4,611 matches
-
dezvoltarea se realizează de la periferie spre interior. Prin teoria sa, Montessori ne amintește de J.-J. Rousseau; ca și acesta, ea fragmentează vîrsta de creștere a omului în perioade dominante de dezvoltarea unui anumit aspect al vieții psihice; ca și pedagogul francez, ea apreciază că specificul primei vîrste (0-6 ani) îl constituie dezvoltarea simțurilor. De aici a rezultat o unilateralizare a procesului educativ: activitatea copilului este o gimnastică a dezvoltării senzoriale. Prin caracterul analitic și artificial al materialului didactic, ca și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
completează însă într-un mod fericit această metodă, recunoscînd nevoia copilului "de a trăi în chip natural", în mijlocul naturii și desfășurînd o activitate legată de natură. Spre deosebire de cei mai mulți dintre teoreticienii educației, care consideră că activitatea specifică vîrstei copilăriei este jocul, pedagogul italian apreciază că un copil este fericit nu cînd se joacă, ci cînd muncește (17 bis, p. 39). Pe lîngă instinctul de a ști, la copii se manifestă și instinctul muncii ("munca este instinctul fundamental al omului"). Munca angajează mîna
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
astfel un intermediar între organism și mediu. Pentru a fi mai convingător, Claparède reia și argumentele de natură filologică avansate de Dewey: cuvîntul interes provine din inter-esse, ceea ce înseamnă "a fi la mijloc" (19, p. 57). Întemeiat pe această teorie, pedagogul elvețian aprecia că interesul este "principiul fundamental" al activității mintale. În condițiile satisfacerii unei trebuințe, cînd interesul este intrinsec, efortul depus este mult mai mare, iar activitatea este atractivă și eficientă, în schimb, o activitate ce nu satisface o trebuință
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
vedere al rolului lor pentru viață. Realizarea unei educații funcționale ridică însă o întrebare, la care Claparède însuși a căutat un răspuns: Cum se poate da o formă atrăgătoare procesului de însușire a diverselor obiecte de învățămînt? Evoluția socială scria pedagogul elvețian în Psihologia copilului și pedagogia experimentală a mers mai repede decît evoluția individuală, necesitățile individuale nu coincid întotdeauna cu cele sociale. De aceea, individul este obligat să se ocupe de lucruri pentru care nu are un interes imediat. Astfel
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
devine atractiv dacă educatorul ține seama de pornirile naturale ale copilului, sau cu o expresie a lui Claparède, ce ne amintește de J. Dewey dacă facem din instinctele copilului aliați. Un astfel de instinct este curiozitatea. Ca și J. Dewey, pedagogul elvețian și-a manifestat insatisfacția față de o instrucție separată de acțiune. Însăși natura copilului cere ca instrucția să se realizeze prin activitatea manuală. Calea educației funcționale o arată copilul; de aici necesitatea unei cît mai bune cunoașteri a lui. Această
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a intereselor naturale ale copilului. Modalitatea prin care acesta este pus în contact cu lumea, pentru dobîndirea cunoștințelor, ia ca model activitatea care satisface o trebuință naturală. Aici intervine însă un alt element al concepției sale psihologice teoria asupra inteligenței. Pedagogul elvețian vede în inteligență un instrument de adaptare care se manifestă în situații noi atunci cînd instinctele și obișnuințele nu pot face față problemelor puse de viață. Actul inteligenței implică, în concepția sa, trei operații: a) apariția unei probleme; b
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
puși doar să desfășoare activități manuale. Pentru același motiv considera inacceptabil și termenul de "școala muncii". De pe pozițiile educației funcționale, a fost criticat și sistemul Mariei Montessori, considerat a fi "prea artificial". În loc să lase copilul să se joace aprecia Claparède pedagogul italian era preocupat să exerseze simțurile, în condițiile unui orar care, contrar afirmațiilor sale, nu ținea seama de interesele copiilor. Apreciind obiecțiile ce s-au adus teoriei despre "educația atrăgătoare", acest reprezentant al educației noi ține să precizeze că el
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și cercetare personale. Entuziasmul, nu erudiția, trebuie să fie virtutea capitală a unui educator. Ideea nu este lipsită de interes, dacă se are în vedere așa cum gîndea Claparède educatorul copilului din grădiniță și din școala primară. Cu această idee, însă, pedagogul elvețian deschidea fără voia lui o poartă către un sistem de educație care va cultiva nondirectivitatea. În teoria "educației funcționale" simțim și slăbiciunea "educației noi". Claparède a elaborat o teorie a educației întemeiată mai ales pe legile dezvoltării biologice a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tendința spre o activitate corespunzătoare acestuia; așa încît omul se dezvoltă nu atît prin conjugarea dispozițiilor interne cu condițiile externe, cît prin simpla maturizare a celor dintîi. Adoptarea unui punct de vedere biologic în explicarea jocului i-a dat acestui pedagog posibilitatea de a elabora o nouă teorie a educației, cu unele consecințe practice demne de luat în seamă, mai ales în ceea ce privește instruirea școlarilor de vîrstă mică; ea nu poate constitui însă o temelie trainică pentru un amplu sistem paideutic. Această
