6,900 matches
-
ușa deschisă a camerei directorului de scenă. Verifici recuzita? —Beau o cafea într-un moment de liniște și pace. Ben rânji cu gura până la urechi. Avea un zâmbet frumos, încadrat de două cute ale obrajilor, și cu ochii mijiți în spatele ochelarilor. — E ciudat acum, nu? Luminile sunt aprinse, dar nu e nimeni acasă. —Și eu mă gândeam tot la Marie Celeste, încuviințai eu. Cei din echipă începură să se întoarcă în culise. Louise apăru prima; avea un termos și o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în ușă mult și bine înainte ca ea să mă remarce. Stătea la biroul ei, uitându-se în gol la peretele din față, cu privirea fixă și pierdută undeva departe. La auzul vocii mele, s-a repezit să-și pună ochelarii care-i atârnau de gât, dar îi luă ceva timp până când și-i așeză cum trebuie pe nas. Era atât de palidă încât machiajul ei impecabil și la locul lui ar fi putut părea țipător dacă nu ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
avea. Un moment, mă trecură fiorii celui care se știe muritor. —Margery? zisei eu cu grijă. Te simți bine? —A, Sam. Tocmai au trecut polițiștii pe aici. E atât de îngrozitor... Și, așezându-se cu capul pe masă și aruncând ochelarii cât colo, izbucni în hohote. Am rămas în picioare, neștiind ce să fac. Postura obișnuită pe care o adoptasem în mod voit ca să nu par preocupată mi se părea acum a fi stângace și forțată. Când cineva stăpân pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și-ar fi descărcat sufletul decât față de un străin și, din fericire, eram candidatul perfect. —Mulțumesc, zise ea după un timp, după ce se ridică, smiorcăindu-se. Își șterse lacrimile, înghiți aspirina și apoi se apucă nevoie mare să-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau acum, tipic pentru oamenii care sunt mereu pe fugă și care, în lipsa următoarei sarcini urgente pe care o au de îndeplinit, se simt pierduți și luați de val. —De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau acum, tipic pentru oamenii care sunt mereu pe fugă și care, în lipsa următoarei sarcini urgente pe care o au de îndeplinit, se simt pierduți și luați de val. —De asta erai așa de supărată? —Cum? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
amintea de cineva. Dar am așa un sentiment - —Margery? se auzi cineva la ușă. Era Ben. —Te simți bine? zise el, luând dintr-odată un ton îngrijorat când o văzu cum arata. El, în schimb, n-avea nici pe naiba, ochelari pătrați, un pulover vechi și jigărit, tare ca piatra. Păi, era și cazul să se țină cineva tare, căci Philip și Margery clacaseră deja. Îl compătimeam pe Ben, care părea, din ce în ce mai mult, să fie singurul om de la teatrul Cross care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Dumneavoastră l-ați pus la punct? — Da. Da, eu. Margery se îndreptă de spate. — Pare a fi foarte logic. Ați putea să-mi spuneți, în mare, cam cum ați organizat arhiva? După aceea nu vă mai deranjez. Margery își puse ochelarii. — Sigur, zise ea, împingându-și scaunul, ca să poată să se ridice. O luă către arhivă cu un pas aproape sprințar. —O să începem cu cererile pentru posturi pe care le-am arhivat. Sunt aici, în ordine alfabetică, bineînțeles. Uitase complet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Și acum intri tu. Se auzi un zgomot de parcă cineva s-ar fi împiedicat, urmat de o înjurătură cu foc a lui Hugo. —Ai pățit ceva? îl întrebă Steve din culise. —La ce beznă e acolo, o să am nevoie de ochelari cu infraroșii, zise el iritat, ieșind pe scenă. —Bine, strigă MM, acum că toată lumea e gata, o să ne întoarcem la scena de dinainte. Vine și Tabitha la locul ei? O coboară acum, se auzi vocea lui Bez, de undeva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe la voi? Stătea la biroul ei, cu calculatorul pornit și cu o grămadă de hârtii în tăvițele pentru documente care trebuie arhivate - imaginea sănătății și a eficienței, îmbrăcată într-o jachetă de un roz aprins și o bluză în carouri. Ochelarii îi stăteau sprijiniți pe vârful nasului, iar părul, uscat cu foenul și aranjat cu grijă, părea puțin mai scurt decât de obicei. — Te-ai tuns? zisei eu. Duse o mănă spre cap, într-un gest instinctiv, aranjându-și o buclă. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
