4,003 matches
-
luase chipiul și dus a fost ! Murise în timp ce striga : „înainte băieți ! După mine, băieți ! Nu vă lăsați, băieți !“. Daniel se simțea îmbărbătat, pentru că bunica reproducea cu mare fidelitate strigătele de luptă ale soțului ei. Apoi, într-un tîrziu, ea se potolea și începea să-și închipuie ce bine ar fi fost dacă ar fi ascultat-o, să rămînă el acasă lîngă ea !... Daniel știa în momentele acelea că niciodată nu va ieși din cuvîntul bunicii. Ajunsă cu povestirea aici, ea răsufla
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nădejde de treabă. Nu se îndura să întrerupă lucrul decât atunci când, răzbit de sete, sorbea apa călie din cofăielul adăpostit la umbra unei tufe. Înceta lucrul la prânzul cel mare, când soarele dogorâtor se afla deasupra capului, pentru a-și potoli foamea. După ce îmbuca în grabă bruma de merinde aduse în traistă și se închina, la sfârșit, după datină, se lăsa pe-o rână, pentru câteva minute, la o umbră improvizată, ca să-și odihnescă oasele trudite și mușchii vlăguiți. În puținele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mărgăritare. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun sătean, adult sau vârstnic, care să treacă nepăsător pe lângă un mănunchi de spice, un știulete sau un cocean, un cartof sau o sfeclă, aflate pe drum, fără să le ridice. După ce își potolea foamea („cu ce da Dumnezeu”), ceea ce mai rămânea din bucate și chiar firimiturile erau strânse cu grijă și date animalelor și păsărilor. Aruncarea, irosirea unei bucățele de mămăligă sau pâine era socotit un păcat. Pâinea, „pâinea cea de toate zilele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Șendriceni era străjuită de o monumentală poartă, durată și sculptată în stil maramureșean, care provoca admirație și impunea respect pentru instituția în care te introducea. Imediat ce treceai de poarta-emblemă, în stânga se afla cișmeaua cu apă limpede și rece, care ne potolea setea, ne răcorea și ne da noi forțe pentru hârjoane și jocuri, pentru muncă. Da, pentru muncă! Școala Normală de la Șendriceni era o școală a muncii: muncă intelectuală, menită să-i ajute pe învățăcei să se întoarcă învățători în satele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Mobilurile învățării Era iarnă. O lampă de cinci focuri cu petrol, cu sticla afumată pâlpâia gata, gata să-și dea duhul. În încăperea joasă, neîncăpătoare, toate cele opt persoane care alcătuiau familia se adunaseră la căldură și, așteptând să-și potolească foamea, mai schimbau o vorbă și plănuiau treburile pentru a doua zi. Mie, prâslea al familiei, timpul dintre întoarcerea de la școală și înserare nu-mi ajunsese pentru tras cu sania și pentru joacă, iar lecțiile rămăseseră nefăcute. Eram în clasa
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
cu semnificații educative total diferite. Nu de puține ori asist la scene penibile în care părinții sunt nevoiți să se folosească de interdicții verbale formulate cu ton ridicat pentru a-și struni progeniturile ori să-i bruscheze pentru a le potoli hârjoana, exuberanțele verbale sau hilare. Lipsa de rușine și de respect a copiilor față de părinți și față de cei din jur mi se par carențe educative majore, condamnabile pentru acei părinți care nu au știut sau nu au dorit să le
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
răcoros unde se aflau o masă și taburete pentru gazdă și oaspeți. Fina, dăscăliță și ea, pensionară, a predat matematica pe care acum o folosește doar la număratul păsărilor, ouălor, firelor de răsad și al paharelor cu care soțul își potolește ocazional arșița interioară. Casa bătrânească în care fina mea s-a născut și a crescut a căpătat o înfățișare tinerească după ce proaspeții pensionari au părăsit orașul și s-au mutat în ea, coborând pe pământ, după exprimarea lor. Au investit
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
reîntors în urbea natală ca să petreacă, împreună cu părinții și ceilalți apropiați, Paștele și concediul anual. De un deceniu de când se află pe îndepărtate meleaguri străine, eroul acestei povestiri revine în țară cam din doi în doi ani pentru a-și potoli dorul de locul copilăriei și de cei dragi, dor ce îi macină neîncetat sufletul. Fiindu-mi rudă apropiată, am avut adeseori prilejul să-l întâlnesc, să ne bucurăm că ne am revăzut și să stăm de vorbă pe îndelete. În
