atriilor produsă de creșterea întoarcerii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
creșterea excreției de apă și sodiu. Alte date referitoare la mecanismul de producere a acestor acțiuni și implicațiile lor fiziopatologice sunt prezentate la subcapitolul Hormoni locali peptidici. Alte peptide vasoactive (VIP, substanța P, neurotensină, SRA) au fost identificate în inima mamiferelor, cu rol fiziologic încă neprecizat. II.2.3. REGLAREA NEUROUMORALĂ A ACTIVITĂȚII INIMII Pentru a satisface necesitățile variabile ale organismului inima își reglează și adaptează activitatea contractilă ritmică prin mecanisme de autoreglare și control pe căi neuro-umorale complexe intrinseci și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
a sistemului nervos somatic. În timp ce mușchii respiratori aparțin sistemului nervos somatic, fiind doar sub controlul neuroreflex al receptorilor viscerali și fibrelor aferente somato-vegetative comune, căile respiratorii și vasele circulației pulmonare sunt reglate de către fibrele vegetative eferente simpatice și parasimpatice. La mamifere și om, actul complex al schimburilor gazoase între organism și aerul atmosferic se realizează în trei etape: pulmonară, sanguină și tisulară, cu participarea căilor aeriene și plămânilor pe de o parte și a pompei cardiace pe de alta. Ramificațiile celor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
sau în zona medulară nu au pus în evidență deosebiri semnificative. Eritropoietina se sintetizează continuu la nivelul rinichiului și aceasta datorită faptului că, în mod normal, există o stare de hipoxie relativă a tubilor renali. Dacă la unele specii de mamifere, rinichiul reprezintă singura sursă de eritropoietină (câine), pentru alte specii (om, șobolan, iepure) s-au descris și alte țesuturi responsabile de secreția acestui factor. Din datele prezentate rezultă că eritropoietina reprezintă o verigă a unui sistem tisular activat de hipoxie
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
dopamina și serotonina cresc secreția de STH ca urmare fie a stimulării factorului hipotalamic de eliberare, fie a inhibării somatostatinei. Hormonul melanotrop (melanocitostimulator, MSH) este tridecapeptid identic cu primii 13 aminoacizi ai ACTH, mai activ la vertebratele inferioare decât la mamifere. MSH provoacă creșterea activității tirozinhidroxilazei care oxidează tirozina transformând-o în dihidroxifenilalanină (DOPA) precursor al melaninei, pigment melanic. În afara creșterii și dispersiei stocului de melanină de la nivelul melanozomilor din piele și mucoase, MSH stimulează steroidogeneza corticosuprarenală. Reglarea secreției de MSH
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
Hipotalamusul, supranumit și creierul vieții vegetative, realizează prin releasing-factori o veritabilă programare a secreției de gonadotrofine hipofizare, cu rol stimulator asupra organelor reproductive primare. Dacă în multe privințe marile funcții ale organismului (circulație, respirație, digestie, excreție etc.) sunt similare la mamifere, funcția de reproducere prezintă în cazul speciei umane anumite particularități atât sub aspectul activității secretorii a gonadelor, cât și sub acela al reglării neuroreflexe vegetative și somatice voluntare. Se știe că în timp ce sexul are determinare genetică, caracterele sexuale secundare depind
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
ca și histamina - criterii atât de substanță neurotransmițătoare, cât și de hormon local. Faptul apare firesc dacă se au în vedere similitudinile ultrastructurale dintre celulele nervoase și endocrine, prevăzute în ambele cazuri cu proprietăți secretoare. Principalele surse de serotonină la mamifere sunt celulele enterocromafine din mucoasa gastro-intestinală, mastocite și țesutul nervos cerebral. Spre deosebire de mastocite, care sunt capabile să producă serotonina, trombocitele fac doar oficiul de transport al acesteia. Sinteza serotoninei rezultă din hidroxilarea triptofanului, urmată de decarboxilare. Blocarea triptofanhidroxilazei de către para-clorofenilalanină
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
dintr-un complex de peptide similare ca structură și acțiuni, extrase din pielea diferitelor specii de amfibiene (alitensina, ranatensina, litorina), având ca acțiune principală stimularea gastrinei cu răspuns hipersecretor acid secundar (Erspamer, 1980). Recent, în mucoasa gastrică și intestinală a mamiferelor a fost izolat un peptid gastrineliberator, ce conține 27 de aminoacizi, dintre care primii 9 sunt identici cu ai bombezinei (McDonald, 1979). Bombezina are la om o puternică acțiune stimulatoare asupra secreției gastrice și secreției de enzime pancreatice; de asemenea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
