5,491 matches
-
țări controlul civil a căpătat amploare iar în altele nu, este o chestiune mult prea complexă pentru a putea fi dezbătută aici. Dar pentru ceea ce ne interesează, aspectul relevant este că în lipsa lui șansele democrației sînt minore. Să analizăm istoria nefericită a Americii Centrale. Din cele patruzeci și șapte de guverne din Guatemala, El Salvador, Honduras și Nicaragua între anii 1948-1982, mai mult de două treimi au ajuns la putere altfel decît prin alegeri libere și corecte destul de des printr-o lovitură de
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
mod real calitățile. Pentru care se considera o norocoasă și nu știa ce a făcut ea să merite acest noroc. Așa cum alte prietene de ale ei se întrebau cu ce au greșit de au parte de o soartă proastă și nefericite, pline de suferințe și frustrări, făcând doar eforturi să salveze aparențele în căsnicii sau să-și găsească compensații. Ea își admira, își iubea soțul și îi era dăruită cu toată ființa ei. Noel își simțea mângâiat orgoliul de noua funcție
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
n-au nici un fel de locuință. [...] A cultiva sistematic ogoare întinse, a crește vite numeroase, a construi o gospodărie falnică și trainică, a economisi, ar fi fost pentru strămoșii noștri acte de o neprevedere adevărat copilărească pe acele vremuri. Experiența nefericită, repetată în toți anii, și de sute și sute de ani, îi convinsese, nenorociții, că, de la o clipă la alta, rodul muncii lor oricât de frumos și de bogat, ogoarele lor oricât de mănoase, pomii lor oricât de falnici, via
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
am reluat eu, sunt imposibil de admis, în privința autorității lui Homer sau a oricărui alt poet, erori cu privire la zei, pline de absurdități ca acestea: Pe pragul lui Zeus sunt așezate două butoaie pline, unul cu destine fericite, altul cu destine nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eu, căruia ne-am rușina să-i semănăm, și când în loc să simțim dezgust, simțim plăcere și admirație?" (605d-e) " Dacă tu consideri că partea sufletului nostru pe care acum câtva timp încercam să ne-o calmăm forțat când eram noi înșine nefericiți, căreia îi este sete de lacrimi, care ar vrea să se lase în voia suspinelor și să se sature de lamentații, pentru că în natura ei resimte asemenea dorințe, și mai exact aceleași pe care le satisfac poeții bucurându-ne în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufăr, și căutam subiecte de suferință, în timp ce în legătură cu o nefericire străină, prefăcută, mimată, jocul actorului îmi plăcea cu atât mai mult și mă prindea cu atât mai tare, cu cât îmi storcea lacrimi. Ce-i de mirare în asta? Mielușea nefericită, rătăcită de turmă și nerăbdătoare să fiu păzită, o râie îngrozitoare mă murdărea. De aici dragostea mea nu pentru suferințe care m-ar pătrunde în profunzime (de fapt, nu-mi plăcea atât de mult să le îndur, ci să le
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului care, "fără a atinge perfecțiunea în ordinul virtuții și al dreptății, datorează, nu viciului și nici răutății, ci unei greșeli, situația lui nefericită". Aristotel dă o serie de exemple, citându-i pe Oedip, Thyeste, Oreste, Alcmeon, și își generalizează părerea cu privire la "toți ceilalți eroi care au suportat sau cauzat evenimente îngrozitoare". Cel drept și cel rău nu pot deci fi nici unul, nici celălalt
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poeticii sale comportamentului, dezvoltând, mai pe larg decât Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură "potrivirea" comportamentelor, le adaugă "Situația actuală" (la "Fortune présente") a personajului, adică soarta fericită sau nefericită pe care o cunoaște el și "pasiunile", "teroarea" și "compasiunea" pe care spectacolul destinului său i le provoacă spectatorului. La Mesnardière înțelege prin asta două emoții tragice care sunt la originea catharsisului. "Pentru ca el (autorul dramatic) să nu se abată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pare atât de mare încât numai asta și ar fi destul să mă facă să pierd dorința de a lucra vreodată la poezia scenică chiar dacă aș avea o puternică înclinație. Și în această privință limba noastră se poate declara mai nefericită decât altele, fiind obligată, în afara versului, la tirania rimei, care înlătură teatrului orice verosimil și orice credit celor care aduc acolo vreo scânteie de judecată." Limbaj al convenției, versul este, după părerea lui, de evitat pe scenă. El îi citează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în afara scenei. În Aviz către cititor care precede Oedip, piesa lui din 1659, Corneille explică faptul că s-a îndepărtat de modelele sale, Sofocle și Seneca, pentru a nu șoca publicul. Această elocventă și curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai de seamă parte a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragediei. Vossius, în Poetica sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine la sfârșitul tragediei este un topos ce satisface așteptarea publicului, cum sugerează Corneille în Agésilas. "Ce n'est
