8,009 matches
-
și Eleonora. M-am agățat într-un mărăcine, dar n-aveam chef să întîrzii. M-am smuls, plătind nerăbdarea mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii, am zărit mai întîi, uluit, figura Eleonorei. Arăta ca o mască pe care se lățea un râs înfricoșător ce-i schimonosea trăsăturile. Am rămas cu ochii pironiți la această mască imbecilizată care-mi dădu un frison de spaimă. Înnebunise? Ce însemna acel hohot de râs convulsiv? Aproape uitasem de ce mă aflam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mea cu o zgârietură zdravănă. Când am ajuns la marginea pădurii, am zărit mai întîi, uluit, figura Eleonorei. Arăta ca o mască pe care se lățea un râs înfricoșător ce-i schimonosea trăsăturile. Am rămas cu ochii pironiți la această mască imbecilizată care-mi dădu un frison de spaimă. Înnebunise? Ce însemna acel hohot de râs convulsiv? Aproape uitasem de ce mă aflam acolo și nu mai priveam decât fața ei răvășită, de nerecunoscut, și ochii tulburi care fixau ceva fără încetare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în deșert poți încerca să schimbi formula. Să spui: "Vorbesc, deci exist". Cum fac eu acum. Vedeți, domnilor, unii dintre foștii mei prieteni m-au crezut un taciturn. Și pentru unii chiar am fost. Numai că tăcerea mea era o mască. Purtând această mască, am putut să stau de vorbă cu mine însumi fără să fiu deranjat, să-mi țin predici inflamante și să-mi dau răspunsuri nimicitoare. Mă ascundeam în tăcerea mea și-mi vedeam de treabă. Puteam să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încerca să schimbi formula. Să spui: "Vorbesc, deci exist". Cum fac eu acum. Vedeți, domnilor, unii dintre foștii mei prieteni m-au crezut un taciturn. Și pentru unii chiar am fost. Numai că tăcerea mea era o mască. Purtând această mască, am putut să stau de vorbă cu mine însumi fără să fiu deranjat, să-mi țin predici inflamante și să-mi dau răspunsuri nimicitoare. Mă ascundeam în tăcerea mea și-mi vedeam de treabă. Puteam să mă încaier cu mine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă cert, să mă apăr violent, ferit de ochi indiscreți, ceasuri și zile întregi, în vreme ce altul, văzîndu-mă, mă putea crede și mort deoarece nu făceam nici un gest, nici o mișcare și uneori închideam și ochii ca să mă aud mai bine. Aici masca a devenit inutilă, iar după plecarea Eleonorei cu atât mai mult. Pentru cine s-o port? Pentru păianjeni? În gara asta am simțit nevoia să mă aud cu adevărat, să vorbesc cu voce tare. Pustiul a adunat în mine toxine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neputință. Parcă nu se mai termina și simțeam că nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a durat poate decât câteva secunde. Deodată m-a fulgerat un gând și mi-am dus mâna la obraz să-mi pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pentru totdeauna. Dar nu vinovată fiindcă te-am înșelat, așa cum ai crezut mereu, ci numai pentru că am nutrit nebunescul gând de a te înșela. Să nu-ți închipui că încerc să mă dezvinovățesc. La ce bun? În fața veșniciei, omul leapădă masca minciunii și ipocriziei și simte nevoia unei purificări desăvârșite, pe care nu ți-o dă decât spovedania sinceră, deznădăjduită. E ceea ce se întîmplă cu mine, acum ― în pragul unei lumi necunoscute. Dar s-o iau de la început. Nu, nu pot
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să fiu cu ei. Reușisem în viață cu toate greutățile întâmpinate și voiam să reușesc cu toată familia. Trebuia să trăiesc! * Și iar dau de locotenentul Scripcaru. Ca și ceilalți soldați pe care îi comandam, aveam obligația să ne facem masca individuală, scut de moarte, scut de pământ. Făcusem groapa individuală, adăpostul, și acum, minte razna de om, mă jucam cu lunetiștii, ridicând casca într-un harag. Când s-a întețit bombardamentul dau să mă retrag în groapa individuală. Aici, locotenentul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pe care le-am îndurat împreună, slăbiciunile pe care le împărtășim cu toții, bunele maniere, omul zilei, cu alte cuvinte, așa cum există el în mine și în ceilalți. Din toate făuresc un portret care este al tuturor și al nimănui. O mască, la urma urmei, foarte asemănătoare cu măștile de carnaval, reproducând modelul cu fidelitate, dar și simplificându-l în același timp, și în fața cărora îți spui: "Mutra asta parcă mi-e cunoscută. Când portretul e gata, ca în astă-seară, îl arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