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
colțul dinspre șosea al curții, după soarele care îmi lumina fața în zorii fiecărei zile și-mi spunea „Bună dimineața!”. Ele, amintirile acelor timpuri, locuri și oameni, mă cheamă cu o putere magnetică pentru a le retrăi, pentru a-mi potoli setea de ele, pentru a-mi reîncărca sufletul cu parfumul lor nostalgic. Revenirea acasă, adică la izvorul nesecat și emoționant al aducerilor aminte, este pentru mine prilej de bucurie, dar și de tristețe, în același timp. Sunt bucuros că revin
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
eternitate, iar alții, cu sănătatea șubrezită nu s-au încumetat să facă deplasarea. Au venit doar câțiva, cei care au mai avut voința și puterea să o facă. Am revenit la alma mater să ne întâlnim cu copilăria, să ne potolim setea la izvorul nesecat al amintirilor, să retrăim la alte cote de intensitate momente și întâmplări din viața de elevi, în ambianța mirifică a Șendriceniului drag. Nu ne au împiedicat nici osteneala drumului, nici povara anilor, nici șubrezenia sănătății, nici
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vagonului la lumina zorilor până ce trenul s-a oprit în gară la Berzovia. Se făcuse dimineață. În timpul staționării trenului au început să se trezească toți colegii și a început forfota. Fiecare și-a scos câte un sandvici pentru a ne potoli foamea, beam apă de fântână sau chiar minerală. În momentul în care vagoanele noastre s-au atașat trenului de Timișoara și acesta s-a pus în mișcare în direcția din care am venit am avut impresia că ne întoarcem din
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
bucuria revederii dintre noi. Discuțiile au trecut imediat, care mai importante, care mai puțin importante, după care ne-am îndreptat cu toții spre restaurantul unde trebuia să servim masa de seară, un loc destul de cald și primitor, unde după ce ne-am potolit fiecare foamea, discuțiile au continuat, formând astfel diferite grupuri și grupulețe formate cum era firesc, după simpatii. A doua zi, fiind și duminică, o zi superbă de toamnă, după o mică plimbare la piață ne-am îndreptat cu toții spre Galerie
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
având același sfânt ca nume, „Gheorghe”: Durac, Boancă și Bălăceanu râzând toți zgomotos cu gura până la urechi. Eram nedumerit neștiind ce s-a întâmplat de a putut să-i amuze așa de matinal pe toți patru. După ce s-au potolit au început să-mi povestească că renumitul „Vin de Iași”, ce a fost foarte absorbit și apreciat de întreaga petrecere nu era altceva decât vinul de Pitești pe care îl luasem la plecare de la masa festivă la îndemnul lui Emil
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la avertismentele mele), producătorii lor îi dădeau înainte fără să se sinchisească. Pe unii dintre oamenii de televiziune îi enerva bâzâitul meu - ca dovadă „intervențiile“ la care se dedau din când în când, în speranța să mă facă să mă potolesc -, dar până la urmă își dădeau seama că nu era cazul săși bată capul cu mine. Câinii latră, caravana trece. Chiar așa: de ce sar împiedica întreg Aliotmanul de un ciot? Televiziunea are o putere extraordinară în zilele noastre, în timp ce impactul presei
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
zadar m-aș spăla pe mîini să Înlătur ceea ce ele au trăit. N-o să-mi mai văd mîinile curate. De ce trebuia tocmai eu să știu cit rezistă inima unui om?... SÎngele sfinxului se răzvrătește În mine și trebuie să-l potolesc. Noapte de noapte deschide gura ca o rană În gura mea și mă Întreabă: de ce toate acestea? Nu mă tem, auzindu-l, să-mi aduc aminte tot ce s-a Întîmplat și, apoi, acesta e destinul meu. Am aflat un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
uit, poate pentru ultima oară, cum cade Înserarea În golf. Contururile se dizolvă treptat Într-un aer cenușiu În care plutește apropierea ploii. Auzind plescăitul valurilor, m-aș putea crede pe o corabie. Dar undeva un cîine latră, cineva strigă potolindu-l, apoi pe cărarea ce duce spre sat trece un cal În galop... Ulise și-a Încheiat aventura, acum prevalează zgomotele uscatului. Mă Încearcă dorința de a mă culca În ierburi ca pe nisip. Căci grecii antici sînt simple pseudonime