salivă, suc gastric și lapte, care pot trece în urogastronă cu activitate biologică crescută în prezența acțiunii hidrolitice a tripsinei sau arginin esterazei. Acțiunea biologică a urogastronei constă în inhibarea secreției gastrice acide. Această funcție a fost găsită la unele mamifere în timpul stimulării cu histamină, pentagastrină sau insulină și la subiecții umani cu gastrinoame. Celulele eliberatoare de urogastronă au fost identificate și la om în glandele Brünner duodenale și în glandele submaxilare. Ingestia de alimente nu modifică rata eliberării de urogastronă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
contribui la reglarea endogenă a creșterii celulelor epiteliale. II.8.3.10. Polipeptidul pancreatic Polipeptidul pancreatic (PP) a fost izolat inițial din pancreasul de păsări în cursul cercetărilor asupra insulinei aviare (Kimmel, 1975) și apoi din extractele pancreatice ale unor mamifere (Chance și Floyd, 1977). Structura chimică a peptidului este formată din 36 de aminoacizi cu secvențe parțial diferite în funcție de specie. Segmenul activ este reprezentat de prezența grupării carboxilice a tirozinamidei în lanțul terminal, care este răspunzătoare de proprietățile biologice. În ceea ce privește
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
nivelul la care se desfășoară procesele vitale. II.9.1. VARIAȚII FIZIOLOGICE Ca expresie a viabilității celulare, temperatura corporală diferă de la o specie la alta. Dacă, la poikiloterme, valorile termice sunt apropiate de ale mediului ambiant de viață, la homeoterme (mamifere și păsări), temperatura corporală se menține constantă indiferent de variațiile termice ale mediului înconjurător. Aceasta variază la majoritatea mamiferelor între 36 și 38°C. Ea este rezultatul intenselor procese chimice producătoare de căldură (termogenetice), contracarate în caz de depășire a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
diferă de la o specie la alta. Dacă, la poikiloterme, valorile termice sunt apropiate de ale mediului ambiant de viață, la homeoterme (mamifere și păsări), temperatura corporală se menține constantă indiferent de variațiile termice ale mediului înconjurător. Aceasta variază la majoritatea mamiferelor între 36 și 38°C. Ea este rezultatul intenselor procese chimice producătoare de căldură (termogenetice), contracarate în caz de depășire a valorilor normale de către fenomenele fizice de deperdiție calorică (termolitice). Căldura specifică a țesuturilor vii fiind de 0,83 calorii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
deși are drept corolar, în multe cazuri, tot o substantivare a adjectivelor, condensarea nu poate fi identificată cu procedeul conversiunii, deoarece conferă alte valori semantice noii formații: în timp ce leneșul poate fi în funcție de context un om, o pisică, un melc, un mamifer din America de Sud, ba chiar și, metaforic, un membru sau un organ al corpului uman etc. (iar această constatare are valabilitate sporită în cazul adjectivelor cu o aplicabilitate semantică și mai extinsă, cum ar fi amărât, frumos, micuț, prost, sărac etc.
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
varsă secreția lor de insulină și de glucagon. La amfibieni și reptile, insulele variază mult ca aspect. Insule mari se întâlnesc uneori în splină (fiind dominate de prezența celulelor ?), în timp ce insulele mici sunt dominate de prezența celulelor β. La mamiferele superioare și la om, insulele (foarte numeroase) sunt dispersate în întregul pancreas, ele fiind străjuite de jur împrejur de țesut acinar. Această dispunere mărește enorm interfața celule insulare / celule acinare, fapt care sugerează o intervenție trofică a hormonilor insulari asupra
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92241_a_92736]
-
lupus, iar În lume sub diferite denumiri locale sau regionale, ca de exemplu, În Germania și Anglia se cunoaște sub denumirea de wolf, În Franța de loup, În Japonia de ookami, În România de lup ș.a.m.d., este un mamifer sălbatic dintre cele mai controversate, fiind urât pentru răutățile lui cuprinse În multe povești pentru copii, dar și admirat de unele popoare, precum Dacii, pentru curajul și Înfățișarea lui. Din punct de vedere sistematic, al locului ce Îl deține În cadrul
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
mai controversate, fiind urât pentru răutățile lui cuprinse În multe povești pentru copii, dar și admirat de unele popoare, precum Dacii, pentru curajul și Înfățișarea lui. Din punct de vedere sistematic, al locului ce Îl deține În cadrul Înrudirii cu alte mamifere, face parte din specia canis lupus, Împreună cu câinele, vulpea, șacalul și enotul. Toate animalele sălbatice din familia canidae sunt foarte apropiate genetic și se pot Încrucișa unele cu altele, existând posibilitatea nașterii unor produși metiși, Întrucât au același număr de
