KorAP: Find »[drukola/base=plâns & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...146 147 148 ...220 >

5,484 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

ureche, în bătaie de joc. S-a întors și l-a fixat pe Gaston cu privirea. Gaston și-a acoperit fața cu mâinile. Se uita la Endō printre degete, ca un copil certat de mama lui, gata-gata să izbucnească în plâns. — Tu... tu... Lui Endō îi tremurau buzele de furie și ură. Ai scos gloanțele? Profitând de faptul că Endō nu era atent la el, Kanai s-a ridicat de pe sacii de ciment și a luat-o la fugă, țipând cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894

MINE TOVARĂȘI ! Prietenilor mei Veniți lângă mine, tovarăși! E toamnă, se coace pelinul în boabe de struguri și-n gușe de viperi veninul. C-un chiot vreau astăzi să-nchin în cinstea sălbăticiei mele minuni, care pleacă lăsîndu-mă singur, cu plânsul, cu voi, și cu toamna. Veniți mai aproape! - și cel care are urechi de-auzit să audă: durerile nu sunt adânci decât atunci când râd. Să râdă deci astăzi în mine amarul și-n hohote mari să-și arunce pocalul în

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

să pui pariu, răspunde ea Îngrozită. Cine se ușurează În public merită trimis la plimbare. Și altceva ce mai face? Întreabă ea, aplecîndu-se, ca și mine, spre Fran, cu un rînjet diabolic. Aceasta oftează. — Sally, da’ știi că ești de plîns? — De unde să știu ce anume ar trebui să suport și ce nu, dacă o femeie măritată de atîta vreme, ca tine, nu-mi spune? — Bine. Trage vînturi În pat. — Încet sau zgomotos? sar eu În ajutor. Nici măcar. CÎt se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
nouălea cer, mă ia pe sus În brațele sale puternice și mă compeleșește cu sărutări. — Da, sînt Însărcinată. Starea mea de euforie e rapid Înlocuită de o explozie de furie, urmată imediat de sentimentul că sînt pe cale să izbucnesc În plîns. E evident că site-urile nu mințeau cînd explicau ce se petrece cu hormonii În perioada asta. — Nu te bucuri? Vocea Îmi era tot mai stinsă. După o pauză, Dan spune: — Dar tu nu foloseai ceva? — La naiba, Dan! strig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
mai Întîi la Dan, apoi la mine, apoi se uită iarăși la el, În timp ce Michael ridică doar dintr-o sprînceană și așteaptă. Vom avea un copil, spune Dan și zîmbește cu gura pînă la urechi. Linda țipă, izbucnește Într-un plîns de imensă bucurie și-și ia fiul În brațe, apoi se retrage pentru a mă Îmbrățișa și pe mine. Nu pot să cred, rostește ea printre lacrimi. Nu-i de mirare că te-ai Îngrășat atît de mult! — O, mersi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ținut totul secret. O, Doamne, Michael! Se Întoarce spre soțul ei, care tocmai a terminat să ne Îmbrățișeze și care, n-o fi zis el nimic, dar zîmbește la fel de larg ca ea. — Michael! Vom fi bunici! Și iarăși izbucnește În plîns. — Mamă, ăăă, tu ești sigură că te bucură vestea? Întreabă Dan cu o undă de Îndoială În glas. Dacă mă bucură? E cea mai minunată zi din viața mea! rîde ea. Doar că nu mă așteptam să se Întîmple așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ale ei. „Nu e copilul tău, ci al meu!” aș vrea să-i arunc În față. „Eu ar trebui să cumpăr toate astea, nu tu!” Dar nu pot să fac asta. În schimb, mă străduiesc din răsputeri să-mi Înghit plînsul și nodul care mi s-a pus În gît și mă forțez să zîmbesc În timp ce le mulțumesc. Nu funcționează. Pe cînd Încerc să-mi Înghit nodul din gît, acesta scapă cumva de sub control și se aude sub forma unui suspin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
amintesc că i-am tot repetat lui Tim că, În cazul În care ar avea vreo aventură, m-ar pierde, de parcă asta ar fi cea mai rea situație imaginabilă. Și, cu toate astea, cînd s-a Întîmplat, am izbucnit În plîns, am jelit pînă mi s-au Înroșit ochii, făcută grămadă pe podea, și l-am implorat să nu plece. Am privit-o, neștiind ce să spun. Imaginea lui Fran, cea atît de calmă, cea plină de succes și supertrendy, implorînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
că Trish Îl Întreabă pe Dan ce s-a Întîmplat, iar Dan spune ceva despre cineva care Îl ducea În brațe pe Tom, s-a Împiedicat și l-a scăpat pe scări, dar nu mai poate continua, căci izbucnește În plîns. SÎnt conștientă că Întreg trupul Îmi e amorțit, că nu mă pot gîndi la nimic, nu pot rosti o vorbă, nu simt nimic. Ne oprim la L’ Hôpital des Broussailles din Cannes, parcăm mașina și ne repezim În camera de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
lui Tom, la ochii Închiși, la numeroasele fire care-l leagă de diverse aparate, și Încep să plîng. Nu-mi mai pot reține suspinele grele, care mă sufocă, iar Dan mă ia În brațe. Tot nu mă pot opri din plîns. Mă sprijin de el și plîng fără Încetare. Îmi tot zic că nu se poate să mi se Întîmple tocmai mie așa ceva. Cum de e posibil? Mi-am pierdut mama cînd eram mică. Oare o asemenea tragedie nu e destul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