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a nu ucide, a nu face adulter, a nu jura strâmb și de a-i iubi pe dușmani: („Eu însă vă spun: iubiți pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc”1). 279. DESPRE CUM CRISTOS, DOMNUL NOSTRU, A POTOLIT FURTUNA MĂRII, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 8,23-27. 1. Primul. În timp ce Cristos, Domnul nostru, dormea, s-a stârnit pe mare o furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
s-a stârnit pe mare o furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându-le: („De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?”). 3. Le-a poruncit vânturilor și mării să se potolească; și potolindu-se, s-a liniștit marea; oamenii s-au minunat de aceasta, spunând: („Ce fel de om este acesta, că și vântul și marea ascultă de el?”). 280. DESPRE CUM CRISTOS MERGEA PE MARE, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 14
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
stârnit pe mare o furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându-le: („De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?”). 3. Le-a poruncit vânturilor și mării să se potolească; și potolindu-se, s-a liniștit marea; oamenii s-au minunat de aceasta, spunând: („Ce fel de om este acesta, că și vântul și marea ascultă de el?”). 280. DESPRE CUM CRISTOS MERGEA PE MARE, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 14,22-23. 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
era din ce în ce mai grea și anevoioasă. Psihic era epuizată, iar plămânii parcă îi ardeau de atâta efort. Picioarele îi zvâcneau dureros în pantofiorii cu care stătuse încălțată atâtea ore. Stomacul se răzvrătea neavând în acel moment nici o posibilitate de a-l potoli. Își adună toată energia pozitivă, ridică repede capul și privi cu fermitate înainte. După ce coborâse din tren o cuprinseră frisoanele temerii, a căutării unui loc de muncă, a unui adăpost pe acest teritoriu străin unde voia să realizeze ceea ce pierduse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zburdând cu muzică de harpă în surdină iar trupul învăluit într-o energie cu valuri de mătase albastră legănând-o ca pe o fiică pierdută. Se hrănea cu iubirea lui ca pământul cu răsăritul fiecărei zile, iar setea și-o potolea cu săruturi din belșug ca la fântâna Edenului. Câte visuri, câtă dragoste, câtă iubire existau atunci în inima lor! Dar dacă acestea rămân niște iluzii? Dar dacă toate se destramă într-o zi ca noaptea în albastrul dimineții? Nu! Nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai arsă și mi-o dă. Eu, politicos, îi mulțumesc și-i las cinci bani drept bacșiș. Alteori, îi las și pîinea pe tejghea. Graur are o explozie de rîs care răsună pe toată lungimea scărilor. Cînd reușește să se potolească, mă prinde cu brațul pe după umeri într-un gest care mi-i familiar și mă apropie de el: Mihăiță, povestea cu ouăle ți-a mărit creditul moral la banca sufletului meu. Și eu, la anii tăi, eram necăsătorit, aveam și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre mine ochii roșii de plîns : Te invidiez, Mihai. Parcă ți-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de la tine. Și atunci mi se pare nebunesc lucru să încerc să rup puntea tăcerii scriind quasi infantil, zi de zi, ce fac sau, mai bine zis, cum încerc să mă obicinuiesc să trăiesc, așa, singură. De ieri s’a potolit vântul, apele s’au potolit, s’a început iar pescuitul; la nouă merg la Muedin, unde începe și aici să se găsească tot mai greu, la 9½ mă scobor pe plajă, mă urc în barca mare și nouă a lui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
se pare nebunesc lucru să încerc să rup puntea tăcerii scriind quasi infantil, zi de zi, ce fac sau, mai bine zis, cum încerc să mă obicinuiesc să trăiesc, așa, singură. De ieri s’a potolit vântul, apele s’au potolit, s’a început iar pescuitul; la nouă merg la Muedin, unde începe și aici să se găsească tot mai greu, la 9½ mă scobor pe plajă, mă urc în barca mare și nouă a lui Riza, stau singură înnodând tăcere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]