intervievare. Îți ia ceva timp ca să faci totul cum trebuie, adăugă ea cu regret. Dar trebuie urmate procedurile standard. — Absolut, zisei eu. Bun, atunci te las. Sunt sigură că ai de lucru până peste cap. Îmi zâmbi și-și aranjă ochelarii mai bine pe nas. — Da, sunt cam aglomerată, recunoscu ea. Și vin la prima avanpremieră mâine seară, deci mă grăbesc un pic. Am schițat un semn de „la revedere“ și am luat-o în jos pe scări. Nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
încordată. Trebuie să treacă și ea pe acolo după ce ne dă MM notele. — Ce te-au întrebat la poliție? zisei eu către Ben. A, chestii de rutină. Adică, nimic surprinzător. Se sprijini de perete, vârându-și mâinile în buzunare, cu ochelarii cocoțați pe vârful nasului. Ca și MM, avea niște haine special alese pentru a nu ieși în evidență, de parcă ar fi fost o regulă a lor cum că regizorii trebuie să se audă, nu să se vadă: o pereche veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a fost Matthew, la vederea căruia am clipit de uimire. Se vedea de la o poștă că era entuziasmat de succesului producției, lucru deja evident, și fața lui căpătase o culoare pe care nu o avusese până atunci. Și nu purta ochelarii. Fără ei, era aproape frumos. Era pentru prima dată când am îl vedeam îmbrăcat în altceva decât în clasicul echipament de regizor, format din blugi care stau prost pe tine și un pulover lălâu; purta o pereche de pantaloni frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și sorbea dintr-un pahar de vin, calmă ca întotdeauna; Ben stătea foarte aproape, aproape lipit de ea. Se sprijinea cu o mână de balustrada de lângă ea, prinzând-o la mijloc. Vorbea repede și cu înflăcărare, aplecându-se, astfel că ochelarii îi alunecau pe nas și trebuia să-i împingă la loc cu degetul din când în când. Mi-am amintit că Helen îmi spusese că lui Ben i-a căzut cu tronc Hazel și, trecând pe lângă ei, am ciulit urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
efort, dar, la urma urmelor, acul era mult mai aproape de el decât de mine. —Ben, zisei eu, cu greu. Nu mă așteptam să te găsesc aici. Ben părea la fel de simpatic și de normal ca de obicei. Poate că era din cauza ochelarilor cu rame foarte subțiri și a puloverului bine ales, sau a feței lui pătrate, care-ți dădea încredere, și a danturii lui frumoase, care probabil le dădea foarte multor oameni impresia complet falsă de siguranță. —Stai jos, Sam, zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
este paradoxul dragostei; pe de o parte ești extrem de sensibil la cea mai mică mișcare a celui pe care îl iubești, cu nervii întinși permanent la maxim, stomacul care ți se zbate nebunește, și, pe de altă parte, îți pui ochelari de cal și te repezi cu capul înainte, în ciuda tuturor avertismentelor, ignorând, în mod voit, cele mai puternice semnale cum că persoana care te obsedează nu e cum credeai tu. Dacă Hazel nu ar fi avut nevoie de Ben la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
enormă ladă din colibă. Smulse două banane dintr-un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu o batistă zdrențuită, își masă un pic al pleoapele și privi din nou. Nu era nici o îndoială: punctul se mișca pe apă. Un bărbat vâslea ritmic la pupa unei bărci mari. Zâmbi când putu recunoaște pieptul gol, păros, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era un pământ neprimitor pentru cei care nu știau să îl înțeleagă. Mii de oameni muriseră de foame sau de frică în acel labirint de râuri, râușoare și igarapa-uri, dar bărbatul acela era acolo, cu începutul lui de chelie, cu ochelarii alunecându-i de pe nas și cu aspectul lui de intelectual