pe care le împărtășim cu toții, bunele maniere, omul zilei, cu alte cuvinte, așa cum există el în mine și în ceilalți. Din toate făuresc un portret care este al tuturor și al nimănui. O mască, la urma urmei, foarte asemănătoare cu măștile de carnaval, reproducând modelul cu fidelitate, dar și simplificându-l în același timp, și în fața cărora îți spui: "Mutra asta parcă mi-e cunoscută. Când portretul e gata, ca în astă-seară, îl arăt, plin de întristare: "Iată, vai, cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ale conștiinței lucrau însă pentru reabilitarea acelui scump dezmoștenit. Lina era deci ele vină și mica lui ură, hrănită de revendicări pasionale, creștea. Vrea despăgubiri. Ba bine că nu, era să fie a lui casa! Totuși, la suprafață, cuviința, solemnitatea, masca aderentă a tuturor virtuților nu putea părăsi pe doctorul Rim. De aceea, cu o ținută de zile mari, anunțase pe Lina că "tot el" a găsit o soluție financiară a casei. Oferea acum 200.000 de lei. Mama bătrână era
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
devenit acea cantaridă. Cu capul plecat pe umărul stâng, Maxențiu se uită pe sub viziera de lac la Ada, care urmărea atent pasul elastic al murgului, se uită cu o privire louche, ca și cum se dedase la un vițiu ascuns. Părea o mască sarbădă de carnaval, pe care un bețiv nocturn și-a atârnat ironic cascheta și care, ]a lumina caldă a zilei, semăna sinistru cu un om. în traiul totdeauna sobru al prințului Maxențiu, căsătoria cu bruna Ada Razu adusese o scurtă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe mozaicul coridorului ca pe lespezi de poifiră. Rim era un luxurios al închipuirii. Palma fecioarei pe obrazul lui slab ar fi luat apucături de voluptate brutală. Rimul cu dinții galbeni, lungi și rari, miop și prognatic, era numai o mască pusă în glumă "scumpului eu" al lui Rim "frumosului". Domnișoara Sia nu se putea să nu-1 vadă până la urmă așa cum el se închipuia. "Fecioară capricioasă!" se biciuia Rim cu delectare. Minciuna lui îl mulțumea însă așa de mult, atât era
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
sprijine,în drumul către casă. Nu se scutură îndestul, când, se pomeni cu dese și puternice bătăi în ușa garajului și cu apostrofări de tipul: deschide! Ușa, deschide-o, repede, că suntem poliția, jandarmeria și pompierii! Deschise. Șase lungani, cu mască pe figură, pătrunseră, ca vandalii, peste el. Hai cu noi! Am fost chemați să te luăm și să te ducem unde trebuie.Să te salvăm de la moarte. Sunteți nebuni,ori, nu știu eu pe ce lume mă aflu? Nu știi
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
durabile, de ordin sufletesc. De pildă, odată, umbla cu cârpă albă legat la cap. - Azi ce ai, Frochi ? strigau copiii, ținându-se grapă de spatele lui, și cercând să-i scoată cămașa din pantaloni. - Mă doare capul... Enigmatic ca o mască, Frochi râdea numai cu jumătate de obraz. - De ce te doare capul ? strigau copiii iarăși, ca s-audă întreaga mahala. - Fincă n-am ceas la mână, se repezea Frochi la îndrăznețul care reușise să-i scoată cămașa. Puștiul era însă sprinten
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
sunt tot ce poate fi mai străin acestor însușiri. Gospodar nul, romantic vulnerabil, introvertit înclinat să-și viseze viața, în loc s-o trăiască, sentimental cu o sensibilitate bolnăvicioasă, care ajunge ușor jucăria susceptibilităților sale, cam așa arată ce e sub mască. Dar nu sunt sigur nici că mă cunosc, măcar eu, îndeajuns. De ce mă obsedează oare deșerturile? Doar fiindcă singurătatea a făcut parte mereu din destinul meu? Nu cred că explicația e pe de-a întregul valabilă, de vreme ce ― m-am convins
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
N-am înțeles atunci ce a vrut să-mi transmită, a încheiat, brusc, doctorul Luca, iar când am înțeles a fost prea târziu. A îndepărtat cu un gest repezit bastonul cu care se jucase până atunci, apoi și-a reluat masca ironică, folosită de câte ori se găsea în dificultate: "Oricum, băiete, acum, la bătrânețe, știu că e mai bună o dragoste uzată, cârpită, decât singurătatea. Cel puțin, îl cunoști pe celălalt. Te știe și el. Ești ca și singur, dar la nevoie