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin cercetări personale, un drum al său, care, deși face parte din curentul larg al "educației noi", își are propriile sale teze prin care se distinge de ceilalți mari teoreticieni J. Dewey, Maria Montessori, Éd. Claparède (22). Preocuparea centrală a pedagogului belgian a fost aceea de a elabora o teorie care să depășească antinomia copil-mediu, antinomie exprimată prin cele două teorii pedagogice opuse: una care întemeiază actul educației pe satisfacerea trebuințelor copilului, iar cealaltă, pe subordonarea acestuia față de exigențele societății (23
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ocazii autentice de viață, cu dificultățile proprii vieții, capabil să-i satisfacă trebuințele și să-i stimuleze interesul și efortul. Educația devine astfel un proces de pregătire pentru viață, prin întîmpinarea și rezolvarea problemelor puse de viață. Iată de ce acest pedagog aprecia că esența teoriei sale poate fi exprimată prin formula: l'École pour la vie, par la vie (Școala pentru viață, prin viață). Pornind de la această înțelegere a relației copil mediu, Decroly și-a construit concepția asupra educației, în care
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
asupra educației, în care a inclus și o altă teorie a sa, care privește procesul cunoașterii. Cercetările efectuate de el asupra copiilor cu întîrziere în dezvoltare l-au condus la noi concluzii referitoare la procesul cunoașterii specifice copilăriei. Cunoașterea aprecia pedagogul belgian nu începe cu sesizarea a ceea ce pentru adult este mai simplu cu părțile constitutive ale întregului -, ci mai întîi are loc o "prindere" a întregului (care pentru copil este mai concret) pentru ca, treptat, să se desprindă elemente care-l
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
avînd un caracter sincretic. Spre deosebire de gestaltiști, pentru care sesizarea inițială a formei era proprie actului cunoașterii umane în general, O. Decroly aprecia globalismul ca o caracteristică a vîrstei copilăriei. Totodată, globalismul înseamnă ceva mai mult decît sincretismul lui Claparède, întrucît pedagogul belgian nu se limita la stadiul perceptiv al activității psihice a copilului, ci avea în vedere o atitudine globală a acestuia față de obiecte, faptele altora și propriile sale acțiuni. Globalismul este în concepția sa un fenomen esențial al psihicului infantil
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
specifică scolii tradiționale: de o parte se afla copilul și legile de asociere a cunoștințelor, iar de altă parte, cunoștințele înseși prezentate în ordinea complexității lor logice (așa cum sînt ele grupate în obiectele de învățămînt). Întemeindu-se pe teoria globalismului, pedagogul belgian a formulat critici severe la adresa sistemului de instruire pe obiecte de învățămînt. Acestea, aprecia el, constituie pentru copil un mediu artificial, pe de o parte, pentru că nu corespund trebuințelor sale, iar pe de altă parte, pentru că îi prezintă realitatea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
printr-un act de creație. Modalitățile de expresie avute în vedere de O. Decroly sînt deosebit de variate avînd un caracter concret sau abstract; desen, modelaj, grădinărie, îngrijirea animalelor, teatru, cînt, excursii, scurte expuneri etc. Expresia nu este în concepția acestui pedagog un moment care succede observației și asocierii; ea nu este o "aplicare" a cunoștințelor ca în teoria lui Herbart. Expresia este o modalitate de cunoaștere a lumii și de manifestare creatoare a copilului. Mai mult, ea poate avea și un
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
citit-scrisului numeroase procedee unele sub formă de joc care-i antrenează pe copii și-i ajută să-și însușească relativ repede tehnica citirii. De altfel, atît centrele de interes, cît și metoda globală conțin noi modalități de instruire, pe care pedagogul belgian le-a propus pentru rezolvarea numeroaselor probleme cu care practica și teoria pedagogică se confruntau la începutul acestui secol. Chiar dacă soluțiile propuse nu s-au păstrat întocmai cum au fost gîndite inițial, O. Decroly are marele merit de a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
etică și psihologie. Dacă acestea sînt într-adevăr științe, atunci și pedagogia are un temei științific. Or, afirmă Găvănescul, psihologia și etica sînt științe, pentru că au domenii proprii de cercetare și au propriile lor legi. Punctul de plecare al acestui pedagog ne amintește de acela al lui J. Fr. Herbart. Deosebirea constă în accepțiunea mai largă dată eticii; aceasta e luată uneori și în sens de sociologie. Așa după cum pedagogia își extrage substanța teoretică din psihologie și etică (sociologie), tot așa