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
femelei pentru naștere este amenajată În scorbura unor copaci sau În crăpăturile adânci din stânci. Se presupune că a provenit din Încrucișarea dintre lupul gri și coiot. Lupul etiopian trăiește În Africa, În câmpii și munți și se hrănește cu mamifere mici. Acesta este pe cale de dispariție, din care cauză este crescut cu mare grijă În parcul național din munții Bale, unde mai sunt câteva exemplare. În Mexic trăiește lupul mexican (canis lupus bailegiă provenit din America, de unde a dispărut prin
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
apărut ca ființă pe pământ. Toate speciile de animale sălbatice apărute Într-un anumit biotop, sub bagheta magică a naturii, au evoluat și s-au transformat fenotipic și nu numai, față de starea și Înfățișarea inițială. Desigur că schimbarea fenotipică a mamiferelor s-a realizat Într-un timp ce Însumează milioane de ani, printre care și cea privitoare la canis lupus, odată cu baza sa ereditară. Lupul a suferit, În general, transformări genetice, morfologice și comportamentale esențiale. Astfel, Înainte vreme era mai puternic
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
sub formă de flux și reflux, În funcție de măsurile ce se iau de către guvernele țărilor respective, pentru a Împiedica Înmulțirea lor excesivă și pentru menținerea unui echilibru ecologic. Totuși, lupii ca animale sălbatice reprezintă specia cea mai răspândită din lume, În cadrul mamiferelor existente În natură. Astfel, deși populațiile de lupi s-au redus simțitor În unele zone geografice de pe glob, arealul lor de răspândire continuă să cuprindă; Canada, Alaska,Europa de Est, ce include și România, Peninsula Scandinavă, Rusia, Orientul Apropiat, Asia Centrală, Siberia și
DE LA LUPUL DIN SĂLBĂTICIE LA CÂINELE-LUP DIN GOSPODĂRIE by Mihaiu Şanţa, Marcel Şanţa, Vlad Florin Şanţa, Alexandra Sima () [Corola-publishinghouse/Science/792_a_1656]
-
străvechi. Tot ce înseamnă viață vine din apă. Acum șaizeci de milioane de ani, când era cât pe ce ca totul să dispară, când forme întregi de viață au dispărut, în special dinozaurii, singurele specii care au supraviețuit au fost mamiferele mici, țestoasele, păsările și crocodilii... Am crescut o pereche de crocodili. Masculul era mai degrabă rustic, cam necioplit la masă. Pentru a-l hrăni, mă apropiam de el cu o furculiță legată de un mâner lung. Pe femelă o hrăneam
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
dăunători. Selectivitatea trebuie să evidențieze întotdeauna categoria de organisme care ne interesează, întrucât în prezent nu se poate combate eficient o specie, fără să nu influențeze deloc celelalte specii ale agroecosistemului (bacterii, ciuperci, floră spontană, nematozi, insecte, pești, acarieni, păsări, mamifere). Selectivitatea fiziologică este cea mai importantă, întrucât depinde mai ales de natura substanței active, ceea ce permite o integrare deplină a mijloacelor de combatere. Acest tip de selectivitate se referă mai ales la insecticidele, acaricidele și fungicidele cu acțiune de contact
COMBATEREA INTEGRATĂ A AGENŢILOR PATOGENI by ISABELA ILIŞESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91491_a_93091]
-
mai fost descrise o subspecie, 5 varietăți și 22 aberații de colorit. Familia Scydmaenidae cuprinde specii de talie redusă răspândite în mușchii de copac, frunziș umed, sub scoarța copacilor, în mușuroaiele de furnici, în cuiburile de păsări și în vizuinile mamiferelor. În fauna României există un număr de 11 genuri cu 54 de specii, fiind prezentate suplimentar încă 5 specii probabile pentru fauna noastră: Cephennium delicatulum, C. slovenicum, Nevraphes plicicollis, Microscydmus minimus și Euconnus chrysocomus. Au mai fost descrise o varietate
Coleoptera Romaniae/Vol.3: Staphylinoidea i Silphidae : Agyrtidae, Leiodidae, Scydmaenidae, Ptiliidae by PAUL GÎDEI () [Corola-publishinghouse/Science/707_a_1222]
-
șterse. Vârful tibiilor anterioare cu un rând de peri scurți și cu 4 pinteni alungiți. Tibiile mediane și posterioare prezintă la vârf numai câte un rând de spini scurți. Tarsele întotdeauna mai scurte decât tibiile. Insectele trăiesc în vizuinile de mamifere și în frunzișul putred. În fauna României 5 specii. 1 Nargus velox Spence Corpul oval-alungit, puternic convex dorsal, acoperit cu peri rari. Exemplarele de nuanță întunecată au corpul brun-smoliu, cu marginile laterale ale pronotului roșcat-maronii. Baza antenelor galben-roșcată, iar palpii
Coleoptera Romaniae/Vol.3: Staphylinoidea i Silphidae : Agyrtidae, Leiodidae, Scydmaenidae, Ptiliidae by PAUL GÎDEI () [Corola-publishinghouse/Science/707_a_1222]