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
prea tîrziu". M-am învoit să mă duc la spital, dar profesorul n-a vrut să audă. M-a amenințat că, dacă îl voi obliga, mă va opera cu forța, deoarece situația o cere. Și a scos din buzunar o mască de tifon. M-am trezit, firește, lac de sudoare. 11. Înțeleg inutil unele lucruri, am impresia. Întotdeauna, am crezut că o slăbiciune asumată fortifică. Acum, văd că nu e deloc așa. Dar ce schimbă asta? Parcă aș fi o busolă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cîtva timp despre nepoței și bunici, grozav Îi plăcea să-i vadă pe copii cum rîd la glumele ei. PÎnă și Sánchez Concha pufni În rîs o clipă, dar Îndată văzu că Fernandito asista la scenă furios și adoptă repede masca numărul douăzeci și șapte. Necazul cel mare fu la o săptămînă după aceea, cînd Del Castillo, fotograful, aduse pozele gata și Sánchez Concha descoperi că Fernandito pozase fericit, rîzÎnd cu gura pînă la urechi, cum nu-l mai văzuse nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
film sau un teatru... Dar, nu prea mai e timp pentru așa ceva, sarcinile... Pronunțând acest ultim cuvânt, chipul lui suferă, parcă, o radicală transformare, o nebănuită metamorfoză: devine deosebit de serios, foarte grav, ai crede că-și leapădă o față, o mască, pentru a recurge al serviciile alteia... ...tic-tac, tic-tac, tic-tac... ...Nebănuită fantezie! Îmi dau seama că am reușit să creez poveștile unor vieți, despre care, de fapt, nu știu mare lucru. Abia dacă-i cunosc pe oamenii aceia; să fie vorba
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
succes sexual și îl încânta latura efemeră a iubirii. Majoritatea relațiilor și le făcea în vacanță, departe de casă, pentru ca la începutul studenției să abandoneze ușor victimele. Urmau scrisori plicticoase, cărora evita să le răspundă, schimbând jocul și arborând o mască de om ocupat. Devenise destul de abil în jocurile dragostei, începându-le rapid și terminându-le la fel de repede. Nu era vreun calcul rece, ci doar un anume stil de viață. Simțea o oarecare ușurare sufletească ori de câte ori termina o
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
și condus pe terasă. Contemplă mai întâi peisajul, apoi mă privi scruțător. - How do you do? Vorbea perfect englezește. - Thank you! Give me... Mă întrerupse iar, ca și cum ar fi știut deja ce urmează să spun. Fața lui era ca o mască, fără pic de emoții. Mă privea curios, fix, parcă ar fi vrut să mă hipnotizeze. Apoi începu să zâmbească și mă invită la un ceai cu gheață. - Cu plăcere, răspunsei eu, deși n-aș vrea să deranjez. M-am așezat
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
loc. Dar îi deschise iar în seara aceleiași zile. A doua zi, își deschise ochii de șase ori, după socoteala lui Karin. De fiecare dată, privea un film de groază devenit realitate. Fața începea să i se miște ca o mască de cauciuc. Privirea lui rătăcită o căuta. Ea stătea lângă patul lui, simțind că alunecă pe grohotiș pe buza unei cariere adânci de piatră. —Ce e, Mark? Spune-mi. Sunt aici. Se milogi de asistente să-i dea ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
noi. Când auzi vocea îngrijitoarei sale, furia lui Mark se dizolvă. Se ridică, zâmbind. Infirmiera îi răspunse la zâmbet. —Probleme, prietene? — Eu n-am nici o problemă! Tipul ăsta are toate problemele. Îngrijitoarea se întoarse spre Weber. Îl cercetă, cu o mască profesională, cu buzele încrețite abia vizibil. —Un nou vizitator? — Tipul e tot numai o problemă, țipă Mark. Uită-te la așa-zisele lui teste, dacă ai chef să te țicnești. Femeia se apropie de el și-i întinse mâna. Weber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
casetă-suvenir cu care s-o demonstreze: ieșise împleticindu-se din camera de gazare în care erau testați, târându-se afară din încăperea închisă etanș plină de clorobenzalmalononitril, unde el și alți douăzeci și cinci de recruți primiseră ordinul de a-și scoate măștile de gaze. Duane Cain aruncase o singură privire spre ecran - Rupp „Omul de Fier“ căzând în genunchi în țărână, înecându-se și vomitând - și hotărâse că Garda Națională nu se întrezărea în planurile lui de viitor. Caseta îl speriase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]