distrat, supraviețuind, fericit, miilor de capcane ale junglei, de parcă s-ar fi bucurat de un liniștit sfârșit de săptămână în Parcul Național. Părintele Carlos recunoștea că bărbatul îl uimea, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu mine! ordonă sergentul și începu un marș grăbit spre tabără. Îl urmă sub privirile curioase ale muncitorilor și soldaților, care s-au întrerupt din lucru, uimiți de prezența ciudatului bărbat pe jumătate gol, zdrențăros și ars de soare, cu ochelari cu sticle groase, păr lung și barbă de o săptămână. Privirea lui rămase agățată de cutiile goale de bere împrăștiate prin tabără, de hârtiile aruncate peste tot, de hainele puse la uscat atârnând de ramurile cedrilor și de bidoanele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
restituiau înmulțit sclipirile. Acolo, nu domnea penumbra liniștită a desișurilor din pădure, ci de la suprafața apei râului se înălța, de pe la mijlocul dimineții, un abur dens, o umezeală sâcâitoare care te făcea să asuzi șiroaie, îți îmbiba hainele și îți aburea ochelarii. Apoi, dintr-odată, venea un vânt cald și dens, încărcat cu electricitate și cu teamă și cu el venea de îndată o furioasă ploaie torențială biciuind copacii și amenințând să scufunde ambarcațiunea. Atunci, nu se mai distingea nimic la zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Sartre, Camus, Humboldt, Hermann Hesse... O femeie, care din fundul localului își ridicase chipul din cartea pe care o citea, îl privi cu interes. Să tot fi avut puțin peste treizeci de ani și ar fi putut fi frumoasă fără ochelarii cu sticle groase de miop și aerul ei de lehamite. Era încă deschis și intră. Parcă ar fi intrat în peștera lui Ali Baba, singurul paradis al civilizației la care visa în coliba lui din lagună. Tot felul de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
timpul alegând. Era singurul client la ora aceea și se simțea ca un copil într-o cofetărie, incapabil să se hotărască. Îngrămădi exemplare pe tejghea și de fiecare dată când se apropia, femeia își întrerupea lectura, lăsa să-i alunece ochelarii pe nas și îl studia. Într-un colț întunecat, descoperi o ladă plină până sus cu exemplare în lichidare de stoc. Scotoci nerăbdător. Titlurile oscilau între Episoade Naționale, al spaniolului Pérez-Galdós, și Istoria Romei de Indro Montanelli, trecând printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o respecte el însuși. A se lipsi de piei putea însemna a se lipsi de zahăr, de cafea și de câteva cutii de conserve. A se lipsi, poate, și de... — Bună seara... Ridică din cap. I se păru diferită fără ochelarii cu sticle groase și cu acel aer timid, parcă rușinată că îi adresase cuvântul. — Bună seara... — Mă tem să nu vă las cu o impresie greșită... Nu e obiceiul meu... — Vă rog... Vreți să luați loc...? Nu vă deranjează? — Câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ciudată plăcere să vă umiliți. De cât timp ați divorțat? — De trei ani. — Și n-ați făcut încă nimic ca să ieșiți din această fundătură? Plângându-vă singură de milă, nu vă veți îndrepta viața. Și nici ascunzându-vă sub acești ochelari de baga și în acești pantofi fără tocuri. — Fiecare se ascunde cum poate. Eu, în felul ăsta. Dumneavoastră, în selvă. Sau nu-i așa? Întârzie cu răspunsul. Îl chemă pe chelner și ceru alt whisky. Acceptă și ea unul. Timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ipotecându-i în acest scop viitorul, este cea mai mare greșeală care se poate face. Deschise un album mare în care erau arhivate o infinitate de tăieturi din presă. Aproape toate apăreau subliniate cu roșu la anumite paragrafe. Își luă ochelarii de pe masa de scris, și-i puse și își ridică fața spre vizitatorii săi: — Vreau să ascultați asta, îi rugă el: „Senatorul Emilio Moraes, din Pernambuco, a denunțat faptul că întreprinderile străine: „Bethlehem Steel“, „Georgia-Pacific“, „Dutch Bruynzeel“ și „Toyomenka“ dețin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]