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ei. Concepția generală conservatoare a lui Găvănescul însă nu i-a îngăduit să ajungă la concluzia educării pentru condițiile schimbate ale societății, ci l-a condus la banala teză a adaptării față de societatea existentă, în scopul cultivării armoniei sociale. Acest pedagog nu avea în vedere mișcarea înainte a societății, ci, dimpotrivă, conservarea realităților sociale existente. Aici se află, de altfel, marea deosebire dintre teoria sa pedagogică și aceea a colegului său de la Universitatea din București, C. Dimitrescu-Iași, pe care nu s-
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
În problema mijloacelor generale de influențare asupra omului, I. Găvănescul îl urmează îndeaproape pe J. Locke (16). Considerînd, ca și acesta, că la baza activității umane se află căutarea plăcerii și evitarea durerii atît pe plan fizic, cît și moral pedagogul român aprecia ca deosebit de eficiente două mijloace de educație: lauda și dezaprobarea. În concepția sa, educația morală trebuia să se întemeieze pe "instinctele puternice" specifice ființei umane: instinctul onoarei, instinctul colectivității, instinctul de mișcare și instinctul de imitare. Fiecăruia din
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
îi corespunde metoda exercițiului (pentru cultivarea curajului, a cumpătării, a stăpînirii de sine etc.). În cazul unor repetate abateri și a ineficienței celorlalte metode, se propunea provocarea unei insatisfacții prin utilizarea arestului, care se opune instinctului colectivității. Oricum, spre deosebire de alți pedagogi care legau educația morală de înăbușirea instinctelor, Găvănescul cerea utilizarea lor, sprijinirea procesului educativ pe tendințele interne. Se poate vorbi aici de o oarecare apropiere de spiritul "educației noi", apropiere care însă n-a fost dusă mai departe. Prin teoria
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mai combativă, întîlnim la ONISIFOR GHIBU (1883-1972). Fiind încă student la Jena, el a publicat un amplu studiu asupra dreptului la cultură națională a populației române din Transilvania Păreri cu privire la o nouă fundamentare a învățămîntului primar (1909). În concepția tînărului pedagog, școala primară trebuia să fie nu numai o instituție de alfabetizare, ci și o "pepinieră de cultură națională". În acest sens, conținutul învățămîntului, întreaga activitate școlară trebuiau să fie puse pe o bază cu un dublu caracter: național și practic
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
unei educații naționale (22). Ideea caracterului național al educației nu era nouă; ea fusese formulată încă din secolul al XIX-lea, printre alții și de K. D. Ușinski; în sprijinul ei aducea noi argumente, acum la început de secol, și pedagogul german W. Rein, profesor al mai multor dascăli transilvăneni, printre care P. Șpan și O. Ghibu. Nu se poate însă vorbi de o preluare, din altă parte, a acestei idei; ea s-a conturat din înseși condițiile vitrege în care
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
la adresa pedagogiei vremii Introducere la studiul aplicațiunilor pedagogice ale cercetărilor psihologiei experimentale (1900) (27). Utilizînd metode științifice, prin care se pot controla afirmațiile, psihologia experimentală oferă pedagogiei date verificate, apte să-i confere atributul științificității: "în scurt", preciza psihologul român, "pedagogul ar trebui să fie orientat spre psihologia experimentală și în curent cu cercetările psihiatrice ale psihologiei morbide și normale, să se convingă o dată pentru totdeauna că pedagogia nu poate fi decît o știință experimentală, iar nu o artă" (s.n., 27
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ai pedagogiei experimentale din România, în accepțiunea de atunci a termenului de întemeiere a educației pe cercetarea copilului prin metoda experimentală. Așa se și explică confuzia care apare uneori la Tăbăcaru între pedologie și pedagogie experimentală. Acest tînăr și entuziast pedagog își manifesta adeziunea la pedagogia experimentală încă din 1903, într-o broșură intitulată Caracterul. În 1905, la un congres al învățătorilor, el a propus utilizarea largă a chestionarului ca metodă de determinare a cuantumului de cunoștințe necesare elevului școlii primare
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el a propus utilizarea largă a chestionarului ca metodă de determinare a cuantumului de cunoștințe necesare elevului școlii primare și a vîrstei la care acestea trebuie să se predea. Un astfel de chestionar ar fi fost rodul colaborării dintre medici, pedagogi, psihologi, membri ai corpului didactic. Rezultatul aprecia Tăbăcaru ar fi fost mult mai fructuos decît acela al unei discuții pe tema conținutului învățămîntului primar (32, pp. 72-77). Ideea unor astfel de cercetări, care să permită măsurări cît mai riguroase ale
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]