continuare și-mi dau brusc seama că e Tom. Sar din pat și Tom urlă de mama focului, cu gura larg deschisă și ochii strînși. Încerc să-l liniștesc, să-i Îmbrățișez trupușorul printre fire și cadre metalice, izbucnind În plîns și rîs de ușurare. S-a trezit. Trăiește. Dan intră În grabă, cu o cana de cafea aburindă În mînă, pe care o lasă imediat pe masă și vine lîngă mine, clătinînd din cap neîncrezător, apoi izbucnește În plîns. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
În plîns și rîs de ușurare. S-a trezit. Trăiește. Dan intră În grabă, cu o cana de cafea aburindă În mînă, pe care o lasă imediat pe masă și vine lîngă mine, clătinînd din cap neîncrezător, apoi izbucnește În plîns. — Nu credeam că o să trezească vreodată, spune el, suspinînd În cerceafurile de pe pat și strîngînd mînuța lui Tom. Nu credeam că o să se mai Întîmple vreodată. Asistenta intră, urmată de doctor, iar noi sîntem dați la o parte din drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
vocea ei se simte șocul. — O să continue să-l vadă pe Tom. Nu știu cum vom aranja amănuntele, dar nu aș face nimic ca să-i periclitez relația cu fiul lui. — Doamne, Ellie, spune Trish, părînd a fi foarte aproape să izbucnească În plîns. Nu știu ce să spun. Adică, nu-mi vine să cred, pur și simplu nu... Știam că sînteți nefericiți, dar oare nu e doar o situație temporară? Mă gîndeam că vă va lua ceva timp, dar că apoi se va rezolva totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
bine, chiar Înainte să apari tu În peisaj. Ne e dor de tine, știi? Adică, nu doar mie, tuturor. Poate nu ești pregătită să auzi asta. Nu vreau să te supăr. — Adică, nu vrei să declanșezi o nouă criză de plîns? — Păi, nu. Ai dreptate, dar mama a fost cu adevărat distrusă de ce s-a Întîmplat cu Tom. — Și eu am fost, Îi dau eu replica, Încercînd să nu scrîșnesc din dinți. — Dar a fost distrusă și din cauza a ceea ce ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
scumpule, Îi cînt eu Încetișor, desfăcîndu-i costumașul murdar și dîndu-i-l jos. Îi ridic maieul și mă străduiesc să nu Îl murdăresc și mai rău decît e deja. Mami e aici, zic și Încerc să nu mi se rupă inima de plînsul lui, În vreme ce-i curăț voma din păr. Îl aduc Înapoi În dormitor și-l culc pe masa pe care-l schimb, Îmbrăcîndu-l la loc rapid. Acum e treaz de-a binelea și sporovăiește. Îl așez În balansoarul de pe podea, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
țintesc podeaua, iar el se face tot mai mic cu fiece secundă care trece. Amîndoi mă umpleți de dezgust. De-ar ști Linda... Nu-mi termin propoziția, căci nu e necesar. Michael pare la un pas de a izbucni În plîns și, În timp ce Lisa Îl dă din drum ca să se posteze În fața lui, realizez că prietenia noastră s-a destrămat Într-o clipă și că nu mai există cale de Întoarcere. — Nu Înțelegi. Michael și Linda sînt nefericiți de mulți ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Linda? Ellie la telefon. Un suspin adînc. Apoi, tăcere În vreme ce Linda se reculege. — Bună, Ellie, mă salută ea pe un ton foarte rece. Cu ce te pot ajuta? Ei bine, la ce m-aș fi putut aștepta? Să izbucnească În plîns și să-mi spună ce dor i-a fost de mine? CÎt de recunoscătoare Îmi e că i-am Întins În sfîrșit ramura de măslin? Păi, la drept vorbind, la asta mă așteptam și sînt șocată să Îi aud vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
vocea rece și reținută. În ciuda faptului că am refuzat să vorbesc cu ea timp de luni Întregi. Luni de zile. Respir adînc și spun Încetișor: — Îmi pare rău. Și, În vreme ce rostesc acestea, simt cum mi se ridică un nod de plîns În gît. — De ce Îți pare rău? Întreabă ea, iar tonul Îi e Încă Înghețat. — Pentru tot, răspund și cedez nervos. Mă așez și Încep să suspin În receptor. Încerc să vorbesc, dar, de fiecare dată, mă apucă plînsul. CÎnd, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
nod de plîns În gît. — De ce Îți pare rău? Întreabă ea, iar tonul Îi e Încă Înghețat. — Pentru tot, răspund și cedez nervos. Mă așez și Încep să suspin În receptor. Încerc să vorbesc, dar, de fiecare dată, mă apucă plînsul. CÎnd, În fine, reușesc să-mi recapăt cumpătul, nici nu mai știu dacă e la aparat. — Linda? Mai ești acolo? — Da, Ellie, spune, iar vocea Îi sună acum blînd. SÎnt Încă aici. Putem vorbi? Întreb, deși nu Îmi pusesem În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
față și Îmi dau seama că Îmbrățișarea nu Înseamnă că m-a iertat, că totul e În regulă și că fac iarăși parte din familia ei. Îmbrățișarea fusese menită să mă liniștească și nimic mai mult, un răspuns pavlovian la plînsul meu. Stînd aici, În restaurant, jucîndu-mă cu un castron de salată și făcînd conversație, realizez că aș da orice, orice, să o alung pe Linda cea rece și s-o aduc Înapoi pe cea de odinioară, pe femeia pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
cuprinde cu brațul, trăgîndu-mă aproape și sărutîndu-mă pe creștet. Îi destăinuim Lindei prin ce chinuri am trecut ca să păstrăm secretul și-o facem să rîdă istorisindu-i pățania lui Jake din după-amiaza asta, după care o privim cum izbucnește În plîns cînd realizează că și nepoții ei sînt aici, adormiți În camera de hotel. — Despre asta e vorba, spune Linda cu simplitate, surîzÎnd printre lacrimi și ridicînd paharul ca să ciocnească cu fiecare dintre cei prezenți. Despre familie. Ridicăm și noi paharele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930