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
en repos 54". (Agésilas, III, 1, v.874-877) Totuși un astfel de deznodământ nu mai este o condiție necesară pentru realizarea tragediei. D'Aubignac contestă distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii." Din subiectul pe care i-l oferă povestea fiilor lui Oedip, pe Racine îl interesează ura frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de el, renunță la fericirea ce i se oferă. El face apel la simțul moral al Rosaliei, spunându-i că unirea lor, minată de un sentiment de vinovăție, de trădare față de datoriile sacre ale prieteniei, nu ar putea fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să rămână unite pe vecie? Avem deja mai multe dintre aceste sărbători publice; de-am avea și mai multe, acest lucru nu poate decât să mă încânte. Dar să nu adoptăm nicidecum acele spectacole exclusive, care închid în mod nefericit un număr mic de oameni într-o vizuină întunecoasă; care îi ține temători și nemișcați în tăcere și inactivitate; care nu oferă ochilor decât pereți, ghimpi de fier, soldați, întristătoare imagini ale servituții și inegalității. Nu, popoare fericite, nu acestea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le iei decât dumneata. Actorul este obosit iar dumneata trist; asta pentru că el s-a zbătut fără să simtă ceva, iar dumneata ai simțit fără să te zbați. Dacă ar fi fost altfel, condiția de comediant ar fi cea mai nefericită condiție; dar nu el este personajul, el îl joacă și îl joacă atât de bine încât dumneata îl iei drept acesta: iluzia este numai pentru dumneata; el știe că nu este acela." Arta comediantului constă în analizarea constantă a efectelor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi că creștinismul a lucrat pentru adevăr, împărțind astfel pe din două elemetele artei: acestea sunt închipuiri de poet liric și nu de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ce stil are băiatul ăsta! Ce vervă! ce invențiune! Ce concepere! Ce originalitate! Ce noi resorturi literare!... Și să nu turbezi când cugeți că sunt guri rele, invidioși și ignoranți cari spun că romanurile lui istorice și sociali sunt niște nefericite traducțiuni, schiloade plagiaturi?! Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze; au spus că este ieșit din sărite, că-i lipsește ceva, că pare a fi capiu; și toate astea, pentru ce? Pentru că umblă cu gâtul cam stâmb și privește cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a cititorului, ci de amuzarea lui. Ca atare, va circumscrie cinematic aceste firești și spontane replici fiziologice în comportamentul personajelor, lăsându-i cititorului libertatea să "guste" anecdota propriu-zisă. În același scop, accentul este subtil mutat pe derizoriul cauzei de la baza nefericitei întâmplări, o simplă "slăbiciune" în ochii umoristului, constând în proverbiala zgârcenie evreiască: Tată, când a murit, m-a jurat să-l trimit să-l îngroape în pământul sfânt la Ierusalim, că acolo vrea el să putrezească... și eu m-am
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pakatos, mare angrosist din Brăila sau Galați, a fost găsit spânzurat în chilia maicii Varvara. Toate încercările de a-l readuce la viață s-au dovedit tardive și deci zadarnice. Mobilul crimei sau al sinuciderii pare a fi o dragoste nefericită"145. Hazul întâmplării este stârnit nu doar de confuzia ilară între motanul Tănase Păcătosul și tânărul angrosist, dar și de mobilul presupus al crimei, insinuarea neaplicându-se defel în cazul maicii Varvara, o bătrână trecută de șaizeci de ani, chioară
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unor conflicte psihologice, eroul fiind o imagine ideală de compensație care să ofere "sufletului umilit al individului o aură de măreție". Paralizat în fața tabu-ului, omul îl va încredința spre executare eroului, care îl soluționează, găsind o ieșire fericită sau nefericită, violând prohibițiile și deci rămânând culpabil, dar în lumina aparte a mitului, a măreției, apare ca total dezvinovățit.438 Este însă nevoie de acțiune, de identificare de facto cu eroul, ceea ce se realizează prin rit (dramatizarea mitului), iar actantul devine
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
se sesiza incoerența stilistică datorată schimbărilor dese de personal. Deși erau plătiți slab, autorii preferă anonimatul pentru a nu fi discreditați, comic-books fiind cotate moral la nivelul pornografiei.584 Pentru ei, activitatea în domeniul comics era doar una intermediară, scurtă, nefericită, în dezvoltarea lor artistică, sperând să vândă pentru ziare sau să devină ilustratori de cărți, ori implicați în forma acceptată ca superioară de narațiune grafică, așa-numitele graphic-novels, romane grafice, unele reluând titluri clasice ale literaturii înalte sau creații științifico-fantastice
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]