destinul. Dacă ai curaj, trebuie să cioplești această stâncă până vei găsi înlăuntrul ei ceea ce cauți". Și m-am pornit să cioplesc stânca aceea cu un entuziasm plin de nerăbdare. La una din lovituri, am auzit un țipăt. Apoi, un plâns și, imediat după aceea, un hohot grosolan de râs. Am rămas pe gânduri. "De ce te-ai oprit, Galilei?" Este cineva în piatră. L-am auzit țipând, plângând și apoi rîzînd." "Nu ți-am spus că acesta este chiar destinul, Galilei

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
spus că acesta este chiar destinul, Galilei? Nu e o piatră obișnuită." "Și ce trebuie să fac?" am întrebat. "Continuă, dacă vrei să afli ce cauți." Am mai cioplit un timp și iar am auzit un țipăt, urmat de un plâns și de un hohot de râs. Atunci am aruncat dalta. "Nu pot să lovesc în ceva viu." "Faci cum dorești, Galilei, dar în piatră nu e un animal, ci destinul. El țipă, plânge și râde fără să-l doară și

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
socotindu-l spion, și dacă n-ar fi sărit alți servitori, auzind țipete, l-ar fi ucis, se zice. Intrat într-o mănăstire, i-a acuzat și pe călugări că urmăreau să-l otrăvească. Se simțea prizonier, făcea crize de plâns și fugea, nu știa singur de ce anume. Colecționa crucifixe, trăia cu spaima că va fi denunțat Inchiziției, și a sfârșit prin a se duce singur la tribunalul Inchiziției, unde s-a învinuit de păcate pe care nu le săvârșise. ― Și

Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

a răspuns: - Nu am pretins niciodată din partea ta dragoste și nici supunere oarbă. Numai respect, pe care nu mi l-ai mai arătat din copilărie. După care a plecat, copleșit de rușine, fără să mă privească și abia stăpânindu-și plânsul ce-l îneca. Când, în sfârșit, credeam că pot să mă-ntorc acasă, judecătorul Saxo m-a întâmpinat afară împreună cu gealații. Și mi-a zis: - Ducele vrea să-ți vorbească. La palat mi-au îngăduit să mă spăl în bazinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]